O balada sa ma adoarma... fara urme de regret

O zi atât de stearsa si atât de plictisitoare. M-am trezit eu, din constiinta datoriei... pe la ora 9: 00. Señor... la 12:20. Nu-s de mine noptile pierdute. Nu reusesc sa-mi revin. Nici cafelele, nici apa... nici miscarea prin casa. Ore plictisitoare dimineata. Abia pe la 13:30 a venit curentul. Numai pe laptop aveam macar ceva muzica. Si nici mare chef de curatenie nu am avut... asa ca am lâncezit.
Am urât întotdeauna duminicile. Cum nu aveam decât duminica pentru a ne odihni... lâncezeam. Dormit, mâncat... dormit, un film... dormit. Aici numai castile ce ma protejeaza de plictiseala. Film... nu se poate. Nu place la señor. Asa ca acum îl plictisesc eu cu Roland Garros . Pare ca va câstiga Nadal... ma bucur. Este un sportiv desavârsit. Modest si muncitor.
Cum nu pot nici sa plec de acasa, sa-i abandonez pe cei doi... singuri... am tot calatorit de pe un blog pe altul... citind, spicuind, apoi... mi-am adus aminte de clipul cu dresura de cai, pe care mi l-a trimis Juan, acum destule zile... si caruia nu i-am dat atunci mare atentie. Si asa am trecut de pe un clip pe altul... admirând caii... superbe creaturi. Cinta, prima mea patroana, m-a dus sa-i vad caii ... si am cunoscut-o acolo pe Adriana, columbiana care dresa si caii ei. Frumoase animale. Mofturi scumpe. Foarte scumpe...

Oare de ce a trebuit eu sa raportez toate lucrurile din viata la costuri?! Pentru ca nu am avut bani. ce usor este de spus ca ma duc aici, ma duc acolo... Eu... nu m-am dus. Nu de zgârcita. Nu mi-au ajuns timpul si banii. Ce-am realizat? Nimic. Ce-am pierdut? Nimic... Am calatorit cu imaginatia. M-am umplut cu mirosul locurilor si al oamenilor... de pe ecranul televizorului. Si acum ce? ... as vrea sa dorm... poate chiar sa nu ma trezesc din somnul meu, fara vise.