Mama, mama...cine m-a pus?!
Bani mai multi...mult mai mult de lucru. Spatele meu, protejat cu trei fase. Apartamentul mare, doamna...grea. 93 v-a împlini.

Sunt trista desi nu ar trebui.Viata merge înainte

Dupa doua nopti în care am ascultat ploaia nu pot sa ascult decât aceste triste melodii.

Peisaj din Calella

 O debara uriasa nu este cel mai confortabil loc pentru a petrece ore si ore mâzgalind pe hârtie de ambalaj.Mi-am petrecut cam 5 ore în fata acestei planse. Trebuie sa ma opresc. Am nevoie de lacul fixativ. Se desprinde creta de pe plansa. Pâna marti... o lasam balta.

Acuarele, picturi, aflate în casa

Câteva din picturile sefului meu. Cele mai multe facute pe când avea 18 ani. Eu oricum mai am mult pâna sa ajung la nivelul lui de acum 36 de ani. Joan Ibañez.

Terminat una, alta la rând

În sfârsit l-am terminat. M-a învatat si niscava trucuri profesorul meu de pictura. Pete mici albe pe lamâi care dau impresia de volum. Liniile verticale care se folosesc numai la suprafete verticale, ondulate la suprafetele plane.nuante diferite acolo unde unesc cele doua suprafete.Nu este usor sa transpui culori în nuante de la alb negru. Acum ma lasa în pace cu desenul asta. Marti încep alta, desi eu as prefera sa ma lase sa plec de la ei cât mai repede. Ma asteapta celalalt job. Nu am cum sa-i grabesc pentru ca au fost persoane decente cu mine. Si nu le-am spus ca am perspective noi. Oricum, candidata de ieri nu parea deloc încàntata de iesirile dementiale ale batrânei doamne. Sper ca nu s-a speriat rau de tot.

Nu te nasti cu talentul

Cam asa ceva am realizat în 6 ore de desen. Astazi am folosit lac fixativ. Creion grafitat, creta speciala, lac fixativ. Peste creta nu poti trece cu creionul grafitat si invers. Si atunci, învataceilor li se permite folosirea lacului fixativ. Motivul. Se realizeaza o suprafata de protectie, abraziva. Si poti folosi creionul pe o suprafat pe care ai trecut creta si invers. De ce?!  Pentru a obtine nuante de gris. Stiati ca sunt atâtea nuante de alb, gris, negru?! Sa vedem daca voi putea pune în practica cele învatate pâna acum. Da... voi pleca în câteva zile. Sunt dezolati sefii mei. Scurta estancia mea aici. Cum se traduce asta în româna? Tentatia banului si a unui contract de munca. Primul de când sunt aici. Asta neluând în calcul cele 6 luni pe care le-am avut cu legea dependentei lui señor. Dar...se mai pune la socoteala si vacanta de o luna platita. Numai sa fie bine la noul loc de munca.
Apartament de magistrat, pian, parchet, camera spatioasa pentru mine, baia mea, apartament luminos, 180 mp, parchet pe jos, doamna în scaun cu rotile, foarte necesitata de ajutor. 92 de ani. 12 ore pe zi fara pauza. Nici o vizita permisa.
Deh... acceptam, ca n-om muri.
Ma doare capul. Stau cu dopuri în urechi si tot aud la maximum televizorul. Stiti ce înseamna volum maxim la TV... de la 12 dimineata la 12 noaptea?! încercati.

Barcelona, Barcelona, Barcelona

Dupa trei sedinte de desen

Tentatia banului

Da. Exista ispita banului. Stai, cântaresti, analizezi pe toate partile si trebuie sa iei o decizie. De data aceasta am sa iau o hotarâre din care voi elimina tentatia banului. Mai multi bani, mai multa responsabilitate. Mai putina libertate. Mai multi bani, contract de munca, 1030 de euro pe luna, o singura persoana, 5 frati, probabil care mai de care mai pisalogi. O zi si jumatate liber pe saptamàna, de ridicat o batrâna senila si artagoasa, doua plati de 600 de euro pe an si concediu platit, plus.... seguridad social, ceea ce înseamna ani la pensie.
Aici, 700, doua dupa amieze libere pe saptamâna, batrâna doarme ca un bebelus pâna la 10 dimineata, posibilitatea de a iesi cànd am chef si unde am chef, dar în limita bunului simt, clase de pictura, gratis. Hm... dementia senil si aici, dar suportabila. Plânge câte o lecuta dar se poate suporta. Nu am contract, nu am vacante, nu atâtia bani. Dar... nu trebuie sa o ridic. Si spatele meu spune ca nu ar mai rezista la efort. Ma doare si asa zilnic. Am de ales între bani câstigati cu mai mult efort sau sa stau cumintica în banca mea si sa ma dedic studiului desenului. Nu am mai fost saptamàna asta la clase. Martea, ocupata cu June, astazi cu tentatia banului. Faina tipa, Carmen, dar si foarte exigenta. Aici nu ma f.... nimeni la cap, acolo nu as avea o clipa libera în toata ziua si toata ziua as fi chestionata de persoane super obsesionate cu sanatatea batrânei. Aici, un singur fiu, o nora cu care poate ma vad câteva minute pe saptamâna. Cred ca este timpul sa traiesc pentru arta. Banii nu mi-au adus satisfactie pâna acum. O casa, aproape terminata, unde nu am avut nici o tragere de inima sa ma duc în zilele în care am stat în somaj neplatit. O nunta platita, la care nu voi putea merge. Dar era de datoria mea sa o fac. Nu am bani în buzunar, nu am o pereche, dar parca totusi nu sunt trista. Cu June m-am certat ieri si m-am împacat astazi. El a insistat la telefon. Nu l-am cautat eu. As putea foarte usor sa-mi gasesc pe cineva dar ce ar avea un barbat sa-mi ofere si ce ar trebui sa-i suport?! Mâine, sper ca mâine, am sa-mi daruiesc ore de desen. Acum stiu doar ca ma doare spatele si tare bine mi-ar veni un masaj specializat. Câteva cuvinte schimbate cu TINE mi-ar veni bine din când în când.

Duminica numai buna de reflexionat

Nimeni nu te plateste doar pentru ca sa faci companie. Trebuie sa ma eschivez zilnic din fata acceselor de plâns. Este ca si când m-as pregati pentru a fi bunica. Cred ca va fi floare la ureche sa distrag atentia unui copil fata de ce trebuie sa faci cu o persoana de vàrsta a treia. Ajungem cu un bagaj de frustrari la sfârsitul lungului drum ce se cheama viata. Dedicatie si sacrificiu este pentru mai toti trecerea prin viata. Prea putin pentru noi însine si prea mult pentru ceilalti. Unii nu suporta ca ajung sa fie o povara sau se simt neglijati. Mi-a fost dat sa vad ce se întâmpla cu batrànii în toti acesti ani. Si nu poti sa nu dai dreptate si unora si altora. Fii vor sa-si traiasca viata, batrànii vor atentie si caldura. Ajung sa-si faca rau, refuzând sa manànce sau se spele, doar , doar vor avea parte de mai multa atentie si mila. Am facut astazi imprudenta sa-i spun batrànicei ca este patetica cu plànsul zilnic. Ca ar trebui sa fie fericita daca fiul ei este fericit alaturi de sotia lui. Au început reprosurile si toata frustrarea s-a revarsat. Avea în mine un auditoriu si trebuia sa libereze toata rautatea. Mi-a parut rau ca mi-am deschis gura. M-am gândit la bietii mei parinti pe care nu i-am sunat de o luna întreaga. M-am protejat pe mine de tristetea pe care mi-o da fiecare conversatie cu ei. Aceleasi lamentari m-ar astepta. De aceleasi lamentari  au parte toti fii din partea pisalogilor de batràni. Si doamne càt de urâti mi-au fost întotdeauna batrànii cu vesnicele lor lacrimi si reprosuri. De ce fugi nu scapi. Si seamana biata de ea ca o picatura de apa cu soacra mea. La chip, la corp, la vorba si... la lacrimi si reprosuri. Asta ca sa ma turmenteze si la 2500 Km distanta.
Mi-am pus castile si ascult la întâmplare muzica. Sunt singura si poate chiar nu simt nici umbra de tristete. Convietuirea este obositoare. Asteptam prea mult de la ceilalti. În ultima luna am stat pe unde am apucat. Am dormit câte o noapte la prieteni si restul în casa fiului meu. Nicaieri nu mi-am gasit locul. Pentru prima data dupa 7 ani de pribegie prin lume am simtit ca nu am un camin al meu. Si am simtit lipsa unui camin, a unui umar de barbat pe care sa ma pot odihni. Copiii au facut ce le-a stat în putinta sa ma simt bine. Nu mi-au lipsit nici bani nici atentia lor. Prietenele au facut la fel. Amalia m-a primit cu drag la ea si eu am fost cea care am plecat doar dupa o zi. Aveam acea stare de neliniste care nu ma lasa sa stau locului. Eram înca ravasita de evenimentele care au dus la plecarea mea pe nepusa masa din casa unde am muncit timp de 5 ani si jumatate. Nu mi-am gasit locul nici pe plaja, nici în casa fiului meu. ma sufoca senzatia de inactivitate neremunerata. Nu sunt materialista. Nu m-am ales cu bani pusi deoparte dupa atâtia ani de servit. Stiam ca am acasa o parte dintr-o casa în care am investit prea mult si prea multi ani din viata mea. Dar nu ma atragea nimic spre acea casa. Înca mai simteam firele care ma legau fata de pasiunea traita alaturi de columbian. A trecut o luna. Lui îi datorez în mare parte decizia de a pleca de dincolo. Ceea ce s-a întâmpalt dupa aceea a fost doar picatura care a umplut paharul deja si asa prea plin. Psihic nu as mai fi rezistat mult la nebunia care ma înconjura. Problemele junelui doar mai puneau ceva în talerul balantei care statea sa se rastoarne. Echilibrul meu si asa fragil s-a rupt într-o dimineata. Si nu m-am uitat înapoi si am plecat. M-au dezamagit prieteni, cunoscuti, sefi. Nu simt astazi nici macar o urma de amaraciune. Stiu ca toate se întâmpla pentru ca noi sa crestem. Nimic nu se întâmpla degeaba. Sansa mi-a surâs din nou. Mi-a luat ceva si mi-a dat ceva poate mai de pret. Mi-a luat nelinistita dorinta si mi-a dat posibilitatea de a ma regasi într-un studiou de pictura, în fata unui sevalet. Muzica relaxanta, câteva vorbe schimbate când si când între cei care frecventeaza de mai mult timp acea academie de pictura. Fiecare ca nivelul lui de pricepere. Unii picteaza, altii deseneaza.Profesorul trece din când în când pe la fiecare si îndruma cu mult tact. Se simte ca este un didact. Îti sugereaza si-ti explica într-un limbaj sofisticat ce trebuie sa vezi si înca nu reusesti sa vizualizezi. Mai mult am sters. Asta pentru ca nu gândesc înainte de a trage o linie. El spune ca trebuie putine linii dar bine puse. Eu fiind o nelinistita vreau ca de obicei rezultate imediate, cu care sa-mi mângâi egoul de isteata si talentata. Nu mi-am petrecut mai mult de o ora în fata nici unui desen sau acuarele ce am realizat pâna acum. Uita ca acum am 4 ore în fata unei coli imense si abia ce mi se contureaza pe coala imensa formele.

O noua sansa mi-a dat viata ca sa pot fugi din fata monotoniei de zi cu zi. Si am de gând sa profit din plin. Înca nu mi-am facut timp sa-mi instalez si aici în casa un sevalet, dar am cumparat coala de desen si cele necesare. E ca am dureri în spate. Statul în fata unui sevalet presupune si un anume efort. Uit uneori sa-mi tin spatele drept si ma încovoi. Si apoi fac câti kilometri pot în toate directiile.

Un nou început

Povestea ultimei luni este lunga si prea încarcata de frustrare si ranchiuna. Trebuia o schimbare în viata mea si poate ca toate s-au întâmplat pentru ca trebuia sa se întâmple. As putea sa spun ca numai momemtul prezent conteaza dar nu pot sa o fac. Sona fatta a pezzi. Caut bucati din puzzle ce-mi poarta culorile. Poate într-o zi voi reusi sa recompun un întreg si voi fi mirata ca nu seamana cu cel stiut. Viata mi-a mai dat o lectie dura si acum conteaza doar daca am tras ceva învataminte care sa ma ajute pe viitor. Deocamdata multumesc ceasului bun. Prietenii nu sunt prieteni decât la bine. Unii, carora le-ai cam întors spatele se dovedesc mai dornici sa te ajute decât altii carora le-ai sters dosul ani de zile. Învat sa nu simt nimic. Sa nu ma daruiesc si sa nu cer nimic de la viata. M-am simtit pierduta pret de câteva zile. Sansa mi-a surâs din nou si dupa abia câteva zile aveam speranta unui nou loc de munca, în conditii mult mai bune în buricul Barcelonei. Mai putini bani dar si foarte multe alte avantaje. Doua dupa mese libere pe saptâmâna plus cât am eu nevoie ca sa-mi satur setea de nou. Ore de desen si pictura gratis, nu în zilele mele libere, sub îndrumarea unui adevarat profesor.

Rezultatele celor doua cu doua ore petrecute în studio. Fiecare minut este un câstig imens pentru mine. Unele vise ti se împlinesc iara altele care nu le-ai visat dar ti s-au întâmplat sunt pe cale sa se disipe. Amor de lejos es amor de tontos. Te doare pe zi ce trece mai putin ca ai pierdut ceva ce parea a fi iubire. O iluzie a ceea ce ar fi putut sa fie si niciodata nu a ajuns sa fie. Din prea multa superficialitate. Înca nu s-a terminat. Mai avem nevoie sa ne auzim, sa ne vedem, sa ne simtim, Un timp. Mai apoi se va raci aceasta falsa relatie si vom merge fiecare pe drumurile noastre. Îmi ramâne memoria carnii, a simturilor, sunete si refrene care înca mai aduc câteva lacrimi în coltul ochilor. Totul este trecator în viata. Acum am din nou sansa, nepretuita de a ma reinventa. Si nu am sa las sa treaca pe lânga mine aceasta oportunitate.