Parinti si copii

Ar putea sa para morbid ca am însotit-o pe mama pe ultimul drum prin internet, de la mai mult de 2500 km. Am ales atunci sa nu merg pentru ca era foarte complicat. Aflasem prima stirea, de la o vecina care nu stia cum sa-mi dea trista veste. Auzind urlete ìn casa, am întrebat care dintre ei a murit. MAMA murise. Cu multe ore înainte. Nu am sa-mi aduc aminte circumstantele. Insuficienta cardio respiratori acuta si... si...
Am fost prea socata atunci si biata vecina ma întreba pe cine sa sune?! Numele sotului meu îl avea pe acolo unde notat. Asa au început cele doua ore de reunire de aici a familiei. Fiul meu pe Skype...cumparându-si dupa multe apeluri telefonice la linia aeriana, biletul. El imediat putea lua un tren sa ajunga la Barcelona. Eu anuntându-mi sefii , care s-au oferit sa vina, dar hotarâsem ca era prea complicat sa o las pe doamna aici si... cred ca am avut momentul de panica în care inima mea îmi spunea ca nu voi putea sa pot sa ma întorc la munca, lasându-l pe TATA acasa. Suntem egoisti si lasi.Sunt.Am fost alaturi de ea pe ultimul drum cum am putut. Nu a fost ideea mea, ci a fratelui meu si a copiilor. Si am plâns-o si o plâng zi de zi. Dimineata, seara, cànd vin lacrimile si târziile regrete de a nu fi facut pentru ea mai mult în viata. Nu exista scuze. Ca trebuie sa-mi càstig existenta, ca trebuie sa-mi vad de ai mei copii. Ar fi trebuit sa stiu sa ma împart pentru toti.Sa fiu mai PERSOANA. Mi-a mai ramas sa-l sun pe tata. Zilnic, daca voi putea. Dar orele sunt lungi. Barbatii suporta mult mai greu singuratea si cine stie cât timp o va mai duce. De un deceniu ma astept sa moara el primul. Curios. Îi seaman mult ca si caracter. Dur si ... supravietuitor în ciuda atâtor momente în care a fost cu un picior în groapa.

Ultimul concediu petrecut de ai mei aici. Am încercat sa le întind o mâna  sa-si schimbe viata. Nu au ales viata lipsita de griji alaturi de mine. O viata întreaga a suferit de boli psihice. Nu stiu daca din cauza maltratarii sau daca tata numai putea suporta crizele ei de nervi. A încercat sa-si ia viata de nenumarate ori. Îmi mai aduc aminte scene în care eram catarati pe pat si eu stateam în fata, ca mie sa-mi dea tata pumnii destinati ei. Nu a vrut niciodata sa-l abandoneze nici sa-l lase singur acasa. probabil sindromul Stockholm. Îl iubea, asa cum era. Dar ultimii ani i-au trait doar în aburii alcoolului amestecati cu medicamente. La nunta fiului meu nu au vrut sa vina. Am apucat doar sa-i vizitez câteva minute. Nu am rezistat imaginii dezolante. Tata... întins pe sofa, parea în coma alcoolica. Mama, saraca, încerca sa-mi pregateasca o friptura. Am ramas cu ochii ei, imensi de albastri si stralucitori si cu fata rosie, tumefiata... Si am fugit din casa dupa abia 5 minute. Plângând... sa nu-i vad în starea asta. Nu ma mândresc cu asta. De asta nu sunt în stare sa merg nici la înmormântare.
Ieri m-a sunat o biata vecina la 13.52. Nu stia cum sa-mi dea vestea. Auzea urletele lui tata. Am întrebat care dintre ei a murit. M-a întrebat saraca fata pe cine sa sune? Pe sotul meu... Si asa am dat de toti.
Fratele meu fusese cu o seara înaite la ei si tot suparat plecase de la ei. Pe masa, sticle de alcool si o duzina de cutii de medicamente. Nu au acceptat ca au nevoie de îngrijire medicala. Marti dimineata ma rugasem si eu în zadar de ea sa se lase dusa la spital. Nu vroia pentru ca acolo o vor omorî.
A murit ea singura. Cazuta lânga pat, tata a crezut ca, cica doarme si a acoperit-o cu o plapumioara. Abia dupa multe ore si-a dat seama ca ceva nu este în ordine si a început sa sune pe la vecini.
Asteptam vestea. Numai era viata asta a lor.
Odihneasca-se în pace, MAMA mea!!!


A murit acum câteva ore mama mea dupa o viata nenorocita. Departe de fiica ei care nu are posibilitatea si puterea sa o conduca nici macar pe ultimul drum. Odihneste-te MAMA. Tot ce sunt astazi îtia datorez TIE. M-ai obligat sa învat si sa nu ma dau nicicând batuta de vicisitudinile vietii. Esti în ceruri MAMI si de acolo ma ochii tai ma vor urmâri.Alabado sias. Alabado...