miércoles, 12 de diciembre de 2012

LA MULTI ANI ADRIAN.... copilul meu!

martes, 2 de octubre de 2012

12 Things My Grandmother Told Me Before She Died

post written by: Marchttp://www.marcandangel.com/

When my grandmother, Zelda, passed away a few years ago at the age of 90, she left me with a box of miscellaneous items from her house that she knew I had grown to appreciate over the years.  Among these items is an old leather-bound journal that she aptly named her ‘Inspiration Journal.’
Throughout the second half of her life, she used this journal to jot down ideas, thoughts, quotes, song lyrics, and anything else that moved her.  She would read excerpts from her journal to me when I was growing up, and I would listen and ask questions.  I honestly credit a part of who I am now to the wisdom she bestowed on me when I was young.
Today I want to share some of these inspiring excerpts with you.  I’ve done my best to sort, copyedit, and reorganize the content into twelve inspiring bullet points.  Enjoy.
  1. Breathe in the future, breathe out the past.  No matter where you are or what you’re going through, always believe that there is a light at the end of the tunnel.  Never expect, assume, or demand.  Just do your best, control the elements you can control, and then let it be.  Because once you have done what you can, if it is meant to be, it will happen, or it will show you the next step that needs to be taken.
  2. Life CAN be simple again.  Just choose to focus on one thing at a time.  You don’t have to do it all, and you don’t have to do it all right now.  Breathe, be present, and do your best with what’s in front of you.  What you put into life, life will eventually give you back many times over.  Read The Power of Now.
  3. Let others take you as you are, or not at all.  Speak your truth even if your voice shakes.  By being yourself, you put something beautiful into the world that was not there before.  So walk your path confidently and don’t expect anyone else to understand your journey, especially if they have not been exactly where you are going.
  4. You are not who you used to be, and that’s OK.  You’ve been hurt; you’ve gone through numerous ups and downs that have made you who you are today.  Over the years, so many things have happened – things that have changed your perspective, taught you lessons, and forced your spirit to grow.  As time passes, nobody stays the same, but some people will still tell you that you have changed.  Respond to them by saying, “Of course I’ve changed.  That’s what life is all about.  But I’m still the same person, just a little stronger now than I ever was before.”
  5. Everything that happens helps you grow, even if it’s hard to see right now.  Circumstances will direct you, correct you, and perfect you over time.  So whatever you do, hold on to hope.  The tiniest thread will twist into an unbreakable cord.  Let hope anchor you in the possibility that this is not the end of your story – that the change in the tides will eventually bring you to peaceful shores.
  6. Do not educate yourself to be rich, educate yourself to be happy.  That way when you get older you’ll know the value of things, not the price.  In the end, you will come to realize that the best days are the days when you don’t need anything extreme or special to happen to make you smile.  You simply appreciate the moments and feel gratitude, seeking nothing else, nothing more.  That is what true happiness is all about.  Read Happiness Is a Serious Problem.
  7. Be determined to be positive.  Understand that the greater part of your misery or unhappiness is determined not by your circumstances, but by your attitude.  So smile at those who often try to begrudge or hurt you, show them what’s missing in their life and what they can’t take away from you.
  8. Pay close attention to those you care about.  Sometimes when a loved one says, “I’m okay,” they need you to look them in the eyes, hug them tight, and reply, “I know you’re not.”  And don’t be too upset if some people only seem to remember you when they need you.  Feel privileged that you are like a beacon of light that comes to their minds when there is darkness in their lives.
  9. Sometimes you have to let a person go so they can grow.  Because, over the course of their lives, it is not what you do for them, but what you have taught them to do for themselves that will make them a successful human being.
  10. Sometimes getting the results you crave means stripping yourself of people that don’t serve your best interests.  This allows you to make space for those who support you in being the absolute best version of yourself.  It happens gradually as you grow.  You find out who you are and what you want, and then you realize that people you’ve known forever don’t see things the way you do.  So you keep the wonderful memories, but find yourself moving on.
  11. It’s better to look back on life and say, “I can’t believe I did that,” than to look back and say, “I wish I did that.”  In the end, people will judge you in some way anyway.  So don’t live your life trying to impress others.  Instead live your life impressing yourself.  Love yourself enough to never lower your standards for anyone.  Read The Last Lecture.
  12. If youre looking for a happy ending and cant seem to find one, maybe it’s time to start looking for a new beginning.  Brush yourself off and accept that you have to fail from time to time.  That’s how you learn.  The strongest people out there – the ones who laugh the hardest with a genuine smile – are the same people who have fought the toughest battles.  They’re smiling because they’ve decided that they’re not going to let anything hold them down, they’re moving on to a new beginning.

Putine prietene mi-au ramas dar multumesc ca exista

scumpa mea scumpa!

mai intai de toate vreau sa stii ca-mi incep povestea cu tine cu o imbratisare a ta, din toata inima mea. inchide doar ochii si imagineaza-ti ca-ti imbratisez umerii.
asa, acum, ca ne-am facut amandoua o cafeluta cu cea mai imbatatoare aroma posibila, hai sa pove!

n-o sa-ti zic ca esti prostuta sa spui ca te simti inutila. n-o sa-ti spun nici ca diazepamul de ieri seara a fost o inconstienta.
pt ca STIU ca in starea in care esti acum, vorbele mele o sa-ti treaca pe langa urechiuse fara ca macar sa-ti penetreze vreun neuron. ( uuups, de ce-oi fi folosit chiar verbul asta?8-} silly)
iti spun doar ca daca azi, maine, sau cat de curand, vrei sa sfarsesti cu minunea ta de viata, o poti face. dar vreau sa iti amintesti un singur lucru inainte de a da pe gat tot flaconul: DACA faci asta, nu conteaza ca copiii, parintii, ori altcineva te vor regreta! nu o sa reusesti asta decat in mica masura, si temporar si, oricum, la momentul ala, regretele lor nu vor mai avea niciun sens pentru tine. lumea isi va continua mersul si fara tine.
pentru universul asta, in care tu CONTEZI, atunci VA CONTA DOAR CA TU TE-AI RATAT!  ca om, ca suflet, ca destin, ca posibilitate de a schimba ceva AICI!

mai mult nu iti spun pt ca, repet, stiu ca EXACT prin aceleasi stari am trecut si eu. la fel ca tine, NU REUSEAM sa-mi pricep ori sa-mi vad rostul si ma enervau pana la exasperare cei care incercau disperat sa ma faca sa-mi vad valoarea.
eu vroiam doar sa mor si sa opresc pentru totdeauna sirul de nefericiri personale.

din momentul in care am schimbat insa centrul universului de pe propria nefericire pe alti centrii, lucrurile au inceput sa capete alt sens pentru mine.

nu vreau sa-ti dau niciun sfat, giu. cu siguranta ca ceea ce a functionat pentru mine ar putea sa n-aiba niciun efect la tine.
pot doar sa-ti spun ce a mers la mine.
a ajutat sa ma desprind la inceput PUTIN, si paote pentru fractiuni de secunda din zi, de propria nefericire si sa citesc, sa plec urechea ori sa-mi dau voie sa vad nefericirile altora. cu alte cuvinte sa incep sa ma compar cu altii in FAVOAREA MEA!  mi-au fost de un extraordinar folos, articolele din formula as in care se vorbea despre cazuri de extrema urgenta, cazuri REALMENTE disperate. abia atunci aveam reale secunde de revelatie. sa realizez ca nefericirea mea e incomparabila cu a altora si ca puterea mea de indurare e incomparabil mai mica cu a altora.
tot formul as m-a ajutat sa citesc despre oameni frumosi care stiu sa traiasca frumos, m-a ajutat sa redescopar frumosul din propria mea viata.

a mai ajutat apoi muzica ce o asculta. am renuntat la ZU si altele de genul lor si am REtrecut pe radio romania cultural, actualitati, ori muzical.
a ajutat mult si blogul pe care ti l-am recomandat. nici pe mine aveam impresia ca nu m-ajuta deloc. dar M-AM SILIT sa il citesc de cate ori primeam notificari pe email. asa, incet-incet, pe negandite, cele citite acolo si-au facut loc printre sinapsele mele si au inceput sa fecundeze idei si atitudini mai sanatoase.

ajuta mult si comediile la care ma uit. eu pana anul asta aproape ca refuzam sa ma uit la comedii care imi pareau pierdere de vreme. intotdeauna, prima optiune au fost dramele, din care credeam ca am mai multe de invatat. am in continuare, dar, ii ofer si comediei mari sanse. si uite asa, i-am redescoperit pe stan si bran pe care, copil fiind i-am vazut foarte putin.
ma mai uit la superbele desene animate ale lui disney care ma umplu de buna dispozitie.

si nu in ultimul rand, m-a ajutat o micuta carte de rugaciuni. 
eu uitasem sa ma rog, giu, aveam mari discutii cu tata care duminica de duminica, la ora la care pleca la biserica, venea sa ma scoale din pat sa il urmez. si i-am spus  ca nu voi REcalca in biserica decat atunci cand voi simti cu-adevarat sa ma rog.
ei, uite, ca disperarea m-a intors la rugaciune. si de-acolo cred mi-am tras adevarata forta. 
dar, ma opresc aici. stiu ca pana nu vei simti TU asta, vorbesc la luna.

da-ti deci, timp sa arzi pana la carne in  suferinta asta. suferinta singura si doar ea te va curata de tot uratul. abia atunci o vei redescoperi pe frumoasa, puternica si scumpa giu!!
DA-TI DOAR TIMP!!! si, imprieteneste-te cu tine.

lasa-i pe toti. nu mai cere sfatul nimanui. intreaba-te si asculta-te pe tine. si nu te mai certa, nu te mai flagela pentru ce a fost. PT CA TOTUL A FOST CU UN SENS. toti in viata ta au venit si au plecat cu un sens. fie pentru tine, fie pentru ei. chiar daca, poate, acum, nici macar nu intrezaresti rosturile astea. va veni si vremea asta!!! 

pe mine nu o sa ma impovarezi niciodata. ma bucur din toata inima ca ai avut si ai inca incredere in mine sa-mi spui tot ce-mi spui. ti-am spus doar sa imi scrii email pt ca pe de o parte te ajuti pe tine, sa-ti pui in ordine ideile ( de cele mai multe ori messul nu ajuta la asta . STII, NU?:) happy )  si apoi pt ca primindu-le condensate, imi e si mie mai usor sa iti raspund...din cauza timpului, bata-l vina:P tongue

ma opresc aici.
dar n-o sa ma opresc sa-ti trimit binete!

cafeluta s-a sfarsit iar eu te iti mai imbratisez inca o data umerii.>:D< big

ps http://www.youtube.com/watch?v=8cTR6fk8frs&feature=relmfu
 pt ca la tua vita E BELLA!!!
e un video, o lectie de viata, care pe mine sa ridica din orice depresie. 
la vita e bella si zorba grecul!

sábado, 29 de septiembre de 2012

O pelicula memorabila

Am norocul sa vad pentru a nu stiu câte-a oara aceasta pelicula. Înca ma fascineaza si nu am de gând sa caut altceva pe cele multe canale. O cupa de vin negru si càteva tigari îmi tin companie. Abia ce am terminat treaba prin casa. M-am ciondanit cu doamna mea si nu fara motiv. O rog sa stea cuminte si de fiecare data vad ca a cotrobait si umblat prin casa. Daca nu ar fi ca-si pune în pericol precara sanatate si pierderea de echilibru nu m-as sinchisi. O rog sa stea locului cele câteva minute cât lipsesc si pe când ma întorc o gasesc cu alte haine. alte încaltari. Daca nu ar fi ca poate sa cada în cap sau mai rau, nu m-ar deranja. Dar si acum am gasit-o cu alte încaltari si asta înseamna ca s-a aplecat. Ce cauta ea în debara nu-mi explic. Ma rog, ar trebui sa nu pun suflet si sa nu ma enervez. Dar tin la ea. Si pe lânga protezele de la genunchi i-ar lipsi numai un sold rupt sau o lovitura la cap. Ies din casa si ma întorc alergând si tot degeaba. Uita ce m-a întrebat cu doua minute în urma. Greu, greu cu ea. Trebuie sa devin insensibila.

viernes, 28 de septiembre de 2012

Menopauza, bat-o vina sa o bata

Ma delectez cu a doua cafea de dimineata. tigari, ferestre larg deschise, señora. mamita mea spaniola din nou în pat. Sa-si faca siesta de dupa micul dejun. Eu, tot în pijama.Tigari si iar tigari. Ochii, abia ce mi-i tin deschisi. Ma droghez cu somnifere pentru ca altfel nu pot pune geana pe geana. Ba am mai si baut o bere aseara, ca doar doar voi fi destul de mahmura sa pot adormi. Hm, asa a fost pentru câteva ore. Dar tot treaza am fost când sa o acompaniez la toaleta. Zici ca numai noaptea urineaza, biata de ea. Scutece de noapte nu se mai folosesc asa ca trebuie sa ma adaptez. Doar ca ea, imediat adoarme bustean în timp ce eu ma foiesc de zeci de ori pâna sa adorm la loc. Gimnastica ma omoara. Pentru ca ceilalti la sala au timp destul sa-si revina dupa câte o tura de exercitii. Eu... din lipsa de timp le fac ca o masina. Dar e bineeee. Ajung acasa atât de obosita ca nici chef de vorba nu am. Îmi tremura picioarele pe drum de parca as veni bauta. Ma dor salele si de fapt nu stiu daca am vreo particica a trupului care sa nu ma doara. Munca în casa, berechet desi suntem numai doua. Ce pisici de viata este si asta?!
Kile nu dau jos pentru ca chiar daca ziua nu manânc nimic, noaptea ma dispera foamea si bag în mine ca o sparta. Menopauza, bat-o vina.

miércoles, 26 de septiembre de 2012

Puii mei

Cea mai frumoasa fotografie cu copilasii mei. Nestudiata. Cristina se dezechilibrase si mai sa cada. Puii lui mama. Tuca-i mama de frumosi.

sábado, 22 de septiembre de 2012

Daca florile ar putea sa-ti spuna ceea ce eu nu pot

Nu stiu daca ar trebui sa simt ceva mai mult decât o amara satisfactie la vederea fetei îndurerate a lui June. Statea dupa cum îi este obiceiul, spionându-ma sub balcon. Ziua în amiaza mare tragând cu urechea la ce se vorbeste în apartamentul nostru. Iesisem sa fumez o tigara pe balcon, cu sortul de bucatarie înca pus.Nu aveam de gând sa-mi iau orele libere. Era înorat si nici chef de plimbare singura nu aveam.Asa ca decisesem sa ramân sa iau prànzul cu familia reunita. Din întâmplare am aruncat o privire în jos. Fata lui alba ca varul spunea mai multe decât cuvintele rautacioase:
- Ce?! Astazi nu iesi?! Nu ai liber?! ... mi-a aruncat în zeflemea. Stiam deja de mult ca relatia noastra nu functioneaza dar puteai macar sa mi-o spui în fata.
- Vrei sa ies?!
- Pentru mine, NU.

Am iesit totusi, dar el numai era. Nici macar nu a contat. Am lasat càteva lacrimi sa-mi umezeasca ochii si am tras puternic aer în piept. Este unica solutie decenta. Prea m-a ranit de multe ori din aronganta masculului care crede ca i se cuvine mai mult decât valoreaza. Si sincer, fiecare are o valoare chiar pe piata sentimentala sa zic asa. Cel care iubeste o stabileste si are impresia ca fara celalalt nu se poate trai. Se poate. Doare?! Da. Dar toate trec. Si astazi a fost o zi în care multi din jurul meu au suferit. Prieteni care s-ar putea sa-si piarda serviciul, familia unde lucrez din cauza disperarii fiicei paralizate. Si atunci poate ca durerea mea mi s-a parut insignifianta. O lacrima voi mai vârsa din când în când dar ceea ce a murit în sufletul meu si al lui nu poate fi reanimat. Ramàn doar lungile mele momente de tacere si nodul în gât.
Poate doar multumirile din partea familei îmi dau putere sa mai ramân în acest orasel, atât de aproape de el. Mi-au laudat mâncarea, grija si atentiile la adresa reginei madre. Singura observatie:
- Mama trebuie tinuta la regim mult mai strict. Trebuie sa slabeasca pentru ca sa nu aiba probleme cu genunchii fragili. Încearca sa-i reduci caloriile zilnice.
Usor de spus. Are o pofta de mâncare extraordinara doamna si chiar daca ma fortez sa-i dau mâncare de regim se supara pentru ca tot timpul îi este foame. Am sa vad ce am sa pot face.
Nopate buna Giulita. Nu ai mâncat nimic astazi si sper ca nu ai sa ai din nou un atac de bulimie la noapte si apoi din cauza remuscarilor sa vomiti totul. Usor de spus abtine-te. Am vointa sa fac gimnastica fara oprire la sala. Doar de vechile metehne nu scap. Ziua, nu au probleme cu nemâncatul. Vine însa noaptea si din cauza ca ma trezesc tot la trei ore sa o însotesc pe regina mama la toaleta îm poate provoca aceea imperioasa nevoie sa deschid usa frigiderului si sa ma înfrupt din tot ce nu m-a atras în timpul zilei. Al naibii metabolism si bulimie.
Simpatica astazi nora lui Pepita:
- Sa-ti traiasca ani multi soacra. Asa macar nu ai de gând sa te întorci în tara si vei ramâne multi ani la noi.
Stie ca nu am încapea amândoua în aceiasi casa.

miércoles, 19 de septiembre de 2012

Que ojos bonitos tienes...

Que bonitos ojos tienes...
I-am pus astazi la regina mama aceasta melodie. Îngânam aceasta melodie de dimineata. Poate o unda de melancolie undeva în sertarasele inimii. Mi-o cânta June pe când înca mai aveam ochi sa-l privesc. Aseara timp de o ora si jumatate m-a sunat din 5 în 5 min. Nu m-am sinchisit sa-i raspund. Cum nu i-am raspuns nici alaltaieri. M-a urmarit ieri si chiar ne-a depasit pe mine si pe regina mama. Doar ce l-am salutat si nu i-am dat de înteles ca am de gând sa vorbesc cu el. S-au epuizat subiectele si rabdarea mea. Doare?! Poate da, poate nu. Mi-e mila de el dar de mine si mai si. Ma tot întreba Pepita ce am de nu-mi ies din mutenie. Nu i-am dat detalii. Nu stie de el si nu ar întelege ce si cum a fost povestea. Barbatii sunt egoisti si au ceea ce merita. Mi-am spus offul lui Lizzie, astazi la o cafea rapida în casa ei si ea mi l-a spus pe al ei. Ne-am luat povara de pe suflet si am purces la munca. Eu... dus, pieptanat-aranjat pe reyna madre, unghii lacuite, haine la spalat-întins, casa de curatat, prânzul, unghii la mine, 350 de abdominale la sala plus celelate, bicicleta, rame, spate. Am dat jos de ieri pâna astazi 800 de grame. Sa-mi fie de bine. Toate trec în viata. tristeti, bucurii. Se alterneaza si viata-si urmeaza cursul. Ma doareeee spatele desi si astazi m-a calcat pe coloana Claudia. Unde esti , prieten drag, sa-mi scoti durerile de prin muschi?! Da nu ma las. Trebuie sa dau jos burta cu orice pret.

lunes, 17 de septiembre de 2012

Nici vara nici iarna nu am somn

Asa de bine ma relaxez dansând pe melodia asta. Îmi misc toti muschii prea munciti la sala. Claudia îmi spune sa o las mai moale. Sa fac pauze mai lungi între exercitii. NU AM TIMP. Ies în graba din casa imediat ce o culc pe Pepita si nu am mai mult de o ora si jumatate la dispozitie sa-mi fac ale mele facute. Sper ca nu am sa fac muschi la umeri si spate. Ma cam durea astazi si atunci m-a calcat draguta de ea. Nu tare ma menajeaza. Asa si vreau. Sunt o grasunaaaa...
si asta are un ritm pe placul meu. Dansez de nebuna prin casa, dupa ce se culca doamna, cu castile pe urechi. Am gasit muzica pe MP3 meu...de pe care copiii au sters muzica mea. Asa ca ma multumesc cu ce am pe acolo. Bine macar ca nu sunt maneleeeee...


Plec de tot, departe de tot 
De tot ce-am avut, dar am pierdut 
Plec departe, plec pe Marte 
Si de-acolo poate poate poate 

Plec de tot, departe de tot 
De tot ce-am avut, dar am pierdut 
Plec departe, plec pe Marte 
Si de-acolo poate poate poate 
Si mai departe... si mai departe 

Nu mai suport, plec de tot 
Imi iau lumea-n cap 
M-arunc peste bord
Plec de tot, n-am servici, 
N-am bani, bat pasul pe loc 
Nici prieteni nu am 
O sa mor singur, singur de tot 
Dar singur de tot 
De ce sa mai stau? 
N-am nici un motiv 
Ma simt inutil, n-am nimic din ce vreau 
M-a cautat norocul, dar nu stia unde stau 
Nu stia unde stau, nu stia unde stau, nu stia unde stau 

Plec de tot, departe de tot 
De tot ce-am avut, dar am pierdut 
Plec departe, plec pe Marte 
Si de-acolo poate poate poate 

Plec de tot, departe de tot 
De tot ce-am avut, dar am pierdut 
Plec departe, plec pe Marte 
Si de-acolo poate poate poate 
Si mai departe si mai deaprte 


Unde sa ne mai ascundem cand fugim de noi? 
In jur e pace, nu-mi place In suflet port un razboi 
Sunt un salbatic intr-o lume civilizata cu forta 
Si nu sunt genul sa va car torta 
Lumea fuge de cuvinte, deja nimeni nu spune ce simte 
Deci nu mai avem nevoie de cuvinte 
Constat ca sunt plecat cu capul 
Deci sunt normal. 
C-am reusit, m-am relaxat in ultimul hal 
Orice vis devine realitate, daca esti tampit 
Poti fi pus la locul tau cu medicamentul potrivit 
Uitandu-ma pe geam ma-ntorc si plec din nou 
Te invit sa vii cand nu sunt prezenta ta imi face rau 
Prietenii care ma accepta cum sunt ma plictisesc 
Iar pe cei care fug de mine nu ii mai gasesc 
Daca mi-as permite sa fiu cum sunt n-as mai scrie, 
Ci m-as duce zambind de zece ori pe la puscarie 
Gandesc la rece cand inima fierbe, sunt un intrus 
Din propria mea lume ma simt exclus..
Plec departe 

Plec de tot, departe de tot 
De tot ce-am avut, dar am pierdut 
Plec departe, plec pe Marte 
Si de-acolo poate poate poate 

Plec de tot, departe de tot 
De tot ce-am avut, dar am pierdut 
Plec departe, plec pe Marte 
Si de-acolo poate poate poate 
Si mai departe Si maï departe

Versuri de la: http://www.versuri.ro/ 

Si nimic altceva nu conteaza

Si pentru ca dimineata începe cu o placuta stare de bine din nou multumesc lui Dzeu pentru aceste minute de gratie în care-mi beau linistita cafeaua, îmi fumez primele tigari si cu ferestrelele larg deschise ma umplu de cenusiul acestei zile ascultând muzica.
Doamna mea mai doarme. S-a trezit de prea multe ori azi noapte pentru a se usura. Si eu cu ea. Mi-am aranjat dulapul de haine si am gasit loc pentru cele aduse sâmbata din casa copiilor. Am doi ghimpi în inima dar nimic nu conteaza cu adevarat.
Copilul se ratoia ieri la mine spunând ca ma amestec în viata altora vrând sa fac bine si nu ma învat niciodata minte. Ca la urma urmelor fiecare traieste cum îsi asterne si as face bine sa stau în banca mea. Si sfaturile copiilor sunt bune câteodata.
Nora mea a fost încântata de rochiile ce i le-am cumparat de la un magazin care se închidea si vindea rochii de 360-390 de euro la 20-40. Mie mi-am luat un compleu. Pe fond gri buline neregulate galbene si invers. Rochia lunga am taiat la nivelul genunchilor si-mi mai iese de o fusta. Boleroul, galben, forat cu gri înflorat pe dinauntru. Un material superb si o toaleta pe masura. Nici macar duminica nu mi-o pot pune pentru ca este prea eleganta. Si-mi vine turnata. Si Lizzie si-a luat càteva. Proasta de mine puteam sa iau mai multe, dar aveam datorii si obligatii care trebuiau onorate.

domingo, 16 de septiembre de 2012


Poate pentru ca am nevoie sa ma umplu de frumos dis de dimineata am cautat fara succes o versiune care mi-a ramas mie în memorie. Nu am gasit-o. Dar ambele sunt cutremuratoare. În timp ce ascultam sublima muzica îmi aduceam aminte de vastele teritorii ale Rusiei si implicit mi-au venit în minte cei doi ingineri rusi cu care am schimbat câteva vorbe în micuta gara L`Aldea undea aveam eu de schimbat trenul pentru a ajunge la Vinaros. Aparate de fotografiat, haine dupa antica moda comunista, sandale cu sosete. Mergeau la o conferinta la Valencia e o despre produse biosintetice utilizate pentru fertilizarea solurilor. Pareau picati în prea putin moderna gara rurala din Moscova anilor 50. Sau poate ca ceea ce vedem noi la TV despre Rusia moderna se refera doar la lumea magatilor petrolului iar restul populatiei a ramas la fel de neschimbata. Chiar puteam sa-i confund cu doua personaje chiar si din filmele patriotice românesti din anii 50. Fotografiau vagoanele deloc elegante si structura metalica a peroanelor. Ba chiar si calatori. Pareau spioni ai relativei civilizatii occidentale. Am schimbat câteva cuvinte în engleza si le-am urat sedere placuta. Cred ca aceiasi privire avida de cunoastere am avut si eu la prima iesire peste frontiere, ma refer la mult mai apropiata Ungarie. Ce sa mai spun ca ramasesem gura cascata când am ajuns oleaca mai spre vest. Austria, Italia si mai apoi Spania. Si eu acum nu contesc sa suspir la Barcelona. Chiar ma sunase o tipa din Mataro, de lânga Barcelona sa-mi ofere un loc de munca. Erau mai putini bani dar mi-a trecut prin cap un gând naspa. Stai pe fundul tau Giulia ca stai bine unde esti. Nu visa la strazile marilor capitale. Totusi nu am de gând sa-mi sterg anunturile de pe net. Asa, de bolnavicioasa curiozitate.

sábado, 15 de septiembre de 2012

smoke gets in your eyes

Smoke Gets In Your Eyes

They asked me how I knew my true love was true
I of course replied "Something here inside cannot be denied."
They said "Someday you'll find all who love are blind.
When your heart's on fire, you must realize smoke gets in your eyes."
So I chaffed them and I gaily laughed to think they could doubt my love
Yet today my love has flown away, I am without my love
Now laughing friends deride tears I cannot hide
So I smile and say "When a lovely flame dies, smoke gets in your eyes."
dau o publicitate la TV si ma obseda melodia. Ce frumoasa este chiar dupa aproape 80 de ani( 1933)

jueves, 13 de septiembre de 2012

Mi-a trecut febra musculara

Cât de putin ne trebuie pentru ca sa fim fericiti. Câteva banale cuvinte de admonestare chiar din partea unei persoane care înseamna mult pentru tine desi nu se spun niciodata fraze inutile.
Am descoperit muzica italiana. E mai interesant decât sa-mi pierd din nou timp cu descarcatul si ascultatul în nestire a acelorasi melodii care nu-mi mai spun nimic. Evoluam sau ne pierdem interesul?!
Am baut prea multa cafea si acum nu pot sa dorm. Doamna mea s-a culcat pe la orele 22 si urmeaza sa se trezeasca pentru prima vizita la toaleta dupa 2 noaptea. Mda... nu am nici o noapte linistita. Dar sunt multumita. Am de lucru. Sunt platita acceptabil, sunt tratata decent, sunt rasfatata de doamna, care spune ca muncesc chiar prea mult. Ar mai ìncapea . încerc doar sa-mi umplu timpul cu folos. Nu pot citi lânga ea pentru ca vrea sa aiba companie care graieste cu ea. Asa ca-mi gasesc de lucru pe lânga ea.
Mi-a trecut aproape de tot febra musculara care m-a nenorocit în ultimele 24 de ore. Am fost oloaga si am plâns de durere. Dar asta nu m-a împiedicat sa nu-mi fac treaba. Nu am iesit la cafea pentru ca nu a vrut sa ma forteze Pepita. Suferea pentru mine desi eu ma prosteam si asa prin casa. Daca umblam si ma miscam  parca, parca ma mai lasa ceva contractura musculara. Mâine din nou la sala. Nu am sa fac nici un exercitiu pentru picioare. Un masaj mi-ar fi prins bine, dar nu-i cine.
Nu am sunat-o pe mama, desi toata ziua mi-a fost în gând. Pe 12 septembrie îsi sarbatoreste ea onomastica. M-am gândit la tine, mami si o fac zi de zi. Chiar ma prinde nostalgia de casa si doar spaima de a trai de azi pe mâine în România ma face sa mai stau pe aici. Ca deh... banii... abia ce-i càstig si-i planifica fiul meu. Nu am sa ma învat niciodata minte. Poate doar daca am sa renunt la internet, telefon sau nu am sa-mi dau adresa am sa scap de problemele celor care asa de mult ma iubesc când am ceva pus deoparte.
Îl ascultam astazi pe Ricard si ma întrebam daca sunt egoista într-adevar daca doresc sa fiu lasata sa traiesc si eu?!De ce trebuie sa ma intereseze problemele celorlalti?! De ce problemele lor trebuie sa fie si ale mele?! De ce trebuie sa mi le spuna pentru ca mai apoi inevitabil sa-mi ceara ajutorul?! Nu ma refer numai la fiul meu, care întotdeauna are planuri si daca nu-i ies cum vrea el, hop... o sunam pe mami. Ce ma faceam daca aveam o droaie de copii? Zic mersi ca am numai unul... si este de ajuns. Mda... iar ma lamentez desi abia cu câteva minute în urma am spus un : Doamne multumesc pentru tot ce-mi dai. Casa, masa, un serviciu care sa-mi ocupe timpul. O relativa liniste si bunastare înselatoare. Nu ma streseaza facturi, nu-mi plâng copiii de foame, ma pot bucura de minute de abandon în bratele melancoliei si nu-mi lipseste nimeni cu adevarat. Cred ca am învatat sa fiu fericita cu mine însami. Pot visa la strazile Barcelonei, ma pot bucura pentru prietenele mele si chiar daca nu am aruncat o privire marii de doua zile...o simt în mine.
Eu, eu si iar eu. Compasiune, spuneai. Da. Daca nu as simti compasiune pentru persoanele în vârsta nu as putea lucra cu ei. De atâtea ori pe zi ma îmbratiseaza doamna pe care o îngrijesc si dupa numai o luna îmi spune ca ma iubeste mult si nu ar vrea sa plec niciodata de la ea. Cred ca am avut noroc sa dau de ea. Toate se întâmpla cu un rost în viata asta. Noapte buna, Giulita.Màine ai sa poti dansa. Si apoi peste vreo doua luni ai sa te înscrii din nou la dans oriental si vei simti din nou ca plutesti. Rabdare.

lunes, 10 de septiembre de 2012

Mi-e dor de strazile si zgomotul Barcelonei

Pare ca a trecut o eternitate de când nu am fost fata în fata cu mine însami, adica cu laptopul în fata , cu castile pe urechi, debitând vrute si nevrute. Multe s-au întâmplat si se pare ca destinul a hotarât sa-mi rezerve noi si noi surprize,mai mult sau mai putin placute. Noul meu loc de munca, acceptabil remunerat, este tot în în vechiul orasel în care am aterizat cu sase ani în urma. Locuiesc si muncesc într-un apartament în zona veche a orasului. Ferestre cu vedere la strada, camera uriasa pentru mine, timp liber luat pe apucate, în momentele în care doamna îsi face siesta.,fructificat în ultima saptamâna la o sala de fitness sau din când ìn când în bratele lui latin lover ( care numai este ce a fost- deh, timpul trece, pasiunile se sting când îti chioraie matele si copiii-ti cer bani de haine si de rechizite, iar nevasta boleste mai tot timpul). Asist la zilnicele lui deceptii si numai sa-i plâng de mila nu-mi vine. Am spus-o si o repet din nou. Nu suntem facuti din acelasi aluat, noi, europenii cu ei, latino americanii . Mi-e greu. Nu am nopti dormite, nu am zilele linistite pe care le-am avut în cealalta casa. Ma trezeste scumpa mea doamna de 3-4 ori pe noapte. Are proteze la genunchi si trebuie sa o însotesc la toaleta. Gatesc pentru noi doua sau pentru 7-8 persoane, cànd se reuneste familia la prânz (îsi ling degetele si toti spun ca trebuie sa o las mai moale pentru ca vor sa faca regim). Trebuie sa fiu atenta cu regimul doamnei pentru ca are diabet. Asta înseamna probe zilnice si bineînteles inevitabila insulina pe care eu trebuie sa i-o fac. Nu ma pot obisnui înca cu faptul ca zilnic o întep. Dupa amiaza iesim la o terasa sa ne bem cafeluta si la ora 22.30 o scot în parculetul din fata blocului la o sueta cu prietenele. Familia... superba, O fiica care lucreaza la tribunal, casatorita cu un judecator. Pentru prima data ma ìntâlnesc cu un magistrat de o simplitate uimitoare. Placuta surpriza  decenta  acestor oameni. Înstariti dar fara aere de superioritate. Conversatia decurge fara a se pomeni de conturi bancare sau de ultimele achizitii în materie de vestimentatie. Nu sunt tratata ca si slujnica în casa. Toti strâng masa si ajuta la spalatul vaselor.Fiul, camionagiu, nora, proprietara unei spalatorii ecologice. O alta fiica, se recupereaza dupa o hemoragie cerebrala. Sotul ei, fost camionagiu, o îngrijeste în spitalul de recuperare si o iubeste asa cum nu am vazut de multi ani un barbat sa iubeasca. Cànd a avut atacul cerebral, a dormit o luna întreaga în masina parcata sub fereastra sotiei. Nu multi ar face acest gest. Nu sunt bineînteles toate roz dar am învatat ca nu trebuie sa mai fac o tragedie la `pierderea unui loc de munca. Toate se întâmpla cu un rost în viata. Înveti sa accepti ca anumite lucruri se întâmpla fara ca tu sa poti face ceva. Nu exista explicatii rezonabile pentru gesturi sau reactii nepotrivite din partea unora.
Ascult anumite melodii care cu luni în urma ma emotionau. Nu simt nimic. Doar ciudata senzatie a unei iubiri pierdute în hatisul disperatei lupte pentru supravietuire. Nu-i pot cere lui June sa fie romantic când îi chioraie matele si nu stie de unde sa faca rost de bani ca sa-si plateasca facturile. Masina lui sta parcata de luni de zile din lipsa de bani pentru ca sa o repare. Umbla de nebun prin oras,pedalând pe bicicleta mea si zice merci când îl iau de ospatar pe câteva ore, la sfârsit de saptamâna. Disperarea i se citeste pe chip si chiar daca întâlnirile noastre sunt înca la fel de pasionale, stiu ca face un efort extraordinar sa-si scoata din minte, pentru câteva ore penibilul situatiei materiale în care se zbate. Zâmbeste si se umileste, ceea ce-l face sa-si piarda cu totul aura de amant posesiv. Adica ma urmareste, se ratoieste cum facea întotdeauna, accepta cu greu ca am timp liber si nu ma poate, cica supraveghea. Face urât daca nu-i raspund la telefon si ma întreaba pe unde-mi petrec minutele libere.  S-a întâmplat sa ma spioneze sub fereastra apartamentului unde locuiesc, facându-mi scandal ca cica a vazut pe cineva în casa ( asta pentru ca locuiesc la etajul 1 si poate vedea de pe trotoarul de vis a vis pe unde ma misc).M-a urmarit si la sala, ca sa se convinga ca nu merg acolo ca sa-mi agat vreun munte de muschi. Accepta ca nu am voie sa-l primesc în casa pentru ca eu nu am tinut secreta existenta lui. Nimeni nu-l cunoaste si este mai bine asa si pentru mine si pentru cei ai casei. Nu va mai dura mult aceasta patetica idila. Mi-am permis luxul sa fiu dorita si sa doresc. Sa-mi satisfac capriciile carnii. Cu atâta ramân. Anii trec si numai cred în povesti cu feti frumosi. Tot patetici îi vad pe barbati. Pe majoritatea. Exista bineînteles o exceptie. Tocmai pentru ca ea este cea care confirma regula. Si nu am decât sa regret ceea ce nu a putut sa fie.
Arunc càte o privire înspre parculet. Batrânicele mele... sporovaiesc în voie. Toate, vaduve. Da... se pare ca traiesc câteva decenii mai mult decât barbatii lor. Doamna mea, zilnic cu alta vestimentatie. Foarte cocheta la cei 83 de ani, neÌmpliniti. Ma iubeste si este super încântata de mine. Am avut noroc de o femeie foarte buna la suflet. Rar doamne fara toane. O closca care ar vrea ca în fiecare zi sa vina mare parte din familie la masa. O groaza de nepoti, care mai de care mai simpatici si scoliti. Ingineri, studenti, profesori, muzicieni, elevi. A fost un du-te vino în casa asta pe timpul vacantelor. Acum am intrat în monotonia zilelor obisnuite.
De astazi mi-au pus si internet si am reusit si eu sa intru în rândul lumii. Laptop-ul mi l-au reparat cu ceva timp în urma asa ca am sa am cu ce sa-mi umplu orele de insomnie.
Astazi nu ma doare nimic. M-a rupt Claudia la sala de fitness saptamâna trecuta si astazi. Abia ce am putut umbla duminica. Astazi nu am nimic. Ma terorizeaza saraca. Asa i-am cerut eu. Daca nu, ma las de sport. Am pus câteva kilograme bune si acum trebuie sa le dau jos. Si i-am spus ca daca nu sta cu gura pe mine nu merita sa-mi pierd timp si bani. Asa ca ma forteaza sa mai fac exercitii la aparate chiar cànd simt ca muschii îmi cedeaza. Pacat ca nu pot sta mai mult de o ora.
... Scris-am vrute si nevrute. Mi-ati  lipsit, prietene dragi. Nu am avut parte de intimitate în ultimele luni, asa ca nu am avut cum sa va caut. Am sa va caut, la voi acasa, zilele ce vin. Abia astept sa încep din nou sa pictez si sa desenez. M-am limitat în aceasta prima luna în noua casa doar sa citesc si sa smotruiesc. Asa mi se întâmpla mie întotdeauna. Trebuie sa fac smotru dupa altele pentru ca sa pot dupa aceea sa stau linistita. Ma vad clientele de croitorie prin oras si sunt foarte triste ca nu ma voi mai ocupa cu cusutul. Asta este. As putea...dar numai vreau sa fac nimic. Vreau sa ma dedic hobby-urilor.
Barcelona, ce draga-mi esti. Mi-ai ramas în suflet.Chiar si romanul pe care-l citesc acum este despre Barcelona anilor 1300...

martes, 24 de julio de 2012

Bassa de les olles

Desteapta nu sunt dar pot gasi solutia la unele probleme.Uneori am convingerea ca le-am trait si vazut pe toate si cum am prea putina autostima cad usor prada micilor depresii. Le depasesc nu o data cu ajutorul prietenilor sau din contra, datorita tradarii celor în care am investit sentimente, timp, emotii. Tot ce nu te doboara te întareste. Ceea ce te dezamageste îti va folosi drept învatatura de minte. Texte. Prostul nu schimba de cip. Prost de bun. Tont, toanta... Asa scrie si pe fruntea mea, de o viata. Pe naiba am sa reusesc sa ma schimb. .. De toti sa-ti pese si de nimeni prea, spunea dragul de Kipling. Ma complac în rutina, mici mizerii ale celor din jur, superficialitatea mea. Trebuia sa-mi dau niste palme usoare peste ceafa. Nu esti tu niciodata disponibil sa o faci!!!
Vânt, vânt destul de rece astazi. Nu am mai ajuns pe plaja desi aveam prosopul pe umeri si o carte buna în tolba. M-am oprit la un pahar de vorba cu o prietena. Ne-am lamentat la un cola si la o cafea. M-am descarcat eu, s-a descarcat si ea. Sufla un vant rece dinspre mare. Cafeneaua, desi departe de tarm nu oferea nici o protectie împotriva rafalelor de vânt. Nu ma întreaba nimeni cum ma simt si eu iar ma mint. Spun ca îmi este bine singura pentru ca-mi aduc aminte ca nu mi-a fost bine în doi. Adica mi-am adus aminte ieri seara la un moment dat când am cerut un favor celui lasat acasa. Ma emotionasem eu când cu nunta si cu doua trei dansuri pe muzica romantica anume pusa sa ma faca sa ma simt tradatoare a juramintelor facute cu zeci de ani în urma. Deh... mi-am adus aminte de ce luasem eu calea singuratatii cu ceva timp în urma. Unul din motive a fost egoismul, lipsa de spontaneitate. da. Nici un barbat nu mi-a raspuns niciodata cu un DA spontan la o cât de mica cerere a mea. Scrie IMBECILA si FRAIERA pe fruntea mea. Igual. Viata merge înainte. O cafa buna, tigari càt încape, o mare doza de NU STIU, NU POT, NU CRED si poate am sa reusesc sa ma imunizez la tot ce este lume exterioara. Am sa ma refugiez în lumea mea imaginara. Singura între cei multi. Chiar, nu am înjurat de multa vreme. Trebuie sa urc la volanul unei masini pentru ca sa ma descarc?!
Ma chema marea astazi. Sau aveam eu nevoie sa simt nisipul sub talpi? Aveam nevoie de acel element natural, nealterat de trecerea timpului, de mici ipocrizii sau nelinistea mea ar fi fost pe loc spulberata de natura neîmblânzita a acelui loc înadins lasat aproape neatins de mâna omului?! Da... sa caut undeva o fotografie cu plaja mea... bassa de les olles(http://www.pueblos-espana.org/cataluna/tarragona/l%27ampolla/485898/)

Da. Superba salbaticie. Scurta analiza:- bicicleta , numai am. Masina ...de unde sau mai bine zis, pentru ce?!
Companie... doar o vaga si nemarturista speranta. Copiii? Ce stiu ei despre ce merita de vazut înafara telenovelelor sau a filmelor SF. Schimbam subiectul.

Spus eu si promis ca nu am sa mai misc un deget pentru nimeni. Hm... conversatie mama- fiu:
. Trebuie sa-mi fac un abonament la telefon. Am nevoie de un telefon ca sa pot face fotografii la instalatiile de gaz pe care le montez pe masini.
- Foloseste telefonul meu LG. Chiar daca nu pot sa-l utilizez pentru convorbiri, face fotografii si cred ca s-ar putea chiar si repara hardware-ul sau firmware cum i s-o fi spunànd daca ma enervez si caut solutia pe internet.
- Du-te tu mami.  e defect si numai un specialist îl poate repara.
Pus mami sa citeasca pe forumuri. Pustii sunt destepti al naibii. Dupa o ora de ametit în cele site-uri gaseste mami proasta o groaza de informatii smechere. Adica ... tastezi 1809#*900# - ti se deschide un meniu si reusesti sa-l faci pe musiu telefon sa nu se mai stinga pe când te suna cineva. Reparat fiind... copilul si l-a însusit. Ca doar smecher e  si stie prea multe pentru mama lui care l-ar folosi numai pentru convorbiri si niscaiva fotografii. 
Da-mi una pe dupa ceafa , dar fara sa mai si spui înjuraturile de rigoare.

lunes, 23 de julio de 2012

Senza parole

Iesisem ieri si pe dupa amiaza la plaja acea ascunsa ìntre roci.Aveam nevoie sa regasesc senzatiile care nu aveau nevoie de cuvinte.Le-am cautat ìn zadar.Am sa revin ìn septembrie când vor pleca turistii.Pâna atunci am sa merg pe plaja mea ìn salbaticie.Mai aproape de casa si totusi atât de departe de multime.Poate este doar o parere.Oricum doar acolo ma regasesc.Pot sa uit de toate si de toti. Sau poate de acum ìncolo doar acolo nu ma voi simti atàt de singura.Avea dreptate Nichita Stanescu.Pe caldura asta nu-mi aud gàndurile desi sunt acolo.Fraze ìntregi care asteapta sa fie scoase din anonimat.Poate la noapte.

Am scos ìn schimb culori, sevalet, coli, creioane si radiere. Am fost dadaca unei cotofane nerabdatoare sa vada opere de arta facute la minut. Doar un portret ìn creion , care nu prea semàna cu micuta pe care o fotografiasem ìnainte si acum stateam amàndoua cu colile ìn brate privind la ecranul laptopului. Nu m-a lasat sa-l termin de drag sa si-l duca càt mai repede acasa, la mami a ei. Mi-a dijmuit mapa de acuarele si desene si a luat càteva cu ea. Dus a fost cu ea si cheful meu. Am sa merg acum pe malul marii. Astazi este mult vànt pe la noi si marea parca vrea sa-ti spuna povesti cu corabii naufragiate.

"Canción del Pirata"
por José de Espronceda

Con diez cañones por banda,
viento en popa, a toda vela,
no corta el mar, sino vuela
un velero bergantín.
Bajel pirata que llaman,
por su bravura, el Temido,
en todo mar conocido
del uno al otro confín.La luna en el mar rïela,
en la lona gime el viento,
y alza en blando movimiento
olas de plata y azul;
y va el capitán pirata,
cantando alegre en la popa,
Asia a un lado, al otro Europa,
y allá a su frente Stambul:
Navega, velero mío,
sin temor,
que ni enemigo navío
ni tormenta, ni bonanza
tu rumbo a torcer alcanza,
ni a sujetar tu valor.
Veinte presas
hemos hecho
a despecho
del inglés,
y han rendido
sus pendones
cien naciones
a mis pies.
Que es mi barco mi tesoro,
que es mi dios la libertad,
mi ley, la fuerza y el viento,
mi única patria, la mar.

Allá muevan feroz guerra
ciegos reyes
por un palmo más de tierra;
que yo aquí tengo por mío
cuanto abarca el mar bravío,
a quien nadie impuso leyes.
Y no hay playa,
sea cualquiera,
ni bandera
de esplendor,
que no sienta
mi derecho
y dé pecho
a mi valor.
Que es mi barco mi tesoro,
que es mi dios la libertad,
mi ley, la fuerza y el viento,
mi única patria, la mar.
A la voz de «¡barco viene!»
es de ver
cómo vira y se previene
a todo trapo a escapar;
que yo soy el rey del mar,
y mi furia es de temer.
En las presas
yo divido
lo cogido
por igual;
sólo quiero
por riqueza
la belleza
sin rival.
Que es mi barco mi tesoro,
que es mi dios la libertad,
mi ley, la fuerza y el viento,
mi única patria, la mar.

¡Sentenciado estoy a muerte!
Yo me río;
no me abandone la suerte,
y al mismo que me condena,
colgaré de alguna entena,
quizá en su propio navío.
Y si caigo,
¿qué es la vida?
Por perdida
ya la di,
cuando el yugo
del esclavo,
como un bravo,
Que es mi barco mi tesoro,
que es mi dios la libertad,
mi ley, la fuerza y el viento,
mi única patria, la mar.

Son mi música mejor
el estrépito y temblor
de los cables sacudidos,
del negro mar los bramidos
y el rugir de mis cañones.
Y del trueno
al son violento,
y del viento
al rebramar,
yo me duermo
por el mar.
Que es mi barco mi tesoro,
que es mi dios la libertad,
mi ley, la fuerza y el viento,
mi única patria, la mar.

domingo, 24 de junio de 2012

Alte câteva fotografii de ale copiilor

La un pahar de vorba cu mine însàmi

Ador excesele. Nu pot trai disciplinat. Simt, traiesc, zburd, sufar înzecit. Nu-mi cereti sa fiu organizata si docila. O viata am si vreau sa traiesc din plin. Adierea unei brize ma excita pentru ca am atâtea amintiri în sertarasele neprafuite ale sufletului meu. Unele le las timp îndelungat nedeschise si atunci când le vine rândul ramân surprinsa ca le-am lasat uitate si mi-am uitat rostul în lume.
Rascolita m-am întors din tara. Aveam impresia ca am aterizat într-o alta lume. Totul îmi parea strain de mine. Cum strain îmi pare si aici totul. Îmi parea un oras întins din care au disparut oamenii. Era si sâmbata si duminica. Dar asa fusese si cu ani înainte de a pleca din tara. S-a construit mult. Mall-uri, supermarket-uri populate cu vânzatori. Nu este asa la Barcelona. Poate pentru ca aici stau putin la sfârsiturile de saptamâna iar acolo am ajuns doar pentru câteva ore.
Abia la patru noaptea am intrat în casa fratelui meu. El venise sa ma astepte la Cluj. Primul lucru a fost sa-i cer bani. Trebuise sa ma împrumut de la o familie de români de fabuloasa suma de 5 euro. Nu-mi facuse îmbarcarea pe avion fiul meu si mare mi-a fost surpriza cànd pentru o hârtiuta mi s-au mai cerut bani. închipuiti-va disperarea si rusinea mea. Cum era sa nu ajung la nunta fiului meu când eu aveam biletele platite. Deci... trebuie sa citesti toate literele mici si sa faci totul TU... Desi atâta l-am întrebat daca sunt bine scoase la imprimanta biletele. Erau cica doar rezervarea si confirmarea platii. Mai trebuia scoasa o foaie... tarjeta de îmbarcare. Batu-o-ar cucu de foaie. În România am scos-o imediat si nu am mai avut de platit si alte taxe. Gratis...
Deci... 150 km facuti în noapte cu fratele meu. EL, avid sa-mi povesteasca, sa-mi fie de ajutor. Cafea Lavazza pe o terasa la 2 noaptea, apa de izvor pe Mesteacan, un tur al orasului noaptea. Biata mea cumnata , rupta de oboseala a trei zile de facut prajituri. Ca deh, eu doar musafir am fost la nunta. Bine... toti au stiut ca am pus la dispozitie toate finantele din ultimele luni si chiar am fost uimita de prietenele soacrei mele care mi-au spus asta. Mi-am facut doar datoria fata de copil. Si mie parintii mi-au facut nunta.
Deci, povesti târzii înca din prima noapte, facând noi galagie în bucataria cumnatei, în cautare de unsoare. Da...pita cu unsoare de casa, castraveti murati si carne prajita. Am spus ca eu nu sunt disciplinata. Nu reusisem sa ma motivez în ultimele luni pentru ca sa slabesc. Nu vedeam rostul. Sunt frumoasa si cu cele câteva kg în plus.
Am stralucit si am atras privirile tuturor. Emotionanta reîntâlnire cu sotul meu, cu soacra, cu vecinii, cu fosti directori, cu prietena si colega mea de serviciu timp de mai mult de 10 ani. Minute în sir nu am putut sa ne oprim din plàns când ne-am îmbratisat la restaurantul unde se celebra petrecerea copiilor.
Mi-am daruit o dimineata de cosmetica sumara, manichiura, pedichiura, coafura. Nu se vedea oboseala noptii nedormite. Am zburdat prin oras cu rochita mea alba de Zara...cu fermoar la vedere pe spate. Soferul meu personal, adica fratelo, mi-a stat la dispozitie. Cumnatica tragea pe ultima suta de metri cu tortul miresi de ornat, împreuna cu feciorul,  foarte îndemânatic în pastelerie desi este un as si în vânzarile de materiale de constructii.
Nu am facut nunta pentru càstig. Am ales un restaurant select, un meniu bogat, cele mai bune servicii de muzica si fotografi profesionisti. Copiii , nasii si cei veniti din alte orase au avut cazare la acelasi hotel..Prieteni si vecini s-au simtit minunat. Am dansat toata noaptea. Doua perechi de pantofi noi mi-au distrus picioarele. Am dansat si desculta si cu sandale de babatie, cerute împrumut de la o verisoara de a sotului. Am dansat dans de codru, învârtite, dansuri lente si romantice, dedicate de sotul meu. Se pare ca între noi niciodata nu se va stinge flacara care ne-a unit. Dar nu eram acolo cu sufletul pregatit pentru reconciliere matrimoniala. Nimic nu va mai putea fi la fel dupa atâtia ani în care am trait la mii de km distanta. Atâta doar ca stiu ca acolo ma voi întoarce, într-o buna zi. Este CAMINUL nostru, al familiei. Poate voi ajunge sa pictez, sa cos, sa savurez cafele dimineata pe terasa cu vedere la dealul înverzit, în compania sotului. Fara sa ne spunem nimic dar totusi în doi. Ba nu...în patru. Nu lipseste motanul si càinele culcat la picioarele noastre.

Stralucit-am. Într-o rochie simpla, cusuta de mine dar foarte bine asortata cu bluzita vaporoasa, cumparata la Barcelona. Parul, nu era ceea ce-mi dorisem. Trebuise scurtat cu luni în urma, când l-am ars. Muzica si atmosfera create de Sorin a fost de nota zece. Niste prieteni, clienti întâmplatori pe terasa hotelului i-au si contractat pentru proxima nunta a copilului lor. Îmi spusese Angela ca de multi ani nu auzise asa o muzica bine aleasa, pe toate gusturile. Sincer vorbind...toti au spus ca nu au dansat atâta de multi ani. La sfârsitul celor aproape 12 ore de petrecere nu simteam oboseala. Copiii au fost în ceruri de fericiti ce erau, nuntasii, relaxati, nu se saturau de povesti în noapte. Terasa exterioara era un refugiu pentru refacerea fortelor si iar la dans. Am zbenguit. Pe tocuri, desculta, dansuri moderne...în sir... dansuri latine, dansuri traditionale, hore. Cred ca numai csardasurile le-am pierdut. Dar ce mai conteaza?

Sunt acasa la fiul meu. Mi-am permis aseara luxul sa ma ¨îmbat¨ cu Martini. Un pahar de sampanie si doi litri de apa minerala Borsec am baut la nunta. Saracii mei sefi din Barcelona, credeau ca ma voi întoarce obosita de bautura de la nunta. Ca cica suntem salbatici din Est. Uimiti au fost ca eu eram fresh si radianta. Doar eu stiam ce se petrecea în sufletul meu. Ma întrebam ce caut eu în casa lor ca si servitoare, dormind într-o minuscula camera de serviciu, cànd acasa am camere uriase, Da. banii. Sunt raspunsul la toate întrebarile. Zgomotul barcelonei si aerul de cel mai cosmopolit oras în care am avut placerea sa locuiesc pâna în prezent. Nevoia de a ma simti utila, càstigându-mi existenta în mod decent. Placerea si recunosc nou descoperita obsesie pentru magazinele de moda. Hm... abia astept sa-mi iau salariul (deja programat si cerut de copii), si sa-mi cumpar, daca mai gasesc rochia albastra de la Zara. O lasasem cumnatei pe cea nici macar o data pusa. Dar am vazut ca mai au pe albastru si poate am noroc sa o gasesc si peste càteva zile. Mi-am luat iar saboti de piele, italieni si mai am câteva perechi de încaltari filate, pe ici pe colo. Doña Pilar este încântata sa vizitam magazine si uite asa ajung eu shopingadicta.
Sincer nu stiu càt am sa rezist la acest nou loc de munca. Este atât de coflictiva noua mea sefa ca ajungem sa ne certam de fiecare data când ne întâlnim. Pe tema oului prajit de fiecare seara. Daca nu l-a mâncat doamna este o problema. Daca l-a scuipat si nu sunt zece servetele mânjite este o problema, pâna cànd i-am spus sa le duca la o analiza de ADN si daca va gasi alta saliva pe ele, platesc eu analizele. Nu stiam ca fiind prietena cu Amalia...este mai pisaloaga decât ea. Râde de mine, Pili, fiica cea mare a doamnei pe care o îngrijesc:
 -. Ca doar TU esti prietena cu Amalia, zice ea. Nu stiai ca asa sunt amândoua?!
Da... o familie foarte interesanta. Elena, avocata, venita în vizita miercuri a ramas afis, vazând fotografiile, putine, ce le aveam cu casa si cu orasul. Vazànd casele din jur au ramas afis, toaletele invitatelor la nunta:
- Credeati ca venim din jungla? Ma întreb doar ce fac în lume servind si suportând impertinentele lumii asa zis civilizate.
Iarasi topaia agitat prin apartament Alex, fiul avocat, încercànd sa ma ajute ca totul sa fie în perfecta ordine pe cànd vine ¨matusa¨. Ca sa ma fereasca pe mine de observatii si reprosuri. Inutil. pentru ca tipa cauta nod în papura. I-am spus ca îmi pare foarte rau ca mi-am lasat comosul loc de munca în casa pictorului si ca-mi este totuna când ma da afara. A fost doar o nefericita experienta. Ieri, cànd am plecat din apartament, vazând valiza pe rotile superîncarcata, s-a panicat.
I-am spus ca sunt doar hainele de iarna si multe altele pe care nu am cum sa le folosesc acolo. Mi-a zis ca doar nu ma deranjeaza daca stau în dulap...doar poate odata si odata voi putea folosi adidasii daca merg în vizita la Amalia. Hahaha...da le-am dus cu mine în primul meu sfârsit de saptamâna liber, cànd am dormit la Amalia. Geaba. Ea s-a eliberat de mama ei, rugându-ma pe mine sa o însotesc la biserica în timp ce ea s-a dus linsitita la piscina minicipala... sa înoate. Si eu luasem cu mine costum de baie si bine îmi facea un km de piscina normala. Nu m-am dus acest sfàrsit de saptamàna la ea, desi m-a invitat la barbacoa de noapte. Sunt iarasi sarbatori aici si mai era si ziua de nastere a Doñei Amalia, mama ei. Aveam nevoie de timp pentru mine si am ales sa platesc cei 24 de euro de tren ca sa ajung la casuta copiilor, racoroasa, cofortabila desi pâna la ea nu ma costa nimic. sau venea dupa mine sau era doar un bilet simplu de metro...92, 5 centi dus întors si un cadou simbolic, pe care oricum i-l voi duce cu alta ocazie. Am ales ... singuratatea peretilor, televizor care sa mearga non-stop, îmbuibatul cu sandvisuri în noapte si càteva pahare de Martini diluat cu apa minerala. Si... laptopul pus în functiune toate orele.Asa am avut timp sa ma uit la noile fotografii ale copiilor, am povestit acasa, la Vinaros, cu Lizzie, vad ca este conectata si cumnata mea, probabil asteapta sa intre si fratelo...de pe undeva din Germania sau Suedia. Îmi propusesem sa vorbesc si cu parintii mei, dar nu am putere sa-mi mai amarasc sufletul. I-am vazut abia pentru un minut acasa. Duminica, înainte de a pleca. Tata parea în coma.... la 12 dimineata.Mama nu arata bine. Bineînteles ca nu au fost la nunta. Cica erau prea bolnavi si batràni pentru ca sa asiste la asa ceva. No comment. Poate l-am vazut pentru ultima oara pe tata, în viata. Fiecare îsi face alegerile pertinente în viata. Este prea târziu sa mai putem face ceva pentru ei. Poate si faptul ca eu am plecat a contribuit la abandonarea lor ìn  bratele viciului. Am fugit de problemele de acasa si stau ca si strutul cu capul ascuns în nisip crezând ca daca nu vad nu se întâmpla. Ma urmareste privirea disperata a mamei mele, acei ochi de un albastru atât de intens care pareau ca-mi cer ajutorul si eu nu puteau sa articulez nici un cuvât din cauza lacrimilor. Si am fugit.... lasandu-i în plata domnului si a alcoolului. Biata mea cumnata mai trece din cànd în când pe al ei. Si sunt atât de tineri în comparatie cu toti batrànii astia carora eu le dau zeci de îmbratisari zilnic. De ce nu pot fi ca si ei. Dornici sa traiasca bine si decent?!
NU VREAU sa ajung batràna suferinda. Jur ca am sa-mi eu capat zilelelor pentru a nu fi o povara fiului meu. Este deja greu de supravietuit în jungla moderna încât nu avem dreptul sa amârâm viata celor care ne-au dat viata. Faptul ca ne-au dat viata si ne-au ajutat pâna când am zburat din cuib nu da dreptul la vesnica recunostinta. Nu au dreptul sa ne amareasca viata. Ar trebui sa fie mândri de noi ca ne descurcam si ca facem tot ce ne sta în putinta sa le asiguram lor un minim de confort. Atâtea mi-a povestit bietul meu frate despre ei ca nu m-a sfatuit sa-i vizitez înainte de nunta. Nici nu am facut-o. Trebuia sa ma bucur de copii si nu sa ma întristez pentru ceea ce nu poate fi schimbat.
... Mi-e dat sa traiesc, sa muncesc si din cànd în când sa ma bucur de viata. Sau poate ma bucur de fiecare clipa a ei. Fara durere în suflet nu as fi putut savura fericirea pe care am trait-o cu columbianul. Visez la el si-mi umple orele de tristete. Înca simt atingerea lui pe corp si multumesc ca am cunoscut pasiunea. Nu am trecut prin viata inutil. Uneori ne mai auzim. Giulita mia... îmi rasuna în urechi vocea lui. Da. Nu regret nimic. Doar ca circumstantele vietii m-au facut sa fac un pas înainte, plecând dintr-un orasel pierdut pe coasta mediteranei. Am avansat în trairi. Îmi umplu toti porii cu tumultul unui mare oras. M-am nascut ca sa traiesc în capitale. O stiam înca din tinerete. Am locuit la Bucuresti, m-am plimbat prin Budapesta si am ajuns tot la B... de Barcelona. Parcuri cu flori scuturate, ce dau impresia de toamna. umbroase parcuri pe Taradellas. Întortocheate strazi, mii de edificii. Zilnic aleg alta traiect cu doña Pilar. Asta cànd nu ma convoaca fiica medic la o anume adresa, fie la cumparaturi, fie la prajituri. Am sa o uschesc si cu autobuzele. Asta ca sa am de unde ma întoarce. Avem 3 ore si chiar mai mult la dispozitie. Strazile sunt umbroase si mai usor de suportat decàt caldura sufocanta din apartament. Aveam impresia acum càteva seri ca sunt în functiune cuptoare pe undeva, la etajele inferioare ale cladirii în care locuim la etajul opt. Nu, era numai caldura asfaltului care urca pâna la noi.
... caut deci sa ma bucur de lucrurile marunte ale vietii de zi cu zi. Nu am viitor care sa ma sperie si am un trecut plin de trairi. Nu ma iluzioneaza inutile sperante de mai bine. Sunt doar o servitoare cu halat alb care oricât ar munci nu va avea niciodata un trai fara grija zilei de màine. Mai pot înca sa-mi rup spatele, ridicând si îmbracànd un corp inert. O fac pentru un salariu decent chiar daca trebuie sa suport tone de scuipat si accesele de dementia ale dragei doamne. Sunt accese de moment dupa care ma saruta de zeci de ori. Si-mi face semn cu mànutele mici sa merg sa-i dau pupici, si-mi spune... blonduta, frumoaso, si-mi pupa mâinile. Ma uit la ea si o vad pe mama, care ar face la fel, daca ar fi constienta. Atâta doar ca are privirea pierduta în aburii alcoolului. Asta este. Viata este o lupta. Traim, uitam, uitam de noi însine. Asta pâna cànd o zi toata durerea ne copleseste si lasam lacrimile sa curga valuri. Astazi mi-am daruit o zi de lacrimi... desi ar trebui sa ies pe malul marii si sa ma bucur de valuri, de briza, de imaginea îndepartata a farului de la Fangar, unde m-a dus Carlos. Stiu ca se gàndeste la mine. Si eu ma gândesc la el. Timpul solutioneaza totul. Durerile trec. Lasa loc altor momente de fericire si tristete si la sfârsit, tragem linia si spunem doar atât : am trait încercànd sa nu fac degeaba umbra pamàntului. Dar si daca am facut doar umbra atâta mi-a fost scris sa fac. Pentru ca nimic nu se întâmpla fara rost.

martes, 19 de junio de 2012