Nu pot sa fac nimic pentru mine...

... nu pot sa scriu decât pe muzica... deci Lacrime de pioggia sa fie...

Afara soare, vânt... perfect ar fi pentru plaja... dar nu pentru mine. În cuptor vinete umplute... señor care doarme, Marta care sta fara sa scoata un cuvânt, fara sa faca nimic... jucându-se cu o curelusa. Sunt o cârtita. Lumina difuza care intra printre lamelele jaluzelelor. Este perfect în casa. O racoare placuta. în casti muzica... nu cuvintele sunt cele care ma inspira ci... sunetele, puternice, strigate în singuratatea mea.
Usor de spus sa iau ce este mai bun din viata. Ce este bun în viata? Linistea, uneori..., marea... nu pot sa stau tot timpul pe malul ei... ma plictisesc peste tot. Nu pot sa ma uit la filme, nu am stare, nu pot sa citesc... nu am rabdare, ma bucur doar de câteva clipe furate singuratatii. Râd si o fac pe Enma sa râda, când de fapt mi-e mila de tristetea ei. Eu o înteleg si nu pot sa fac mai mult pentru ea. Nu pot sa fac nimic pentru mine, care sunt mult mai deschisa fata de lumea aceasta în care persoane bune ca si ea sunt doar relicve. Ea spune ca este rautacioasa, urâcioasa... ranchiunoasa.
- Cu tine nu am fost niciodata, Giulia?
- Nu-mi aduc aminte, desi o spui de fiecare data.
- Nu te-am jignit niciodata?
- Nu am bagat de seama. Nu ai cum. Îmi mai tragi câteva peste cap... dar eu îti pup bratele sau picioarele... si-ti vine sa-mi tragi alte palmi. Dar imediat râzi... Tu stii ca esti cea mai buna prietena a mea. Tie-ti spun zilnic tot ce am pe suflet. Cum as putea sa ma supar pe tine. Tu taci si asculti. Nu ma judeci, desi vederile si conceptiile tale sunt opuse alor mele. Îti spui parerea cu pasiune în voce... dar nu stii sa o pui decât în fraze, nu si în viata...
Deci... ca tot omul, tristetea altora... te împinge sa o uiti pe a ta. Si apoi, ziua nu sunt trista. Numai seara, sâmbata si duminica, când simt ca sunt mai singura ca niciodata. Poate întradevar, faptul ca traiesc închisa ma afecteaza psihic. Nu ar trebui. Dar orele multe de tacere ma sufoca.
Nu am mai scris, asa, din rarunchii fiintei mele de multe zile. Nu am gasit forta si timpul necesar. Te pierzi în banalitatea zilelor. Scutece de schimbat, masini de spalat, rufe la întins, Curte de maturat, case de curatat, de facut si servit mâncare, incertitudini zilnice, monotonii, soare si vânt, ploaie si vânt, frig, uneori prea frig pentru oasele mele dezgolite, abdominale facute cu nervi, cu ura sau cu zâmbete pe buze. Alergari si plimbari... pe aceleasi strazi, miros de iazmin... nasul meu care-l percepe si ma trage catre garduri si-mi aduc pe loc aminte de Italia. Nopti pe terasa din curte... cu Vania, nebunatica...asta dupa ce pleca vreun prieten de-al ei,... învaluite în mirosul iazminilor înfloriti. Oare s-o fi casatorit frumoasa de ea? Frumoasa italianca... par negru. ochi albastri. Singura care mergea la discotecile latine. De câte ori m-a chemat si pe mine... si eu, nu m-am dus. Ce proasta am fost.

Aici pot sa ma duc si nu o fac. Desi m-as simti bine si as uita. Ma amagesc doar ... Vinerea la curatenie... îmi promit ca am sa merg... si apoi seara... ma bag în patutul meu, cuminte si proasta...
Întrerupt... hranit familia. Sunt orele 17:00. Vântul nu s-a potolit... dar am sa urc sus, pe terasa de la mansarda, sa-mi pun nudul la pârlit. Asta daca nu am sa plictisesc. Dar rezist eu o ora fie ce o fi. Pup la voi... dragelor...