Ceea ce ni se întâmpla este singurul lucru care putea sa ni se întâmple... nu exista alta cale

Dragele mele stiu ca ati venit la cafea si gazda nu era acasa. Gazda astazi si-a cam facut de cap. S-a fâtâit cu si fara rost prin oras. De încasat cecul... de trimis acasa, stat mult, mult la banci...pentru ca parca a fost facatura... functiona numai un ghiseu la amândoua, vizitat aproape toate magazinele de pantofi din oras... fara rost, loteria de la Tia Pilar, cumparaturi la supermarket, nu uitat tigarile... mentolate si vizitat Lizzie... oferit umarul si poate sfaturi utile. Poate! Stat mult la ea... pentru ca a fost prima oprire, asa ca celelalte magazine... abia m-au vazut câteva secunde. Ajuns eu în casa dupa patru ore. Simt când îmi fac de cap. Dar îmi asum si suportarea consecintelelor. Asa ca... dupa ce m-am schimbat si l-am servit si pe señor cu apa... ca de prânz înca nu se punea problema, am trecut strada la Enma... care bineînteles ca facea plaja. Ultima zi de serviciu... o ora de la 10 la 11. Hm... doua luni de vacanta. Mi-am achitat datoriile la ea, am primit alte ostii si vete a la mierda din partea ei... dar si o pereche de slapi de piele, superbi... cumparati anul trecut în Cuba, nefolositi si o pereche de sandale scumpe, imposibil de purtat decât la petreceri sau cine simandicoase. Când si cu cine? Asta... pentru ca nu am facut curatenie la ea de joi,... si se pare ca nici mâine nu va avea mare noroc de smotru profesional, pentru ca mergem sa ne fâtaim prin piata, în cautare de ... nu stim nici noi ce. Si da, i-am returnat aparatul de fotografiat Canon, furat cu o seara înainte, fara stirea ei, pentru ca sa imortalizez un zâmbet. Dat eu explicatiile de rigoare, dat ea la mine alte palmi. Sunt maltratata de catre sefa mea. Va trebui sa iau masuri. Sa ma cumintesc si sa fiu cea dinainte sau sa-mi fac mai rau de cap. Oricum pupat eu umerii ei, ca sa aiba motive sa ma maltrateze în continuare. Cred ca are zâmbetul cel mai inocent pe care l-am vazut vreodata si cine sunt eu sa i-l sterg de pe fata? Dar avalansa odata pornita nu se opreste decât când se loveste de o alta panta. O întreb de fiecare data când crede ca-mi voi plati cele multe pacate? ... Ea nu crede, asa ca nici nu-mi poate raspunde. Dar eu ... cred si stiu ca mai devreme sau mai târziu... voi plati într-o forma sau alta. Nu exista cale de scapare...
...
Ieri dupa masa jogging... plimbare lunga. Mai mult de o ora. Enma... râdea cu nonsalanta de nebuniile mele. Asta când adidasii ei se opreau. Ai mei... pentru ca aveau muzica ritmata... rezistau efortului. Capoasa... ca doar berbec e si ea, dar moderat, de tipul celuia care se daruieste neconditionat partenerului de viata... si numai lui... îsi facea cruci la cele ce-i povesteam. Dar asculta si râdea de mine. Ha, ha... tot eu sunt cea câstigata, îi spuneam. Tu mergi la restaurant iar eu vad stelele sub clar de luna. Nu conteaza cât timp... le vad iar tu nu le-ai vazut niciodata. Deci pot sa ma tot bati tu pe strada, ca eu si asa dansez. Cel mai bine pe ... Bicho raro. Asa ca mi-am pus iar castile si am facut un sprint bun... asta ca sa-i treaca surâsul de pe fata. Apoi... mi s-a facut mila... si am oprit muzica din creierii mei si ne-am pus pe bârfit. Ca la partea asta suntem pricepute, amândoua. Cumparat ea la mine rochita neagra... sexi... dar imposibil de purtat asa pe strada... e prea transparenta si scurta. Vom gasi solutii. Spus într-o doara ca va merge sa-mi cumpere un nou aparat de fotografiat... asa ca suport cu stoicism palmele, înjuraturile. I-am spus ca din moment ce ma rasfata atâta... eu îmi fac de cap si asa nu mai merge. Ea sa-si ia în serios rolul de sefa. Mi-a raspuns cu alta palma peste spate. Am vânatai deja...

Deci... sa revenim la oile noastre de astazi. M-am plimabat euforica pe strazi. Soare puternic, cald si placut. Pentru prima oara simteam ca sunt în pace cu mine însami. Nu mai aveam dorinte, nu mai cautam nimic. Poate m-am vindecat. Toate se trateaza, mai devreme sau mai târziu. Am fost docila si cuminte aseara. Am primit si dat în aceiasi masura si astazi aveam senzatia ca ar putea trece ani de liniste sufleteasca. Am avut aceasta senzatie de cu buna dimineata. Mi-am dat seama ca singura pe care pot conta sunt eu. Singura care conteaza sunt eu. Singura care merita sa fie fericita sunt eu... Suna egoist... dar astazi, ma simteam bine plimbându-ma pe strazi... si mi-am promis multe alte plimbari. Zi de zi mai lungi, cu castile în urechi. Cu muzica foarte vesela. Asta ca sa nu am timp sa gândesc.

... Bineìnteles ca acum scriu pe muzica italiana... singura în stare sa ma faca sa dau drumul sentimentelor. Care sentimente.? Azi nu simt nimic. Azi nu ma doare nimic, azi nu am noduri în stomac. Poate din cauza lui Lizzie... pentru ca ea avea prea multe si eu le-am uitat pe ale mele, undeva în liftul care ma cobora de la etajul sapte. Azi simt ca numai singuratatea este starea cea mai potrivita pentru fiecare fiinta umana. Celelalte convietuiri sunt ipocrizii, minciuni, amagiri. Si... unii , mai ales umila mea persoana, nu se poate amagi o viata întreaga. Am spus : basta... si ma simt libera....

... Ajnanina... un moment de fericire... Grupuri de oameni, cinând pe plaja din apropierea casei noastre. Zgomote, copii alergând, adulti în pantaloni scurti, mâncare,bautura, valuri înspumate, adiere de vânt. Dar nu ei erau cei care m-au facut sa simt magia momentului... ci... pescarusii. Paseau pe plaja, fara sa fie deranjati de prezenta umanilor. Pur si simplu paseau nestingheriti, la doar câtiva pasi de multimea galagioasa, care nici macar nu-i baga de seama. Nici sefa nu i-a observat. Doar eu... pentru ca ochii mei mi-au fost dati sa VAD . Ochii mei vad dincolo de banalitate si vulgaritate. Dar ce este vulgar? Ce întelegem prin vulgar si promiscuu?... Ochii mei citesc gândurile cele mai ascunse ale interlocutorilor mei si cuvintele mele nu reflecta adevarul, pentru ca nimeni nu are nevoie sa-l afle. Toti vor minciuni voalate... si am învatat sa le spun. Si nu am sa spun niciodata adevarurile mele... pot doar sa spun ca exista, sunt prea profunde si sunt în contradictie cu normele obisnuite ale societatii. Care sunt limitele noastre? Exista limite pe care sa nu le depasim? Si dupa ce depasim aceste limite ... ne lipsesc altele pe care sa le depasim? De asta am nevoie de un pahar de Malaga, dulce amarui? Ca sa pot spune ce gândesc? Dar tot e bine ca-mi pun numai seara acest pahar, când poate nu ma asculta nimeni. Si apoi ieri a fost prima oara când am savurat aceasta licoare, ca sa-mi dea curaj sau ca sa-mi ia curajul de a ma împotrivi destinului .
Ceea ce ni se întâmpla este singurul lucru care putea sa ni se întâmple... nu exista alta cale...