No feelings, no sorrows... just emptiness

Deci... nu sunt înca treaza... dar deja au început sa-mi functioneze celulele cenusii. Nu am putut sa ma trezesc la primul apel... asa ca am sarit ca arsa când am auzit soneria de la poarta. doar cu camasa descheiata si ascunzând ceea ce puteam... Nici cheia nu puteam sa o pun în broasca ... fara ochelari, asa ca am deschis usa de la terasa. Era MariaJose, asistenta pentru analiza de sintrom a lui señor. Mamá ce am DORMIT!!!
Luasem 10 mg de diazepam. Pe la 7 seara... cànd s-a retras señor. Apoi... m-am pus pe mâncat rosii... 4-5, sefa la gimnastica... facut si eu... dar cam blegita... asa ca mai mult am povestit si m-am linistit.
Am bârfit, cu o oarecare teama ... cina la care am fost invitata... si m-am linistit. Deci... faptul ca eu l-am întrebat dupa primul sfert de ora pe Vicente... daca acela era nivelul discutiilor ... nu a fost doar impresia mea... ci tocmai motivul pentru care Enma... de obicei tace... Cum spune ea... nici nu aud ce se discuta...
- Cum poti compara nivelul de educatie al medicului cu cercul astora care vin la mine acasa ? Te-am auzit vorbind cu baiatul acela în italiana... ala are ceva în cap. Restul... bla, bla bla.

Mi-am adus aminte ca au spus odata ca-l vor invita pe medic la o cina. Nu au ajuns sa o faca... nu am sa fac o filozofie pe tema. Probabil... dar am sa las doar gândul meu sa o ia razna... ca de obicei!!!
Deci impresia mea de bla, bla, bla... a fost justa... de aceea m-am si retras eu , obosita de nonsens, si i-am lasat pe ei sa mai râda pâna la 3:30.
- Negrul acela m-a fixat toata seara... Poate pentru ca eram pe diagonala lui...
- Tu nu ai vazut ce fata imobila are nevasta lui? Ce vroiai sa faca?
- Cred ca mai bine ma uitam la un film. Dupa seara cu medicul... a fost doar un zgomot lamentabil.
Deci... nu m-am înselat... doar ca nu mi-am permis sa-mi exprim cu voce sau cu cuvinte scrise... parerea. Si dupa ce am mai dezbatut cu ea pret de o jumatate de ora, chiar cu efectul sedativelor în corp... am facut 30 de minute de jogging... cu sprinturi riscante... Era ud pe jos si adidasii mei sunt pentru piste de zgura. Va trebui sa-mi cumpar de alt tip... luna care vine...

Nici nu mi-am aprins televizorul aseara. M-am culcat... imediat dupa un dus. Si am dormit... fara vise. Conversatia cu Enma... m-a linistit si m-a adus pe fagasul bun. No feelings, no sorrows.

Si... mi-am adus aminte de ce nu am avut eu multe iesiri la restaurante, iarba verde în timpul anilor petrecuti acasa... lipsa de IDEI... lipsa de consistenta. Sincer... îmi lipsesc serile petrecute în tacere în compania sotului meu. Uitându-ne pe Discovery, National Geografic sau mai stiu eu ce... Dar asta este... Îmi place libertatea mea, în care nu mai trebuie sa dau socoteala nimanui... poate si pentru ca nimanui nu-i mai pasa de libertatea mea. Nu este usor sa te adaptezi singuratii. Uneori este chiar traumatizanta linistea... dar trebuie sa faci în asa fel încât sa umpli acest vid. Daca nu cu altceva... cu internetul. Si ce noroc ca am descoperit aceasta lume!!!