Arati ca un fotomodel... a fost remarca vecinului meu, tânar, acrit ...

Deci... atâtea puncte de suspensie sunt în viata mea, ca nici eu nu stiu cum sa umplu aceste goluri. Stiu doar ca sunt frumoasa, pentru prima oara dupa multi ani. Stiu ca aceasta senzatie nu-mi este necunoscuta. Stiu ca de fiecare data când am fost slaba si atractiva am avut de luptat cu instinctele mele de vânator înascut, sau de vânat... Pentru ca suntem si una si alta. Eu de data asta nu vânez. Am trecut prin câteva luni îngrozitoare. Am 48 de ani!!! ... Am de ales... sa fiu frumoasa si închisa în casa, cu o carte în mâna, cu sevaletul în fata, cu cuvinte si fraze care sa se contureze pe ecranul alb, sau sa traiesc. Pentru ca nu am trait. Muncesc de la 18 ani- fara cei trei ani de la subingineri . Fara oprire. Din 90... muncesc cum s-ar spune jornadas doble sau chiar mai mult. Seful râdea de mine aseara, când am luat aparatul de fotografiat de la ei:
- Mi s-a stricat al meu, stii. Si apoi pâna când voi avea din nou bani... sa- mi cumpar altul... mai trece un timp.
- Giulia, când o sa ai tu bani?
- Pai am... seful. Timp de 20 minute pe luna... de la o banca la cealalta, unde îi expediez catre casa.

Deci... asta e. Bani nu am, niciodata, desi câstig mai mult de 1500 pe luna... luând în considerare si cei putini pe care-i fac din croitorie. De cheltuit... numai pe tigari ...si uneori pe ceva hainute. Mâncare si casa... asigurate. De trait... am trait ascunsa sub cei 98 de kg, închisa în camera mea... de destui ani. Înainte... ascunsa dupa tejghea... chiar si 14 ore pe zi, sau cu serviciu la uzina, cu celelalte ore... chiar si pâna la 12 noaptea, în magazin... sau uzina si Ungaria... cusut si negot. Ar fi o ipocrizie sa nu recunosc ca am mai avut ... scaparile mele... cu ani în urma. Poate m-am dilit, poate vreau sa mai simt ceva în acesti ani... poate vreun virus mi-a afectat creierul. Poate cei din jurul meu m-au schimbat. Alte priviri, alt comportament, alte atentii...

Ma deranjeaza schimbarea? Nu vreau sa gândesc. Nu vreau sa analizez. Nu vreau sa fac planuri. Nu vreau sa ma uit seara de seara la televizor, singura. Nu vreau sa-mi obosesc prietenii cu vesnice lamentari. Nu vreau sa mai observ nefericirea cuplurilor din jurul meu. Nu vreau sa fiu ca ei... înlantuita în ipocrizia unei minciuni. În asteptarea unui camin bine încheghat, cu fete acrite si nefericite. Stiu... uneori ma lamentez ca sunt prea singura. Este foarte greu. Dar...desi uneori îmi lipseste conversatia... stiu ca prefer singuratea ... singuratatii în doi si tacerilor greu de suportat.