“quién soy yo para juzgar a los que quieren vivir”

Stau tare bine aici în fotoliul din living. Pentru ca sa am ceva ...acompaniament vizual... am pus meciul dintre Valencia si Athletic de Bilbao.

Castile pe urechi... Nek... L´inquietudine. Asa pot scrie ...visând. Desi nici nu stiu despre ce as vrea sa scriu astazi. Atâtea senzatii, atâtea emotii. Dimineata, am avut programate analize, apoi o cafea în compania lui Lizzie si cum nu eram decisa pe ce sa-mi cheltui putinii bani pe care-i aveam la dispozitie pentru ziua de astazi...am optat pentru coafor. Tuns... 4 euro la Academie... la scoala adica. Asa ca am intrat în casa pe la ora 11:00 - fericita! Ma îmbracasem în cei mai strâmti jeansi, o bluzita super strâmta si scurta, si noua(veche) geaca bej deschis pe care am cumparat-o ieri de la Caritas (second hand) . Geaca tip taior, scurta pâna mai sus de buzunarele jeansilor. Si-mi vine SUPER. Nu fac nazuri... asa ca nu ma deranjeaza hainele second.

Señor ma astepta. La eatj, Marta mai dormea înca si între timp m-a sunat si un vecin drag , caruia nu am rezistat sa nu ma laud: am 69,5 kg în momentul acesta!
- Mi-a raspuns ca sunt locuri destule în cimitire pentru ... cele ca mine. 28.5 kg în 3 luni si zece zile.
Apoi am coborât laptopul si am continuat conversatia în bucatarie, dupa ce l-am îmbracat pe señor. Mi-a facut si o vizita de curtoazie, virtuala pe Google Earth... pentru ca poate vor ajunge într-o zi si cu adevarat pe la mine, sa ne bem cafeaua împreuna!

Niciodata nu avem timp sa povestim destul, nici sa ne socam suficient. Trec minutele prea repede si am impresia ca nu am spus tot ce aveam de spus. Poate pentru ca doar cu persoane foarte inteligente ai aceasta senzatie. Apoi mi-a aratat cartile din biblioteca LUI si bineînteles ca ne-am pierdut în filozofari. Eduardo Punset... 4 carti, Octavian Paler... un raft întreg!
Mi-a gasit si expresia pe care nu avusesem timp sa i-o caut lui señor... ¡Que haya un cadáver más qué importa al mundo!

Apoi ne-am vazut de treburi... fiecare. Eu cu casa, señor, bucatarie... si o lucrare de hematologie de 65 de pagini... pentru care m-am sfortat sa citesc o multime de articole... dar am livrat-o la destinatie, adica la 1100 km, acum câteva minute. Mâine am sa încep sa studiez boala Huntington si pentru ca trebuie facuta în Power Point... l-am pus pe seful sa mi-l instaleze. Lucrarea aceea este mai speciala... pentru ca este un fel de prezentare de diapozitive... cu imagini si comentarii incluse.

Pe seful l-am tras în piept cu geaca de Adolfo Dominguez... 50 de euro... minciuna lui sefa, întarita de mine... dar acum trebuie sa i-o strâmtez. Sa nu credeti ca i-am luat vreun ban... doar l-am mintit ca e de la reduceri, de la magazin. Tipa de la tabacos mi-a dat mult mai mult rest decât mi se cuvenea... asa ca am pus-o de doua ori sa-mi calculeze. Nu-mi place sa însel pe nimeni la bani. Mi-a multumit! Sunt clienta ei saptamânala... si chiar daca nu as fi... tot nu as sta cu banul altuia în buzunar!

Între timp a marcat micutul SILVA de la Valencia... pt care e polemica cu Real Madrid!

În timp ce-i faceam lucrarea lui Cristina... mi-am pus si filmul Mar Adentro... pe care aseara nu am reusit sa-l vad. Mi se tot întrerupea. Seful ca sa-mi arate ca niciodata nu-l ascult... mi l-a pus pe alte canale de filme gratis. Asa ca ... mai vizionam câteva minute... dar si asa am ramas cu ultimele minute ... nevazute! Deci... bla, bla,bla.
Mai târziu sau mâine.

Spre seara am avut timp sa savurez ultima postare a lui Paul si sa-mi pun din nou aceiasi întrebare: De ce nu scrie o carte?

Gimnastica nu am facut. Nu am timp de toate. Cum sefa a venit obosita de la sala... si în compania lui Juan, ne-am luat la povesti. Dar si mâine este o zi!

Irina, sotia medicului mi-a spus ca daca nu te-as fi vazut acum trei luni... nu as crede ca e cu putinta sa slabesti în asa hal, în asa scurt timp. Nu am avut timp sa-mi trag niste poze cu geaca noua... pentru ca îmi parea rau pentru señor... care ultimamente are o foame de lup dimineata!
Semn bun! Si sa nu credeti ca nu am aruncat si azi o privire ... spre marea cea ademenitoare... Mar Adentro.... Numai Cioran mi-ar mai lipsi, Paul, si as fi rezolvata. Ramânem la Eduardo Punset! E ... pozitiv!

Con una sonrisa a flor de labios, Ramón Sampedro asegura que “cuando uno no se puede escapar y dependes constantemente de los demás se aprende a llorar riendo

UPDATE 23:46 am terminat de vizionat ultimele 25 minute din film. Cuvinte nu am. Dar sigur am sa-l mai revad... cândva... când sufletul meu va avea nevoie de cuvintele lui Ramón Sampedro. Sefa m-a întrebat cum pot sa ma uit de 3 ori la un film atât de trist. Cum poti suporta voit ... durerea si suferinta? Poate pentru ca nu am simtit durerea... ci eliberarea!