De înfruntat o noua zi. O zi care nu ma va apropia de raspunsuri nici nu ma va îndeparta de faptele mele.
Încerc sa ma gasesc. Ma caut si nu stiu pe cine caut. Nelinistile mele nu au nici nume, nici chip. Caut... ceva în interiorul meu care ar trebui sa-mi spuna ca aceasta este calea ce trebuie urmata. Ma trezesc dimineata cu un gol... si primul lucru pe care-l fac ... e sa-mi pun muzica sa stinga vocile noptii din capul meu. Voci... care murmura cuvinte pe care nu le înteleg. Soapte suprapuse. Voci care nu înceteaza. Ma întreb:- ce vrei Giulia?
Daca as sti, as putea lua masuri. Dar vocile din capul meu sunt mai puternice decât vocea mea interioara. Nu ajunge la mine raspunsul. Nu am amintiri. Le-am pierdut pe drum. Nu am repere.
Am numai marea...care ma linisteste...spunàndu-mi la nesfârsit...
- Va fi bine Giulia!
Si pentru ca stiu ca acolo sunt parte din raspunsuri... am sa ies si astazi pe malul márii si am sa ascult murmurul valurilor. Si am sa caut culori si am sa-mi închipui nesfârsite calatorii fara cuvinte, fara zgomote, fara voci.
Hace 9 años
Şi totuşi, ce trist trebuie să fie când eşti doar tu şi marea.
ResponderEliminar@ Abbilbal - pa malul marii nu ai gânduri, nu ai senzatii. Vad lumea plimbându-se cu casti pe urechi. Eu nu as putea.
ResponderEliminarTrebuie sa aud marea si fâlfàit de aripi, si masini, si voci de oameni.
Niciodata nu am fost trista pe malul márii, nici macar când e furtuna sau înorat... e imposibil. Marea vindeca... orice!