A venit oare toamna?

Stau si cochetez cu ecranul alb al unei postari. Înca visez culorile màrii, rocile de la cala Sol del Riu, palmierii care se aplecau în bàtaia vântului. M-am trezit de dragul Enmei la 7:40. De cu seara fusesem la jogging. Nu am putut face tot traseul alergând. Au început vânturile si e greu sa respiri cu vântul în fatà. Asa ca am facut câteva sute de metri si la pas. Muzica acopera gândurile noastre. Ea este foarte rezervata cu sentimentele ei. Daca face vreo confidenta este întotdeauna însotita de lacrimi. Si nu spune niciodata ceea ce eu stiu prea bine. Mai bine decât ea, chiar. Dar e mai bine asa pentru ca poate ca mi-ar scapa ceva si nu as vrea.

Facem parte din tabere adverse. Eu sunt vânatorul iar ea... este prada prin definitie. Nu este prada mea, ci metaforic spus. Ne nastem predestinati sa fim una sau alta. Poate cel mai bine am surprins aceasta diferenta în poezia Motivele lupului. Va trebui sa o traduc într-o buna zi. E mai bine sa tac. Sa ne spunem doar inutile prostioare. O iau uneori de brâu sau de umeri si mai fac o gluma. Îmi trage câte o înjuratura si râdem. Ba, a început si ea sa danseze pe strada. Ma rog, pe faleza din apropierea casei. Nu prea circula lume, asa ca nu se rusineaza deja nici ea. Eu sunt vinovata. Dansez si dau din fund la fiecare încetinire de ritm.



Mà întrebai Ioana, cum e sa alergi si ce simti. Uneori nu simti. Uneori muzica îmi ghideaza pasii, miscarile, fâlfâitul de aripi. Pentru ca întotdeauna fâlfâi din aripile mele, brate de albatrosi, întinse pentru a-si lua zborul. Marea este cea care cere sa-ti iei zborul, survolând largi distante. în zbor catre destinatii închipuite. Si eu zbor ... Astazi sub pe bulevardele Barcelonei. Trec pe sub copaci care încep sa-si arate ramurile golite de frunze. Admir cladirile în stil Gaudi, ma asez pe o terasa în Plaza Real si-mi beau cafeaua solitara. Poate ajung si la Sagrada Familia, desi stiu ca este baricadata de schele. Urmeaza vizita Papei, în noiembrie... asa ca se fac o multime de lucrari. Da... urc pe Rambla, amestecata în puhoiul de turisti. Pestrit amalgam de natii si trasaturi. Nu trebuie sa fiu acolo fizic vorbind. Ajunge doar ca porii mei sunt îmbibati astazi de Barcelona. Mâine... mâine am sa fiu într-o sala de lectura, în NY, cu lampadare verzi pe masà si am sa citesc poezii de Walt Wittman...

...Mi-e frig. Pixi s-a linistit. Si-a reluat somnul în fotoliul de lânga fereastra. Razele soarelui care patrund printre zabrelele persianelor învaluie livingul într-un dulce mister. Señor, doarme deja. Marta, cu acelasi aer de negànditor, asezata lânga mine în fotoliu. La radio... fraze pe care nu le ascult. Da... azi de dimineata am ascultat-o pa Maria Calas. Undeva puneau în scena Carmen... Am dat la maxim si am cântat frânturi din celebra arie.



Scriu... si ascult muzica care sa încerce sa ma faca sa nu simt decât ritmuri. Nu trebuie nici macar sa ma misc. Chiar si asa, cu picioarele catarate pe marginea fotoliului...eu dansez. îmi simt unduirea corpului de felina. Sunt Ghepardul.... Gatopardo... Si acum, am sa-mi întind muschii prea încordati si am sa dau o raita prin savana. Nu caut nici o prada, dar trebuie sa-mi fac simtita prezenta. Asta pentru ca sa nu pasca prea în liniste turmele de zebre si alte lighioane pe acolo... Chiar mi-ar prinde bine o halca de carne. M-am cam saturat de obisnuitele mele salate.