The house of rising sun... eu chiar vad rasaritul soarelui...ce minunatie

Ne-am pus adidasii si la drum. Am facut cei 4 km pâna la Cala Sol del Riu...în 37 minute..desi am mai si încetinit. Ma lasa bateria de la MP3... chiar la aceasta melodie. Fiecare cu muzica ei. Enma i-a cerut Cristinei sa-i puna altele. Când am aflat ca nu se mai poate coborî muzica decât de pe 40Principales, am renuntat la idee. Am prea multe pe al meu, care-mi plac si nu as renunta la ele. Printre ele salsa si la alea chiar nu pot renunta.

Am muncit ca o nebuna ieri. Pantaloni, 4, de scurtat, obisnuitele treburi din casa, spalat, gatit si schimbat señor... asa ca numai cei pagtru iepurasi de curatat mi-au lipsit. Dar...nu lasa pe mâine...ce poti face astazi...adica ieri. Când i-am terminat...am fugit la Enma:
- Ai de gând sa iesi la plimbare sau continui sa desfac sacii de iuta de la medic (6 la numar...sa-i fac o perdea rustica...bleah).
... Si am iesit... Pe când bateriile mele m-au lasat... o auzeam pe ea, la 10 m în urma mea...fredonând.

L-am auzit deja pe señor stranutând...semn ca s-a trezit. Deci...la treaba Giulia. Poate astazi chiar am chef sa pictez. Daca nu...macar sa desenez.

Da... Am sa ma aranjez si am sa fac o fotografie cu superba rochie de nunta pe care o fac. Sefa a ramas afis...si vrea una dar pe alb si mai scurta...pâna la genunchi. Sunt o ARTISTA, v-am mai spus?

UPDATE: 16:18... ceva în tine se rupe când te desparti de un copil. Nu am avut sansa sa-mi iau astazi ramas bun de la Brahim... Venise probabil exact în jumatatea de ora în care am fost invitata la cafea. Cert este ca Irina mi-a povestit ca plângea în sughituri la despartire. Poate va veni si la anul.... cine stie?! Poate voi avea norocul sa mai fiu pe aici... Poate chiar avea dreptate fiica lui señor ca este nedrept sa le arati unor copii care traiesc în mizeria dintr-un câmp de refugiati...partea cealalta a monedei. Luxul de a trai într-o tara bogata, în cadrul unei familii înstarite, cu vila si piscina. Si chiar daca la început acest copil a fost timid si poate chiar cu repulsie fata de noi....FEMEILE... care nu valoram nimic în cultura lor... poate a fost miscat de îmbratisarile si mângâierile mele. Si Andreu, baietelul medicului, la cei 7 anisori si-a petrecut câteva minute bune în bratele mele... lasându-se leganat. Eram în picioare si mi s-a catarat în brate.

... Aproape mi-am terminat munca pe ziua de azi. Iar 3 iepuri de curatat, o tava de prajitura cu mere, pentru care am sa primesc o cafea si câteva minute de lectii în catalana...bleah. Zice ca sunt toanta ca nu pot învata zece propozitii pe zi... Nu pot nici una...daramite zece.

... Si eu care m-am trezit azi de dimineata visând culori. Ce-i drept ma trezisem pe la 8 si apoi am adormit la loc pâna la 10. Ce-oi fi visat cu Antonio Banderas...nu tin minte exact...stiu doar ca se facea ca eram undeva în desert, el muncea ceva în jurul unui foc...poate chiar îmi pregatea cafeluta...si eu, îl întrebam ceva. Nu ma întrebati ce... nu mai tin minte...doar era în vis si nici macar nu ma gândisem la el. Sigur va veni sa ma invite la cina în zilele astea. Am eu asa un feeling... Stiu deja...vazusem cu o seara înainte reclama la Desperado 2... asta era...si subconstientul meu... a lucrat. Deci...nu ma asteapta nici o cina romantica.