Plimbare cu bicicleta...

Sunt la figurat în al noualea cer. Am fost cu sefii cu bicicleta. Planuisem de ieri cu Enma si am ramas un pic chiar speriata când m-a sunat pe la 17:30 sa ma cheme la o cursa ìn compania lui seful, care este profesionist, cu bicicleta usoara de curse si cu antrenament serios de fotbalist în muschii picioarelor. Asa a si fost. Pe la amiaza îi spusesem lui sefu sa-i umfle rotile bicicletei lui Enma... dar am uitat ca poate si bicicleta primita cu împrumut de la fratele lui ar trebui verificata. Asa ca dupa vreo 700 de metri l-am întrebat cu juma de gura daca nu i se par prea moi rotile mele. M-a facut cu ou si cu otet si ... am facut cale întoarsa. Pe drum... lânga un container... vazusem eu un patut pentru Pixel... în stare ireprosabila...si nu mi-a fost rusine sa-l iau de acolo. Enma ... râdea de mine:

- Eu nici nu l-am vazut.
- Tu!? ... nici daca calcai pe el nu l-ai fi luat!!! Dar eu sunt românca si prin urmare tiganca. Ce? E în stare mai buna decât cea pe care o ai tu la pisica ta.

Asa a pus ea patutul- covata în masina de spalat si acum în uscator. Pixel va avea si el un culcus potrivit....

Deci... unde ramasesem... a da... la cei 18,5 km pe care seful ne-a fortat sa-i facem. Si nu orice traseu. Urcare la mânastire . Dupa vreo 5 km... ma vaitam la Enma ( seful era mai în fata si nu ne auzea)...:
- Sefa... nu mai am carne... între picioare. Va trebui sa-mi pun cuburi de gheata!!!
Enma facea pe ea... a trebuit sa se dea jos de pe bicicleta...pentru ca eu numai prostii vorbeam.

Dragutul de sef ne pregatea:
- Gagicilor... urmeaza podul... veti schimba vitezele... încetul cu încetul si trebuie sa urcati...

De urcat am urcat noi... cu greu... si am fost tare mândre de noi. Eu, nu stiam ce ma asteapta mai încolo. Deci... cum am luat-o pe ruta de Uldecona... la un moment dat parasesti soseaua civilizata, adica asfaltata cum se cuvine si iei colina în piept. Da... urcus cu o înclinatie de cel putin 15%... daca nu mai mult. Ma rog... am scuipat si ultimele picaturi de catran din plamâni, am si împins bicicleta în sus... dar am ajuns. Sa nu credeti ca seful ne-a lasat în pace. El...urca, iar cobora...iar ne îmbarbata,ma ajungea în urma...si tot asa...între mine si Enma... care la un moment dat ramâsese mult în urma. I se facuse rau si aproape ca-i venea sa vomite...Daca mai punem si vântul puternic din fata, care ne facea mai dificila tentativa... pot sa spun ca am dat dovada de multa ambitie. Era atât de puternic vântul dinspre munti ca uneori aveam senzatie ca ma da cu bicicleta de pamânt. Ma simtem... Alberto Contador facând Turul Frantei (nu a participat la turul Spaniei)... hihihi...

Da. Am ajuns la manastire, ne-am spalat pe fata si mai departe... coborârea unor serpentine. Va jur ca la una din ele, de 90 de grade, m-am dat jos, chiar daca nu aveam viteza. Mi-a fost frica ca am sa o iau drept înainte printre pini si alte tufe. Dar dupa 20 de metri am urcat din nou pe bici...si nu m-am mai frânat. Tipam de bucurie. Adrenalina la maximum....

Am ajuns în casa. o ora si un sfert... Sfertul de ora l-am putea chiar taia... au fost povestile cu unul dintre fratii lui sefu ...pe traseu...si întoarcerea pentru umflatul rotilor mele. Suntem multumite. Nu ne dor partile esentiale. Nu avem nevoie nici de cuburi de ghiata... dar nici cu seful numai mergem. Fiecare pe traseul lui. Noi... suntem babe... el este un armasar neîmblânzit...

La intrarea în casa... mesaj de la copil. Urasc mesajele cu suna-ma...
- Vrei sa-ti spun o veste buna, mami?
- Spune-mi-o... oricum o sa ma coste alti bani...
- M-a lasat masina... la intrare în Ampolla...am dus-o cu platforma la atelier si marti o ducem la tester.

Nu are rost sa-mi stric buna dispozitie doar pentru atât. Multumesc lui Dzeu... ca e sanatos, frumos. Da...parca am vrut sa-mi fac un toc la un dinte... Iar va trebui sa astepte. Dar nu ma plâng. Toate sunt trecatoare si mi se întâmpla sa fiu într-o perioada atât de relaxata încât numai bag de seama astfel de inconveniente. Parca ma sfatuia Lizzie ca ar trebui sa-mi fac o rezerva strategica si pentru mine. Ma tot întreb eu... CÂND? Cànd voi ajunge la faza aceea? E bine... trag aer în piept. Señor asteapta sa-l culc... deci peste 30 minute am sa fiu într-o vana de apa fierbinte... si daca as simti macar un pic de oboseala as avea speranta unei nopti de somn. Dar nu se arata. Sunt orele 20.30... noaptea este foarte lunga... singura. Da ...singura, cu mâna pe telecomanda sau poate am sa încep sa citesc cartea pe care tocmai a terminat-o Enma...

Hasta mañana...