Caravelas...

CARAVELAS

Cheguei a meio da vida já cansada
De tanto caminhar! Já me perdi!
De um estranho país que nunca vi
Sou neste mundo imenso a exilada.
Tanto tenho aprendido e não sei nada.
E as torres de marfim que construí
Em trágica loucura as destruí
Por minhas próprias mãos de malfadada!
Se eu sempre fui assim este Mar morto:
Mar sem marés, sem vagas e sem porto
Onde velas de sonhos se rasgaram!
Caravelas doiradas a bailar...
Ai quem me dera as que eu deitei ao Mar!
As que eu lancei à vida, e não voltaram!...

Florbela Espanca

L-am gasit la Gio...pe facebook... si cum era asa de frumoasa poezia ...am postat-o si eu.

Am ajuns la jumatatea vietii mele, obosita de mult ce am umblat
Deja m-am pierdut! într-o tara straina pe care niciodata nu am avut intentia sa o vad
Exillata în lumea aceasta imensa.
Atâtea lucruri am învatat si iata... nu stiu nimic
Iarà turnurile de fildes ce am construit,
în tragica mea nebunie, din pacate, cu propriile-mi mâini le-am distrus.
Da... întotdeauna am fost asa, aceasta Mare Moarta.
O mare fara maree, fara continut si fara port.
Veliere fara vise de valuri se sparg.
Caravele aurite ... la dans!
Ce mi-ar placea sa primesc înapoi ceea ce am dat eu màrii...
Sa ma lansez în viata si niciodata sa nu ma întorc...

Traducerea sigur are multe lipsuri...dar înteleg doar putin din portugheza.