Ajunsesem pe la sase dupa amiaza în Vinaros si dupa o baie în mare, m-au dus prietenii la spitalul din orasel, pentru a-mi prelua îndatoririle. Deja ma asteptau cu multa nerabdare, pentru ca fiul doamnei trebuia sa se întoarca la Madrid, la slujba sa de inspector de finante. Ceva cu curtea de conturi, trebuia finalizata o inspectie la o firma mare, care se lasa cu amenda de cel putin un milion de euro. Deci, domnul ..., fiul Rosei, se grabea.
Fiul, care trebuia sa si profite de zilele în vizita la mare, venea de pe plaja de la Peniscola copt. în salon mai era o doamna la care familia facea cu schimbul pe timpul zilei. Noaptea o lasau pe mâna asistentelor si pe a mea. La fiecare geamat sàream. Gemea señora Rosa, sau señora Maria Cinta. Le ajutam pe amândoua la fel. Nu am avut probleme de adaptare cu noua limba straina, pentru ca ma întelegeau toti, sau ma traduceau unii pentru ceilalti. Cert e ca în atâtea ore petrecute împreuna, m-au cunoscut ambele familii.
Dupa patru zile, fiul grabit sa se întoarca la Madrid ceruse externarea mamei sale. Ramasese sa astept ambulanta care urma sa ne duca în oraselul vecin, Benicarlo, unde doamna avea un apartament la etajul opt al edificiului Torre, central. Soferul de la ambulanta, a urcat scaunul cu rotile eu urmând sa duc lucrurile mele si ale doamnei. Abia instalate, a venit fiul care avusese ceva treburi de rezolvat prin pueblo cum spun ei (ar fi mai degraba sat în traducere, desi ei îl folosesc generic pentru localitate). Deci doamna instalata, fiul m-a luat la o tura a orasului. sa vad unde este farmacia, de unde urma sa scot lunar pe retete scutecele. Unde sunt magazinele, piata si m-a dus si pâna la prietenii mei ca sa-mi iau hainele.
Dupa alte câteva minute si-a luat ramas bun si dus a fost. Am ramas cu señora Rosa, si am ìnceput sa ma familiarizez cu casa. Señora nu se simtea în largul ei stiind ca o straina ìi face toaleta intima. Avea dureri mari si abia accepta sa manânce sau sa bea ceva. O asezam dimineata într-un fotoliu si eu îmi vedeam de treaba. Spalat, gatit, cumparaturi.
Întelegerea pe care o facusera pentru mine prietenii mei cu familia doamnei era sa o asist pâna la doua dupa amiaza si sa fiu libera pâna la noua seara, sa-mi gasesc alte ore de curatenie, sa rotunjesc suma pe care mi-o plateau ei. Veneam din Italia unde câstigam 700 euro si aici îmi oferisera 600 si timp liber 7 ore pe zi. Deci ieseam sa ma familiarizez cu orasul. Cumparaturi, si dupa amiaza o plaja de o ora si jumatatate.
Era un aer sufocant la etajul opt si la noi în casa nu era nici un ventilator. Doamnei îi mai faceam vânt câteodata cu un evantai, apoi adormea sezuta. Era apartamentul sotiei unui fost director de banca. Cochet, plin de carti, fotografii care înfatisaua o femeie înalta, foarte frumoasa, de o eleganta extraordinara.
În orele pe care le petreceam alaturi de ea citeam din cartile de spaniola pe care mi le dadusera prietenii. Ma apucasem sa curat bucataria, camerele, sa cobor perdelele spre a le spala. Abia mânca ceva doamna. Spalând-o am vazut ca-i fusese taiat un sân, probabil din cauza unui cancer. Vorbeam putin. eu ieseam sa-mi fac cumparaturi de la piata, vorbeam cu fiica care lucra ìn Andorra, si cu fiul. Le spuneam ca sunt foarte îngrijorata pentru ca doamna nu vrea sa bea lichide si prin urmare nici nu urineaza decat o suta sau doua sute de grame pe zi. Medicamentele i le dadeam la orele si dozele prescrise.
Deci stiind ca nu pot sa fac prea multe, mi-am vazut de programul meu. Nu stateam mai mult de doua ore în afara casei, dar ieseam sa ma familiarizez si sa ma îmbaiez. Veneam din Italia, unde nici pantaloni scurti nu-mi pusesem de un an, fiind deplasat, dupa parerea Linei, darmite sa ma bucur de soare si de apa. Si aici era marea. În a cincea zi , dupa doua am lasat-o pe doamna sa-si faca siesta si am iesit la plaja. Nici azi nu stau mult pe afara, nici atunci. Pe drumul de întoarcere intrasem sa mai iau ceva peste de la piata.
Revenind acasa, am gasit-o pe señora respirând cu dificultate, sacadat. Am dus-o în pat si am sunat familia, spunându-le ca mie mi se pare ca starea ei se înrautateste. Era cinci dupa amiaza. Încercam sa-i mai dau un surplus de aer cu ajutorul evantaielor. Degeaba, respira tot mai greu. Fiica îmi spusese ca daca nici a doua zi nu se va simti mai bine sa sun la urgente. Tocmai suna la usa o prietena apropiata, Vicentica care vazând ca situatia se deterioreaza, ìn ciuda opunerii señorei Rosa, a chemat ambulanta. Zicea señora Rosa, ca e prea mare deranjul si e inutil.
Cei de la ambulanta au zis ca nu se mai poate face nimic. Avea insuficienta renala. Au transportat-o la spital la insistenta noastra, dar nu se mai putea face nimic. Socul meu era inimaginabil. Nimeni nu-mi spusese ca doamna avea un cancer pulmonar terminal. Îi mai dadeau ìn cel mai bun caz doua luni de viata. Nici prietenii mei nu stiusera. La spital , socata, mi-am chemat prietenii si Elizabeth, (Bimbi) i-a fost alaturi pâna la ultimare suflare. Eu, speriata, socata, debusolata. Vicentica s-a ocupat de toate formalitatile, fiind responsabila Crucii Rosii din Benicarlo. A anuntat familia si a cerut transportarea corpului fara viata a Rosei la tanatoriu.
Apoi am plecat cu prietenii si cu Vicentica sa-mi iau lucrurile în pripa, pentru ca nu mai vroiam sa petrec nici o noapte în apartament, pentru ca nu cumva sa dispara ceva, si sa fiu acuzata dupa aceea de disparitie.
Deci mi-am luat în mare graba bagajele pe care aproape ca nu le desfacusem, din cauza goangelor din toate camerele. Mi-am strâns cartile si ce mai aveam împrastiat prin casa si dusa am fost. Din nou la Bimbi acasa. Acestia, stiind ca pot sa fie goange printre lucrurile mele m-au expediat cu ele direct pe terasa. De altfel asteptau vizita unor rude care veneau de la Valladolid. Si asa am dormit câteva zile pe canapeaua de pe terasa, pentru ca eram prea multi în casa. De acolo îmi scoteam câte o un rând de haine, si tot din cauza asta mi-am pierdut pasaportul împreuna cu invitatia în copie, si vreo doua carti. Nici azi nu stiu ce am facut cu ele. Doar bagaje abia aveam. Poate în starea aceea de soc le-am ascuns prin casa ca sa nu se piarda. Cert e ca au disparut. Deci nu mai aveam pasaport, de fapt nici un act înafara permisului de conducere. De altfel dupa înmormântare am sunat de câteva ori la familia doamnei, dar acestia m-au asigurat ca acolo nu a ramas nimic, si când în sfàrsit m-au primit la ei în casa la revenirea pentru vacante, fusese golit si aruncat aproape tot ce nu-i mai interesa.
Înmormântarea a avut loc ìn urmatoarea zi. Aici e de pe o zi pe alta totul, ca în Italia. Am mers la înmormântare însotita de Bimbi si de Cinta, fiica colegei de camera din spital, care ma sunase cu doua zile în urma sa ma cheme la o cafea, si care se împrietenise cu fiul señorei Rosa pe timpul sederii acesteia în spital.
Ironia sortii facea ca, Cinta ma chemase tocmai pentru ca avea nevoie de o persoana ca mine, în putere, pentru a asista pe mama ei. Mare mirarea ei când o anuntasem de tragica veste, si ca eram în cautare de munca.
Familia mi-a multumit cu lacrimi în ochi ca am fost alaturi de mama lor în ultimele zile, si-au facut socotelile cu mine si ne-am despartit. Dupa înmormântare Cinta mi-a dat ìntâlnire pentru o ora mai târzie , la firma de imobiliare a sotului ei, din Vinaros. Asa au avut timp sa se hotarasca cât sa-mi ofere si în ce conditii.
La aceasta întâlnire a asistat si Andrei, sotul lui Bimbi, care a încercat sa ceara sa-mi promita ca-mi vor face acte. Nu a fost chip si nici eu nu putea sa refuz oferta, pentru ca nu aveam slujba.
Si am început a doua zi sa lucrez pentru familia Griño. 2 august 2006, si abia ajunsesem ìn Spania de zece zile.
Hace 10 años
0 comentarii:
Publicar un comentario