Astâzi am avut o zi buna. Oarecum mai linistita decât de obicei sâmbata. Señor a dormit pâna pe la 10 si si atunci, dupa ce i-am pus plosca, a vrut sa mai doarma un pic, pic care s-a prelungit pâna dupa ora 12. Asa am timp de mine. El se trezeste mai odihnit, si în oarecare masura ziua se desfasoara normal.
Daca nu doarme cel putin aceste trei-patru ore dimineata, toata ziua este prost dispus, sau mai bine spus agitat. Desi agitatia lui se manifesta doar în refuzul de a face orice, pentru mine e deja o zi care ma supune la mai mult stres.
În Italia, totul mergea ca pe roate. Acelasi program de trezire, aceeasi ora de prânz, meniuri usoare, si acelasi program de somn. Cu señor lucrurile nu stau asa. Daca-l las sa se trezeasca la 9, micul dejun se prelungeste pâna pe la 11, dupa care doarme cât poate. Daca e liniste, 3-4 ore, daca aude galagie se trezeste imediat. Nu prea poti sa te misti prin casa. Nu poti aerisi, ca nu suporta geamurile deschise. De aspirator ce sa mai vorbim. Dacà mai e si Marta prin preajma, jale. Usi care se închid cu zgomot, râsete din senin.
De altfel cele mai grele zile sunt când Marta ramâne si ea în casa toata ziua. Pentru ca trebuie supravegheata tot timpul. De capul ei nu poate face nimic. Ca sa mearga la toaleta cere voie, daca-i e sete ma anunta. Trebuie sa-i spun de fiecare data: du-te, pune-ti.
Am domesticit-o pe Marta pentru ca m-am impus. Poate fulgerele din ochii mei au speriat-o suficient încât sa-mi stie de frica fara sa o cert. 40 de ani a dormit în camera cu señor. Nu a vrut nicidecum sa doarma singura într-o camera. Ca si copilasii mici, de 2-3 ani, care spun ca le este frica singuri sau pe întuneric. Enma spune la toata lumea:
- Stiti, Marta doarme singura, Giulia a învatat-o.
Nu mi-a fost usor când am venit în aceasta casa.
Ma contactasera pentru ca aveau nevoie de o persoana care sa stea zi si noapte cu señor. În casa venea, mai mult cu ora o femeie din Ecuador, Olga, dar desi avea toate facilitatile pentru a se instala, nu-i convenea sa ramâna peste noapte. Si chiar când era platita cu ora pentru nopti, ginerele lui señor, care pe vremea aceea mai facea schimburi de noapte la politia municipala, o vazuse nu o data pe strazi la ore târzii din noapte. De sâmbete si duminici nici nu vroia sa auda.
Deci dupa o serie de nopti în care señor cazuse prin camera si nu putuse sa se ridice, îi propusesera sa ramâna tot timpul, sa stea daca vrea si cu fiica ei cu cei doi copii, chiar pusese Enma portite de plastic la coborârea de la etaj, pentru ca sa nu cada copii pe scari. Nu acceptase, gândind ca lucrurile vor ramâne asa. Însa , într-o vineri venise fiica lui señor din Valencia si-l gasise pe señor trântit pe o latura în sofaua lui, cu o groaza de chibrituri stinse împrastiate pe covor, casa ravasita cu cearceafurile scoase de pe pat si aruncate pe jos. Nu era pentru prima oara. Nu i-a trebuit mai mult.
A facut un scandal monstru si a anuntat-o ca vor cauta pe altcineva.
Zis si facut. Ma suna un sofer de pe ambulanta cu care mergeam zilnic cu doamna Cinta la spital, la recuperare, ca vrea sa discute cu mine seful lui, Alfredo, cu care de fapt nu ma aveam bine, din cauza unui incident minor. Preferam sa-l evit.
Juan de pe ambulanta, ca de altfel toata familia Griño, stiau ca-mi caut cu disperare un loc de munca pentru noapte. Deci mi-a zis ca seful lui are ceva pentru mine si vor sa ne întâlnim la prânz, când terminam orele de dimineata la familia Griño.
Ne-am întâlnit, eu, Alfredo si Enma, sora lui. M-au dus acasa la ei si mi-au facut oferta. Salariu dublu, casa si masa. Eu, ca nu pot lasa pe doamna Griño, ca s-au purtat bine cu mine, si eu caut numai ore de noapte. Le-am spus ca trebuie sa ma gândesc pâna a doua zi, sa vorbesc cu familia, cu fiul meu, cu doamna cu care împartim acelasi apartament, daca accepta sa locuiasca numai cu Adrian.
Zis si facut. Merg acasa, vorbesc cu prietenii mei, care-mi spun ca nu-s normala, dar mai stau pe gânduri? Adrian, care nu-si încapea în piele de bucurie ca eu voi avea asa un salariu bun, Mircea care vedea o licarire de speranta, dupa trei luni în care nu mai trimisesem nimic.
A doua zi, era sâmbata, ne întâlnim tot la prânz si le spun ca accept, dar începând cu 1 noiembrie, ca sa aiba timp si familia la care lucram sa gaseasca o persoana care sa poarte de grija doamnei Griño.
Familia Alonso, urma sa o anunte pe Olga, femeia din Ecuador ca renunta la serviciile ei cu data respectiva.
Aceiasi oferta o avusese si ea, deci nu am considerat ca iau locul unei persoane.
I-am avizat ca ma îndoiesc ca Olga va ramâne cele 2 saptamâni restante. Am cerut sa-l vad pe domnul pe care-l voi avea ìn grija, si abia atunci mi-au spus ca o mai am si pe Marta, dar ca ea nu ridica nici o problema. N-as putea sa spun astazi acelasi lucru. De multe ori am mai mult de lucru cu ea decât cu señor.
Dupa vreo doua zile mi-a spus Juan, ginerele, ca pentru aceiasi bani va trebui sa fac si curatenie la ei în casa, de doua ori pe saptamâna, câte trei ore.
Nu puteam sa spun ca nu-mi convine, pentru ca salariul era mai mare decât câstiga la atelier prietenul nostru, Andrei ca strungar cu vechime.
Zis si facut, m-au prezentat la Señor, si l-au întrebat daca ar avea ceva împotriva sa fiu eu ceea care-l va îngriji începând cu luna urmatoare. Întelegerea fiind facuta, urma sa ne vedem peste doua saptamâni. La ora cinci în aceiasi zi, telefonul a sunat. Olga plecase în mare graba, fiica din Valencia trebuia si ea sa plece, si aveau nevoie de mine într-o jumatate de ora. Ce era sa fac? Sa refuz?
M-am instalat, gândindu-ma cu groaza la reactia celeilalte familii la aflarea vestii. A doua zi, duminica trebuia sa intru la familia Griño la patru dupa amiaza. Ramasesem cu Enma, ca va îngriji ea de señor, si eu voi pleca sa explic situatia.
Am explicat, m-au platit, desi eu le spusesem ca înteleg daca nu vor sa o faca, stiau ca sunt disperata sa mai gasesc ceva de lucru, pentru ca banii pe care-i câstigam abia acopereau cheltuielile noastre, ce sa mai vorbesc de trimis acasa, unde mai aveam banca de platit. Din Italia trimiteam 5oo-55o, aici ajunsesem sa nu mai pot trimite nimic si plângeam într-una, ca asa mai bine mergem acasa.
M-au înteles, si ginerele doamnei mi-a aratat poarta, spunându-mi ca în viata trebuie sa dai dovada de mai multa seriozitate. Parca m-ar fi înjunghiat. Voi avea timp sa povestesc si saga familiei Griño. Dar mai încolo. Am iesit plângând, ca o hoata prinsa asupra faptului, si nu m-am oprit câteva zile din plâns. Era a treia oara când ma tratau asa. De fiecare data m-am purtat bine la familiile respective, familia Griño, chiar zicea ca ma va adopta pe veci, ca ei tocmai se apucau de constructia unei case de 8oo mp, unde vor avea nevoie de mine, chiar si dupa moartea mamei, dar când s-a pus problema plecarii mele lucrurile s-au schimbat.
Nici azi nu ma saluta pe strada tinerii. Eu pe jos, ei în mercedesuri sport si jeep. Nici pe Alfredo nu-l saluta, pentru ca asa ceva nu se face. Dar Alfredo, nepasator zice: nu am avut nevoie de ei pâna la cincizeci de ani, nici de azi încolo.
Am plâns asa de mult în zilele acelea din cauza lui Emanuel, ginerele lui doamna Griño, pentru felul în care m-a tratat. Îî strigase nevestisii:
- Da mai stai draga sa-i asculti scuzele si povestile? I-ai dat banii?
si mi-a aratat poarta.
Cei din casa noua ma calmau, ca ar fi logic sa ma înteleaga ca am primit o oferta mai buna, dar le-am spus de pe atunci:
- Cànd va veni vorba sa plec, si n-o sa va convina, la fel îmi veti arata si voi poarta.
La 14 octombrie se vor împlini trei ani de când sunt în aceasta casa, si ma iubesc toti, si ma intersectez cu Cinta Griño sau cu Emanuel, poate saptamânal, si sper ca si-au dat seama ca sunt serioasa de vreme ce lucrez în aceiasi familie de atâta timp. Dar tot eu sunt ceea care ma simt prost de câte ori îi vad.
Am revazut-o într-o zi pe doamna Griño la spital, eram si noi cu señor cu treburi pe acolo. Ma anuntase Alfredo de prezenta ei acolo, lânga poarta, asteptând sa-i vina fiica, si am mers sa o salut, si l-am dus dupa câteva minute si pe señor sa se cunoasca.
Îmi pupa mâinile de fericita ce era ca ne reîntâlniseram. Dar asta e o alta poveste...
Hace 10 años
0 comentarii:
Publicar un comentario