început de drum

Mi-am petrecut parte din noaptea de ieri alinând tristetea altora. În felul acesta am uitat de a mea. Cum s-ar zice, sunt buna la plàns pe umerii mei. Sau mai bine zis sunt acolo la nevoie. Mi-am facut bilantul anului. Am facut si bune si rele. Am daruit mult si am primit pe masura. De ce as putea sa ma plâng?! Nu mi-am pierdut serviciul, nu mi-am pierdut mintile. Am învatat sa pictez, sa croiesc mai bine. Mi-am propus chiar sa ma înscriu la o scoala de dans. Asta pentru ca am vazut acum un film superb cu Richard Gere si Jennifer Lopez. De fapt cochetez cu ideea aceasta de ani buni, doar ca mi-era rusine.

Am primit multe mesaje si m-a sunat chiar medicul, cel mai bun prieten al meu, atent la astfel de detalii, cu putine minute înaintea anului nou. M-au sunat sefii si mi-au spus ca sunt frumoasa, coafata si machiata. M-au sunat copii, care erau toti reuniti la o pensiune în apropierea orasului Borsa.

Mi-au multumit de ajutorul dat pe ultima suta de metri , verisori disperati.

Am cunoscut oameni cu suflet, prin intermediul internetului. Va multumesc tuturor pentru urari.

M-au sunat fosti profesori si mi-au urat un an bun. Ce as mai putea dori?

Nu am sunat pe nimeni, nu am trimis mesaje de felicitare, nu am intrat pe bloguri.

Am fost pe malul marii, si acolo, toata tristetea dispare în fata maretiei si imensitatii ei. Nu poti sa te întorci trista de la ea. Absoarbe toate energiile negative si ti le înapoiaza înzecit, pozitive.
Niciodata muntii nu au acest efect asupra mea. Poate pentru ca acolo natura nu este în continua miscare. La mare, te uiti la zborul lin al pescarusilor, la fàlfàitul de aripi a unei pasari, gata sa se arunce asupra prazii. Azi chiar am vazut asa ceva. O pasare, care batea din aripi, ca sa ramàna pe loc, si apoi aruncându-se glont spre un tufis. Nu am avut timp sa scot aparatul de fotografiat, atàt eram de emotionata de scena batailor de aripi pe loc.