viernes, 8 de enero de 2010

Fara exagerari

Mi-am petrecut dimineata la ambulatoriu. Aveam programare la doctorita lui señor Tomas pentru revizarea medicamentatiei. Întâmplarea a facut ca o seara înainte, sa ma sune prietenul nostru, care se plângea de dureri cumplite la ochi. Cum din cauza frigului nu putea merge la munca, a venit sa-i faca si lui tarjeta SIP, ceva în genul cardului de sanatate de la noi. Cum la doamna doctor ora 10 de programare înseamna de fapt cam 11- 11,30 ora de vizitare, am avut timp sa alergam pe la birouri si sa-i rezolvam problema. Întâmplarea a facut ca dintre medicii de familie pe care putea sa-i aleaga, doamna doctor sa fie chiar cu lista deschisa.

Deci l-am luat în cabinet , si chiar daca nu avea programare, a fost examinat si gasindu-i o fisura a trebuit sa fie si tratat. Cu mine, se poarta foarte bine toate asistentele medicale, pentru ca vin des la noi în casa.

Dar pe mine m-a certat foarte rau doamna doctor, pentru ca am slabit prea repede si nu manânc si nu ma hidratez suficient. Deci, am luat aminte, pentru ca chiar daca señor mi-a oferit un loc de veci gratuit, am zis ca nu vreau sa fac un blocaj renal. Si apoi am contract cu señor pe urmatorii zece ani. Ojala!!

Asa ca am mâncat de doua ori salata si beau multe lichide.

Doamna doctor este foarte simpatica. Zice ca noi, românii avem niste fixatii. Din care nu ne scoate nimeni. Când ne intra ceva în cap, greu ni-l scoate cineva. Stie ea ce stie, deoarece copiii ei sunt îngrijiti de o românca. I-am spus doar ca eu sunt unguroaica, deci si mai greu de frânat. Vizitele mele în cabinetul ei sunt foarte lungi. De fiecare data ma întreaba de toti cei de acasa.

Afara lumea asteapta resemnata. Pentru ca face la fel cu toti.

5 comentarios:

  1. Asta voiam sa iti spun si eu. Infometarea nu e o solutie, pentru ca o sa te imbolnavesti. In plus, imediat vei pune la loc tot ce ai dat jos. Ideal este sa slabesti pe termen lung. E logic, de altfel, pentru ca tot pe termen lung ai pus pe tine, nu trebuie sa fortezi organismul... Solutia este sa mananci de toate, dar cate putin. Totul este sa reduci cantitatile. Si dulciurile. Organismul are nevoie din fiecare aliment, nu e bine sa il privezi de diverse. Asa ca: portii reduse, zaharuri mai putine si miscare.

    Eu vad la mine ca cea mai mare problema e sedentarismul. Munca mea ma tine legata de computer si asta nu e bine. Trebuie sa incep sa ma misc mai mult.

    ResponderEliminar
  2. Nu-mi plac drumurile la doctor. Nici nu am parte de ele, din fericire... Multă sănătate tuturor şi recomand câte o felie zdravănă de viaţă în fiecare zi...

    ResponderEliminar
  3. @ Adina, draga mea, mi-a fost dor de tine.
    Tot ce spui tu este foarte întelept. Dar eu nu sunt omul jumatatilor de masura. Nu pot sa pun frâu poftei mele de màncare.

    Nu pot sa gatesc putin, sa pun cu masura în farfurie, sa ma opresc la doua îmbucaturi. Deci cu mine merg numai masurile drastice.

    @Cristian, FERICITULE, transfera-mi si mie putin din fericirea voastra si apoi am sa beau din sticla aceea pâna la fund, asta ca sa-mi fac rezerve pentru empty days!!!

    ResponderEliminar
  4. Eu am schimbat doctorita pentru ca statea de palavre cu fiecare pacient si nu mai suportam sa stau la usa ei.
    Acum am un doctor care te cheama la o anumita ora si te rezolva cum poate mai bine.

    ResponderEliminar
  5. @- si doctorul meu este foarte expeditiv. Cu ceilalti pacienti. Cu mine sta mai mult la palavre. uneori chiar o chiama si pe vecina de cabinet, care este doctorita lui señor, ca sa o consulte. asta în cazul în care am nevoie de ceva pentru cei doi.

    Aici îti dau medicamente si pentru alti pacienti, chiar daca nu sunt ai lor. Bineînteles cu acordul medicului lor, pentru a evita o noua vizita.

    ResponderEliminar