Gânduri nerostite

Sunt zile peste care ai vrea sa treci cu buretele. Sa încerci sa le stergi din memoria prezenta si trecuta. Zile care fac rau sufletului. Zile în care tacerile sunt rupte, si tot ce se spune, este venin pur. Amar. As vrea sa sterg si ziua de ieri, ca sa nu-mi apese constiinta de persoana buna, care-si face datoria fata de cei care depind de ea.

Dar sunt momente, în care tacerea mea , ca un fluviu, prea de multi ani stavilit, rupe digurile si se revarsa , distrugând totul în calea sa. Când la cea mai mica interventie ostila, se pune în miscare, îsi mareste volumul , pâna la limitele insuportabilului, si explodeaza, într-o revarsare fara precedent.

Dupa aceea, pacea si linistea de dupa furtuna. Îti cauti noi repere în viata. Apele vor intra din nou în matca lor, poate modificata din cauza ultimei vâltori . Poate cursul ei se va fi modificat. Poate fluviul meu va cunoaste alte peisaje, dar va fi acelasi fluviu. Va izvorâ din aceiasi munti , doar ca va ajunge la alt tarm al vietii.

Pe drum va întâlni alte chipuri , va mângâia alte suflete. Dar fluviul, în esenta, va fi acelasi vechi prieten care va încerca sa recompenseze cu bogatia sa sufleteasca daunele provocate. Cei afectati de el, se vor recupera. Vor accepta ca fluviul nu poate fi schimbat. Domolit un timp, da , dar nu supus.

Oriunde ar duce drumurile lui, tot la marea verde va ajunge. Într-o contopire tacuta. Pescarusii îi vor saluta sosirea si cormoranii îsi vor fi desfasurat aripile pentru a se usca. Valuri mai mari sau mai mici îi vor soarbe apele dulci si le vor transporta în larg, împreuna cu toate resturile de case si copaci, pe care fluviul de-alungul drumului le va fi smuls pamânturilor pe care le-a traversat.

Cine va mai stii, în nemarginerea marii , care picaturi dulci sunt din apa fluviului si care sunt cele sarate, vechi de când lumea.

Indiciile au existat dintotdeauna, ca si aceasta eticheta, graitoare. Gânduri nerostite, ca sa nu faca rau. Decât celui care le poarta în suflet. Doar momentul este nou,