Marta doarme, señor doarme, ce pot sa-mi doresc mai mult pentru o dimineata de sâmbata ploioasa?

M-am trezit prea devreme pentru o sâmbata mohorâta. Asta pentru ca am dormit bine, fara nelinisti si fara vise. Si culmea, nici pastile si nici Martini nu au fost necesare ca sa ma adoarma. Si asta în conditiile în care, ieri am lenevit.

Ploua. Încet, mocnit. Suficient sa ude rufele, pe care din comoditate nu le-am strâns ieri seara de afara. Dar asa este, lenesul mai mult alearga. Si desi stiu zicala, tot nu am sa ma învat minte niciodata.

Nu are rost sa-mi fac planuri pe ziua de azi. Poate voi reusi sa cos ceva, poate voi picta cu Marta. Da, cred ca vom picta, amândoua. Ea va mâzgali ceva, iar la final eu am sa-i fac un nou copac, pe care-l va pastra cu sfintenie în camera ei. Ca un trofeu. Si se va lauda la señor: ¿Que te parece, papi? Si, señor, multumit de opera de arta a odraslei, va zâmbi fericit.

Am povestit îndelung aseara cu Ema. Noroc ca am cu cine sa ma descarc. Nu ma mai plâng de problemele mele cu señor, pentru ca în comparatie cu munca ei, eu traiesc în paradis. Poate chiar ar trebui sa ma mobilizez sa fac mai multe. Casa ar avea nevoie de un lustru de sarbatori. Fac doar strictul necesar si uneori nu este suficient. Dar señor este multumit doar când ma vede sezuta în fotoliul din fata lui, asa, la primul gest minor sunt la serviciile lui. Fara sa trebuiasca nici sa articuleze cuvinte. Pentru ca tocmai cuvintele sunt cele care-i vin mai greu. Stiu deja din priviri ce doreste.