viernes, 19 de febrero de 2010

Empty

Nu reusesc sa-mi intru înca în ritm. Am terminat cu Carnavalul si nu-mi gasesc o ocupatie. Desi de cusut mai apare câte ceva. Nepoata lui señor si-a cumparat o rochie, pentru o nunta, si bineînteles ca îi vine mare. M-au sunat de la Barcelona sa ma întrebe daca voi putea sa o strâmtez. Ha ha... ca si cum nu ar sti. Deci mi-a dat mult de furca, dar o sa rezolv si pe asta. Mai am si reparatii de facut la vecine, ba m-a sunat aseara una din cliente, ca sa-i fac o fustita. Bani de tigari, spun eu de fiecare data.

Nu prea am chef de nimic. Desi ar fi atâtea de facut. Si apoi ma asteapta culorile. Ma uit zilnic la ele, dar stiu ca pâna nu sunt pregatita, nu voi pune mâna pe ele.

Ieri am fost cu Elizabeth sa cheltuim bani în târg. Mi-am luat pulovere de primavara, o geaca de piele bej, uzata cei drept, dar era tare faina. Si ca de obicei ne-am luat lenjerie intima. Obsesia noastra, sutiene si bikini. M-am ales si cu un parfum Cacharel, pe care sefa i-l cumparase Cristinei cu câteva zile în urma, dar ea, ca de obicei nu vrea orice. La mine merge.

Am fost la noua doctorita a lui señor si aceasta , tânara si foarte simpatica, m-a placut din prima clipa. Oi fi având eu lipici mi-a zis sefa, ca ma înteleg asa de bine cu toti. Bineînteles ca mi-a prescris tot ce i-am cerut. Si apoi domnisoara, si ea era tot de la comparsa Cristinei, Tot a orri ( fara selectionare, la gramada ,amestecat, cam asta ar fi traducerea din valenciana). Asa ca am povestit vrute si nevrute. Noroc ca nu avea pacienti afara.

Astept primavara. Sa ma apuc de gradinarit, sa-mi plantez rosiile si sa-mi umplu curtea de flori.

Dar oricâte planuri mi-as face, stiu ca nimic nu va mai fi ca înainte. Zilele mi se par inutilmente lungi, o pastila de diazepam seara îmi închide ochii , ca nu mai sunt în stare nici sa urmaresc un film, sau sa citesc doua rânduri pe ecranul laptopului. E usor sa-ti faci planuri, sa-ti propui tipare de comportament, foarte greu sa le si indeplinesti. Trebuie sa am în mine tristetea aceea obisnuita, care ma face sa ma ambitionez. Dar nici macar pe aia n-o mai am. I´m empty.

5 comentarios:

  1. De ce esti atat de trista?

    Ti-am vazut costumele, foarte frumoase, felicitari!

    Capul sus, vine primavara, marea e aproape, ia o cafea pe malul ei si o sa vezi lumea altfel.

    ResponderEliminar
  2. @ Adina - Tristetea mea are si nume, dar numai timpul o poate vindeca. Nu depinde de mine sa-mi treaca. Si poate nici nu vreau sa-mi treaca.

    Multumesc de vizita. Costumele chiar au fost reusite.

    Primavara e aproape aici, cafea chiar mi-ar placea sa beau pe malul marii, dar nu singura!!!

    ResponderEliminar
  3. Pai... daca s-ar fi inventat teleportarea, dadeam eu o fuga la tine si o beam amandoua. :))

    ResponderEliminar
  4. @ Ce bine ar fi. Ti-as arata migdalii înfloriti!!!
    Si marea , mai verde ca niciodata!!

    ResponderEliminar
  5. Ti-am adus un cantec, sa dansezi si sa nu mai fii trista. Sa mai faci poze cu marea.

    http://www.youtube.com/watch?v=fHWJffl-TIE&feature=related

    ResponderEliminar