Astazi va fi ultima zi de defilare. Alaltaieri seara coborâsem pe la miezul noptii. Singura. Pe strazi mii de persoane îmbracate care mai de care mai bizar. Multe costume, multi bani cheltuiti. Multi tineri dispusi sa beie si sa se drogheze pâna la orele diminetii. Am ramas pret de câteva minute pe malul râului, unde era spectacolul pirotehnic pe muzica de samba. Am dansat minute în sir. Asfaltul vibra din cauza decibelilor reprodusi de uriase difuzoare amplasate din loc în loc. Mi-am cautat ¨copilasii¨, dar a fost imposibil sa dau de ei , în marea de oameni. Asa ca am preferat sa ma întorc, acasa în cuibusorul meu, cu atât mai mult ca la iesirea din casa îi spusesem lui señor Tomas ca voi lipsi o ora. Si bineînteles ca stiam ca acesta va sta ca pe ghimpi, speriat ca mi se va întâmpla ceva pe strazi la aceea ora din noapte. Dar era atâta lume si atâta guardia civil, încât era exclus.

Ieri a fost prima defilare. Mai putin pompoasa decât în anii precedenti. Am ajuns târziu, deoarece am coborât pe jos cu un prieten. Fotografiile nu mi-au reusit, fiind toate miscate. Apoi am urcat la señora Rosita si am urmarit din balcon defilarea. Se vedea mai bine. Frigul m-a patruns bine si ajunsa acasa m-am bagat în pat îmbracata cu trening si jerseu gros. Abia pe la ora unu din noapte, m-am trezit si ca sa spal de pe mine urmele unei noi minciuni inutile, m-am cufundat într-o vana de apa fiebinte, sperând sa pot dau timpul în urma, cu luni de zile, macar. Sau mai bine zis sa pot sa ma regasesc, insensibila, mai putin vulnerabila.

Astazi am sa fac curatenie generala. Am sa fac sa dispara urmele atelierului de croitorie. Am sa frec casa, ca sa ne simtim bine în ea. Si sper sa am timp sa-mi vizitez prietenii virtuali, atâta vreme neglijati.

M-am trezit devreme, pentru ca trebuia sa vina Medico pe la mine. Avea niste corpuri de mobila pe terasa mea si vroia sa le duca la casa din sat. Terminase o tura de garda, si era foarte revoltat pe tot ceea ce însemna Carnaval si promiscuitatea educatiei tinerelor generatii. De lipsa de seriozitate a societatii democratice în care traim. Deatfel suparat pe toata societatea spaniola, care cheltuie sume exorbitante pe distractie, când ar trebui sa faca ceva pentru nenorocitii din Sahara, sau ar trebui sa faca târguri de carte sau alte tipuri de activitati, care sa culturalizeze masele nu sa le îndobitoaceasca. Îi dau dreptate, dar oamenii au nevoie si sa se distreze, iar Medico tocmai acest lux nu si-l permite niciodata. Cum zice el de fiecare data, e nevoie de o dictatura pentru ca societatea sa se vindece. Se refera la un fel de comunism cu fata umana, bineînteles , dar cum nu gaseste nici un model demn de aplicat, se resemneaza.

Coneversatiile noastre, scurte, pentru ca este vesnic grabit, ma fac sa ma accept mai usor cu toate defectele. Ma linistesc. Grazzie Medico, pentru ca ma asculti si încerci sa ma doftoricesti întotdeauna.