Dupa atàta rosu, mai bine alb-negru

M-am trezit cu dureri în laba piciorului stâng. Asta pentru ca-mi propusesem sa merg de dimineata la plimbare. Dar oricum nu as fi putut sa o fac. Señor deja astepta nerabdator sa se ridice din pat. Schiopátând am pregatit-o pe Marta de scoala, mi-am udat bietele plante abandonate în curte, si apoi l-am ridicat din pat pe señor. Nu prea ma avut chef de povesti, prea ma durea piciorul. Medicamente si un masaj cu diclofenac. Apoi o baie fierbinte, sa-mi amorteasca durerea. Afara vântul s-a intensificat. Un cer înnorat, care nu ma îmbia la nimic.

M-am gândit la culori. Asa ca mi-am coborât tot calabalâcul de pictura, din nou în comedor. Si apoi si laptopul. Mi-am pregatit masuta si am început sa ma întreb ce subiect sa aleg. Nu eram totusi pregatita de culori. Vazusem prea mult rosu ieri în fata ochilor, terminând doua din cele trei fuste pe care trebuie sa le fac la fete. Asa ca am zis ca poate voi face un portret.

Stiam din start ca trebuie sa fie al lui KJ. Îi facusem atâtea fotografii duminica, ca sigur voi gasi unul care sa fie acceptabil pentru ceea ce-mi propusesem. Asa ca m-am apucat de cautat. Erau multe din care sa aleg, greu sa ma decid. Pâna la urma am ales una si pune-te pe treaba. Mi-am iesit din mâna ( facusem doar cinci portrete la viata mea) si nu prea seamana cu originalul. De fapt l-am facut mai slab si pentru asta ar trebui sa dea de baut. Toate la timpul lor. Adica, niciodata.