lunes, 22 de marzo de 2010

Fallas Valencia 2010

Falla Convento Jerusalén - care a câstigat anul acesta...
La visita a la plaza de la Mare de Déu un día después de la ofrenda de flores es obligada. Para el turista, porque puede contemplar un manto de flores único en el mundo, compuesto por 53.125 ramos (buchete). Y para el valenciano, porque la devoción y el fervor a la Virgen se entremezclan con el sentimiento festivo que impregna las Fallas. Y sí, hay centenares de personas que la miran con las lágrim (






buget : 300.000 3uro
http://calabazas.blogsome.com/category/05-fallas-2010/


Buget : 600.000 Euro
Nu am urmarit fallas din acest an. De fapt nici macar pâna în oraselul vecin , Benicarlo, care organizeaza aceste sarbatori, nu m-am deplasat. Bani multi investiti. Turisti putini, sau mai putini pe an ce trece. Dar publicul se distreaza. Muncitorii si artistii câstiga un ban, muncit cinstit... Eu pot doar sa apreciez talentul extraordinar al artistilor...

SALUD Eduardo Punset: “Ni político ni económico: el poder de la mente es el único que existe”

Ha escrito una trilogía que engloba las tres claves que, a su entender, mueven el mundo. El primer libro sostiene que la felicidad es simplemente ausencia de miedo. El segundo insinúa que el amor es puro instinto de supervivencia. Eduardo Punset (Barcelona, 1936) ha intentado cerrar este ciclo ahondando en los entresijos de la mente. Él simplemente se dedicó a hurgar en el corazón de la gente para analizar lo que les pasaba por dentro. “Entonces constaté que el verdadero y único poder residía en la mente”. Ni político ni económico. La mente es la que mueve el mundo.

sursa:http://www.elconfidencial.com/salud/eduardo-punset-poder-mente-20100316.html

Articolul , ca de altfel tot ce spune acest avocat, economist si ¨divulgador cientifico¨ este foarte interesant. Biografia lui este extraordinara.

Rosii, sare si iaurt, si apoi iar abdominale

Îmi permit un ragaz de o jumatate de ora. Sunt obosita, frânta. Orele de curatenie în casa lui Enma, sunt mai epuizante decât gimnastica pe care am facut-o ieri dupa amiaza. Si am facut doar peste 120 de abdominale si alte exercitii la sol. Si nici nu le-am simtit, desi sunt ani de când nu mai facusem asa multe deodata. I-am spus eu Enmei, ca toata gimnastica ei este vax... lipsa de antrenament. Râdea copilul ieri de mine: - mami, doar nu faci sport? Aveam laptopul sus, si când m-a sunat eu faceam abdominale pe muzica flamenco...

...Auzi la el! Sport fac doar când am eu chef. Doar munca îti formeaza muschii mai bine!
Si apoi mai am doar o luna jumate si am sa înot destul. Vine ea vara. Piscina, piscina... si am sa înot în mare! ... Si am sa ma plimb mai mult! Kilometri în sus si-n jos... Dar sa vina o data, ca m-am saturat de frig... vreau mult soare... si mare!

L-am servit si pe señor cu un suc de portocale si i-am pus doar Suita Air a lui Bach. Apoi din nou radio pentru el, iar eu cu castile pe urechi muzica italiana... decibeli... sa ma asurzeasca. Dupa ce am sa-mi trag sufletul, am sa fac o baie. Animalul, scumpul meu Drac, iar mi-a lins urechile si gâtul, în joaca lui nebuna. Pe zi ce trece devine mai pesado, când curat covorul din livingul lui Enma. Are chef de joaca si nu pot sa-l dau jos de pe mine. Cântareste vreo 70 kg cu siguranta. Si ma musca de labe si de brate. Nebun dulce si scump! Orele de curatenie intensiva îmi fac bine. Gânduri si impresii care fac sa am un ritm înciudat parca...

... De dimineata señor cu aceiasi privire sugubeata... stiu ce vrea sa spuna... ma fac ca ploua... Port iegheri si asa, mi se vad formele... sau leggins... cum se spune pe aici... chiar nu-mi stau rau!

Dar, la micul dejun nu se poate abtine:
- Cualquiera que te vea por la calle se diriá : - Vaya que mujer!

Ma fac ca ploua, ma grabesc astazi... vreau sa merg sa-mi termin treaba...

- Stiu señor ca arat ceva mai bine. Ieri mi-ai spus ca sunt apetisanta si medicul mi-a spus ca arat fenomenal. Si apoi Karina , a spus ca deja arat ca Sofia Loren... la nouazeci de ani cei drept. Astazi nu ma intereseaza... Azi vreau doar sa muncesc. Repede si bine...

... merg sa fac o baie... poate ar trebui sa cos ... dar nu am chef... as face mai bine iar abdominale. Ieri nu am mâncat în timpul zilei , nimic. Seara însa da... rosii si iaurt! Am dat jos si azi dimineata aveam din nou 75,5 Kg. Nu am sa mai mânânc deloc. Am scapat de Marta. A început din nou scoala, asa ca nu mai trebuie sa fac decât ceva pentru señor... Peste, ca acela nu-mi place si nu ma tenteaza... Ploaia s-a oprit! Ce bine... La fotbal nu m-am uitat aseara, dar stiu de la radio : Barça a câstigat! Messi se pare ca a marcat un gol extraordinar , am sa-l vad la stiri... Spunea un comentator englez, la Cadena Ser, azi de dimineata : nici macar în engleza nu va pot descrie acest gol.... îl voi vedea... mai încolo.

domingo, 21 de marzo de 2010

Crash Trailer HQ (2005)

nu am cuvinte...

Am vizionat filmul, pentru a nu stiu câtea oara. De fiecare data sesisez alte si alte nuante. Un film atipic pentru Hollywood... de fapt o coproductie americano- germana. L-am vazut pe un canal unguresc, deci din pacate, sincronizat. Putine dialoguri, trairi intense... O societate convulsionata... unde chiar si cel bun comite o crima... stresul , frica din noi, nu mai avem timp pentru cel de lânga noi, a disparut aceea minima decenta care ne face umani...

Sigur nu ar fi trebuit sa revad acest film tocmai dupa aceasta saptamâna convulsionata. Dar am mai învatat o lectie... sa nu ma autocompatimesc, pentru ca nu sunt cu nimic mai buna decât ceilalti...
ne-am dezumanizat... Nu am nici un drept sa ma victimizez...

J.S. Bach - Air on the G String, Sarah Chang

Si pentru ca datorita lui Carmen, eu ignoranta, am aflat ca Bach este compozitorul acestei minunate suite, trebuie sa o postez, ca sa o am la ¨îndemâna¨, în momentele în care ma pierd, pe mine... cea sensibila si vulnerabila!

În momentele mele de luciditate, ascult si muzica clasica. Dar, pentru ca domina cele de ¨locura¨, am nevoie de mult mai multi decibeli decât îmi ofera chiar si Fuga lui Bach.

Casa rural Can Xai ( Garotxa) schita dupa Rafael Pujals

Acest desen am încercat sa-l imit astazi. Apartine lui Rafael Pujals, artist acuarelist din Barcelona. Va invit sa dati o ocheada pe blogurile lor si sa admirati ceea ce fac. Sper sa ajung sa-i vad odata la munca, prin vreun colt al Barcelonei.

Noi, ne ajutam între noi... dar voi, cei de acasa?

Am recitit azi noapte reportajul lui Paul, unde comentariile sunt la fel de valoroase ca si textul în sine... si am doar un singur lucru de adaugat. Afara sunt si români care se ajuta între ei . Ma rog, poate ar trebui sa spun cu pasaport românesc, dar nu am sa insist pe acest detaliu.

Prietenii mei, etnici maghiari, dar nu numai, ca un clan de persoane bune, se ajuta între ei. Cu tot. Bani, casa, locuri de munca. Daca afla de un loc, dau sfoara în tara... Asa am ajuns si eu aici. Si asa au ajuns si ei la rândul lor. Pentru ca ne-am gândit unul la altul. Daca vreunul dintre ei are probleme cu banii, ceilalti le sar în ajutor. Nu facem parte din secte. Ca acolo se mai obisnuieste asta. Biserica o cunoastem numai pe dinafara. Si esecul unuia, este esecul fiecaruia.

Singura noastra carte de vizita este cuvântul dat. Si pentru ca suntem respectati ca persoane decente si muncitoare, cei pe care-i recomandam trebuie sa fie de aceiasi probitate morala ca si noi. Nu poti recomanda pe cineva care fuge de munca si nu se tine de cuvânt. Deci , nu toti românii se sapa între ei.

Si mai trebuie sa-i aduc multumiri lui Marius, care l-a chemat pe fiul meu la munca si-l gazduieste momentan în casa lui, departe de mine, aproape de Madrid. Nu avea nici o obligatie, dar l-a chemat la munca, ca vopsitor auto, în atelierul unde munceste si el , stiind ca Adrian este un copil cuminte si muncitor. Acestia sunt marea majoritate a românilor care traiesc afara... Oameni cinstiti, care muncesc multe ore pe zi. Si cárora le pasa de cei din jur... Si care apara bunul renume al celorlalti... Uscaturi se mai gasesc, dar se elimina ei singuri dintre ceilalti...

Acasa suntem perceputi ca si ¨cápsunarii¨parveniti.... Unii ... suntem mai degraba ¨cácánarii¨parveniti, pentru ca spalam destule excremente... Eu am norocul ca acum spal mult mai putine decât cu ani în urma. Asta pentru ca mai pot sa-l pun pe señor pe WC. Dar tot îl sterg si spal la fund, zilnic de câteva ori... Dar sunt bani câstigati cinstit. Cu foarte multe sacrificii personale. Pentru ca singurul meu lux, este acest timp ce mi-l petrec la laptop. În rest în casa, zi de zi, an de an... Viata trece pe lânga mine, fara sa ma bucur decât de cecul pe care-l încasez si îl trimit în aceiasi zi acasa... Si la ce!? Ca sa construiesc o casa care nici macar nu ma mai bucura pe mine... Dar mi-am dat cuvântul ca va fi terminata... pentru fiul meu. Si el este fiinta cea mai importanta din viata mea...

Ploua mocnit, dar mie, nici ca-mi pasa...

Chiar daca ploua mocnit, mai degraba a noiembrie decât a martie, am motive sa fiu fericita. Am cunoscut înca un barbat cu coloana vertebrala. Îl cunosteam . Raspunsul lui, mi-a confirmat ca nu m-am înselat. Cum am mai spus, respectul unei persoane, fata de care tu ai acelasi profund respect, este ceea ce-ti poate da cea mai mare satisfactie .

¨ In primul rand felicitari pentru cei ce se lasa “ciuruiti”. Apreciez enorm deschiderea lor!¨- au fost rândurile care mi-au demonstrat ca nu m-am înselat. În viata, unii merg cu capul sus,privesc drept în ochi, altii se ascund sub masca tacerii. Ca e mai confortabil asa.

Nu am sa te uit nici pe tine, Lisandru, dar despre tine am mai spus: esti un Barbat adevarat, cu coloana vertebrala!

sábado, 20 de marzo de 2010

Enma si señor, prin ochii de la mâna mea...

Enma si señor Tomas, vara trecuta... Eu , cu aparatul de fotografiat...

Fiind astazi o zi cetoasa, nu mi-am ales culori. Asa ca mi-am lasat mâna sa traga linii. Poate în felul acesta, concentrându-ma sa vad ceea ce era de vazut, nu am mai conversat cu celalalt eu care nu-mi da pace... Daca am sa desenez destul, poate mâna mea va desena ceea ce vreau eu. Deocamdata face ce vrea ea. O fi ceva bai cu transmiterea informatiilor catre si de la creier pentru ca nu-mi iese cum vreau eu...

Casa Sehnorial, schita dupa Julio Rodriquez

De câteva zile ma uit la acest desen al lui Villager, un talentat acuarelist portughez. Si cum obsesiile mele sunt de obicei mai puternice decât vointa mea, am încercat sa-l copiez. Asta pentru ca mie îmi lipseste viziunea. Sunt începatoare în ale desenului. L-am avertizat de altfel ca am sa-i copiez schita. Nu m-am aventurat sa-i pun culoare, de frica sa nu-l stric.
Cum colile mele antice, gasite în casa, sunt mai mari decât scanerul, fac doua copii din directii diferite. Mi-a luat pret de o ora sa fac acest desen. Pe vremuri, putin cei drept am facut desen tehnic la liceul de constructii. Poate daca as fi avut curaj sa ma înscriu la arhitectura, as fi facut fata. Dar avem întotdeauna aceea teama de insucces, care ne frânge aripile... Dar mai bine mai târziu, decât niciodata...

Neneh Cherry and Youssou N'Dour ( 7 Seconds)



Boul ma sene, boul ma guiss madi re nga fokni mane
Khamouma li neka thi sama souf ak thi guinaw
Beugouma kouma khol oaldine yaw li neka si yaw
mo ne si man, li ne si mane moye dilene diapale
Roughneck and rudeness,
We should be using, on the ones who practice wicked charms

For the sword and the stone
Bad to the bone
Battle is not over
Even when it's won
And when a child is born into this world
It has no concept
Of the tone the skin is living in

It's not a second
7 seconds away
Just as long as I stay
I'll be waiting
It's not a second
7 seconds away
Just as long as I stay
I'll be waiting

J'assume les raisons qui nous poussent de changer tout,
J'aimerais qu'on oublie leur couleur pour qu'ils esperent
Beaucoup de sentiments de race qui font qu'ils desesperent
Je veux les portes grandements ouvertes,
Des amis pour parler de leur peine, de leur joie
Pour qu'ils leur filent des infos qui ne divisent pas
Changer


7 seconds away
Just as long as I stay
I'll be waiting
It's not a second
7 seconds away
Just as long as I stay
I'll be waiting
And when a child is born into this world
It has no concept
Of the tone the skin is living in
And there's a million voices
And there's a million voices
To tell you what she should be thinking
So you better sober up for just a second
7 seconds away
Just as long as I stay
I'll be waiting
It's not a second
7 seconds away
Just as long as I stay
I'll be waiting
It's not a second
7 seconds away

Just as long as I stay
I'll be waiting

Adevarurile mele suna altfel, desi nu vorbesc cu accent

Am dormit mai bine, sau mai rau, ma rog! Dar am dormit dusa. Masajul de aseara, cu platforma mi-a lasat corpul cu mâncarimi. Asta, când am reusit sa ma bucur si eu de serviciile ei, pentru ca Enma nu se mai satura, apoi Juan, care nu voise sa si-l cumpere ea, s-a desfatat si el pret de destule minute. Marta, care la vibratii prea puternice, cerea: para, para, adica opreste, speriata de efectul vibratiilor.

Asa ca, dupa ce l-am culcat pe señor, m-am rasfatat si eu cu noua masinarie, montata la masarda, pentru ca e mai departe de señor si în felul acesta nu-l voi deranja. Ce-i drept nici nu face zgomot!

Apoi o baie fierbinte, si abia daca am fost în stare sa urmaresc câteva minute din filmul de pe Viasat3, desi era foarte bun (The Recruit - 2003 - Al Pacino, Collin Farrell), pe care de altfel îl mai vazusem. M-am trezit abia la sfârsitul fimului, si atunci, din instinc am coborât la frigider. Am mâncat din macaroanele cu super sos, facute ieri, si de la care m-am abtinut ziua, dar noaptea sunt teleghidata de instinct. Ma rog, nu am abuzat. Dar iar va trebui sa fac eforturi sa ajung la cele 74 kg si apoi sa cobor. Sfaturile nu ma ajuta noaptea. Atunci nu ma intereseaza rezultatele deja obtinute. Vreau doar sa manânc!!!

... Citeam azi de dimineata un reportaj superb, al lui Paul, si ca de obicei am ramas cu acelasi gust amar. Doua persoane , nu pot sa spuna aceleasi lucruri, daca numele lor se pronunta diferit. Agnes suna diferit de Stefania... desi spun aceleasi lucruri... Chiar îi pusesem pe prieteni zilele trecute sa citeasca si ei, cam ce se scrie pe alte bloguri, si mi-au dat si ei dreptate... Noi nu suntem ei... nu e o lamentare, este doar o constatare trista...

Observasem asta si la Enma, care venise odata offuscata pe o colega din localitatea vecina, care vorbea de rau orasul ¨nostru¨. Spunea Enma: - eu am voie sa-mi vorbesc de rau orasul, dar ea nu, pentru ca aici munceste si aici vine la cumparaturi. Sa taca!

Da, trebuie sa înveti sa taci si sa înghiti în viata asta, ca de nu te mànânca lupii!

Si am mai fumat o tigara, si m-am bagat din nou în pat. Afara ceata deasa. O zi plictisitoare se anunta. Mâncare am si prea multa de aseara, rufele le-am uitat în masina de spalat aseara, cu atâta vânzoleala, si acum nu am cum sa cobor în garaj fara ca sa-l trezesc pe señor. Am sa mai zabovesc un pic. Si am sa desenez astazi. Am copiat un desen de al portughezului Villager , si am sa încerc sa-l fac, desi si cele cincizeci de acuarele ale lui Rafael Pujals sunt tentante. Are si multe desene în cerneala, cu copaci si case vechi, foarte reusite. Vad eu. Cert este ca astazi am sa ma rasfat cu creioane.

viernes, 19 de marzo de 2010

Nu ma mir ca veniti AICI toti !

Dimineata pe la 9 Elizabeth ma cauta pe messenger.
- Mi-e si rusine. Am uitat sa-i spun lui Öcsi ieri, sa urce la tine. Dar las ca urcam azi, daca nu te deranjeaza.

Pe când au urcat, ne-am pus la o cafea pe terasa si le-am spus ca vine Ramon si iará...

Öcsi:
- Lasa ca-s aicea eu! Toata ziua asta fac si la serviciu. Se leaga de mine si apoi sar eu. Si le spun:

<<- Ai vazut mai, ca cei care au spart parfumeria, nu erau de la noi, mai! Erau de-ai vostri si marocani, si la fel si cei cu jaful din vile, unde i-au nenorocit în bataie pe cei patru din casa. Si apoi cei cu cardurile falsificate erau tot de-ai vostri si bulgari, bai! Colegul meu râzànd: - da ma, ca mai nou, bulgarii se pricep mai bine la furtul de pe carduri decât voi! - - Ce mai! Voi cànd auziti ca-s din Est, repede ca-s de la noi. Dar pot fi rusi, ucrainieni sau altii... Da voi, nu! Ca-s de la voi! Si apoi eu muncesc bine. Chiar mai bine decât voi si-s platit mai prost. Ca de, voi toti sefi. Noi... numai muncitori...>>

Andrei, deja pornit, întru apararea tarii, ( care ne-a adoptat!) s-a apucat de montat platforma mea vibratoare. Eu cu mâncarea, Elizabeth sus cu el.

A venit Karina, la 1 jumate si eu mai aveam de pus masa. S-au pus ele la povesti.
Elizabeth draga, dupa cele relatate de sotul meu, dupa trei vizite facute anul acesta la voi, nu ma mir ca veniti toti la noi!

Eu cu pusul mesei. Elizabeth îmbujorata continua conversatia în living!

- Copii tai mai vor sa plece înapoi?
- Nu cred! Deja anul trecut abia au asteptat sa se întoarca! Asta dupa câtiva ani de când nu fusesera acasa!

Eu din bucatarie:
- Andrei, hai la masa!

Si uite asa, bucatarie... rufe la întins... señor de hranit,...(desi facea acum pe niznaiu, ca nu vrea, sau ca nu poate...) ..medicul dupa fotoliu... Andrei de consultat...la coate... reteta pe mai târziu... farfurii de pus pe masa, altele de dus afara, cafea, fructe ... si timpul a trecut...

- Dar, Ramon cel mare?
- Azi nu ai sa-l vezi. Am venit cu masina mea si el a ramas la socri. Lola, soacra mea nu e prea bine.
Bine, am scapat pe azi. Eu nu am prea povestit. Ma rog...strictul necesar: despre señor si depre starea sanatatii lui. Medicamente, efecte secundare, lovitura de la cap. Au ramas mai mult cu Andrei . Ramon cel mic se juca pe laptopul meu sus. Eu i-am strâmtat lui Lizzie sarafanul. Timpul a trecut pe fuga. Apoi am urcat sa-mi explice Andrei , cum functioneaza masina.

Andrei si Elizabeth au plecat, la patru. Îmi descarcam fotografiile de la Dina, cu cartea de dieta si pe ale mele, de la platforma, când a venit Karina la mine, sa-si ia ramas bun, la patru si jumatate!

- Cum? Pleci azi? Credeam ca stai ca de obicei o noapte si pleci doar a doua zi dupa prânz! Ti-am pregatit si patul. Cearceafuri curate...

- Nu pot, Giulia! Am schele puse pe casa si nu o pot lasa nesupravegheata. Stii tu foarte bine!

Asa deci si prin urmare... Lupte astazi nu s-au dus. Eu nu am fost pe faza si dupa fata lor, se pare ca au fost incidente minore, la care au dat doar din cap... :

- Asa este, ai dreptate!

Chiar daca sunt lucrari din Fonduri Europene - banii dispar! Ia-le urma daca poti. Mama lor de mafioti!

Combo DualVibration - Tecnovita by BH YV55

Uite Dina, asta e masinaria! Scutura din tine si ce-ai mâncat cu o saptamâna în urma!
Si cordonul de masaj merita banii ce i-am dat în plus! Si mai are vreo trei cordoane, pentru spate, pentru umeri. E faina masinuta, dar ma si costa ... Deja Bimbi si Andrei s-au abonat la ea...
Si Enma la fel!

Andrei, mi l-a montat, si l-am testat, în doi!!! mama lui de smuteroi!
Bimbi între timp, povestea jos cu Karina...

Pregatita de confruntarea de idei

Astazi dimineata iar càntaresc 76,4 kg. Am mâncat ieri ca proasta. De suparare asta fac. Pe lânga cele doua boluri de salate bogate, si trei portocale, si ca sa mai pun, am mâncat aseara cartofi cu cârnati si castraveti murati. Mai lipsea doar ciocolata. M-am culcat cu stomacul burdusit si acum iar mi-e rau. Dar am sa încerc sa muncesc astazi mai mult. Doua kg am în plus fata de ieri dimineata!!!

Ma asteapta oricum astazi multa vânzoleala. Karina a sunat aseara daca am sa am ceva mâncare pregatita la prânz, pe când vin ei. De gluma. Parca nu ar sti ca de fiecare data sunt pe faza. Ca cica, - Daca tu nu mai manânci, poate nu ne dai nici noua, nimic!

Am urcat cutiile cu platforma vibratoare la etaj. Împreuna cu Enma, ca doar nu au fost chiar asa de grele, dar nici nu le-am desfacut. Vine Karina si-l vom asambla împreuna, ca doar ne pricepem la surubelnite. Ea mai ales e una ¨manita¨, priceputa la toate. Chiar, am dormit la ei, la Valencia, când m-am întors din tara, dar desi am coborât în garajul unde stau toate cele 7 pisici, nu am observat Harley Davidsonul ei, ca pe al lui Ramon l-au vândut cu ani în urma.

Karina asa circula prin Barcelona, când mergea la serviciu. Pe Harley. Doi inteligenti, super inteligenti, cu geci de piele si motociclete Harley. Asa le este si atitudinea în viata. Se iau în piept cu toti. Karina este ¨fiara¨ din familie. Doamne fereste sa se atinga cineva de ai ei. Tace doar în prezenta lui Ramon, care cu cunostiintele si fervoarea lui, ne domina pe toti.

Deci azi sunt pregatita de lupta! Ca doar nu m-oi lasa eu la el! Desi mi-am propus sa tac, nu-mi sta în fire!!! Isten te ne segits, csak csodalkozz!
Am sânge de razboinic în mine!!!

Update - ora 8.00 - am facut abdominale, singurul loc de unde mai am de dat jos, cu gimnastica, dar nu cine stie ce. Si apoi cunt curioasa de banda aceea cu role pe care o are platfoma montata în partea superioara, care exact acest rol îl are. Masare mijoc, pulpe si coapse. Poate o scap si pe sefa de înjectiile contra celulitei, care i-au lasat vânatai peste tot. Macar ca eu le aveam de la altceva. Dar cum eu am renuntat la serviciile terapeutice ale catalanului (care a mai insistat, saracul si aseara, cu un mesaj, neîntelegând ca nu mai am motive sa ma razbun, si nici ca mi-a ajuns terapia. Credea bietul ca avea el mai multe sanse, acum cu plecarea lui KJ. ) va trebui sa fac sport! Asta e. M-as fi dus si acum la o plimbare, dar cerul nu este îmbietor si nu-mi vine sa ies de la caldurica celor 25 de grade date de aerul conditionat, pus la 28. Ce bine ca señor si Marta au nevoie de caldura multa. Asa eu pot dormi doar într-o camasuta, ca pijamalele ma sufoca. Vesnic mi-e prea cald. Dar asta, pentru ca camera mea primeste mult soare toata ziua, în timp ce a Martei, care e mai ascunsa de colt, e mai rece. Asa ajung eu sa stau toata ziua cu fereastra deschisa larg si noaptea mai deschid de câteva ori.

jueves, 18 de marzo de 2010

Draga Dina, draga mea,

Azi am mâncat de doua ori, pentru ca ai spus tu ca e bine sa aiba stomacul ce sa digere. Pái, stomacul mi-e plin cu rosii, castraveti, ceapa, un pic de cas, salam si fasole verde, fiarta. Si acum mi-e rau. Ieri, numai cu cafea mi-a fost mult mai bine.

Si da, mi-a ajuns platforma vibratoare, dar pentru ca sunt doua pachete, grele, si pentru ca cei doi prichindei din Ecuador abia le-au adus pâna în casa, nu am mai avut curajul sa le cer sa mi-l urce la etaj. Poate trece Andrei pe aici si mi-l monteaza. Si apoi îti voi face si o poza.

Bata-ma cucul, de ce a trebuit sa manânc. Nu am sa-mi mai cumpar rosii, pentru ca nu au nici un gust. De castraveti ce sa-ti mai spun. Mai bine rabd de foame.

De câteva ore locuiesc în Benicasim

Eu as vrea sa înteleg de ce de fiecare data apar cu alta locatie în feedjit?
Am fost Badalona, Arroyo de la Luz, extremadura, care e ffff departe, Madrid, Castellon de la Plana, astazi sunt Benicasim, ieri am fost Alicante, alteori Vinaroz. Ba cred ca am fost si o localitate din Portugalia. Poate ma plimb eu somnambula si nu-mi amintesc. Poate doar laptopul meu o ia razna. Dar daca as vrea eu sa-mi pierd urma, zau daca as sti cum sa o fac!

Benicasim, Comunidad Valenciana arrived from us.mg4.mail.yahoo.com on "giuliaszavo: Orgolios si mândru"

Nu ca ar fi rau ca ma plimb atâta, dar macar daca ar fi si în realitate. Ce mi-ar placea sa fiu azi în Benicasim. Este o statiune super frumoasa, vreo 50 km în directia Valencia, pe malul marii.

Orgolios si mândru

În departare, vilele unde am lucrat când am ajuns aici. 800 de mp care au vrut sa ma adopte din prima zi. Numai vila cea mare. Care nu exista acum 4 ani. Era alta în locul ei. Care nu le mai placea. Si au darâmat casa superba ca sa faca una si mai si. Una din cele mai bogate familii din oras. Dar eu aveam nevoie de un serviciu intern. Casa si masa. Si apoi, desi aveau destule case, nu mi-au oferit nici una unde sa pot locui împreuna cu fiul meu. Nici astazi nu-mi iarta ca am acceptat oferta lui Alfredo, sa lucrez pentru ei, alaturi de señor Tomas. Anul trecut chiar l-au reclamat, dupa ani buni, ca le-au luat ¨femeia¨. N-or fi ramas cu ciuda asta degeaba, cred. Biata doamna îmi pupa mâinile pentru felul în care o tratasem Si asta dupa doi ani si jumatate de când nu ma vazuse, ani în care señora batrâna, s-a perindat prin azile si spitale, si femei dupa femei care au îngrijit-o.

Nu am putut sa nu pun o fotografie de a lui KJ, de acum o luna, când înca mai spera sa gaseasca de lucru. Asta, pentru ca a urcat în graba sa-mi ia plasa de medicamente pregatita pentru ai mei. I-am pus toate fotografiile pe un CD si între timp i-am pus acest tango, pe care nu i l-am pus niciodata. Si i-am spus citeste când vei avea timp postarea mea de ieri. Si asculta acest tango cu care mi-ai ramas dator.

Ungur mândru si frumos! Si mustacios! Am sa-mi cumpar pantofi potriviti si am sa-mi fac si-o rochie. Si am sa astept sa-ti tii cuvântul dat. Acest tango îmi apartine!! Ti l-am pus si la vedere, pe marginea blogului , ca sa-l asculti când poti si vrei. Si nu uita, cuvintele sunt de prisos. Mie mi-a fost de ajuns ca m-ai tinut în brate si am plâns...doar eu, tu doar ai lacrimat . Fara cuvinte de prisos... Orgolios si mândru! Tu stii ce-i în sufletul tau! Eu am sa am rabdare! Cine stie, poate odata, va fi loc si pentru mine!

Si, da... l-am expediat pe catalan aseara. A fost doar razbunare!

El Camp Nou festeja su centenario de 'Champions' con una goleada




73 triunfos, 241 goles, 16 empates y sólo 11 derrotas es el bagaj azulgrana en su estadio en Copa de Europa.

LA AFICIÓN CANTÓ EL "SÍ, SÍ, SÍ, NOS VAMOS A MADRID"

El Camp Nou celebró su partido número 100 en la Copa de Euroga con una abultada victoria del Barcelona ante el Stuttgart (4-0) que le clasifica para los cuartos de final en un encuentro en el que la afición gritó en varias fases del partido "sí, sí, sí, nos vamos a Madrid" en alusión a la final de la Champions que se disputará el 22 de mayo en el Santiago Bernabéu.

El primer partido de la máxima competición continental en el estadio azulgrana se celebró el 23 de septiembre de 1959, cuando el Barça arrasó al CDNA de Sofía (6-2) con el protagonismo del húngaro Kubala y el brasileño Evaristo, ambos con tres goles. En estos 51 años y, con el del Sttugart, el Estadi ha sido escenario de cien partidos de la Copa de Europa, con, 73 triunfos, 241 goles, 16 empates y sólo 11 derrotas.

En los partidos más significativos de la historia de lo que ahora es la 'Champions', numéricamente hablando, el Barça ha marcado siempre cuatro o más goles. Ganó cómodamente en el debut y también se impuso en el partido número 25, ante el Dinamo de Kiev (4-1) y en el 50 contra el Leeds United (4-0), así como en el número 75 ante el Panathinaikos (5-0) y este 100 contra el Stuttgart (4-0).

El Camp Nou ha enmarcado además grandes momentos en la competición reina, como la remontada al Dinamo de Kiev en 1993 (4-1), habiendo perdido en la ida (3-1), en el que para muchos fue el mejor partido del 'Dream Team' de Cruyff.

Por otra parte, el Barça Stuttgart ha sido el partido oficial número cincuenta en el Camp Nou de Pep Guardiola como entrenador azulgrana, con un balance de 39 victorias, 6 empates y 5 derrotas.

http://www.marca.com/futbol/equipos/barcelona.html

Dupa fantasticul meci de ieri, nu are rost sa fac eu comentarii... Barça, Barça, Barça... Da, da, da, plecam la Madrid... pentru ca acolo se va juca finala Champions League... Asa scanda tot stadionul... magnifica echipa. Nu ati uitat ca eu sunt un culé!?

miércoles, 17 de marzo de 2010

Mi-ai ramas dator cu acest tango!


Acolo, pe malul marii, îmi trece toata supararea. Acolo, nimic nu ma mai poate atinge. Am zabovit doar 5 minute, pret de o tigara si o raza de soare. Si mi-am continuat drumul. Fructe, rosii, castraveti. Mama lor, iar le-au scumpit, dar e fuera de temporada, ce sa-i faci. Apoi Mercadona si casierele, care ma întreaba cum fac de slabesc asa. Afara, 17 grade, soare, geaca nu mi-am pus-o deloc, desi KJ insistase.
- Vesnic sa fii protejata.
- De cine? Eventual de mine!

Ma simt bine. Derulez evenimentele.

KJ care a venit sa-si ia ramas bun, conversatia aprinsa pe tema de ieri, señor care nu întelegea limba noastra.

- Vezi KJ, tot raul spre bine. Am slabit pentru tine. Acum am mijloc si burta mi-a disparut. Pasii mi-s încrezatori, parul zburlit si dat cu o tona de fixativ. Ochii vopsiti de lupta. Alb, verde si negru. Privirea care sfideaza viata. P.... mi-e de toti barbatii.... Se uita dezaprobator. Stiu ca nu-i place când înjur. El nu o face niciodata. Eu însa, da. Ca doar am fost atâtia ani BARBATA. Ma voi înfrâna cu timpul.

Se uita blând la mine. În ochii lui vad ca e bine.

-Am plâns doua ore dupa ce am vorbit. Luni. Am crezut ca te-am uitat!
- Stiu ca m-ai înjurat!
- Stii? Simtit-ai oare?
- Nu. Am citit pe blogul tau.
- Stii ca te-am înjurat mai mult decât am scris. Nu stiam ca ma citesti!
- Stiu, stiu ca te-ai înfrânat cât ai putut.

Mergeam de mâna catre oras. Doi prieteni dragi. Ce pacat, ce pacat! Nu a fost timpul meu în sufletul tau, dragul meu. Si am mai povestit. Vrute si nevrute. El suparat pe viata si pe nenorocul lui, eu prefacuta, ca sunt fericita, multumita. Dar el stie, ca ma mint. El stie ca portretul lui sta pe peretele din camera mea. Doar l-a vazut când a fost mai înainte, sa vada daca a slabit. Eu mult mai mult ca el, pentru ca înjur si strâng din dinti. Stie ca la el ma uit când vine catalanul. Si ma razbun. F... mama ei de viata!

Râde Kj.

- Esti nebuna!
Si ma îmbratiseaza. Ma pupa pe fata. Si apoi ne luam ramas bun.

- Esti o fata minunata! Am sa ma întorc. Si va fi bine. N-am sa-ti ramân dator. Desi înca sunt suparat pe tine. Dar îmi trece. Asta e!
- Stiu KJ! Si eu sunt suparata!
- Ai grija de tine! i-am spus cu lacrimi în ochi. Stii cât mi-e de drag de tine.

Astea si toate cele, multe, multe, mi le aminteam pe drumul de întoarcere. Îmi spuneam în gând:

- Chiar KJ, am vorbit despre ai nostri si eu tot nu ma pot obisnui sa vorbesc ungureste cu tine. Desi tu mi-o ceri. Parca nu mai stiu de loc. Si apoi conteaza doar ce spui? Degeaba ma tii de mâna . Ca mie nu-mi mai ajunge. Mama ei de viata! M-am facut a dracului. Barbat frumos cu ochii verzi. Ca marea. Ca marea verde a sufletului meu.

Si da, mi-ai ramas dator. Cu un tango, cum numai tu stii!

Daca pleci acasa, chiar treci pe la ai mei. Cu medicamente si cu o vorba buna. Nu i-am spus lui mama, nici adineauri , cànd am vorbit cu ea, nimic despre tine. Nu aveam ce. Du-te si fa-l pe tata sa râda, ca va fi fericit. Ca-i deschide cineva usa si vorbeste în limba lui. Si te va întreba de mine.
Sa-i spui ca sunt bine. Ca sunt frumoasa, fericita . Si ca mi-am schimbat deviza: Stii tu care!

Între timp . señor s-a trezit. Pot sa-mi spal geamurile si sa fac curat. Nu-l mai deranjez acum! Perdelele deja sunt în masina si eu mi-am spus pasul !

Bâlbâieli de dimineata însorita

Señor Tomas si doña Sofia, prin 1955, frumosi ca într-o pelicula de Dolce Vita, zic eu de fiecare data.
Señor cu primogénito, adica Alfredo...unicul fiu
Señor , cu Enma si Karina, pe vremea când înca plajele erau... virgine... si fara ìnfrumusetarile necesare pentru atragerea turistilor. Frumos barbat a fost la viata lui. Câta vitalitate avea în el.


Dupa o zi agitata, mi-am petrecut o seara placuta în compania lui Ema, spunându-ne pasul si facându-i linkuri catre alte bloguri, care merita citite. La televizor meciul Sevilia - CSKA Moskva, nu stiu cum s-a terminat, am vazut doar primele doua goluri. Apoi, cum era deja tàrziu, am urcat la mine în camera si am adormit pe loc. Mâncasem ieri de câteva ori, câte o felie de sunca, fara rosii ieri, si apoi aseara o portocala. Multa apa si mai multa cafea, de suparare. Tigari, doua pachete (fumate afara, în marea majoritate, sau la geamul de la camera mea). Aveam 75,6 kg ieri dimineata. Azi - 74, 7 kg. Deci nervii mi-au prins bine, pentru ca nu mai dadusem jos un kg de o saptamâna.

Dina, draga mea vecina, deci am mai dat jos. Conversam des pe skype si schimbam impresii. Ea cura de slabire cu multa gimnastica la sala. Eu doar cu foame, multa foame, dar nu o mai observ.
Tia Pilar, cumnata lui señor, care la cei 74 de ani, înoata zilnic în mare, la ora amiezii, îmi spunea acum doua zile: Giulia daca mai slabesti ai sa te faci urâta!
- Da ce am pielea ridata?
- Nu! Dar vei fi prea slaba!
Auzi la ea, am 74,7 kg! Cei drept niciodata nu arat kg, pentru ca am carnea teapana si oase dense. Dar nu ma opresc pâna la 65 kg.
Señor îmi verifica saptàmânal muschii. Tapene picioare , ai fata !
- Da señor, ca am muncit, si nu mi-e carnea fleoscaita de macaroane si peste. Eu am fost carnivora si nu au lipsit lactatele din alimentatia mea. Si apoi am fost al dracului. Barbata în toata firea. Nu mi-a fost frica nici de boltari, nici de roabele de nisip. Nici nu mi-a fost rusine de munca. Numai sa nu ma pui sa sterg praful. Eventual sa bat covorul.

Prietena lui sefa, duminca statea si nu-si lua ochii de pe mine. Imposibil. Ia ca nimic nu e imposibil. Nasol este ca nu am dat jos luna asta mai mult. Dar medico, mi-a spus sa ma calmez un pic. Si apoi si Nerea, doctorita care sta acum în vila lui, a spus la fel.

Am întrebat-o pe Nerea, care este din Uruguay, cum de l-a întâlnit pe Aldo, care este mexican, si traiesc amândoi în Spania. Raspunsul simplu: tatal ei , care acum locuieste în Mexico, cum zic ei asa de dulce, a cunoscut-o pe mama lui la o balneoclimaterica si acum locuiesc împreuna. Deci sunt , cum zic ei, frati si iubiti. Frumosi si cu accent latino. M-au invitat sa manânc cu ei o barbacoa, adica carne... Eu fac cura de slabire si tu vrei sa ma îndopi, Nerea !?

Faza la ambulatoriu. Primul cabinet, doctorita românca, foarte draguta, dar eu nu am simtit nevoia sa o cunosc, desi Nerea spune ca e foarte simpatica. Doctorita care o înlocuieste pe a lui señor, o tânara de pe aici, vecina chiar cu noi, foarte volubila. Apoi medico, doctorul meu, si apoi cabinetul lui Nerea, care probabil ca este si doctorita lui sefa, trebuie sa o întreb, pentru ca arata tare extenuata Enma. Zice ea ca din cauza serviciului, dar eu zic ca este din cauza multelor ore de gimnastica, inutila lupta cu cele 57 kg, din care mai vrea sa dea jos. Se vede o oboseala cronica pe fata ei. Dar ma rog, fiecare are fixul lui. Eu as vrea sa o vad frumoasa si fericita. Poate am sa-i cer eu foaie de boala. Ca mi-e nu-mi zice nimeni nu! Toti au iesit aproape deodata, chemând pacienti, care nu erau mai deloc, facàndu-mi semne cu mâna. Buna, Giulia, buna!

Apoi, Marta, tinerica din vecini, dupa blugi, o doamna, soacra uneia dintre farmaciste, pentru un compleu de nunta, medico cu cele câteva corpuri de mobila lasate în livingul meu, pentru care Juan îmi face scandal, señor care e super bine, doar un pic lovit ici pe colo, Marta care nu merge la scoala câteva zile, si va trebui sa ma gândesc ce sa-i dau sa mànânce sa nu mai faca acid.

În fine. Mi-am baut cafeau, Marta s-a trezit, señor asteapta cuminte si eu sunt fericita ca am dat jos aproape un kg. Mai tàrziu am sa cobor în oras, sa umplu carul de compra, pentru ca daca vine Karina, nu vreau sa lipseasca nimic din casa. Sa-i rasfat ! Si am sa mai arunc o privire la mare si am sa ma umplu de soare si de frumos.

Poate am sa reusesc sa ma informez si pentru Adina!

Señor este foarte fericit, când spun ca cei care ne citesc si ne cunosc, îi trimit salutari si urari de bine. Si apoi trebuie sa ma pun sa smotruiesc casa, sa fie totul perfect, desi Karina întotdeauna mai degraba ma ajuta, niciodata nu comenteaza sau nu are sa-mi faca reprosuri. Singura lor grija este ca señor sa fie fericit, si cum ar putea fi cu mine, care-l màngâi si-i fac tot hatârul. Greu îl conving, pentru ca e un catalan încapatânat, cum recunoaste si el , dar îl încânta când îi spun asa. Se simte stapân pe situatie, desi nu poate nici zece centimetri sa se ridice din scanul cu rotile. Îi lipsesc puterile.

martes, 16 de marzo de 2010

Santaj emotional

Cum mi-e dor de ¨copilul¨, ca asa îi spunem noi lui Adrian, i-am furat zilele trecute niste fotografii pe când vorbeam pe skype. Mi-a si trimis fotografii cu niste decapotabile BMV pe care le-a ginit el pe net. Nu am mai vrut sa-i reamintesc ca a spus ca va strânge bani... ha,ha. Adevarul e ca masinile de acasa sunt deja înmatriculate, dar ar putea sa vânda macar una din ele. Vom vedea puiul mamii. Parca n-as sti ca are nevoie de o masina ca sa mearga la serviciu. Santaj... mami, când voi avea masina, coborâm la tine, sa te vad. Dar cu trenul nu se poate, ca doar nu sunt mai mult de 400 km între noi? Santajistul... pui dulce si scump.
Astazi spunea Eduard Punset, ca la un moment dat l-a întrebat pe un guardia civil de ce amenda un tânar de 18 ani, care circula cu 200 km la ora, cu motocicleta, ca doar se stie ca neocortexul este ultimul care se dezvolta, între 25 si 30 de ani, cica.(que es el último en aparecer en la evolución del cerebro, es el encargado de los procesos de raciocinio, es, por así decirlo la parte del cerebro consciente). Adi are numai 24. E doar un copil ...cu multe vise.

Bilantul unei zile polemice

Mi-am petrecut seara citindu-i la Enma, sefa mea, postarile mele de astazi, comentariile si polemica creata cu anonimo...

Señor, cu gura pâna la urechi, admira vehementa cu care-i aparam pe ai mei. Auzi tu , bozgori invadatori! Apoi, le-am trimis linkuri la prietenii mei, care s-au distrat si ei copios pe seama anonimului. Câta lasitate la un barbat. Si apoi señor, sa am eu o parere buna despre barbati?

Astept vizita fiicei lui señor, care locuieste la Valencia si vine saptamâna aceasta sa petreaca Ziua Tatalui, cu noi. Bineînteles ca va veni si sotul ei, care nu scapa o ocazie sa ne înjure, ca natie. Mai ales acum ca are contracte si licitatii pentru lucrari în România. Daca pâna acum m-am certat de fiecare data cu el la cutite, si mi-era groaza de ce mai putea spune urât despre noi, ca tara, de data asta promit ca nu voi raspunde la provocarile lui. Voi asculta doar, cu durere în suflet cei drept, toate comentariile lui la adresa coruptiei, neseriozitatii, mizeriei, lipsei de civilizatie de care se loveste de fiecare data când viziteaza tara noastra. Indiferent ca se trateaza de serviciile aeroportuare, sau de functionarime si politicieni. Spaga, spaga,spaga. Si se pare ca va avea pe zi ce trece mai mult de lucru cu ai nostri.

Îi propusesem în gluma, la un moment dat sa ma ia cu el, ca doar stiu ambele limbi, ba mai mult , ìn materie de tehnica pot sa-i traduc orice si cunosc destule instalatii si tehnologii în domeniul lui de activitate, si apoi înteleg orice în materie de costuri si contracte.

Bineînteles, ca nu m-as duce pentru nimic în lume. Mi-e bine aici, si apoi contractele lor sunt toate în Bucuresti si într-o alta localitate, la 100 km de capitala. Chiar am sa întreb unde anume! De curiozitate.

Querer (To Care) Cirque Du Soleil - Lyrics (Spanish & English) - Tango



Señor eu ramân la ultima mea dragoste, acest tango, superb. Modern. Am ascultat acest tango în ultimele zile, cred ca de zeci de ori. S-a lipit de sufletul meu.

Carlos Gardel - Silencio - Tango

Carlos Gardel - Por Una Cabeza



uite ca nu am stiut ca acest tango, din Parfum de femeie, este Carlos Gardel, preferatul lui señor Tomas. Daca nu stiati, Carlos Gardel, nascut la Toulouse. Se pare ca argentinienilor nu le prea place asta...pentru ca considera tangoul al lor...

Freddie Mercury - Montserrat Caballe Barcelona (Extended Version)



si pentru ca eu am nevoie de multi decibeli, încheiem cu Barcelona. Pe care señor o asculta de multe ori , de dragul meu.

Placido Domingo sings Ay, mi morena, morena clara!


între doua îmbucaturi de merlucius si o înghititura de vin alb, señor cânta toate ariile de opereta. Azi avem zi Alfredo Krauss. Necunoscut mie. Ce noroc am ca lucrez pentru señor. Eu nu tin minte nici macar versurile unei poezii. Dar i-am tradus lui: si El zorab de Cosbuc si Scrisoarea III de Eminescu.

Si am sa mai continui sa-i traduc!

Adina, señor Tomas îti multumeste



A fost o placere pentru noi, si speram sa te vedem la vara!

Alfredo Kraus canta "Los Gavilanes"

Alfredo Kraus canta "Los de Aragón" (1977)



Noi acum suntem la masa (prânz întârziat) . Señor pornit mi-a cerut acompaniament muzical si în bucatarie. Deci, laptopul meu e în vesnica deplasare.

Inicio Vídeos Canales Ver este vídeo en una ventana nueva Alfredo Kraus canta Zarzuela (Los Claveles)



Zarzuela - opereta

Alfredo Kraus - La Dolorosa - La roca fría del Calvario


La cererea lui señor, care-mi recita versurile acestea. Doamne, ce memorie are, si asta dupa ce abia ieri s-a lovit la cap. Doamne, ce constitutie puternica are!

- Giulia, asta îti va placea!
- Îmi place, îmi place señor!

las emociones sólo duran un rato

Eduard Punset en su libro “El viaje a la felicidad”, nos cuenta que la felicidad a veces está escondida en la sala de espera de la felicidad.

De dimineata, señor a fost foarte bine dispus. Eram atenta la conversatia de la radio. Foarte interesant. Señor a fost cel care mi-a spus ca interlocutorul moderatorului era un catalan, Eduard Punset. Foarte interesant tot ce spunea. Bineînteles ca mi-am notat câteva idei, una dintre ele, cea de mai sus: uneori fericirea sta ascunsa în sala de asteptare a fericirii.

Eduard Punset spunea: pentru prima oara, omenirea are viitor. Ca el, la cei 73 de ani împliniti, are viitor. Ca señor, care la cei aproape 88 de ani, are viitor. S-a pus señor sa râda si ca sa-mi demonstreze ca are mintea vioaie, m-a pus sa-mi caut : en el cacharro tuyo, adica în laptop, poezia El treno expreso - de Ramon de Campoamor. Mi-am coborât ¨aparatul vechi¨, cam asta ar fi traducerea cuvântului cacharro- auzi la el HP, care abia are un an vechime, si i-am cautat poezia. Nu m-am mai pus sa caut si pe youtube, ci m-am pus sa o citesc eu. Îmi prinde bine sa citesc poezii în spaniola, cu voce tare. Mi se formeaza dictia si apoi, mi-a placut întotdeauna sa recit.

Ma corecta, la fiecare cuvânt la care nu observam accentul pus pe i sau pe a. Stia pe de rost aproape toata poezia. Când o fi avut timp sa o citeasca, nu sa o memoreze. Doamne lunga e. Dar si frumoasa.

Ajunsesem la scrisoarea de adio a tinerei frantuzoaice, întâlnita în tren cu un an în urma, când am primit pe mail, comentariul anonim al unui personaj, care la articolul meu scris azi noapte, pentru ca m-am simtit jignita ca maghiarilor înca li se mai spune bozgori invadatori, a simtit nevoia sa-mi aduca aminte ca tara a fost cea care m-a hranit si mi-a dat educatie... Multumesc pentru tot ce am primit ... Fiul meu a fost cel mai frumos cadou !!! El este unic. Si da , este român ca tine, si ortodox, anonimule!

Unii te judeca si-ti arunca, ascunsi sub masca anonimatului cuvinte si insulte. . Ar fi fost de ajuns sa citeasca postarile mele din arhiva, la minoritati si poate ar fi încercat sa ma cunoasca. Dar nu are nici o importanta. As fi putut sa dezactivez comentariile anonime, dar nu am facut-o pentru ca niciodata nu m-am ascuns în spatele lui nem tudom, si nem halom, nem látom. Si apoi mi-am adus aminte de unchiul meu, care chiar cu ginere român, mai spunea la nervi si câte un : büdös oláh, certându-ne ca noi, unguroaice, vorbim în casa lui româneste. Noi, nici nu bagam de seama.

M-am linistit imediat, am continuat lectura si apoi am urcat sa termin reparatiile la cei doi blugi pentru Marta, fata din vecini, care pleaca diseara la Cambrige . Mi-am càstigat tigarile pe ziua de astazi.

Señor mi-a mai cerut o poezie, dar l-am amânat pe mâine. Astazi nu mai am aceea liniste sufleteasca, necesara pentru a ma bucura de poezie. Dar am înca gravate în memorie, cuvintele lui Eduard Punset:

Los humanos estamos programados para ser únicos

... explica que los seres humanos son entes programados para ser únicos porque el comportamiento está determinado por las leyes del desarrollo cerebral y cada experiencia vital deja una huella en el inconsciente que sirve para fabricar el futuro.

Por otra parte, Punset ha lamentado que la especie humana haya supeditado las a la razón, cuando éstas, controladas, son mucho más importantes. “Lo único que une a adultos y jóvenes es el desconocimiento de la gestión de las “, ha señalado.

Sobre las claves de la , ha aclarado que tanto las positivas como las negativas “sólo duran un rato“.

Tot el spunea azi: nuestra experiencia individual decide sobre nuestro destino. Va trebui sa-l citesc.

Poema El Tren Expreso de Ramon de Campoamor

Señor, e mult mai bine. Un cucui cu diametru de 6-7 centimetri nu i-a afectat discernamântul. Citeam deja de buna bucata de vreme aceasta poezie, când comentariul anonim al unui tânar ziarist m-a trezit din visare. Prea era poezia frumoasa si a trebuit vulgaritatea cotidiana sa invadeze frumosul.

Un off, vai de sufletul lui saracul, o relatare facuta lui señor, despre postarea mea de azi noapte si sfatul lui întelept, ca de fiecare data :
- Am avut prieteni si de dreapta si de stânga, si de toate natiile, si nu i-am judecat niciodata pentru opiniile lor politice sau personale. Linisteste-te draga mea. Fa o plimbare pe malul marii si nu mai pune la inima. Asa voi si face!!!

Al ingeniero de caminos el célebre escritor
don José de Echegaray, su admirador y amigo.

CANTO PRIMERO: LA NOCHE

I
Habiéndome robado el albedrío
un amor tan infausto como mío,
ya recobrados la quietud y el seso,
volvía de Paris en tren expreso;
y cuando estaba ajeno de cuidado,
como un pobre viajero fatigado,
para pasar bien cómodo la noche
muellemente acostado,
al arrancar el tren subió a mi coche,
seguida de una anciana,
una joven hermosa,
alta, rubia, delgada y muy graciosa,
digna de ser morena y sevillana.

II
Luego, a una voz de mando
por algún héroe de las artes dada,
empezó el tren a trepidar, andando
con un trajín de fiera encadenada.
Al dejar la estación, lanzó un gemido
la máquina, que libre se veía,
y corriendo al principio solapada
cual la sierpe que sale de su nido,
ya al claro resplandor de las estrellas,
por los campos, rugiendo, parecía
un león con melena de centellas.

III
Cuando miraba atento
aquel tren que corría como el viento,
con sonrisa impregnada de amargura
me preguntó la joven con dulzura:
«¿Sois español?». Y su armonioso acento,
tan armonioso y puro, que aun ahora
el recordarlo sólo me embelesa,
«Soy español» la dije; «¿y vos, señora?».
«Yo», dijo, «soy francesa.»
«Podéis», la repliqué con arrogancia,
«la hermosura alabar de vuestro suelo,
pues creo, como hay Dios, que es vuestra Francia
un país tan hermoso como el cielo.»
«Verdad que es el país de mis amores,
el país del ingenio y de la guerra;
pero en cambio», me dijo, «es vuestra tierra
la patria del honor y de las flores:
no os podéis figurar cuánto me extraña
que, al ver sus resplandores,
el sol de vuestra España
no tenga, como el de Asia, adoradores.»
Y después de halagarnos obsequiosos
del patrio amor el puro sentimiento,
entrambos nos quedamos silenciosos
como heridos de un mismo pensamiento.

IV
Caminar entre sombras es lo mismo
que dar vueltas por sendas mal seguras
en el fondo sin fondo de un abismo.
Juntando a la verdad mil conjeturas,
veía allá a lo lejos, desde el coche,
agitarse sin fin cosas oscuras,
y en torno, cien especies de negruras
tomadas de cien partes de la noche.
¡Calor de fragua a un lado, al otro frío!…
¡Lamentos de la máquina espantosos
que agregan el terror y el desvarío
a todos estos limbos misteriosos!…
¡Las rocas, que parecen esqueletos!…
¡Las nubes con extrañas abrasadas!…
¡Luces tristes! ¡Tinieblas alumbradas!…
¡El horror que hace grandes los objetos!…
¡Claridad espectral de la neblina!
¡Juegos de llama y humo indescriptibles!…
¡Unos grupos de bruma blanquecina
esparcidos por dedos invisibles!
¡Masas informes…, límites inciertos!…
¡Montes que se hunden! ¡Árboles que crecen!…
¡Horizontes lejanos que parecen
vagas costas del reino de los muertos
¡Sombra, humareda, confusión y nieblas!…
¡Acá lo turbio…, allá lo indiscernible…,
y entre el humo del tren y las tinieblas,
aquí una cosa negra, allí otra horrible!

V
¡Cosa rara! Entretanto,
al lado de mujer tan seductora
no podía dormir, siendo yo un santo
que duerme, cuando no ama, a cualquier hora.
Mil veces intenté quedar dormido,
mas fue inútil empeño:
admiraba a la joven, y es sabido
que a mí la admiración me quita el sueño.
Yo estaba inquieto, y ella,
sin echar sobre mí mirada alguna,
abrió la ventanilla de su lado
y, como un ser prendado de la luna,
miró al cielo azulado;
preguntó, por hablar, qué hora sería,
y al ver correr cada fugaz estrella,
«Ved un alma que pasa», me decía.

VI
«¿Vais muy lejos?», con voz ya conmovida
le pregunté a mi joven compañera.
«Muy lejos», contestó; «¡voy decidida
a morir a un lugar de la frontera!»
Y se quedó pensando en lo futuro,
su mirada en el aire distraída
cual se mira en la noche un sitio oscuro
donde fue una visión desvanecida.
«¿No os habrás divertido»,
la repliqué galante,
«la ciudad seductora
en donde todo amante
deja recuerdos y se trae olvido?»
«¿Lo traéis vos?», me dijo con tristeza.
«Todo en Paris lo hace olvidar, señora»,
le contesté, «la moda y la riqueza.
Yo me vine a Paris desesperado,
por no ver en Madrid a cierta ingrata.»
«Pues yo vine», exclamó, «y hallé casado
a un hombre ingrato a quién amé soltero.»
«Tengo un rencor», le dije, «que me mata.»
«Yo una pena», me dijo, «que me muero.»
Y al recuerdo infeliz de aquel ingrato,
siendo su mente espejo de mi mente,
quedándose en silencio un grande rato
pasó una larga historia por su frente.

VII
Como el tren no corría, que volaba,
era tan vivo el viento, era tan frío,
que el aire parecía que cortaba:
así el lector no extrañará que, tierno,
cuidase de su bien más que del mío,
pues hacía un gran frío, tan gran frío,
que echó al lobo del bosque aquel invierno.
Y cuando ella, doliente,
con el cuerpo aterido,
«Tengo frío», me dijo dulcemente
con voz que, más que voz, era un balido,
me acerqué a contemplar su hermosa frente,
y os juro, por el cielo,
que, a aquel reflejo de la luz escaso,
la joven parecía hecha de raso,
de nácar, de jazmín y terciopelo;
y creyendo invadidos por el hielo
aquellos pies tan lindos,
desdoblando mi manta zamorana,
que tenía más borlas, verde y grana
que todos los cerezos y los guindos
que en Zamora se crían,
cual si fuese una madre cuidadosa,
con la cabeza ya vertiginosa,
la tapé aquellos pies, que bien podrían
ocultarse en el cáliz de la rosa.

VIII
¡De la sombra y el fuego al claroscuro
brotaban perspectivas espantosas,
y me hacía el efecto de un conjuro
al reverberar en cada muro
de las sombras las danzas misteriosas!…
¡La joven que acostada traslucía
con su aspecto ideal, su aire sencillo,
y que, más que mujer, me parecía
un ángel de Rafael o de Murillo!
¡Sus manos por las venas serpenteadas
que la fiebre abultaba y encendía,
hermosas manos, que a tener cruzadas
por la oración habitual tendía…
¡sus ojos, siempre abiertos, aunque a oscuras,
mirando al mundo de las cosas puras!
¡su blanca faz de palidez cubierta!
¡Aquel cuerpo a que daban sus posturas
la celestial fijeza de una muerta!…
Las fajas tenebrosas
del techo, que irradiaba tristemente
aquella luz de cueva submarina;
y esa continua sucesión de cosas
que así en el corazón como en la mente
acaban por formar una neblina!…
¡Del tren expreso la infernal balumba!…
¡La claridad de cueva que salía
del techo de aquel coche, que tenía
la forma de la tapa de una tumba!…
¡La visión triste y bella
de sublime concierto
de todo aquel horrible desconcierto,
me hacía traslucir en torno de ella
algo vivo rondando un algo muerto!

IX
De pronto, atronadora,
entre un humo que surcan llamaradas,
despide la feroz locomotora
un torrente de notas aflautadas,
para anunciar, al despertar la aurora,
una estación que en feria convertía
el vulgo con su eterna gritería,
la cual, susurradora y esplendente,
con las luces del gas brillaba enfrente;
y al llegar, un gemido
lanzando prolongado y lastimero,
el tren en la estación entró seguido
cual si entrase un reptil a su agujero.

CANTO SEGUNDO: EL DÍA

I
Y continuando la infeliz historia,
que aún vaga como un sueño en mi memoria,
veo al fin, a la luz de la alborada,
que el rubio de oro de su pelo brilla
cual la paja de trigo calcinada
por agosto en los campos de Castilla.
Y con semblante cariñoso y serio,
y una expresión del todo religiosa,
como llevando a cabo algún misterio,
después de un «¡Ay, Dios mío!»
me dijo, señalando un cementerio:
«¡Los que duermen allí no tienen frío!»

II
El humo, en ondulante movimiento,
dividiéndose a un lado y a otro lado,
se tiende por el viento
cual la crin de un caballo desbocado.
ayer era otra fauna, hoy otra flora;
verdura y aridez, calor y frío;
andar tantos kilómetros por hora
causa al alma el mareo del vacío;
pues salvando el abismo, el llano, el monte.
con un ciego correr que al rayo excede,
en loco desvarío
sucede un horizonte a otro horizonte
y una estación a otra estación sucede.

III
Más ciego cada vez por su hermosura
de la mujer aquella,
al fin la hablé con la mayor ternura,
a pesar de mis muchos desengaños;
porque al viajar en tren con una bella
va, aunque un poco al azar y a la ventura,
muy deprisa el amor a los treinta años.

Y «¿Adónde vais ahora?»,
pregunté a la viajera.
«Marcho, olvidada por mi amor primero»,
me respondió sincera,
«a esperar el olvido un año entero.»
«Pero, ¿y después?», le pregunté, «señora?»
«Después», me contestó, «¡lo que Dios quiera!»

IV
Y porque así sus penas distraía,
las mías le conté con alegría
y un cuento amontoné sobre otro cuento,
mientras ella, abstrayéndose, veía
las gradaciones de color que hacía
la luz descomponiéndose en el viento.
Y haciendo yo castillos en el aire,
o, como dicen ellos, en España,
la referí, no sé si con donaire,
cuentos de Homero y de Maricastaña.
En mis cuadros risueños,
pintando mucho amor y mucha pena,
como el que tiene la cabeza llena
de heroínas francesas y de ensueños,
había cada llama
capaz de poner fuego al mundo entero;
y no faltaba nunca un caballero
que, por gustar solícito a su dama,
la sirviese, siendo héroe, de escudero.
Y ya de un nuevo amor en los umbrales,
cual si fuese el aliento nuestro idioma,
más bien que con la voz, con las señales,
esta verdad tan grande como un templo
la convertí en axioma:
que para dos que se aman tiernamente,
ella y yo, por ejemplo,
es cosa ya olvidada por sabida
que un árbol, una piedra y una fuente
pueden ser el edén de nuestra vida.

V
Como en amor es credo,
o artículo de fe que yo proclamo,
que en este mundo de pasión y olvido,
o se oye conjugar el verbo te amo,
o la vida mejor no importa un bledo;
aunque entonces, como hombre arrepentido,
al ver una mujer me daba miedo,
más bien desesperado que atrevido,
«Y ¿un nuevo amor», le pregunté amoroso,
«no os haría olvidar viejos amores?»
Mas ella, sin dar tregua a sus dolores,
contestó con acento cariñoso:
«La tierra está cansada de dar flores;
necesito algún año de reposo.»

VI
Marcha el tren tan seguido, tan seguido,
como aquel que patina por el hielo,
y en confusión extraña,
parecen, confundidos tierra y cielo,
monte la nube, y nube la montaña,
pues cruza de horizonte en horizonte
por la cumbre y el llano,
ya la cresta granítica de un monte,
ya la elástica turba del pantano;
ya entrando por el hueco
de algún túnel que horada las montañas,
a cada horrible grito
que lanzando va el tren, responde el eco,
y hace vibrar los muros de granito,
estremeciendo al mundo en sus entrañas;
y dejando aquí un pozo, allí una sierra,
nubes arriba, movimiento abajo,
en laberinto tal, cuesta trabajo
creer en la existencia de la tierra.

VII
Las cosas que miramos
se vuelven hacia atrás en el instante
que nosotros pasamos;
y, conforme va el tren hacia adelante,
parece que desandan lo que andamos;
y a sus puestos volviéndose, huyen y huyen
en raudo movimiento
los postes del telégrafo, clavados
en fila a los costados del camino,
y, como gota a gota, fluyen, fluyen,
uno, dos, tres y cuatro, veinte y ciento,
y formando confuso y ceniciento
el humo con luz un remolino,
no distinguen los ojos deslumbrados
si aquello es sueño, tromba o torbellino.

VIII
¡Oh mil veces bendita
la inmensa fuerza de la mente humana
que así el ramblizo como el monte allana,
y al mundo echando su nivel, lo mismo
los picos de las rocas decapita
que levanta la tierra,
formando un terraplén sobre un abismo
que llena con pedazos de una sierra!
¡Dignas son, vive dios, estas hazañas,
no conocidas antes,
del poderoso anhelo
de los grandes gigantes
que, en su ambición, para escalar el cielo
un tiempo amontonaron las montañas!

IX
Corría en tanto el tren con tal premura
que el monte abandonó por la ladera,
la colina dejó por la llanura,
y la llanura, en fin, por la ribera;
y al descender a un llano,
sitio infeliz de la estación postrera,
le dije con amor: «¿Sería en vano
que amaros pretendiera?
¿Sería como un niño que quisiera
alcanzar a la luna con la mano?»
Y contestó con lívido semblante:
«No sé lo que seré más adelante,
cuando ya soy vuestra mejor amiga.
Yo me llamo Constancia y soy constante;
¿qué más queréis», me preguntó, «que os diga?».
Y, bajando el andén, de angustia llena,
con prudencia fingió que distraía
su inconsolable pena
con la gente que entraba y que salía,
pues la estación del pueblo parecía
la loca dispersión de una colmena.

X
Y con dolor profundo,
mirándome a la faz, desencajada
cual mira a su doctor un moribundo,
siguió: «Yo os juro, cual mujer honrada,
que el hombre que me dio con tanto celo
un poco de valor contra el engaño,
o aquí me encontrará dentro de un año,
o allí…», me dijo, señalando el cielo.
Y enjugando después con el pañuelo
algo de espuma de color de rosa
que asomaba a sus labios amarillos,
el tren (cual la serpiente que, escamosa,
queriendo hacer que marcha, y no marchando,
ni marcha ni reposa)
mueve y remueve, ondeando y más ondeando,
de su cuerpo flexible los anillos;
y al tiempo en que ella y yo, la mano alzando,
volvimos, saludando, la cabeza,
la máquina un incendio vomitando,
grande en su horror y horrible en su belleza,
el tren llevó hacia sí pieza por pieza,
vibró con furia y lo arrastró silbando.

CANTO TERCERO: EL CREPÚSCULO

I
Cuando un año después, hora por hora,
hacia Francia volvía
echando alegre sobre el cuerpo mío
mi manta de alamares de Zamora,
porque a un tiempo sentía,
como el año anterior, día por día,
mucho amor, mucho viento y mucho frío,
al minuto final del año entero
a la cita acudí cual caballero
que va alumbrando por su buena estrella;
mas al llegar a la estación aquella
que no quiero nombrar, porque no quiero,
una tos de ataúd sonó a mi lado,
que salía del pecho de una anciana
con cara de dolor y negro traje.
Me vio, gimió, lloró, corrió a mi lado,
y echándome un papel por la ventana:
«Tomad», me dijo, «y continuad el viaje».
y cual si fuese una hechicera vana
que después de un conjuro, en la alta noche
quedase entre la sombra confundida,
la mujer, más que vieja, envejecida,
de mi presencia huyó con ligereza
cual niebla entre la luz desvanecida,
al punto en que, llegando con presteza
echó por la ventana de mi coche
esta carta tan llena de tristeza,
que he leído más veces en mi vida
que cabellos contiene mi cabeza.

II
«Mi carta, que es feliz, pues va a buscaros,
cuenta os dará de la memoria mía.
Aquel fantasma soy que, por gustaros,
juró estar viva a vuestro lado un día.
»Cuando lleve esta carta a vuestro oído
el eco de mi amor y mis dolores,
el cuerpo en que mi espíritu ha vivido
ya durmiendo estará bajo las flores.
»Por no dar fin a la ventura mía,
la escribo larga… casi interminable…
¡Mi agonía es la bárbara agonía
del que quiere evitar lo inevitable!
»Hundiéndose al morir sobre mi frente
el palacio ideal de mi quimera,
de todo mi pasado, solamente
esta pena que os doy borrar quisiera.
»Me rebelo a morir, pero es preciso…
¡El triste vive y el dichoso muere!…
¡Cuando quise morir, dios no lo quiso;
hoy que quiero vivir, Dios no lo quiere!
»¡Os amo, sí! Dejadme que habladora
me repita esta voz tan repetida;
que las cosas más íntimas ahora
se escapan de mis labios con mi vida.
»Hasta furiosa, a mí que ya no existo,
la idea de los celos me importuna;
¡juradme que esos ojos que me han visto
nunca el rostro verán de otra ninguna!
»Y si aquella mujer de aquella historia
vuelve a formar de nuevo vuestro encanto,
aunque os ame, gemid en mi memoria;
¡yo os hubiera también amado tanto!…
»Mas tal vez allá arriba nos veremos,
después de esta existencia pasajera,
cuando los dos, como en le tren, lleguemos
de vuestra vida a la estación postrera.
»¡Ya me siento morir!… El cielo os guarde.
Cuidad, siempre que nazca o muera el día,
de mirar al lucero de la tarde,
esa estrella que siempre ha sido mía.
»Pues yo desde ella os estaré mirando;
y como el bien con la virtud se labra,
para verme mejor, yo haré, rezando,
que Dios de par en par el cielo os abra.
»¡Nunca olvidéis a esta infeliz amante
que os cita, cuando os deja, para el cielo!
¡Si es verdad que me amásteis un instante,
llorad, porque eso sirve de consuelo!…
»¡Oh Padre de las almas pecadoras!
¡Conceded el perdón al alma mía!
¡Amé mucho, Señor, y muchas horas;
mas sufrí por más tiempo todavía!
»¡Adiós, adiós! Como hablo delirando,
no sé decir lo que deciros quiero.
Yo sólo sé de mí que estoy llorando,
que sufro, que os amaba y que me muero.»

III
Al ver de esta manera
trocado el curso de mi vida entera
en un sueño tan breve,
de pronto se quedó, de negro que era,
mi cabello más blanco que la nieve.
De dolor traspasado
por la más grande herida
que a un corazón jamás ha destrozado
en la inmensa batalla de la vida,
ahogado de tristeza,
a la anciana busqué desesperado;
mas fue esperanza vana,
pues, lo mismo que un ciego, deslumbrado,
ni pude ver la anciana,
ni respirar del aire la pureza,
por más que abrí cien veces la ventana
decidido a tirarme de cabeza.
Cuando, por fin, sintiéndome agobiado
de mi desdicha al peso
y encerrado en el coche maldecía
como si fuese en el infierno preso,
al año de venir, día por día,
con mi grande inquietud y poco seso,
sin alma y como inútil mercancía,
me volvió hasta Paris el tren expreso.

Am uitat sa fim umani


Mi-am încheiat ziua de ieri cu o baie, dupa ce mi-am vopsit parul. Apoi am citit ceva , undeva , care mi-a adus aminte ca e ziua noastra, a maghiarilor, si m-a deranjat foarte mult un comentariu xenofob . Am postat doar o poezie, al celui mai mare poet maghiar. De suparare am mâncat si mi-am pus un pahar de Martini, si am adormit pe loc. Fara sa mai deschid televizorul sa vad alte manifestatii ale extremistilor ultranationalisti. Mi-a ajuns ce am vazut cu o seara înainte. Imbecili care nici macar nu stiau de ce au iesit în strada, doar ca sa spuna ca apara tara si pe români. De cine? De ei însisi eventual!

Si mi-am adus aminte ca noi , MAGHIARII, suntem MÂNDRI de apartenenta noastra. Spre deosebire de cetatenii români ai tarii mele. Cei drept, spun cu atâta màndrie ca sunt unguroaica , cetatean al României, dar unguroaica mândra de radacinile ei...Nu simt aceiasi mândrie când spun ca sunt românca.

Nimeni nu a auzit în Occident lucruri urâte despre unguri. Ceea ce nu se poate spune despre români. Câti dintre compatriotii mei nu au simtit pe pielea lor disciminarea si prejudecatile Occidentului, doar pentru ca au spus ca sunt români?! De asta multi nici macar nu o mai spun. Poate ma deranjeaza pe mine mai mult decât pe români, pentru ca eu am aparat întotdeauna bunul renume al românilor. Eu UNGUROAICA...

În Italia am si scris un articol, schimbat ici pe colo, fara a fi consultata de redactorul revistei cei drept, dar esenta este aceiasi... eu am respectat tara si poporul român. CER sa fiu si tratata cu acelasi RESPECT, nu ca persoana ci ca cetatean al tarii în care m-am nascut.


Nu fac niciodata polemica pe teme de autodeterminare teritoriala si linguistica, dar Europa si Spania au atâtea exemple de acest fel, încât poate ar trebui sa ne uitam si la altii, cum au putut sa treaca peste orgolii. Numai în Spania, spre exemplu, sunt atâtea comunitati autonome, unde limbile oficiale în administratie sunt doua: spaniola si cea autohtona. Te trateaza la fel daca vorbesti valenciana sau spaniola, la fel daca vorbesti gallego, euskara, catalana... Fiecare comunitate are parlamentul ei propiu, unde se vorbeste limba comunitatii. Sunt autonomii teritoriale. La noi de ce nu se poate? Ar deranja asa de mult? Ce, ar avea armata proprie si ar porni, în mileniul trei la cucerirea teritoriilor din jur? Ce prostii!!! Îmi si închipui secuime înarmata pâna în dinti, sprijinita de ONU, cucerind ROMÂNIA MARE si obligându-i pe români sa învete ungureste. ha ha ha .... Ca doar vin din stramosi invadatori...

Parintilor mei trebuie de fiecare data sa le faca cineva cererile de tot felul, pentru ca sunt vinovati de a nu fi învatat sa scrie perfect în limba româna. De fapt bietii stiu sa scrie mai bine în limba româna decât în maghiara, care este mult mai grea. De asta tata, bietul , când am ajuns functionara la fabrica unde lucram, mi-a cerut sa fiu amabila cu toti ¨abalfabetii¨... La mine veneau multi dintre muncitori, în marea majoritate, tarani români, sa le fac toate cererile. Desi nu intra în atributiile mele. Eu trebuia sa ma ocup de partea de productie, nu de personal. DAR nu am refuzat niciodata o persoana umila, pentru ca nu stia sa scrie prea bine, chiar daca erau români.

Se pare ca uitam sa fim umili. Uitam sa fim oameni, cu parinti si bunici,vecini, prieteni sau fii, persoane cu educatie umila ...Îi judecam pe toti fara sa ne punem în situatia lor...

lunes, 15 de marzo de 2010

De eşti bărbat, bărbat să fii... HA FÉRFI VAGY, LÉGY FÉRFI.


Si pentru ca tot este astazi Ziua Maghiarimii de pretutindeni, deci si din tara mea si a ta, o poezie draga sufletului meu...


de Petőfi Sándor

2009-03-01 | | Înscris în bibliotecă de stela baba

De eşti bărbat, bărbat fii,
Nu o paiaţă doar,
De soartă azvârlită
Ici-colo, iar şi iar.
Potaie-i soarta, latră-n drum;
Întotdeauna, ea
Pe fugă-i pusă de-ndrăzneşti...
De-aceea nu te da!

De eşti bărbat, bărbat fii,
Dar fără s-o fi spus,
Nu-i nici un Demostene
Ca fapta mai presus.
Clădeşte, sau furtună fii,
Si-apoi, nici un cuvânt,
La fel furtunii, după ce
Muncit-a şuierând.

De eşti bărbat, bărbat fii,
Să crezi, să năzuieşti,
Şi spune-o, chiar de-ndată
Cu sângele-ţi plăteşti.
Să-ţi lepezi viaţa, mai curând,
Decât al vieţii crez;
Si ducă-se si viaţa chiar,
De cinstea ţi-o păstrezi.

De eşti bărbat, bărbat fii,
Chiar de comori ţi-ar da,
Nu scoate la vânzare
Neatârnarea ta.
Pe cel ce-şi vinde cinstea
Alungă-l mâniat.
Cuvântul tău să fie:
"Sărac, dar neatârnat!"

De eşti bărbat, bărbat fii,
Viteaz, si-atunci nicicând
Nu-i om si nu e soartă
Să te doboare-n vânt.
Să fii gorun, ce piere
De vifor secerat,
Dar işi păstreaza şira
Spinării, ne’nclinat!


Ha férfi vagy, légy férfi,
S ne hitvány gyönge báb,
Mit kény és kedv szerint lök
A sors idébb-odább.
Félénk eb a sors, csak csahol;
A bátraktól szalad,
Kik szembeszállanak vele...
Azért ne hagyd magad!

Ha férfi vagy, légy férfi,
S ne szád hirdesse ezt,
Minden Demosthenesnél
Szebben beszél a tett.
Építs vagy ronts, mint a vihar,
S hallgass, ha mûved kész,
Mint a vihar, ha megtevé
Munkáját, elenyész.

Ha férfi vagy, légy férfi,
Legyen elved, hited,
És ezt kimondd, ha mindjárt
Véreddel fizeted.
Százszorta inkább éltedet
Tagadd meg, mint magad;
Hadd vesszen el az élet, ha
A becsület marad.

Ha férfi vagy, légy férfi,
Függetlenségedet
A nagyvilág kincséért
Árúba ne ereszd.
Vesd meg, kik egy jobb falatért
Eladják magokat.
„Koldúsbot és függetlenség!”
Ez légyen jelszavad.

Ha férfi vagy, légy férfi,
Erõs, bátor, szilárd,
Akkor, hidd, hogy sem ember
Sem sors könnyen nem árt.
Légy tölgyfa, mit a fergeteg
Ki képes dönteni,
De méltóságos derekát
Meg nem görbítheti.

(Pest, 1847. január.)

- Petõfi Sándor -