sábado, 30 de enero de 2010

Invictus-William Ernest Henley

Cum ieri a fost premiera filmului , nu am rezistat tentatiei si azi l-am pus pe pelis24. Tradus în spaniola, din pacate. Asa ca de aceea am postat poezia pe engleza.

Bun film.

Pot purta pantaloni fara sa ma îmbrac ca un urs

Nu aveam intentia sa ma plimb, dar îmi lipseau fructe din meniul lui señor si alte cele, asa ca a trebuit sa cobor în oras. 20 minute de mers pe jos îmi fac numai bine. Dar desi nu-mi convine sa pired timpul inutil, tot nu rezist sa nu fac plimbarea fie de coborâre , fie de întoarcere, pe malul marii. Din cauza luminii prea puternice fotografia iese mai închisa, dar si asa marea este superba.

Parul îmi sta groaznic. Nu am avut chef sa mi-l mai spal aseara, pt ca tocmai eram în vana, când m-au sunat sefii ca nu au chei sa intre în casa lor. Si apoi nu am mai avut chef sa ma mai balacesc.
Astazi aveam 85 kg dimineata. Pusesem ieri înapoi un kg , pentru ca mâncasem de doua ori. Dar promit sa ma abtin astazi. Am facut bine ca mi-am cumparat pantaloni joi, pentru ca se pare ca nu vor avea tàrg ìn urmatoarele saptàmâmni din cauza casutelor care se monteaza pe paseo, pentru comparse. Bineînteles ca mai am cale lunga, dar aveam 98kg. Deja nu mai am nevoie de bluzitele acelea largi, de gravide care sa-mi mascheze burta. Pot purta si pulovere obisnuite. Fara sa mai am complexe. Si apoi peste doua saptàmâni deja sunt mult mai libera, si voi face zilnic gimnastica si plimbari.

N-AI NEVOIE DE FOARTE MULTE....ca sa fii FERICIT



pentru ca dedicatia aceasta m-a facut sa zâmbesc am hotarât sa o postez. Multumesc Emanuel!

viernes, 29 de enero de 2010

I have to be the Captain of My SOUL

Draga Leo, as vrea si eu sa fiu martora la FERICIREA mea deplina. Dar e doar o amagire. Ziua îmi gasesc mii de pretexte sa fiu fericita. Soarele, marea, îndeletniciri casnice mai mult sau mai putin placute, îndatoririle fata de señor Tomas si familia. Dar nu e suficient. Uneori ramâi singur cu tine însuti, te uiti în oglinda si vezi ca si aceasta zi a fost doar o noua amagire . Ultima dintr-un lung sir. Prima din cele care vor urma.

Nu mai vezi culorile, nu-ti mai privesti umbra jucausa. Poti doar spera ca ziua ce va veni va fi mai buna. Ca vei putea uita si vei putea merge înainte. Dar pentru asta e nevoie de mult soare si de multa MARE. Doar asta poate vindeca. Ne propunem sa facem ceea ce trebuie, ceea ce e bine, ceea ce este corect. Daca nu suntem destul de puternici, mai încercam o data , si înca o data. Si ne dam seama ca anii au trecut. Ne cufundam în lungi taceri.

Poti spera doar ca momentele tale de tacere sa fie respectate. Poti doar spera sa fie cât mai rare si cât mai scurte.

medley of classic and metal



Talentatul violonist din clipul de mai sus este fiul verisorilor nostri din Canada. Se numeste Gabriel Vasiliu si abia a împlinit 22 de ani. Este o placere sa-l asculti. Optiunea lui pentru jazz-vioara a fost sustinuta de parinti. Marta, mama lui, sustine ca este un showman înnascut dar ca talentul de la tatal sau vine.
Concertul a fost înregistrat la un concurs intercolegial la Montreal care a avut loc în urma cu câtiva ani, la care nu ei au fost câstigatorii ci o domnisoara contorsionista. Dar baietii nu se dau batuti.
Din pacate nu cunosc numele colegilor lui, care si ei merita cu prisosinta sa fie felicitati.

Gabriel este în ultimul an la facultatea de muzica - jazz.

Felicitari tânarului artist. Si numai succese în continuare. Sper sa ajunga sa-l cunoasca si la noi publicul la un moment dat. Iar eu am sa ma mândresc ca sunt matusa lui.

jueves, 28 de enero de 2010

Nici cu cerul înnorat marea nu-si pierde farmecul

Aceste fotagrafii am fost facute pe la 10.oo. Nu prea te îmbia frigul de afara la sederi prelungite pe vreo banca. Situatia s-a schimbat însa pe la 12.00 , când eu nu mai aveam camera foto la mine. Altadata.

I am the master of my FATE, I am the captain of my SOUL

Mi-am cumparat pantaloni. Doua perechi, drept satisfactie ca am dat jos 13 kg. Nu am avut curajul sa-i iau pe amândoi marimea 48, asa ca dupa ce i-am probat a trebuit sa cobor înca o data la tàrg sa-i schimb pe cei care-mi veneau mari.

Dimineata sufla un vânt destul de rece. Era înnorat si chiar vânzatorii ambulanti zgribuleau, bietii de ei , în asteptarea curajosilor care îndrazneau sa iasa din casa. Dar situatia s-a schimbat complet la ora 12.00 , când am coborât a doua oara în târg. De data asta chiar mi-am pus botinele cu tocuri, pantalonii îmi veneau super, spatele drept si silueta, mai prelunga , mi-a dat acel aer de : ma simt bine în pielea mea. Aveam un mers apasat, un zâmbet fericit arborat pe chip, ochi luminosi. Mi-am permis chiar si ragazul acela de câteva minute asezata pe o banca pe malul marii. Din pacate, lasasem aparatul de fotografiat acasa, asa ca nu am imortalizat momentul.

Cert e ca desi nu am dormit mai mult de patru ore si jumatate azi noapte, ma simt invincibila. Soarele acela placut dogoritor si adierea blânda a vântului si-au facut din plin efectul. La întoarcere , privindu-mi umbra chiar am avut aceea senzatie de INVICTUS.

I am the master of my FATE, I am the captain of my SOUL.

Petrecusem parte din orele noptii ascultând poezii în engleza, recitate de mari actori . Poate chiar am sa postez unele, dar mai târziu. Acum fug la treaba. Prea m-am rasfatat astazi.

capoeira brasil (samba)

Invictus-William Ernest Henley

Invictus

    OUT of the night that covers me,
    Black as the Pit from pole to pole,
    I thank whatever gods may be
    For my unconquerable soul.

    In the fell clutch of circumstance
    I have not winced nor cried aloud,
    Under the bludgeonings of chance
    My head is bloody, but unbowed.

    Beyond this place of wrath and tears
    Looms but the horror of the shade,
    And yet the menace of the years
    Finds, and shall find me, unafraid.

    It matters not how strait the gate,
    How charged with punishments the scroll,
    I am the master of my fate:
    I am the captain of my soul.

M-am trezit pe la 3.oo noaptea, asta dupa ce abia adormisem în jurul orei 1.00. Terminasem lucrarea despre organizarea administrativa a spitalelor publice, comparând entitatea cu o întreprindere, din punct de vedere a costurilor si a beneficiilor. Uneori, ma provoaca dulcea Cristina , si am posibilitatea sa-mi aduc aminte de timpurile în care mintea mea facea fata altor tipuri de provocari. De multe ori regret ca am parasit ambitul acel de bilanturi metalice si analize de eficienta.

Nu a fost alegerea mea exclusiva. La preluarea de catre indieni, minciunile de pe hàrtie trebuiau sa acopere ineficienta uzinei metalurgice în care lucram. Si apoi cànd s-a pus problema primei transe de reduceri de personal, prietena mea a fost prima vizata, si din solidaritate cu ea m-am trecut si eu pe lista de disponibilizati la cerere. Nu regret pasul facut, pentru ca eu eram deja plictisita de aceleasi minciuni. Aveam nevoie de altele.

Când traiesti mai bine de zece ani mintind si rasucind cifrele pentru ca acestea sa dea bine pe hârtie, vine un moment în care nu mai distingi calea cea mai simpla. Lumea negoturilor a fost o continuare a ceea ce lasasem. Ma întrebam de ce statul nu-ti lasa sansa sa te dezvolti si mai apoi sa te taxeze. Poate am prins noi, anii cei mai grei, în care guvernul scotea bani numai de la cei care aveau curajul sa munceasca. Taxe peste taxe, inspectii peste inspectii. M-au adus si acelea la ruina, pe lânga faptul ca pe zi ce trece era mai greu sa faci fata concurentei marilor magazine.

Astazi nu mai regret nici lumea aceea. Ma întreb ce-mi mai rezerva viitorul? Am devenit aproape o casnica. Nu ies cu zilele . Ma multumesc sa vad rasaritul soarelui de la fereastra camerei mele. Ascult valurile marii care se sparg de faleza. Arunc doar o privire fugara albastrului marii.

Dar mâine (adica azi) am sa cobor în oras. Am sa merg sa dau o raita prin târgul de joi si mai apoi am sa ma asez pe o banca privind culorile marii. Am sa las vàntul sau razele soarelui sa-mi mângâie fata si am sa alung orice tristete din sufletul meu. Am sa-mi pun tocuri si am sa-mi cumpar pantaloni cu zece centimetri mai strâmti. Ce putin îmi trebuie sa fiu fericita, nu-i asa?

Azi povestind cu Enma, am fost surprinsa sa constat ca ea este mult mai nefericita decât mine. Aparent fara motiv. O fi depresia de primavara, i-am spus, pentru ca asta numai iarna nu se poate chema, zic. Ea este trista ca nu mai este tânara desi la cei 50 arata ca o pustioaica. Poate Juan, este de vina, pentru ca niciodata nu-i spune ca este frumoasa. Doar eu observ ca si-a vopsit parul, ca si-a pus un contur de ochi care o favorizeaza, ca geaca cea noua o face mai copilaroasa.

Când am venit aici, mi se parea asa de ciudat ca perechile pot sa iasa sa cineze în oras în doi, adica fara prieteni. Ei ies foarte des . Aveam se pare o idee gresita. Credeam ca un sot îsi scoate sotia la restaurant numai daca o iubeste foarte mult. Se pare ca este doar o chestie de rutina, ca tandretea poate sa lipseasca foarte bine dintr-o relatie. Alta presupunere infirmata. Mi-ar placea sa o vad fericita. Ei nu au parte de stres si nici material nu stau deloc rau. Ce le lipseste?

Stagnez de câteva zile. Nu am mai dat jos nici un kg desi rabd foame. Ma rog. Am facut o exceptie acum câteva zile, când din cauza nervilor am cedat tentatiei, si ca o bulimica am mâncat de toate. Am dat iama în frigider si m-am îndopat. Dupa aceea mi-a fost atât de rau încât imediat am regretat nesabuinta mea. M-am tratat cu ceva ceaiuri si m-am odihnit dupa masa, fara sa ma gândesc ca am atâtea treburi de facut. Stomacul meu, probabil mai redus, refuza excesele de alta data. Sau este un efect al slabitului prea brusc. Trebuie sa am mai multa grija si sa iau vitaminele. Ca doar asa spune reclama, magne -B6 pentru linistea ta de zi cu zi.

miércoles, 27 de enero de 2010

Invictus - trailer



Filme care mi-au placut, desi înca nu le-am vazutt. Ascultam acum interviurile date de scenaristul John Carlin si de actorul Morgan Freeman, pe care-l ador.

Invictus, în regia lui Clint Eastwood


Morgan Freeman se pone en la piel del líder sudafricano en esta película que cuenta cómo aprovechó políticamente el deporte. Clint Eastwood se mete ahora en la historia de una nación que estuvo en ruinas por el apartheid.


Click para ver más fotos
Morgan Freeman se pone en la piel del líder sudafricano en esta película que cuenta cómo aprovechó políticamente el deporte. Clint Eastwood se mete ahora en la historia de una nación que estuvo en ruinas por el apartheid.

Cuando Mandela unió a Sudáfrica

"Yo soy el amo de mi destino, yo soy el capitán de mi alma". Con esas dos líneas, el inglés William Ernest Henley (1849-1903) cierra su poema más famoso, Invictus, mismo título escogido para la película dirigida por Clint Eastwood que se estrenará en Argentina la próxima semana.

Tras el brillante libro "El factor humano", de John Carlin, parecía complejo volcar -con semejante intensidad y nivel de detalles- en un film el relato que desarrolló el periodista inglés en su obra que fue editada por Seix Barral. Ambos, Carlin y Eastwood, fueron tras la misma historia: cómo hizo Nelson Mandela para aprovechar políticamente el deporte en pos de una causa noble.

La emotiva película, sostenida por historia real y extraordinaria, narra cómo el líder sudafricano (interpretado por Morgan Freeman, ¿quién otro?) usufructuó deliberadamente el Mundial de Rugby de Sudáfrica 1995 para unir una nación en ruinas por el apartheid.

A mediados de los ´80, Mandela llevaba 23 años en la cárcel y decidió cambiar de estrategia en su lucha contra el odio racial que dividía al país, al borde de una guerra civil. En lugar de confrontar, se propuso conquistar a sus enemigos. "Los tiempos cambian. Nosotros tenemos que cambiar", dice Mandela en la película, que es "95 por ciento real" según dijo -en la avant premier en Buenos Aires- Joost Van Der Westhuizen, medio scrum y una de las figuras de los Springboks.

"Invictus" describe la ejemplar estrategia del líder sudafricano, quien se alió con el capitán del equipo, Francois Pienaar (Matt Damon), para ayudar a unificar su país.

Mandela conquista a su entorno negro, que había sido oprimido durante décadas por los afrikáners blancos, haciendo un arte de su capacidad de persuasión. "No podemos hacer lo que ellos temen que hiciéramos si lográbamos llegar al poder", explica el líder, invitándo a dejar a un lado un resentimiento y rencor inconducentes.

Obsesionado en lograr la unidad, Mandela elige el rugby para lograrlo, luego de convertirse en 1994 en el primer presidente negro de Sudáfrica. La desconfianza y el rencor era tan grande que hasta su propia secretaria privada descreía de la estrategia de su admirado líder.

Pero él no dudó y avanzo en su propósito. "Un equipo, un país", fue el slogan oficial de la competencia. Un dato no menor: se trataba del deporte de los blancos. A tal punto era así que los negros, apasionados por el fútbol, festejaban y deseaban que perdieran los Springboks. Hasta esa cita mundial que cambió al país, claro.

Un año antes del Mundial, ni siquiera los más fanáticos soñaban con llegar muy lejos. Los más optimistas auguraban que, con suerte, el equipo llegaría a los cuartos de final. El mundo estaba encandilado con los All Blacks de Jonah Lomu, uno de los mejores equipos en la historia del rugby.

Mandela apenas sabía que este deporte dominado por los neocelandeses se jugaba con una pelota ovalada. En sus años de presión comenzó a estudiarlo con la intención de seducir a los políticos. Era una sutileza para conquistar la atención y el respeto de sus oponentes, en su amplio plan para lograr su liberación, que obtuvo luego de 27 años tras las rejas.

Convertido en el símbolo mundial de la lucha contra el apartheid, Mandela se juega buena parte de su crédito político siendo fiel a su convicción de que logrará unir a su pueblo por medio del lenguaje universal del deporte.

Entonces convoca a Pienaar (Damon), hombre blanco y capitán de los Springboks. Lo invita a tomar el té en su despacho presidencial, lo trata cordialmente y le hace un solo pedido: que Sudáfrica gane la Copa del Mundo.

Con gran tino, Eastwood (director también de Million Dollar Baby) reconstruye de modo emotivo esas semanas en las que los sudafricanos logran la enorme gesta histórica. Por más que algunos cinéfilos puedan decir que el film cae en lugares comunes, esos mismos expertos también se cuestionan: "La historia fue así, ¿podía contarse de otro modo?". Sin embargo, el foco es el relato, los hechos y el mensaje incuestionable de la película que muestra como los Spignboks logran superar a los All Blacks, el favorito de todos, en una heroica final.

El Ellis Park, donde Argentina enfrentará a Nigeria en el próximo Mundial de fútbol, fue el escenario de épica final que en la que 60 mil personas, blancos y negros, terminaron celebrando una misma victoria. Esa que le dio la impensada Copa del Mundo a Sudáfrica y en la que millones de televidentes vieron cómo un pueblo se abrazó sin discriminación de razas. A partir de fines de enero, cuando se estrene "Invictus", también podrá ser revivida en la pantalla grande.


Juan Ignacio Pereyra

sursa: http://www.rionegro.com.ar/diario/2010/01/24/126429343689.php


lunes, 25 de enero de 2010

Lunea asta ce culoare are?

Lumea mea este o paleta de culori. Niciodata negrul nu o întuneca. Poate un pic de gri ici pe colo, dar în nuante foarte palide. Desi îmi place sa port paltoane si pantaloni negri, de pe vremea când am locuit în Italia, unde era unica culoare care se purta. Doar gli strainieri erau pete de culoare. Negru obsesiv în îmbracaminte, în contururi de ochi, în culoarea parului. Au o înclinatie nativa spre melancolie si tragedie.

Eu blonda, vopsita, ochi subliniati cu un amestec de negru, gris, verde turcoaz si alb pe interior. Chiar si aici, sefa îmi cere sa-i cumpar întotdeauna aceleasi creioane de ochi. Se spune ca si blondele vopsite preiau mentalitatea celor native, adica superficialitate, samd. Asa o fi, dar eu ma simt bine în pielea asta de blonda toanta si jucausa.

Aici Enma, îmbraca haine în variate nuante de maro-bej, grana. Eu , culorile curcubeului. Movuri, rozuri, alb, maro, bej, verde si iar mult verde, turcoaz, culori pastelate, palide, care abia ma ating. Ca o mâna care vrea sa mângâie fata acestei lumi.

Abia eu am facut-o sa îmbrace rosu, galben, verde, dar asta numai vara. Abia am reusit sa-i scurtez rochiile si sa-i marchez decolteul frumos. Nu ar dansa niciodata, nu ar spune un banc.

Eu sunt exuberanta. Chiar când stau în fata calculatorului îmi misc umerii si capul pe ritmul muzicii. Asa sunt eu, incorigibila....

Mi-am terminat curatenia în casa Enmei, bineînteles acompaniata de Drac, rotweilerul urias si a pisicii Nala. Ma dor maxilarele de cât a trebuit sa strig la Drac. FUGI sau fuci pe valenciana, dar degeaba. Îmi punea cele doua labe mari pe umeri, se furisa , daca se poate spune asa, între bratele mele când curatam obiectele sanitare, ma pupa, îmi lingea mâinile, se suia cu labele din fata pe dulapurile din bucatarie, unde eu tocmai stersesem. Noroc ca Juan nu ne vedea, pentru ca amândoi încasam o bronca tipica. Dar asta e. Suntem doi nebuni care ne iubim. Cu pisi m-am jucat cu pamatuful, în încercarea de a o da jos de pe spatarul canapalei.

Animalele simt persoanele, mai bine decât oamenii. Asa si cu Drac, care ma pupa pâna când ajunsa acasa trebuie sa-mi spal fata cu sapun.

Pauza fiind terminata, hai sa pornim pe alte meleaguri ale mestesugurilor casnice, cum ar cusutul a tot ce am croit ieri. Altfel ma lenevesc si cum voi putea livra la timp toate comenzile.

domingo, 24 de enero de 2010

Unica iubire a LUI

Ar fi vrut sa stearga cu buretele parte din acea zi. Cuvinte dure, jigniri, reprosuri. Rareori apareau, dar atunci se revarsau ca un fluviu învolburat. Apele lui noroioase murdareau tot. Cuvinte aruncate ca sa raneasca.

Erau foarte multi ani de când nu si-au VORBIT. Au conversat, dar nu si-au vorbit. Nu si-au ascultat vocea launtrica, cea care nu putea sa spuna, ca sa nu raneasca.

Poate din cauza ca EA avea o fire prea dominatoare. Poate pentru ca EL, a iubit-o mai presus de orice si a considerat ca asta-i ajunge EI. Dar EA de fiecare data a vrut mai mult. Si n-a cerut. Sau daca a cerut, EL nu a putut sa traiasca viata la intensitatea la care EA ar fi vrut . S-a bucurat doar sa-i fie alaturi si i-a daruit tot ce putea EL sa-i daruiasca. IUBIREA lui neconditionata.

Poate uneori s-a lasat pacalit de vioiciunea EI, credea ca era FERICITA, sau poate armonia pe care era în stare sa o mimeze, l-au derutat. Nu a mai privit în sufletul EI, de teama sa nu sufere. Nu a ascultat strigatul tacerilor ei prelungite. Pentru ca stia, ca atunci când va cere explicatii, va suferi tot EL.

A iubit-o cu tot cu defectele EI. Nu a înteles de ce nu sunt la fel, dar nu a putut trai fara vulcanul care îi încalzea sufletul. Poate cuvintele lui nu vor avea niciodata profunzime, poate ca nu va întelege cuvintele EI, scrise fara noima. Poate multa vreme nu vor vorbi pentru ca sa lase noile rani sa se închida de la sine. Nu va cere explicatii pentru ca stie ca nu le va primi.

EA putea doar sa-i spuna ca durerile pe care i le-a provocat de fiecare data, erau resimtite înzecit de EA. Nu din aceleasi motive desigur, dar totul se plateste în viata. Si IUBIREA , mai presus de toate , era cea mai dureroasa si nedorita emotie care îi era dat sa traiasca din nou. Nu a cautat-o si nici nu a dorit-o. Dar nu a putut-o alunga de la poarta EI. Pentru ca era VERDE, ca marea sufletului EI.

IUBIREA a plecat, ca valul cel mare, si a luat parte din sufletul EI. Si atunci EA a plecat ochii, si l-a vazut iar pe omul de lânga , care mai întelept decât EA , a stiut sa suporte o noua lovitura din partea márii.

Pentru EL, EA era acea UNICA IUBIRE, si pentru El marea avea culoarea OCHILOR EI .

Iar EL iubea marea, si-o întelegea. Chiar daca-l DUREA.

Sâmbetele sunt plictisitoare

Am început ziua de ieri cam molesita. Plimbari pe bloguri, mult lapte cu aroma de cafea. Era sâmbata si-mi place sa lenevesc. Pe señor îl vizitasem de câteva ori si nu dadea semne ca ar vrea sa se ridice din pat. De fapt nici la 11 nu avea chef. Poate timpul înnorat era cel care-l molesea si pe el.
Abia dupa ce toate mirosurile si zanganitul vaselor din bucataria alaturata devenise insuportabil pentru urechea si nasul lui, m-a chemat sa-l ridic. M-a întâmpinat cu un zâmbet si versurile lui Federico Garcia Lorca.

În bucatarie aveam deja pe terminate ciupercile champiñon , gatite în doua moduri, pentru noi în sos si pentru Enma , numai fripte în ulei, bucati mari, carnoase. Macaroanele fierbeau si pentru ca nu erau gata, am amânat momentul ridicarii lui señor din pat. Asta pentru ca daca la 12 îi dau mic dejun, nu mai pot sa-l conving sa manânce si ceva gatit. Cum lui ciupercile nu-i plac, macaroanele urma sa le manânce cu peste în sos tomat. Însa eu trebuia sa gatesc ciupercile, 1 kg, cumparate cu o zi înainte. Ca sa nu se strice. Sunt pofticioasa si nu rezistasem tentatiei de a nu le cumpara. Rau am facut,pentru ca toata ziua am ciugulit din ele, asa doar în sos , si seara aveam 0,5 kg în plus.

Deci cum m-a întâmpinat cu Lorca, am coborât laptopul si am cautat poezia. Nu tare îi place Lorca, zice ca este prea fara perdea. Poezia din care-mi rostise vreo doua strofe se numea La casade infiel. Lunga si vesela poezie. Apoi mi-a cerut sa-i citesc Boda in sangre, de acelasi autor.
Nu era poezie ci mai degraba un soi de piesa de teatru în acte. A trebuit sa-mi mobilizez tot talentul interpretativ pentru ca sa pot da viata personajelor. Mama, fiul, si mai apoi vecina. Mi-a facut chiar placere ca pot sa citesc cu intonatii, versuri si dialoguri din conversatii.

Apoi a cerut Canción del pirata. José de Espronceda, frumoasa poezie. Merita sa va scriu refrenul macar:

Que es mi barco mi tesoro,
que es mi dios la libertad,
mi ley, la fuerza y el viento,
mi única patria, la mar.


Cá este corabia mea, comoara mea
cá este Dumnezeul meu, libertatea
Legea mea, puterea si vântul,
Unica mea patrie, Marea.

Zilnic îi citesc, cum zice el din cutia mea, ajunge sa-mi spuna doua trei cuvinte dintr-o poezie. Noroc ca acum am conexiune WIFI, asa ca nu mai trebuie sa port momorouter dupa mine. Doar laptopul greu, pentru ca mi l-am cumparat cu ecran cât mai mare. Si mai e si HP, adica greu.
Dar nu ne despartim de el prin casa.

Pe când am terminat cu dânsul si cu Marta, m-am întins la ale mele croitoricesti treburi. Mai la masina , mai la masa de croit, mai cu degetarul pus.

Între timp ascultam radio. Spania este a patra tara cu populatie foarte saraca din Europa, 16% sunt considerati saraci. La fiecare 14 barbati care-si pierd serviciul doar o femeie este concediata. Asta pentru ca femeile, chiar si absolvente de studii superioare, accepta serviciu chiar si de femeie de serviciu, în timp ce barbatii nu stiu sa faca numai anumite activitati, si nu se pot adapta ofertei pietei muncii.

Apoi, Rosa, prietena mea de la farmacie, care-mi povestea de cât de greu se adapteaza fetita ei , venita de la tara cum s-ar spune pe la noi, în mediul egoist de la oras. Si i-am raspuns, tu mie îmi spui care sunt o imigranta, cât de refractara este lumea?! Mi s-au întâmplat si mie multe de când sunt în lume. Eticheta de imigrant, cel care ia locurile de munca, fura, cere servicii pentru care nu plateste.

Insomma, cum ar spune italienii, nu am reusit sa avansez foarte mult ieri cu munca mea. Azi fiind duminica voi croi si voi îmbraca si împodobi pantofiori . As fi vrut sa fac o plimbare, dar este o zi gri, fara pic de vioiciune. Voi asculta din nou football la Radio, pentru ca nemernicii astia dau toate partidele numai pe canalul cu plata, ca si în Italia. Nici nu stiu ce a facut Barça ieri seara, pentru ca asa nu are farmec pentru mine. Doua minute de la unul, apoi altele de la altul, multa publicitate, ca în final ramân doar cu cât a pariat fiecare comentator si ce cote se plateau. Zau daca mai stiu cine ce a facut. Dar cunosc casele de pariu la care se face publicitate.

Dar azi, pe Sexta vor da rezumatele. La emisiunea sportiva M y R (minuto y resultado) , unul din comentatori este simpaticul Gica Craioveanu, fost jucator la Villareal, pe care-mi place sa-l vad dobândind experienta si facându-si o cariera în televiziune. Stie si sa vorbeasca, ceea ce e ceva, având în vedere ca a fost fotbalist. Si are un râs strident, colorat, parca cântat. Simpatic tipul.



sábado, 23 de enero de 2010

Cuvântul NU , în vocabularul meu nu exista

M-am trezit la 6.30. Geamul larg deschis. Se pare ca am adormit dusa pe la miezul noptii, si cum fumasem ca un turc, deschisesem geamul pentru ca aerul sa fie respirabil. Nu mi-a fost frig deloc, desi patul meu este la un metru de geam.

M-am plimbat pe blogurile prietenilor în timp ce-mi beam prima, a doua si apoi a treia ceasca de cafea. Castile de pe urechi nu-mi lipsesc. Muzica acopera doar The Voices of My Head. Apoi
dupa ce am citit si postarile lui Paul Gabor pe site-ul Octavian Paler, am simtit nevoia sa fiu fericita.

Si asa am hotarât sa-mi vopsesc parul, sa fac o baie fierbinte si sa las apa calda sa ma moleseasca. Cufundata pâna la gât , imersa în linistea unui oras înca adormit am auzit trilul unei pasarele, poposita pe hornul înalt cu care comunica aerisirea din camera de baie. Si mi-a venit asa un gând .

Doamne, câta frumusete mi-ai dat în viata. Mi-ai dat acest suflet bogat care lacrimeaza la auzul unui sunet creat de tine. Relatia mea cu Dzeu nu are nimic a face cu dogme, constrâgeri sau cu ipocrizia. Cred ca El este mai presus de toate acestea. Nu stiu nici o rugaciune, nu merg la biserica. Doar îl respect si poate ca asta îi ajunge din partea mea.

Stând asa în baie mi-am adus aminte de o alta dilema a existentei mele. De ce barbatii spun întotdeauna acest cuvânt : NU . Ca si cum ar fi proprietarii de drept ai acestei notiuni. Ca si cum aceasta ar fi dovada ca ei apartin sexului tare. Chiar si cu señor patesc la fel. Si-i explic de fiecare data ca asta face sa-mi urce tensiunea, îmi mai omoara niste neuroni, si voi ajunge la balamuc, în cel mai bun caz.

De ce se considera ca noi femeile vorbim mult si fara rost, ìn timp ce ei detin Adevarul Unic. Ceea ce rostesc, exprima doar uneori ceea ce gândesc cu adevarat. Eu cea adevarata, sunt ceea care vorbesc cu mine însami. Fara retineri, fara prejudecati. Desi majoritatea cunosc modul meu de gândire, putini au parte de întregul puzzle.

Uneori Enma spune : Tu nu vorbesti mult? ha. Eu pot sa stau trei ore la o masa sau pe un colt de canapea fara sa scot un cuvânt.

Ciudat, este un berbec ca mine, doar cunoasterea ne desparte.

Eu vorbesc poate mult în cele 20 minute pe care le petrecem împreuna, în rest tac si ma cufund în lumea mea interioara, singura care ma face fericita cu adevarat. Asta în conditiile în care si lumea mea exteriorizata este una fericita, ma rog în functie de circumstante. Ea nu poate întelege cum pot eu sa-mi inventez tot timpul alte si alte motive care sa-mi încânte clipele.

Poate setea mea de cunoastere. Poate faptul ca am marea alaturi, care ei nu-i spune nimic. Poate pentru ca citesc, pictez, dansez, visez. Poate si-a pierdut puterea de a visa. Recunoaste ca a fost dominata toata viata si asta i-a frânt aripile. Poate nu avea aripi. Mi-e draga, asa cum este. Suflet sensibil, gata sa plânga în orice clipa. Si mi-e mai draga atunci când o vad cum o iubeste pe Marta. Cum o trateaza si cum o protejeaza. Legatura de sânge. Asta este. Si mi-e draga atunci , când fara cuvinte, îmi multumeste ca tatal ei, señor Tomas este fericit.

O faza ieri. Enma i-a adus câteva sticlute de sidra, i-a turnat în pahar si m-a strigat sa vin la ei. Señor , râzând mi-a cerut voie sa bea, spunând ca in aceasta casa Giulia este stapâna. Dragii mei, cum as putea sa nu fiu fericita când îmi daruiti atâta?

Încerc sa ma revansez fata de voi. Cum pot eu mai bine. Ma rusinez uneori de nervii provocati de neputinta Martei, dar compensez cu mângâierile si îmbratisarile mele. Si pot doar sa spun ca mângâierile ei sunt ca un balsam pentru sufletul meu uneori convulsionat.

Si acum la munca. Distractia nu era în agenda mea de lucru pe ziua de azi. M-am lasat pe trândaveala.

viernes, 22 de enero de 2010

Mar lindo







Jenna, vopsea araba

Ar trebui sa cos. Dar sunt obosita. Între timp Ema: Hello Spania, aici Arizona. La noi ploua de ne mâna!!!

Pe când îi raspund, cade legatura. Între timp m-am apucat de postat. Poate revine Ema si povestim, de ale noastre.

Eu tocmai l-am culcat pe señor, care este mai vesel ca niciodata, din cauza mea. Gura nu-i tace o secunda. Glume poznase, muzica de opera, pasodoble la cerere. Astazi aceasta a fost o parte din lista.

Lume care suna la toate portile. Fete, 4, la probe, Rosa de la farmacie, Irina si sotul ei, medicul.
Simpatici. Abia ma întorsesem de la cumparaturi, pe la 13.30, nici nu apucasem sa conectez soneriile, suna singura care nu poate fi deconectata când plec de acasa, cea de la portita interioara.

Irina si medicul, care ma pupa pe obraz cum ma vede.

Zice Irina: Giulia, medicul tau preferat ar avea nevoie de o interventie croitoriceasca la pardesiul acesta nou. Mânecile îi vin prea lungi. Stiu ca ai de lucru mult, dar ai putea sa-l faci pentru ora cinci?

Irina draga: - pentru medicul meu preferat nu exista ore nepotrivite. Si nu uita, tu esti sotia lui si una dintre prietenele mele ¨preferate¨, daca tot suntem la preferati.

Nici nu am despachetat, am facut ceea ce era de facut si am si calcat pardesiul nou, sifonat ici pe colo. La orele 15 eram gata.
Irina multumita: Giulia esti o ¨manita¨, adica priceputa la toate. Lui señor îi creste inima de încântare pentru fata lui, adica Giulia.

Prânzul de preparat în graba, fete dupa fete la proba, râsetele lor de încântare, fotografii facute cu mobilul. Pe când m-am pus sa întind hainele din masina pusa cu destule ore în urma, señor cu povestile lui, Enma cu vizita de seara si cu propunerea de a mai merge înca o data în oras, dupa vopsea jenna( henna). Un fel de vopsea araba, sa ne facem desene pe mâini si pe picioare. ca un fel de tatuaj, lavabil. Deci am sters-o din casa, dupa ce i-am mai dat lui señor înca o data de mâncare.

Bineînteles ca tot eu am intrat la baietii marocani, care aveau o fata cu zâmbetul pâna la urechi. De vreo o saptamâna ma pistoneaza sefa cu vopseaua jenna. Deci duminica am sa-mi tatuez flori pe tot dosul mâinii. Si un fluture pe umar.

Ema tot n-a intrat . Deci continuarea povestii.

Astazi mi-am început plimbarea pe malul marii. Superba zi. Marea calma, linistita. Lume multa destul de tânara pe paseo. Or fi în somaj, mi-am zis.

Mi-am umplut el carro de compra, la refuz cu legume, fructe. Inclusiv capsuni, la 1 euro, ladita de 2 kg. Pe când am ajuns la Supermarket nu mai aveam loc, asa ca am luat doar strictul necesar, fara apa si lapte. Mi-am tras suflarea la o ¨tigare¨, ha, ha, si m-am bucurat de razele soarelui care-mi mângâiau fata. Ce clima placuta aici, ma gândeam eu.

Important e ca señor e fericit si nu-l deranjeaza forfota. Azi chiar mi-a propus Rosa, care este sotia presedintelui la o comparsa sa fac anul viitor toate costumele pentru ei. Am refuzat, spunând ca nu vreau sa iau munca nimanui. Vor veni anul viitor si asa mai multi, pentru ca vor fi multumiti. Si-si vor aduce si prietenii. Ca doar asa am ajuns la câte am facut anul acesta. Si puteam sa am atâtea comenzi câte as fi dorit. Era suficient sa-mi dau numarul de telefon la magazinul de materiale, ca doar m-au întrebat.

Toate la timpul lor. Anul acesta mi-am facut specializarea. Si asa azi mi-a facut sefa scandal , ca la coafura spunea o tipa ca abia a gasit o croitoreasa la 90 costumul. Eu l-am facut pe acela la 50. Dar mi se pare absurd sa jecmanesti tinerii si copii. Si apoi nimic nu se compara cu fericirea de pe chipurile lor.

Acum am sa reiau cusutul. Sutiene de îmbracat si împodobit cu paiete. Masina de cusut nu o mai pot pune în functiune la ora asta. Mâine am alte multe de cusut, pe lânga costumele de carnaval. Doi pantaloni de scurtat pentru medic, care merge în Mexic, pentru o saptamâna, si de mers sa iau modelul de la un costum pentru o domnisoara de la comparsa Carting.

Dar niciodata planurile de seara nu se potrivesc cu cele de peste zi. Asa ca ce-o da Cel de Sus.

Cinabrul si nestiinta mea

Astazi señor Tomas m-a facut KO în ce priveste vastele sale cunostiinte de mineralogie. Pe mine care luasem 10 la cursul doamnei Ghitescu.!! N-am stiut care este mineralul din care se obtine mercurul (cinabrul) si n-am stiut nici compozitia bazaltului si a granitului. De memoria lui prodigioasa nu are rost nici macar sa mai pomenesc. Versuri cu nemiluita.

De dimineata m-a luat tare. Uneori chiar noaptea ma întreaba unde se afla , ce stiu eu, Manciuria, de ex. De cele mai multe ori, chiar si somnoroasa pot sa-i raspund. Dar astazi eram treaza de-a binelea si am raspuns cu rusinosul : NU STIU!!!

Acum sunt ceva mai informata. Zacamântul cel mai important se gaseste aici în Spania, la minele Almaden, în provincia Ciudad Real.

Varza cruda provoaca arsuri la stomac

M-am trezit cu arsuri în stomac. Varza cruda mâncata ieri. Nu aveam salata verde si atunci am apelat la varza din frigider. Am dat-o pe razatoarea fina, sare, iaurt, niste picaturi de ulei, doua oua fierte, taiate cuburi.

Din pacate am taiat cam multa varza si am mâncat-o dintr-o rasuflare. Apoi noaptea am mai mâncat si o mandarina mica. Ba am baut si multa cafea cu lapte, sau lapte cu cafea, ma rog.

Nu am orarii fixe de masa. Nu sunt niciodata disciplinata. Ieri seara mai aveam 87,4 kg, ca acum doua zile, dar situatia s-a schimbat pe dimineata, când cântarul electronic arata 86,1. Deci am 12 kg mai putin.

Nu ma simt slabita în puteri. Nu manânc carne deloc, ceea ce sperie pe toata lumea. Cica e necesar, vital si consumul de carne. Dar vegetarienii?

Mi se întâmpla ca în timpul noptii sa consum acest kg care nu se vroia dat jos. Îi arat zilnic Enmei progresele mele, în ceea ce priveste slabitul. Râdem de faza cu cântarul. Când mi l-a cumparat, acum vreo doua luni, a zzis ca-mi da în cap cu el daca nu voi slabi lunar un kg.

Acum vreo trei luni, seful m-a chemat într-o noapte sa le fac fotografii. Aveau o cina nocturna, cu prietenii. Toti masculii îsi râdeau de mine, ca sunt grasa. Iar eu, de ei, spunànd ca nevestele lor , saracele, trebuie sa le suporte grosolania si sa-si supuna corpul la gimnastica zilnica, pentru ca orgoliul lor de mascul sa fie satisfacut.

Acum slabesc pentru mine. Vreau sa fiu frumoasa pentru satisfactia mea, personala. Si am sa le arat ce înseamna un corp frumos cladit, picioare fine si cu musculatura bine conturata. Nu am sa fac decât minimum de gimnastica. Câteva abdomene, zilnic, si am sa încep sa alerg. Mi-e mila de Enma, care se plânge de febra musculara, din cauza celor 4-5 zile de sala saptamânala. Dar ea nu a facut nici sport la viata ei si nici nu a muncit din greu. Eu am, cum s-ar spune, fundatia bine facuta. Si la vara voi înnota si mai mult decât anii trecuti. Noaptea si dimineata piscina din curte sunt libere de copii.

Mult timp nu mi-a facut placere sa ma urc pe cântar. Arata invariabil ca am mai pus un kg. Ceea ce ma deprima si mai mult.

Când mergeam în casa ei, ajunsa la baia de la dormitorul matrimonial, ma cântaream. Deceptie de fiecare data. Lasam sa treaca câte doua saptamâni fara sa ma mai cântaresc. Rezultatul, acelasi. Cerusem chiar si ceaiuri si pastile de acasa acum vreun an, dar nu mi-au folosit la nimic. Aveam nevoie de impulsul potrivit. Nu are rost sa va dau o idee despre privitul în oglinda. Ma scârbea imaginea mea reflectata în vitrinele magazinelor.

Acum vreo doua luni, când doctorita lui Marta ma agasa la vizitele în cabinetul ei, cu lacrimi în ochi îi spuneam ca nu pot face nimic. Uite ca se poate. Ceea ce m-a imboldit a fost doar un moment trecator. Acum stiu ca nu ma mai voi opri pâna la 65 kg. Deja pot purta în mod neglijent pantalonii de trening cu talia joasa. Ceea ce ma încânta. Plutesc în toti pantalonii din casa.

Ieri a fost zi de târg si ar fi trebuit sa merg sa-mi cumpar pantoni noi. Cei pe care îi am au devenit prea largi. Pot sa-i dau jos fara sa mai desfac fermoarul. Sunt încântata. Îmi privesc cu drag mâinile mici, deshidratate.Am degetele subtiri si par mai lungi. Am sa-mi fac chiar si manichiura. Sub piele se mai vad ici pe colo mici aglomerari de grasime. Dar corpul meu este foarte sanatos. încetul cu încetul se vor resorbi si acestea. Si-mi voi recapata aspectul atletic.

Schimbarile sunt foarte vizibile. Chiar si doamna Maria le-a observat din prima. Nu mai am zâmbetul radios de saptamâna trecuta, dar azi am sa merg în oras, la cumparaturi. Salata verde, rosii din abundenta, ca nu mai am, si am sa-mi petrec o ora pe malul marii. Si asta îmi va readuce zâmbetul pe chip. Am sa-mi cumpar gel si lac fixativ, Si am sa-mi zburlesc parul scurt. Ce-i drept ar trebui sa-l vopsesc, dar nu am chef sa-l maltratez acum.

Si am sa-mi dau cu culori în jurul ochilor verzi , ca sa ma vad frumoasa. Ce putin e nevoie ca sa fim fericite!!! Un colt de mare si câteva culori.

Peste o luna voi începe din nou sa pictez. Si voi citi mai mult blogurile prietenilor mei. Si voi deprinde mestesugul cuvintelor.

Am încheiat aceste rânduri pe muzica lui Leonard Cohen, Hallelujah, în interpretarea lui Alexandra Burke, ca o promisiune facuta mie însami!!!

jueves, 21 de enero de 2010

Ma numesc GIULIA, AGNES a ramas undeva la 3OOO de kilometri în trecutul meu

Astazi am avut parte de multa zarva. Nu am reusit sa fac nimic din ce mi-am propus. Dimineata am asteptat trezirea lui señor pentru a-i da micul dejun. Cu o seara înainte nu cinase si nu vroiam sa-l las flamând mai bine de trei ore, cât dureaza curatenia , în casa Enmei. Pe când am terminat cu dânsul, a venit o doamna din vecini, care m-a rugat sa-i scurtez trei pantaloni, daca pot astazi, pentru ca urma sa plece la FITUR , în Madrid, târgul de oferte turistice. Colac peste pupaza a venit si Barbara, o clienta, la proba. Hainele de întins la uscat, asa ca erau unu si jumatate pe când am reusit sa ajung în casa Enmei.

Curatenia îmi merge mai bine când sunt nervoasa. Lucrez cu nerv si viteza mai mare. Garajul era prafuit din cauza lucrarilor la noua instalatie de apa. Asa ca am pierdut mult mai mult timp decât mi-am propus.

Prânz la ora cinci pentru señor, alte retusuri la rochite, alti bani încasati. Mi-am platit datoriile acumulate la señor, si de acum ce încasez este al meu.

Apoi am vorbit cu tata, care stiam ca vrea sa-mi auda vocea. Scumpul de el, nu a lipsit niciodata în viata cu un buchet de flori de onomastica mea. S-a plâns ca nu-i merge nici un televizor, din trei vechituri, mama ca nu poate spala hainele murdarite de tata, care nu reuseste sa ajunga la timp la toaleta, si ca frigiderul trebuie sa-l dezghete saptamânal, pentru ca face multa gheata.

Asa ca s-au dus perspectivele mele de a-mi cumpara o bijuterie din banii câstigati în aceste doua luni de croitorie. Voi trimite fratelui meu bani cât sa ajunga pentru cel putin doua din cele trei electrodomestice stricate. Nu m-ar bucura un colier de aur la gâtul meu , stiind ca ei au mai mare nevoie de bani. Señor si Enma s-au bucurat de decizia mea. Ma cunosc prea bine. Banii nu au valoare , ci numai fericirea a lor mei. Dar trebuie sa asteptati dragilor pâna la sfàrsitul lunii, ca sa-mi încasez salariul si sa încasez pentru cele zece costume nepredate.

Acasa toti îmi spuneau AGHI , de la AGNES. Eu nu mai sunt aceea. Eu sunt GIULIA.

Offtopic. Mama facea curatenie ieri în casa domnilor profesori universitari Pop Iuliu si Maria, de fizica si matematici. Dl. mi-a fost profesor la fizica si m-a PICAT. Era prima mea sesiune. Luasem 10 la Mecanica, 8 la Matematica iar la fizica 4. Învatasem pe sarite, si chiar daca mi-a dat sansa a doua bilete, am nimerit de fiecare data starea lichida si unde magnetice. IOC.

La reexaminarea din aprilie, STIAM tot. Am scris pe ciorna si Dl Iuliu, a citit în trecere si m-a întrebat daca 8 îmi ajunge. Eu fericita ca l-am luat , m-am multumit. Abia afara, am realizat ca putea sa ma întrebe orice pentru ca stiam de 10.

I-am povestit ieri faza si am râs copios. Pe vremea aceea mama nu lucra la dânsii. Asa ca nu ma cunostea. Ha ha!!

Elizabeth, gattita

Ieri de dimineata, mi-a adus un zâmbet în coltul gurii, mesajul concis al unei tinere prietene din Italia.
giulia ti voglio bene e ci manchi tanto.... baciooooo elizabeth

Nu am avut ocazia sa scriu prea mult despre prietenii facuti în Italia. Multi. O duzina, chiar mai multi. Tinere superbe ca Elizabeth, care avea vârsta fiului meu, sau batrâni , chiar senili, care surâdeau când ma vedeau iesind pe strada. Exuberanta mea aducea o pata de culoare în cartierul acela tacut.

Eu eram disponibila la glume, la dans pe strada, la o mângâiere a umerilor lor adusi. Din pacate, pe vremea aceea nu aveam camera de fotografiat. Am vazut cele mai frumoase doamne de peste 90 de ani, acolo, în PO BANDINO. Fiecare tragea de mine, sa merg sa le fac o vizita, desi ei, ca vecini, nu se invitau niciodata. Erau foarte posesivi cu intimitatea caminului lor. Pentru ei , sinceritatea mea fara protocol fata de toate aspectele vietii , era revigoranta.

Acolo am început sa fac lungi plimbari în padure. De pe culmea dealului din fata casei noastre, se vedeau în departare contururile Lacului Trasimeno. Si muntii care-l înconjurau. Cuvintele mele nu stiu sa descrie frumusetea linistita a Toscanei. Case tipice, pierdute, în marea de verde a pinilor si a pajistilor întinse. Acolo am vazut pentru prima data un aristocrat în sa. Câta eleganta în miscarile scurte cu care strunea calul. Si zgomotol acela de copite care loveau caldarâmul.

E o liniste de nesuportat în aceea regiune a Italiei. Departe de zgomotul oraselor. Asurzitoare liniste pentru urechile mele desprinse cu zgomotul utilajelor dintr-o uzina metalurgica.

Toti au fost îndurerati când le-am spus ca voi pleca. Si azi îi port în suflet pe toti. As putea sa scriu pagini despre fiecare dintre ei. Despre Iris, care în ratacirea Alzheimerului, m-a privit la un moment dat cu luciditate si cu lacrimi în ochi, m-a întrebat: - de ce mi se întâmpla mie?

Despre ochii vioi ai Settimei, batrânica pe care o îngrijeam, pe care o faceam sa râda cu pofta. Despre toti cei care treceau prin fata ferestrei mele si ma strigau sa ies cu ei la plimbare. Despre câmpurile întinse, ordonate .

Despre Vania, vecina mea frumoasa, care noaptea când venea de la munca, ma chema în camasa de noapte, sa mâncam înghetata ghemuite în balansoarul din curte. Vania, cea cu ochi albastri si pielea atât de alba contrastând cu parul atât de întunecat. Singura pata de culoare si de vioiciune , într-o lume atât de sobra. Numai din masina ei se auzea muzica latino, înca de la intrarea în cartier.

Si Elizabeth si Vittoria, cele doua surori frumoase, din palazzoul vecin. Si mie îmi este foarte dor de voi.

Si de pisica lui Elisabeth, Maia, cea mai delicata creatura pe care am întâlnit-o vreodata. Alba cu ochi mari , galbeni verzui. Se câtara pe geamul meu, si ridicându-se pe labele din spate, îsi lipea boticul si labutele din fata, de geamul aburit, cerându-mi sa o las în casa. O lasam sa intre si apoi statea si noaptea sa doarma pe patul meu. Chiar îmi facusera scandal fetele la început, ca pisica luase obiceiul sa se suie pe canapele si fotolii, ceea ce era de neconceput pentru mama lor, stricta cu curatenia.

Si lui Elizabeth îi spun si astazi Gattita, pisicuta. Asa si este de frumoasa, ca o felina.
Anche io ti voglio bene Elizabeth. E mi manchi tanto. Voi ajunge cândva sa va mai revad pe toti. Cei ramasi în viata!!

miércoles, 20 de enero de 2010

Édesaynámnak


Dedicatie mamei mele, cu care am vorbit cu câteva minute înainte.

Gânduri nerostite

Sunt zile peste care ai vrea sa treci cu buretele. Sa încerci sa le stergi din memoria prezenta si trecuta. Zile care fac rau sufletului. Zile în care tacerile sunt rupte, si tot ce se spune, este venin pur. Amar. As vrea sa sterg si ziua de ieri, ca sa nu-mi apese constiinta de persoana buna, care-si face datoria fata de cei care depind de ea.

Dar sunt momente, în care tacerea mea , ca un fluviu, prea de multi ani stavilit, rupe digurile si se revarsa , distrugând totul în calea sa. Când la cea mai mica interventie ostila, se pune în miscare, îsi mareste volumul , pâna la limitele insuportabilului, si explodeaza, într-o revarsare fara precedent.

Dupa aceea, pacea si linistea de dupa furtuna. Îti cauti noi repere în viata. Apele vor intra din nou în matca lor, poate modificata din cauza ultimei vâltori . Poate cursul ei se va fi modificat. Poate fluviul meu va cunoaste alte peisaje, dar va fi acelasi fluviu. Va izvorâ din aceiasi munti , doar ca va ajunge la alt tarm al vietii.

Pe drum va întâlni alte chipuri , va mângâia alte suflete. Dar fluviul, în esenta, va fi acelasi vechi prieten care va încerca sa recompenseze cu bogatia sa sufleteasca daunele provocate. Cei afectati de el, se vor recupera. Vor accepta ca fluviul nu poate fi schimbat. Domolit un timp, da , dar nu supus.

Oriunde ar duce drumurile lui, tot la marea verde va ajunge. Într-o contopire tacuta. Pescarusii îi vor saluta sosirea si cormoranii îsi vor fi desfasurat aripile pentru a se usca. Valuri mai mari sau mai mici îi vor soarbe apele dulci si le vor transporta în larg, împreuna cu toate resturile de case si copaci, pe care fluviul de-alungul drumului le va fi smuls pamânturilor pe care le-a traversat.

Cine va mai stii, în nemarginerea marii , care picaturi dulci sunt din apa fluviului si care sunt cele sarate, vechi de când lumea.

Indiciile au existat dintotdeauna, ca si aceasta eticheta, graitoare. Gânduri nerostite, ca sa nu faca rau. Decât celui care le poarta în suflet. Doar momentul este nou,

martes, 19 de enero de 2010

Fetelor, m-ati ametit cu pretentiile voastre

Ieri am livrat primele costume de Carnaval. Nu erau pentru defilarea mare, ci pentru vinerea dinainte. Am cerut foarte putin, 20 de euro pe unul, dar am lucrat mult pe fiecare. Trebuia sa vedeti chipul radios al fetelor.

Poate astea sunt adevaratele satisfactii în viata. Munca bine facuta. Cu pasiune si dedicatie.

Fotografii, când începe Carnavalul.

lunes, 18 de enero de 2010

Robbie Wiliams - Angels


Muzica noptilor mele.

sábado, 16 de enero de 2010

YA HI SOM 2008 , una dintre comparsele participante


Ca sa va dau o gustare a ceea ce înseamna Carnaval de Vinaros, v-am postat o parte din videoul oficial al unei comparse. Sunt 36 de comparse. Imi pare rau ca nu am slabit destul ca sa ma îmbrac si eu. Dar la anul nu ratez ocazia.

acesta este o parte din cele 32 de minute de muzica forte , pe care dansam cu Marta, în living.
Doamne, multe mai trebuie sa ne suporte bietul señór Tomas. dar se distreaza vazând cum exersam miscarile pe ritm de samba.
Doar prima melodie, a lui Sia, nu este samba. Restul sunt pt miscat solduri.
astazi ma simt o croitoreasa sau femeie de serviciu, me da igual, FRUMOASA.
Parul nu mi-e aranjat, am dat un pic conturul de buze pe de laturi, dar ma simt bine în pielea
mea, dupa FOARTE multi ani de obezitate. Mai am 20 de kg de dat jos.
Medicul si prietenul meu bun, în acelasi timp, m-a îmbratisat cu drag aseara când a fost sa-mi aduca retele uitate la cabinetul medical al doctoritei lui señor, si mi-a dat voie sa iau o pastila de Seguril de 40 mg pe zi. Ceea ce-mi da satisfactia pierderii kilogramelor.
Mi-a zis, ca de foame nu se moare, asa ca pot continua dieta.
Am facut o baie fierbinte aseara, am zabovit îndelung în apa, si apoi am dormit ca un bebe. Pâna pe la 4.30. Acum, pot sa ma apuc de cusut. Sunt FRESH!!!
cu señor Tomas , glumesc de fiecare data când îl ridic din pat. Dânsul fiind o persoana scunda si cu spatele adus de ani, uneori, ajunge la nivelul sânilor mei.
În gluma îi spun: Mira mis ojos, no mis tetas. Ceea ce vrea sa însemne : Priveste ochii mei, nu sânii mei. Poanta vine de la o publicitate facuta la sutienele WonderBra, de catre Eva Hertegovina. daca slabesc în ritmul acesta chiar voi apela la chirugia estetica ca sa am si eu decolteu atractiv. Pentru mine a fost toata viata o sursa de nemultumire faptul ca nu aveam sâni voluminosi. Abia grasa ce se mai punea si acolo ceva mai mult.


Râde cu pofta señor Tomas de mine !!! Ieri mi-a aratat si cutitul în gluma, amenintându-ma ca am sa sfârsesc de mâna lui!! Sunt cam nebuna, dar cu o calugarita nu ar fi asa de fericit. Si eu vreau sa fie FERICIT în anii care i-au ramas de trait.

Sa nu trageti concluzii eronate. ESTE ceea mai decenta persoana pe care am cunoscut-o la viata mea. Atâta doar, ca traind 24 de ore pe zi împreuna, putem discuta abiertamente despre orice tema. Si sfaturile si experienta sa de viata îmi prind foarte bine. Iar exuberanta mea îi face bine lui. Iar acum , ca dansez de fiecare data când aud ritmuri de samba, se animeaza si mai mult. Vrea sa traiasca, deci e bine pentru amândoi.

Deja pe anul ce vine am mai multe costume comandate. Sunt TARE !!!

viernes, 15 de enero de 2010

Am coborât sub pragul psihologic

Dragelor, iubitelor. Acum o saptamâna, doamna doctor m-a speriat, asa ca incepusem sa manânc câte ceva. Si sa ma hidratez mai mult, chiar prea mult. Si nu am mai coborât în greutate câteva zile.

Dar asztazi am 88, 3 kg. Ceea ce pentru multe dintre voi este mult, dar eu am cu 9.8 mai putine fata de câte aveam acum 20 de zile, sa zicem. Cafea, mandarine si supa de salata verde, este regimul meu. Ah, am uitat ardeiul iute!!! Nu pot sa le las toate.

De sport nu m-am apucat, din lipsa de timp si energie. Dansul, câteva minute pe zi, nu e tocmai un sport. Deci burta mai am, din pacate. Dar se rezolva si aia.

clachez

Bietul señor ma întreba asta seara daca am de gând sa ma mai si odihnesc un pic. De fiecare data zice ca femeia asta ¨no para¨. Cred ca e satul de dute-vino care este în casa. Si cum toate duduile vin acum, pe ultima suta de metri la probe, eu nu mai stiu care costum sa-l pun jos, si pe care sa-l iau în mâna. Cert e ca mai am mult de lucru. Si nici unul nu este gata de tot. Ca sa am si eu cu ce ma lauda. Dar vine seara Carnavalului si am sa le fac poze la toti.
Anul viitor, daca toate merg bine, am sa fac mai multe.

Colac peste pupaza, chiar si cu señor am mai mult de lucru în zilele acestea, pentru ca are chef de povestit si amintiri. Si el este pe primul plan pentru mine.

Dar ieri seara am dansat destul de mult, cu Marta în bucatarie. Am sa fac o înregistrare video cu ea, ca sa vedeti ce incredibil se misca. Señor mânca si noi doua dansam . Râde de noi.

martes, 12 de enero de 2010

echilibristica ideilor

Am apucat sa cos si sa croiesc ceva înainte ca señor sa ma cheme la apel. Prima mea întrebare a fost : ati auzit de Fernando Savater? Bineînteles ca a auzit de el. Mi-a si dat detalii, care au confirmat cele citite de mine cu putin timp înainte pe wikipedia. M-am regasit în filozofia acestui scriitor, om politic am putea spune.
Am coboràt laptopul în bucatarie si i-am citit si lui despre el, despre crezul lui într-o Spanie unitara, laica, cu o limba comuna. Anti nationalism imbecilizator, cum se sustine a fi. Adept al umanitatii universale, în folosul tuturor. Nu crede în frontiere linguistice si nici etnice. Membru al noului partid al Rosei diaz, care se vrea o alternativa a istoricelor partide se stànga si de dreapta.
Dar sa nu uitam ca el este spaniol nascut în Tara Bascilor. Ceea ce deja îi da un statut antinationalist din nastere, asemeni unui român nascut în Covasna sau Harghita.

Cum am mai spus-o : cred în toleranta, în dreptul fiecaruia de a-si alege locul în care sa traiasca si sa-si câstige pàinea. Cred în dreptul femeii asupra corpului ei si cred în eutanasie.
Deci, pot sa spun cu màna pe inima ca ma identific cu crezul acestui señor Savater.



Am trecut apoi la motivul acestei curiozitati, persoana lui Paul Gabor, din articolele caruia i-am facut o traducere lui señor. I-am explicat ca acest fel de a scrie este cel pe care mi-ar placea sa-l pot deprinde. Daca ar fi numai chestie de tehnica! Dar nuantele nu cred ca se pot deprinde.
Si da. Ai dreptate Paul, nationalismul si prostia se vindeca prin calatorii.

Apoi i-am tradus un foarte lung articol publicat pe blogul lui Cristian Lisandru , pe care-l citisem în urma cu câteva zile.

I-au placut oamenii din spatele cuvintelor. În acest moment deja doarme señor, pe sofaua lui de doua locuri din comedor. Pot sa-mi vad mai departe de cusut.

domingo, 10 de enero de 2010

M-am bulgarit cu Marta

Am facut o lunga plimbare cu Marta. Soarele ma îmbia sa zburd pe malul marii. Si chiar am alergat un pic. Càtiva pasi, pentru ca nicotina nu permite plamànilor mei sa se primeasca tot aerul de care au nevoie. Chiar îmi propusesem sa nu-mi mai cumpar tigari astazi, dar viciile sunt mai puternice decàt vointa mea. Si apoi chiar de toate sa ma las?!

Am fotografiat muntii din departare, pentru ca sunt acoperiti de zapada. M-am luat cu joaca pe paseo, si nu v-am facut o fotografie. Pe parbrizul unei masini parcate era foarte multa zapada. Am luat o bucata mare si am început sa-i fac Martei, bulgari. Am învatat-o sa arunce cu ei dupa mine si dupa palmieri. Ràdea cu lacrimi.
Trecatorii si clientii din cafeneau din fata, se uitau surâzând la joaca a doi copii mari.

Zile cu vânt puternic si rece

Deci, este deja Duminica. Am terminat de cusut ce mi-am propus si pentru ca mi-a trecut asa prin minte o idee de a posta si eu poeziile care mi-au iluminat chipul de alungul anilor, am ales poezia Elenei Farago. Duminica va fi ziua mea de poezie, asa cum a Geaninei este Vinerea.

Nu am talentul vostru, prieteni dragi, asa ca am sa postez din creatia marilor poeti ai lumii. Cum bine stiti, nu am citit prea mult în ultimii ani. Nici nu am veleitati de persoana citita. Dar încerc sa tin pasul cu timpurile noi, sa ma dedic tuturor acelor lucruri marunte care mi-au lipsit.

Din 90´am fost într-o lupta contra cronometru cu viata. Fa bani, ca sa poti sa-ti cumperi o masina. Traficul de frontiera a fost singura solutie. Am dormit zeci de nopti în autocare înghetate, vesnic întoarse de la granita, în bataie de joc, pentru ca vamesul nu era multumit de ¨atentia¨ care i se facea.

Serviciu, comert la 250 de km de casa, si iar serviciu. În orele petrecute acasa, coseam lenjerii de pat, de dus la vânzare în Ungaria, sau faceam cumparaturi de alte produse vandabile.

Fata mea, pe care niciodata nu am menajat-o, mai poarta si azi urmele congelaturilor datorate vânturilor aspre din pietele în care degeram. Azi chiar mi-am adus aminte, pe când treceam podul peste râul sec, ca iar am uitat sa-mi pun o crema protectoare. Nu am fost niciodata cocheta.

Poate prea mi-a placut sa fac bani. Îmi dadea o satisfactie aproape carnala. Atâta doar ca nu i-am cheltuit pe mine, ci pe cei din jurul meu.

Cum am mai spus-o de nenumarate ori, cred ca sunt un barbat închis într-un corp de femeie, pentru ca mentalitatea mea este foarte masculina. Sau toate astea vin de la tata, pe care-l ador si astazi.

Chiar ieri vorbeam cu un prieten, ca sunt cinica si a dracului ca tata. Poate pentru ca i-am mostenit caracterul.

Deci, Dulcedeea, sunt orice. Buna pentru unii, puternica pentru toti care au nevoie de mine, toleranta cu cei care nu pot lupta contra demonilor din sufletul lor, îngaduitoare cu cei care ma ranesc, iubitoare si darnica cu cei care ma lasa sa-i iubesc. Si foarte egoista cu lumea mea interioara, care-mi apartine numai mie. Acolo nu accept negocieri.

Nu sunt posesiva. Poate doar impulsiva uneori. Imprevizila de cele mai multe ori. Dar asta sunt eu si eu ma accept. Ceilalti hotaràsc pe cont propriu daca o fac sau nu.

Daca e duminica, sa fie o poezie

Elena Farago - Iubeste-mi Mainile...

Iubeste-mi mâinile
Si ochii
Si iarta-le dac-au fost clipe
În care n-au stiut sa-ti spuna,
În care n-au putut sa-ti dea
Atât cât ar fi vrut,
Atâta – cât poate doru-ti le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznadejdea unei clipe...

Iubeste-mi mâinile
Si ochii
Si iarta-le nevruta vina
Ca prea târziu venira-n cale-ti
Si prea curând se duc de tot...

Dezleaga-mi sufletul de vina
Ca în curând n-am sa-ti mai pot
Aduce-n mâini
Si-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumina...

sábado, 9 de enero de 2010

Mercedes Sosa - Gracias a la vida



Ajnanina, aceasta melodie ti-o dedic tie.
Adina, pentru tine , care iubesti literatura, muzica si graiul dulce latinoamerican.

Textul acestui cântec spune în mai alese cuvinte ce simt eu pentru continentul latino.

viernes, 8 de enero de 2010

Fara exagerari

Mi-am petrecut dimineata la ambulatoriu. Aveam programare la doctorita lui señor Tomas pentru revizarea medicamentatiei. Întâmplarea a facut ca o seara înainte, sa ma sune prietenul nostru, care se plângea de dureri cumplite la ochi. Cum din cauza frigului nu putea merge la munca, a venit sa-i faca si lui tarjeta SIP, ceva în genul cardului de sanatate de la noi. Cum la doamna doctor ora 10 de programare înseamna de fapt cam 11- 11,30 ora de vizitare, am avut timp sa alergam pe la birouri si sa-i rezolvam problema. Întâmplarea a facut ca dintre medicii de familie pe care putea sa-i aleaga, doamna doctor sa fie chiar cu lista deschisa.

Deci l-am luat în cabinet , si chiar daca nu avea programare, a fost examinat si gasindu-i o fisura a trebuit sa fie si tratat. Cu mine, se poarta foarte bine toate asistentele medicale, pentru ca vin des la noi în casa.

Dar pe mine m-a certat foarte rau doamna doctor, pentru ca am slabit prea repede si nu manânc si nu ma hidratez suficient. Deci, am luat aminte, pentru ca chiar daca señor mi-a oferit un loc de veci gratuit, am zis ca nu vreau sa fac un blocaj renal. Si apoi am contract cu señor pe urmatorii zece ani. Ojala!!

Asa ca am mâncat de doua ori salata si beau multe lichide.

Doamna doctor este foarte simpatica. Zice ca noi, românii avem niste fixatii. Din care nu ne scoate nimeni. Când ne intra ceva în cap, greu ni-l scoate cineva. Stie ea ce stie, deoarece copiii ei sunt îngrijiti de o românca. I-am spus doar ca eu sunt unguroaica, deci si mai greu de frânat. Vizitele mele în cabinetul ei sunt foarte lungi. De fiecare data ma întreaba de toti cei de acasa.

Afara lumea asteapta resemnata. Pentru ca face la fel cu toti.

Zi geroasa în Vinaros

Am iesit pe malul marii ca sa adimram valurile care se spargeau furioase de stânci.

Pe J. l-am dus la medic, pentru ca barbatii sunt tare neajutorati. Dar l-au luat în primire dna doctor si dragutele infirmiere, si i-au oblojit ochiul care-l chinuia de doua zile.
poate nu am prins cele mai frumoase valuri, dar îmi înghetau mâinile pe aparatul de fotografiat.
Dimineata cântaream 88,4 kg, dar asta pentru ca nu màncasem nimic de zile. Astazi corpul meu se resimtea un pic, din cauza efortului facut. Cum doctorita lui señor m-a certat rau, am mâncat azi, dar doar salata verde cu rosii, ou si ton. Stropit cu putin ulei. Asta ca sa nu-mi lipseasca nimic din alimentatie.

jueves, 7 de enero de 2010

Gheata, bat-o vina

Am trecut de momentele de depresie ocazionate de petrecerea sarbatorilor departe de cei de acasa. Pe lânga asta, de fiecare data când vorbesc acasa, nu sunt deloc fericita. Tata se simte foarte rau, mama nici ea nu sta bine, soacra, biata de ea, si-a rupt alaltaieri glezna, dubla fractura, si azi este necesara o interventie chirurgicala. A alunecat pe gheata de lânga casa vecinului de mai sus, pe când se întorcea cu laptele proaspat.

Nu sunt acasa alaturi de ei când au nevoie de mine. Si asta te doare. Dar am o datorie de împlinit. Sa câstig banii casei. Sotul si rudele vor trebui sa faca cum vor putea. pe soacra mea o asteapta o lunga convalescenta, de cel putin doua luni. Chiar îsi punea problema cum va coborî la bucatarie cele vreo douazeci de trepte si destui metri care despart camera ei de aceasta. Probabil va trebui sotul sa improvizeze bucataria, acolo, la etaj, unde am si intentionat sa o punem, parte integranta din Livingul urias.

Important e ca operatia sa decurga bine , ca apoi vom vedea.

Deci, nu lasa garda jos, pentru ca de fiecare data apare ceva neplacut.

La munca Giulia, ca numai în ea gasesti satisfactii

Mâine am ora la doctorita de familie a lui señor si abia astept sa vad fata pe care o va pune când va vedea ca am slabit. De luni de zile ma ruga sa fac ceva sa slabeasca si Marta si eu. Marta o interesa cel mai mult. Nu am reusit cu ea nici macar un kilogram, pentru ca ea este sedentara. Carnea de pe ea este flasca, umplata, moale. Nu face nimic altceva decât sa mànânce, sa doarma si sa mearga la WC. Din pacate. O mai pun eu sa pedaleze dar inutil. Dupa doua minute se plictiseste.

Si trebuie sa-i pun mâncare în farfurie, pentru ca altfel señor are impresia ca o înfometez. Deci nu am ce-i face. Plimbarile cu ea sunt anevoioase din acelasi motiv. Comoditatea.

Dar de azi merge din nou la Centrul Ocupational. Deci voi avea si mai putina mâncare în jur.

Eu în schimb, de câte ori merg la curatenie la sefa, dau jos mai mult de 1,5 kg. I-am aratat lui sefa si marti. Nu-i venea sa creada. I-am demonstrat ca curatenia se face cu efort, ca nu degeaba ma întorc cu dureri de sale dupa cele 3 ore de curatenie în forta.

Scosese sefa covorul pe balustrada terasei si vroia sa dea vreo 2-3 lovituri cu coada maturii, sa iasa un pic de praf. I-am zis nu, draga mea. Experimenteaza si tu metoda noastra traditionala. BATATORUL de covoare. Nu m-a lasat pe mine, ci s-a distrat ea vreo o ora. La sfârsit, mi-a spus ca am dreptate, toata zbenguiala ei de la sala de gimnastica nu o oboseste cât un batut zdravan de covoare.

Sa nu mai vorbesc de periatul covorului, care este cireasa de pe tort. Dar mie îmi place sa te loveasca mirosul proaspat de covor umed si curat. De asta niciodata nu comenteaza sefa daca nu apuc sa merg la ea de câte ori ar fi nevoie. Stie ca atunci când am timp si chef, casa ramâne curata.

Acestea fiind spuse, ma apuc de cusut. Gata cu palavrageala. Mai am foarte mult de lucru si fetele astea nu vin la probe. Asa ca eu nu am cum sa va arat ce am lucrat.

Parada oficiala este în zilele de 13 ai 14 Februarie. Timpul zboara si eu mai am vreo 4 costume de care nici nu m-am apucat. Desi cred ca va mai veni si o doamna din vecini care vrea doua fuste, tot pentru Carnaval. Si cum o stiu si pe Alba, va mai aparea si ea , în ultimele zile cu înca unul, în plus fata de cel oficial, pentru seara de dinaintea Carnavalului.

Ma trecea un gând chiar sa-mi fac si eu cu Marta câte unul, sau poate cu Bimbi, acum ca nu mai am picioare asa de groase si ca burta mi se resoarbe. Oricum si grasa eu am dansat pe ritmurile sambei si anul trecut. Si anul acesta nu va fi o exceptie.

miércoles, 6 de enero de 2010

Cura mea de slabire

Dragii mei dragi, pentru ca-mi sunteti dragi, trebuie sa va tin la curent cu evolutia sanatatii mele.

M-am suparat. Prietenii ma tot iau peste picior din cauza kilogramelor mele, care ce-i drept si mie îmi pareau deja prea obositoare. De multi ani am peste 90, dar sa zicem ca nu ma deranjau decât când ma priveam în oglinda, sau când mi-ar fi placut sa-mi pun o haina mai eleganta si statea pe mine ca pe un sac. De Craciun, din cauza ca sunt mai deprimata cu ocazia sarbatorilor am ajuns la venerabilele 97,4 kg. M-au luat peste picior si eu, în loc sa ma înfrânez , am mâncat si în noaptea aceea si ziua urmatoare aveam 98,1 kg, de ciuda ca toti se leaga de ¨tonele¨mele. Da sunt ca o purcica tocmai buna de taiat.

Aveam 86 când am venit aici, în aceasta casa, dar viata sedentara si confortabila a mai adaugat toate aceste kilograme. De câte ori mi se spunea ca m-am îngrasat, mai mult mâncam.

dar acum m-am suparat rau de tot. Toate sunt niste schelete ambulante în jurul meu, si se forteaza sa mai dea jos. Pai las ca va arat eu. Am sa fiu si eu subtirica. Si atunci am sa-mi pun cel mai misto bikini, pantaloni scurti, tricouri mulate.

Deci, azi, dupa vreo zece zile de mâncat mai nimic, am 90,4 kg. Adica 7,7 kg mai putin. Pot sa nu mânânc . Beau cafea decofeinizata , cam jumate de litru pe zi, cu lapte si cu zaharina, beau un suc de mandarine, daca am chef si am mâncat putina salata verde, cu rosii, doua oua si o îmbucatura de peste ton din conserva. Manânc pe rupte bomboane mentolate si beau apa cât pot.

La indicatia medicului meu, iau Furosemid de doua zile si vitamine Supradyn. Fata mea s-a netezit si luceste de neteda, deci nu m-am ridat. Asta e bine.

Din pacate, din cauza agendei mele de croitoreasa ocupata, nu am timp si putere si de gimnastica, dar am sa recuperez peste o luna timpul pierdut, dupa ce voi fi scapat de comenzile pe care le am. Acum merg sa dorm. Sper sa am un somn linistit, cum l-am avut si ieri. Slabesc mai bine când dorm relaxata.

Sper ca aceasta sa se transforme într-o promisiune de care ma tin. Ce pisici....

Apropo, îmi cumparasem, la recomandare vecinelor de la farmacie si o cutie de medicamente, Xenical, dar nu-mi folosesc, pentru ca cica dizolva grasimile ingerate. Pai nu ingerez grasimi, deci nu le iau. Dar m-au costat 100 de euro. Noroc ca mi le-a cerut sefa pentru ea, ca ea chiar are nevoie (cântareste 58 kg).

Deci, sa ma luati de guler daca nu voi posta fiecare saptamâna câte o fotografie cu mine, mai slaba cu câteva kilograme. Si nu ma sfatuiti sa o iau încet, pentru ca eu sunt BERBEC, adica nu am rabdare si vreau rezultate imediate, pentri ca daca nu, ma demotivez.

Slabesc


azi, am deja 7 kg minus.

Holdviola " Látod édesanyám "


Cautând muzica ungureasca pe Youtube, am dat si de aceasta prelucrare a unei balade unguresti. Ascultati-o de dragul meu, chiar daca nu veti întelege cuvintele. E miscatoare aceasta veche melodie.

Bad

Simpaticul Geocer m-a întrebat ce creatie vestimentara am purtat de Revelion. Iata. O bluzita, draga mie, pe care mi-a facut-o cadou Elizabeth, gattita din Italia, vecina mea de 20 de ani. Aici tocmai dansam cu Marta în camera mea, pe muzica lui Michael Jackoson, concertul din 1997, difuzat pe Kanal D. Aici înca mai aveam 98 kg.

domingo, 3 de enero de 2010

La Multi Ani!!! Ema , prietena draga

Multumesc prietena draga ca m-ai facut sa râd cu lacrimi aseara. Mi-a trecut toata supararea dupa ce ti-am spus tot off-ul singuratatii mele. Pentru persoanele cu viata normala , este de neînchipuit calvarul nostru, a celor închise.

Mi-am petrecut, asemeni tie,Revelionul în fata televizorului, singura si trista. Am cusut pâna în ultimele secunde ale anului care-si lua ramas bun. Abia am apucat sa manânc la timp strugurii sortii (asa e obiceiul la spanioli, 12 struguri, la bataile de clopot de la Porta del Sol, din Madrid).

Câteodata , de cele mai multe ori, avem nevoie de un umar pe care sa plângem. Cum ziceai si tu, lumea crede ca daca câstigam, euroi sau dolarei suntem fericite. Nu e asa. Ne lipseste si libertatea. Nu dispunem de timp pentru noi. Vesnic suntem contra cronometru.

Noi am ales acest stil de viata. Nu regret deloc pasul facut, dar sunt foarte vulnerabila. Multumesc de suportul celor care ma viziteaza, si pe care probabil îi plictisesc.

Pe parcursul acestor ultimi ani, am pierdut caldura caminului, a prietenilor, a atmosferei atât de cunoscute a societatii de acasa. Daca acest fragil echilibru este rupt, avem nevoie de îmbarbatare sa mergem mai departe.

Si suntem dispuse sa ascultam pasul celeilalte. Am avut mare noroc sa te cunosc EmaHategan.
Si acum mai râd amintindu-mi povetele tale. Toata recunostiinta mea, ca un nor pufos, ROZZZZ, pluteste peste Atlantic si desert catre tine, în Arizona.

viernes, 1 de enero de 2010

Sefii de revelion


va prezentam ultima creatie vestimentara realizata de Casa Giulia si purtata cu mare eleganta de Señora Enma Alonso Selma. Deci mi-am dat examenul de autorizare. Enma, împreuna cu sotul, Juan , au petrecut Revelionul la o statiune balneoclimaterica, scumpa. Amândoi au fost eleganti. Sunt o pereche frumoasa. Seful zice ca el e cel mai...Sunt foarte draguti.

început de drum

Mi-am petrecut parte din noaptea de ieri alinând tristetea altora. În felul acesta am uitat de a mea. Cum s-ar zice, sunt buna la plàns pe umerii mei. Sau mai bine zis sunt acolo la nevoie. Mi-am facut bilantul anului. Am facut si bune si rele. Am daruit mult si am primit pe masura. De ce as putea sa ma plâng?! Nu mi-am pierdut serviciul, nu mi-am pierdut mintile. Am învatat sa pictez, sa croiesc mai bine. Mi-am propus chiar sa ma înscriu la o scoala de dans. Asta pentru ca am vazut acum un film superb cu Richard Gere si Jennifer Lopez. De fapt cochetez cu ideea aceasta de ani buni, doar ca mi-era rusine.

Am primit multe mesaje si m-a sunat chiar medicul, cel mai bun prieten al meu, atent la astfel de detalii, cu putine minute înaintea anului nou. M-au sunat sefii si mi-au spus ca sunt frumoasa, coafata si machiata. M-au sunat copii, care erau toti reuniti la o pensiune în apropierea orasului Borsa.

Mi-au multumit de ajutorul dat pe ultima suta de metri , verisori disperati.

Am cunoscut oameni cu suflet, prin intermediul internetului. Va multumesc tuturor pentru urari.

M-au sunat fosti profesori si mi-au urat un an bun. Ce as mai putea dori?

Nu am sunat pe nimeni, nu am trimis mesaje de felicitare, nu am intrat pe bloguri.

Am fost pe malul marii, si acolo, toata tristetea dispare în fata maretiei si imensitatii ei. Nu poti sa te întorci trista de la ea. Absoarbe toate energiile negative si ti le înapoiaza înzecit, pozitive.
Niciodata muntii nu au acest efect asupra mea. Poate pentru ca acolo natura nu este în continua miscare. La mare, te uiti la zborul lin al pescarusilor, la fàlfàitul de aripi a unei pasari, gata sa se arunce asupra prazii. Azi chiar am vazut asa ceva. O pasare, care batea din aripi, ca sa ramàna pe loc, si apoi aruncându-se glont spre un tufis. Nu am avut timp sa scot aparatul de fotografiat, atàt eram de emotionata de scena batailor de aripi pe loc.