martes, 30 de noviembre de 2010

Alte bazaconii...între mic dejun... povesti cu nora mea...si señor de schimbat din nou si din nou...Dar ce conteaza...Barça... a câstigat El Clasico

Am dormit putin. Îmi luasem pastile de dormit si eram hotarâta sa ma odihnesc cele minim 8 ore. Nu a fost sa fie asa pentru ca am gasit meciul FCB - Real Madrid transmis de ai nostri. Doamne ce spectacol fotbalistic. Eu... la masina de cusut, în fata televizorului. Parca si degetele mele prinsesera aripi. Deh...adrenalina unei partide în care favoritii tai câstiga. La fiecare gol am zburat în jos pe scari pentru ca sa sarbatoresc împreuna cu señor. De doua ori am sunat-o pe Enma la restaurant. Seful si prietenii lui îsi rodeau unghille livizi. În galagia si haosul de acolo auzeam cum urla la Enma sa lase telefonul. Cred ca m-o fi facut vrajitoare si câte cele... dar eu jubilam în camaruta mea...cu un vermouth alaturi. Eu doar îl avertizasem ca nu au sanse de victorie favoritii lui. Sunt prea îngâmfati. Si iata...modestia si tenacitatea clubului meu preferat a fost cea care a învins. Deci...am dansat ca si negrii din Africa dupa fiecare gol. Am pupat mâinile si fruntea lui señor. Cred ca am sa-i provoc involuntar un infarct lui señor cu prea multa mea exaltare în timpul unei partide bune de fotbal...

... Ziua de ieri... Da... A trecut. Din leftera cum am fost... m-am trezit în bani...si am cheltuit în mod nesabuit. 350 de euro într-o zi. Adica într-un singur magazin. Acum îmi fac socoteala cum am sa ajung din nou la sfârsitul lunii. Le-am facut copiilor cumparaturi... si i-am cadorisit si cu un set de oale sub presiune... Si cam ce se pune în oale... Astazi nora mea face racituri...la distanta. Acum astept sa-mi spuna ca se descurca. Oala nu va face raciturile tulburi... La foc molcom se face orice supa la fel de transparenta ca si cea în oale normale...

... Sefa ca de obicei si-a facut cruce când m-a vazut cu doua caruri pline. Dar...si ea a cheltuit 100...si zau ca nu stiu pe ce... prostioare...nimic serios. Macar eu am umplut congelatorul si am cumparat si oalele. M-am simtit ca si acasa...când ma pregateam de sarbatori. Cam 20 de kg de carnuri... Da...aici se cumpara ...caserole de câteva sute de grame... Eu înca nu mi-am iesit din tabieturile de acasa. Mult si bun. Si apoi...cu congelatorul plin... trece cumva si luna...

Eu nu mi-am pastrat nici un tip de carne. Nu vreau sa manânc. Am 8 iepuri...si am sa ma fortez sa-i manânc... la un moment dat. Ieri nu am mâncat nimic. Aveam 64,4 kg aseara. Gimnastica numai fac. Nu am chef. Daca slabesc... mi se încreteste pielea pe burta si-mi pierd sânisorii. Fata mi se urâteste si nasul parca se mai ascuteste. Parca nu e destul de ascutit si asa?! Deci... sorry... acum am alte prioritati. Am început costumele de Carnaval. Primele doua. Pixi... ma ajuta. Adica...îmi motoleste tiparele, sta pe masa de croit si se agata de materiale. Si nu pot sa-l dau jos nici cu vorba buna nici cu dojeneala. Dar este asa de placuta compania lui... Pacat doar ca nu pot sa cos cât si când as vrea. Casa este deja dezordonata. Livingul...ocupat de materiale...tipare. Camera...de strâns în fiecare seara... Pantaloni de strâmtat la prietenii copiilor... Noroc ca mi-a promis nora mea ca vine câteva zile...ca sa ma ajute.

domingo, 28 de noviembre de 2010

Bazaconii...

bandido...
Yo seré el viento que va
Navegaré por tú oscuridad
Tú, Rocío, beso frío
Que me quemará
Yo seré tormento y amor
Tú, la marea, que arrastra a los dos
Yo y tú, tú y yo
No dirás que no
No dirás que no
No dirás que no

CHORUS
Seré tu amante bandido, bandido
Corazón corazón malherido
Seré tu amante cautivo, cautivo
Seré auuuuhhh
Pasión privada, dorado enemigo
Huracán, huracán abatido
Me perderé en un momento contigo
Por siempre

Yo seré un hombre por ti
Renunciaré a ser lo que fui
Yo y tú, tú y yo
Sin misterios
Sin misterios
Sin misterios

Repeat - Chorus

Por siempre, seré tu heroe de amor
Uhh Seré tu heroe de amor
Seré tu heroe

CHORUS 2
Seré el amante que muere rendido
Por amor por amor malherido
Seré tu amante bandido bandido
Seré auuuuh
En un oasis prohibido prohibido
Por amor por amor concebido
Me perderé en un momento contigo
Por siempre seré tu heroe de amor
Por siempre seré tu heroe de amor.

Brrrr...ce frig este si la noi... dar nu... mie nu mi-e frig... Nu...eu sunt doar confuza. Am si nu am laptop. Adica am... un sistem nou de operare...cu care înca nu m-am obisnuit. Nu-mi mai merge nimic... asa cum stiam eu. Mi-am pierdut parte din mine... odata cu reinstalarea noului messenger, noului Skype, noului RealPlayer... Nu-mi gasesc fotografiile. Copiii acestia m-au lasat nuda si dezinformata. Mi-au turuit timp de jumatate de ora despre schimbarile facute... Adica ce credeau?! Ca vorbesc cu un specialist în informatica.?! ... Nu mai am listele mele de muzica...desi am videoclipurile. Nu-mi functioneaza castile...deci sunt disperata, îmi rod unghiile... de suparare pe mine. Nu am timp acum sa ma pun la curent cu noutatile cutiei mele... Semnalul de internet îmi este foarte slab... doar este furat...ce pretentii am?!... Draguta de Enma spunea astazi ca sunt într-o faza de deprimare avansata, asta pentru ca aveam disperata nevoie de o tigara... Ea nu întelege cum e cu dependentele si cu abstinenta. Nu am tigari pentru ca sunt leftera. Sunt leftera pentru ca sunt înainte de salariu si pentru ca sunt prea darnica. Dar de aici si pâna la depresie e cale lunga. De ce as fi deprimata?! ... El-ul latin aterizeaza cu frecventa în fotoliul livingului meu. Cica acum avem timp sa ne cunoastem... adica sa si vorbim ... Uneori ne trezim spunând aceleasi lucruri...în acelasi timp. Este doar un copil infantil. Atât de infantil...iara eu nu sunt cu nimic mai buna. Întineresc doar ce ma priveste. Eu râd de el --- el de mine... El ma provoaca pe mine...eu pe el. Ies scântei... si ne distram. Dansam... ne iubim... muncim... urmeaza sa ne îmbatam împreuna si atunci putem spune ca am trait toate senzatiile cu el. Îl amenint ca am sa renunt la el. Si atunci îmi cânta... yo soy tu amante bandido... iar eu ma uit peste ochelari la mutrisoara lui de dracusor...

- Esti doar un accesoriu de lux pe care în acest moment mi-l permit. Dar tot ce ai în pantalonasii tai nu valoreaza nimic fara sentiment. Daca nu as simti ceva pentru tine ... nu ai fi decât unul în plus sau în minus. Parerea mea nu s-a schimbat. Voi, Barbatii, valorati doar cât cele câteva minute de placere pe care ni le oferiti. Ma rog tu... ai darul de a face extrem de placute acele câteva zeci de minute... dar trec si acelea si fugi iarasi acasa... Eu ramân cu ale mele taceri.... si sincer pe zi ce trece ma întreb mai des ce pisici avem sa ne oferim? Semanâm atât de mult. Suntem senzuali, traim la maxim momentul... si apoi ce?! Si mai apoi ce ne mai asteapta?! Cred ca ma oboseste chiar si aceasta stare de fericire si multumire carnala. Adica nu ma multumeste doar atât iar mai mult nu se poate. Doamne ca nu am stiut ce nasoala este viata de vioara a doua...

... Deci... ascult radio... asta pentru ca nu am chef sa-mi selectez acum muzici si liste. Nu ma uit nici la TV... pentru ca as fi avut prea multe de scris si acum nu-mi gasesc cuvintele. Astazi, acum, în acest precis minut ... nu am nimic de facut. As vrea sa cos...dar este duminica. Nu am materiale de croit...adica nu...am ceva...dar nu am chef. Am început croitoria în forta. Primele comenzi de carnaval. Lipsesc accesorii...si nu este chiar asa de usor costumul cum credeam. Am uitat ce pacatoase sunt materialele astea supraelastice. Si apoi... pe când m-as pune mai bine sa cos... trebuie sa cobor în living, la señor... asta pentru ca am constiinta. Adica mai am glasul interior care ma mustruluieste destul de des... si ma scutura. Poate ca sunt nebuna... si nu vad semnele atât de vizibile ale nebuniei. Chiar am sa cred si eu ca sunt nebuna. Pâna acum m-am multumit doar sa râd în sinea mea de cei care ma privesc cu suspiciune. Fac pe proasta...desi poate chiar sunt. Fac pe desteapta... ceea ce cu siguranta nu sunt. Spunea o prietena ca este din cauza acestei luni neutre...ma refer la noiembrie. I... had the time of my life... Da... doamne ce amestec de muzica irascibila...remixuri...aiurite. I`m telling you... I had the time of my life...and I never felt this way before...

... merg la culcare înainte de a mai scrie si alte aberatii. Dragii mei... Abbilbal...Zamfir si anonima mea preferata...VA PUP... Scuzati ca v-am raspuns nici macar în seara aceasta. Sunt în cautare. Adica...printre picaturi încerc sa descifrez tainele ascunse în laptop.

martes, 23 de noviembre de 2010

Vuelve...que el tiempo pasa y yo te he hecho de menos...

Aveam nevoie de raspunsuri. Toata ziua m-am înfrânat. Am început de câteva ori sa scriu un mesaj...pe care mai apoi ratiunea ma facea sa-l sterg. Da... trebuia sa-mi repet în nestire acelasi si acelasi vers...¨s-astepti dar nu cu sufletul la gura... de toti sa-ti pese...si de nimeni prea¨...

...Deci... eram hotarâta pentru a nu stiu câte-a oara sa mi-l scot din suflet si implicit din viata. Nu vroiam decât sa stiu ce s-a întâmplat joi seara.... Ziua a trecut nasol. Mi-era frig, nu aveam putere de nimic... si nu din cauza ca era luni... ci doar pentru ca nu eram eu cea care fusese în toate facultatile mintale... Apoi... am avut nevoie sa-mi confirm eu mie ca feminitatea mea este intacta. Ca sunt puternica si de neclintit...

Nu a durat mult... a venit seara... si am primit raspunsurile. Peste asteptari... Confirmau senzatiile traite. Deci era adevarat... Flashurile nu au fost vis. Nici spasmurile corpului meu. Nici privirea acea de fiara care ma devora. Am fost si a fost o fiara dezlantuita... Si iar ne-am daruit nebanuite placeri... de asta data... doar cu vermouth...la bord. Nu a fost cu nimic mai prejos... dar nu a fost la fel. Mi-e sete de tine... asa cum tie ti-e sete de mine. Da... voi încerca sa scot din vocabular patetica. Cum ziceai:

- Esti toata o femeie. Frumoasa, atragatoare, puternica... Emani forta si dorinta. Schimba-ti felul în care te privesti. Trebuie sa te vezi prin ochii mei. Asa cum ma uit la tine când îti spun ca esti femeia mea asa trebuie sa te vezi. Si... lasa-ti pulpele asa cum sunt. Ma baga în boli sa le vad si sa le simt... Lasa-ma sa ma bucur de ele...

... Am urcat din nou în nori... Doar ca mi-au fost confirmate mai puternice sentimente. Nu vreau sa te mai vad înger al decaderii. Nu vreau sa te doresc si... nu vreau nici tu sa alergi imediat ce poti la mine... Dauneaza... celor dragi tie... iar mie si mai mult. Cu cât te vad mai mult...cu atât te doresc mai mult. Deci nu ma privi, nu ma domina, nu mai fi atât de sincer cu mine. Minte-ma...si poate asa ma voi debarasa de tine. Fii egoist si meschin... Dispari...si nu ma mai cauta. Nu ma mângâia... nu ma saruta... nu ma incita. Si nu-mi mai spune ca o femeie are nevoie de barbatul potrivit care sa o faca sa simta puterea feminitatii sale. Nu-mi adora porii si nu ma saruta cu nesat... Poarta-te rece... ca majoritatea celor pe care i-am cunoscut. Numai fi asa de latin... Da...stiam eu ca te-am dominat... stiam ca sunt în stare... Dar te-ai lasat si chiar ti-a placut... Si acum vrei din nou. Unde, pâna unde?! ... Departe... Traieste momentul fara a-ti face planuri... Traieste doar aceasta clipa... sublima. O meriti!!!
... Da dragul meu... a fost cea mai nebuna si sublima noapte de când ne cunoastem... Eu... nu o voi uita... sigur... sau poate da... pentru ca vor urma altele si altele... Un timp...si apoi ?!
Da... mai apoi nici macar noutatea unor senzatii intense nu va umple golul singuratatii noastre. Pentru ca suntem nascuti sa fim singuri. Sa ne bucuram de clipele de liniste... visând la clipele intense. Nu se poate trai multa vreme la maxima intensitate...

domingo, 21 de noviembre de 2010

Ochii vad... si am pofte ciudate...

Mi-a fost frica de vizita Karinei. Încerc sa fie totul perfect si sa fie multumita. Ea este foarte serioasa si exigenta. Se pare ca totul a iesit bine. Am si primit cadouri din partea ei. Motanul pe care-l avertizasem sa se poarte decent... a fost la înaltime... adica mai bine zis...a dormit si a tors mai tot timpul desi eu jur ca nu l-am drogat. Ma rog a îndragostit si inima Karinei si a lui Ramon... micutul, cel mai tânar nepot al lui señor... care cu placere l-ar fi dus acasa alaturi de ceilalti 6 din casa.

... Eu... dormit prost... trezit prost... si simtit prost...mai bine zis rau. Manânc prea mult. Gatesc prea mult în ultimele luni. Formele mi se rotunjesc spre satisfactia unora si spre nemultumirea mea. Karina mi-a spus ca arat mult mai bine decât în vara când m-a vazut. Da... e mai rotunjoara fata mea, pielea neteda, luminoasa. Ma are în grija Amalia, pritena mea doctorita, doar eu nu ma tin de recomandarile ei...

... Terminat vizita, fugit eu la Enma... aveam nevoie sa-mi încarc bateriile cu un gin tonic. Baut si seful cu mine... Parca astazi îmi iese greata de la cei 7 iepuri ce am curatat ieri. Am... 15 în congelator... 10 ai mei si 5 ai lui medico ( a trebuit sa-i mut la mine în casa pentru ca Amalia care locuieste în casa lui metge nu putea sa deschida usa congelatorului la gândul ca acolo sunt nevinovati iepurasi sacrificati. A trebuit sa-i si dezinfectez congelatorul... pentru ca ea are obsesiile si maniile ei, duse la extrem, ce-i drept. Dar eu... m-am învatat sa vad doar latura buna a persoanelor... celelalte fiind trecute cu vederea) ... Deci... mi-e greata de cuaratat iepurasi. Lui fratele lui seful îi este greata si lui... dar tot merge la vânatoare... deh, nevoia de adrenalina. Ieri au pierdut din nou desi eu si sefa nu am fost la partida. Deci nu sunt eu cea care le aduce ghinion....ci ei sunt nesincronizati, ca sa nu spun altceva...

... Ar trebui sa urc sa fac ceva gimnastica. Mi-am pierdut forma fizica. Ieri nu am fost în stare sa alerg, astazi am mâncat nu mult... dar am o foame în mine care prevestestete o seara cu prea multe tentatii. Ce ar trebui sa fac sa ma motivez?! Cum sa pot eu slabi daca C... vrea kilograme si rotunjimi?! ... Hm... cum sa-mi trasez eu viitoarea mea viata?!...

Ce vreau eu?... Sa alerg si sa fiu în forma. Sa zburd... pâna mai pot. Singura sau cu Enma. Da... parca o vad pe draga de ea cum îmi lipea ochelarii acum o ora. Ma uitam la pielea cazuta si ridata de sub barba si de sub gât. Ce frumoasa a fost si ce se vede trecerea anilor... Ce dulce este fetisoara ei... si nu este cine sa o priveasca cu ochii mei. O pupasem pe burta... în living... si atunci mi-au cazut ochelarii. Nu s-au spart cristalele...s-a rupt doar plasticul în acelasi loc unde s-a rupt când m-am asezat pe ei... Seful râdea de mine... ca sunt nebuna...si imprevizibila. Deh... asta a fost reactia mea... la cadoul primit din partea celor doua surori... Enma si Karina... Nu este cadou de Craciun... este doar un cadou la care s-a gândit Enma... când si-au împartit bijuteriile ramase de la defuncta señora Sofia. Deci... si eu am mostenit...cercei si un inel ...perle albe si câte 5 zirconite... superb dispuse în evantai. Atâta doar ca m-a avertizat sa nu ma prinda ca le voi face cadou. Hm... ce bine ma cunosc...

... Si uite asa... tentatia m-a facut sa aleg din cele multe pe care Enma vroia sa le duca la topit... atâtea piese ca am impresia ca-mi voi da tot salariul. Nici ca-mi pasa... pentru ca este pentru prima data când fac o achizitie masiva si la jumatate de pret. Vine ziua copilului, a lui mama si a lui tata... toate în decembrie... Deci... copilul care împlineste 25 de ani... va avea o surpriza pe masura. Si mama la fel. Tata...hm... vom vedea cum vom combina lucrusoarele. Acum am sa merg sa-mi pun perlele si am sa-mi spun ca sunt tânara, frumoasa si iubita... Nu... a venit Enma...si merg sa fac abdominale. Lasam perlele pe alta data...

viernes, 19 de noviembre de 2010

unde am fost?! ... voi mai ajunge vreodata?!

As vrea sa stiu ce s-a întâmplat aseara.

Ieri seara... Flashuri îmi reveneau în memorie...dupa care aceea senzatie de malestar... rau... senzatie de voma, când nu-ti poti ridica capul, nu-ti poti coordona miscarile... dominare, posesie carnala, cuvinte pe care abia le distingeam, cuvinte pe care le îngaimam. Si apoi trupuri dezlantuite, de fiecare data în alt colt al patului, pe alte frenetice ritmuri. Minute care pareau ore. Atingeri insuportabile...

El abia ce îsi aruncase jerseul. Ma urmarea stând în picioare lânga pat. Astepta reactia mea. Eu culcata. Eram cu spatele la el...cu ochii închisi. Tricoul alb cu gaurele, chilotei de dantela roz, sutien roz... Simteam doar ca se apropia...îngenunchea ca la o ofranda, extaziat în fata rotunjimilor unei Venere care i se oferea. Ma devora cu privirea. O simteam, asa cum îi simteam si respiratia sacadata, de taur în calduri. Înca se stapânea. Nu vroia sa grabeasca nimic. Ma provoca nemiscarea lui. Eu stiu ca pluteam. Îmi alunecau picioarele pe cerceaful moale. Mi se frecau unul de celalalt involuntar. Incontrolabile serpuiri. El urmarea gesturile si comportamentul meu. Eu... ma pierdeam undeva în necunoscut, în abisul simturilor...Sarutari si usoare atingeri cu limba. Pe gât... pe spate... pe coapse... pe vârful degetelor de la picioare. În sus si în jos...Minute în sir... Nu... timpul numai curgea... se oprise în loc. Si apoi numai stiu de mine. Încercam sa deschid ochii... sa pot domina situatia. Încercam sa-i recunosc chipul drag. Ma întrebam daca este el sau altcineva?! Tricoul lung disparuse dintr-o miscare. Si celelalte alunecau în jos... lin. Stiam ca nu as vrea sa pierd nici o secunda. Vroiam sa mi se întipareasca în memoria carnii si a sângelui care clocotea în arterele mele. Da... carnea are urmele furiei ce ne stapânea dar eu am pierdut succesiunea clipelor de extaz. Stiu...simt... aud cuvintele lui... îl mai vad, îl mai simt... Orgasme peste orgasme din neputinta de a ma reculege dupa unul, si altul, si altul... Si iar atingeri, sarutari pe tot corpul. Vàrfurile degetelor trecute ritmic peste tot corpul , ca o tortura a maximei placeri. Torceam ca o pisica... Îmi mângâia si saruta gâtul încordat... Îl posedam eu... Îl dominam... Asa cum ma învatase tot el... Îmi multumea... Îi multumeam la rândul meu cu alte sarutari... Mi-a fost greu sa ma ridic de doua ori sa ajung sa ma reîmprospatez, sa ma spal cu apa rece care sa-mi racoreasca trupul încins... Râdea de mine si-mi spunea ca este inutila orice tentativa de scapare...Primele dati nici nu am putut...asa ca bogatia lui a inundat o data, si înca o data, si înca o data interiorul meu. Nu a fost real... sau poate el a fost doar o fantasma. Sau poate chiar l-am amenintat ca ajunsa din nou la luciditate am sa-l omor pentru ceea ce mi-a facut si-mi facea în continuare. Râdea la mine cu fetisoara aceea de înger în decadere si ma poseda, ca un demonio. Îmi înfigeam unghiile în carnea lui si cautam cu disperare sa ma dezmeticesc. încercam sa-l îndepartez si în acelasi timp sa-l simt mai adânc în mine. Aveam degetele crispate în cârliontii lui. Si muzica aceea care ma înebunea. Ma întreba din când în când daca sunt lucida sau nu. Cine stie câte m-o fi întrebat si eu i-oi fi spus. Deja se stia stapân peste femeia lui:

- Eres mi hembra LOCA... Ti-am spus sa ai rabdare si am sa-mi petrec o noapte întreaga cu tine. Îmi place carnea de pe tine. Vreau chiar sa mai pui câteva kilograme. Îmi place ca o femeie sa aiba rotunjimi... Picioarele tale ma înebunesc... Pulpele tale fine ma excita. Adândicimile tale îmi apartin... Tot corpul îmi apartine numai mie. Que rico... ce bogat si ce suculent e totul.
- Ma iubesti?... am îngaimat cu ochii întredeschisi?
- Mi-esti foarte draga...
- No es lo mismo... nu e acelasi lucru, am raspuns abia perceptibil. De ce m-ai acostat pe strada?! De ce nu am plecat mai departe?! Ochii tai jucausi m-au fascinat... Daca stiam ce o sa ma astepte... o luam pe alt traseu.
- Stiai ca adâncimile primitoare ale unei femei se adapteaza dupa barbatul care o stapâneste? Zi de zi esti mai mulata si mai pregatita sa ma primesti. Te-am domesticit. Acum numai poti fi a altuia. Nu ai mai simti nimic. Esti doar a mea.
- Macho latino... vrei sa ma stapânesti cu totul. Mâine, da... mâine am sa fiu lucida si nu am sa-ti mai deschid poarta raiului! Dar astazi, astazi îti apartin cu trup si suflet.

...Parca mai conta ce spunea ?! Mai aveam pe retina minutele când am dansat dupa ce au plecat sefii. Seful îl întâlnea pentru a treia oara si se lansasera în interminabile conversatii. Privirea aceea devoratoare, miscarile iuti, precise. Unduiri de corp... pasi de salsa, tango, pasodoble. Atunci m-a aprins... si nu am mai putut fi opriti.

- Nu stiu daca am sa pot prinde ritmul firesc ale miscarilor tale...
- Nu ai cum... m-am nascut în capitala salsei... e în sângele meu.

... Si acum încotro?! La ce nivel poate ajunge placerea si extazul?!
... Era ca o stare de hipnoza... din care parca m-am trezit la un pocnet de degete. Îmi spusese ca asa va fi. Dar mi-a spus dupa ce... Era prea târziu atunci deja. Jur ca am sa-l omor. Asta peste ceva timp... acum mai am de descoperit înca alte si alte taine. Acum doar ce am sa-l chestionez despre ce fu, cum fu si de ce eu nu-mi amintesc decât flashuri. De ce mi-a rapit vroit ...amintirile?! Sau poate fac parte din experienta?! :
- Unde ai învatat nebunule sa oferi atâta placere?! Si de ce doresti sa oferi si nu sa si primesti?! Supune-ma! Sunt a ta!
- Poate ar fi trebuit sa ma fac prostituat de lux. Îmi câstigam mai usor existenta decât în constructii. Ti-am spus doar sa ai rabdare... si am sa fiu ca înainte. Esti a mea... Si mi-ai oferit placere... doar ca nu-ti mai amintesti. Las ca-ti vor reveni în memorie...poate mâine.

... Stiu doar ca ma dorea. Îmi cânta, desi eu nu desluseam cuvintele. Îmi cânta si pe engleza... si abia daca-l întelegeam. Trebuie sa-i dau lectii. Macar în ceva e si el nestiutor. Se suprapuneau melodiile lui cu muzica de pe KissTv. Parca spusese Miquel Bose... Sevilla.
Acum stiu... mi-a cântat aceasta melodie si ce mult seamana vocea lui calda cu a lui Bose. Pacat ca nu a putut sa se realizeze ca si muzician. Ce diferita ar fi fost viata lui. Iar eu... nu l-as fi cunoscut. Oare trebuia sa se întâmple asa?! Oare nu putea sa fie soarta marinimoasa cu el si sa ma lipseasca pe mine de aceste clipe minunate?


Parca-mi cânta Mi Gitana de Shakira. Da... câte ceva îmi revine în memorie. Se pare ca nu eram destul de dusa dac-mi mai aduc aminte ca-i traduceam din engleza. Sau totul venea din ungherele subconstientului meu. Îmi vorbea, turuia, râdea, ma înebunea... si iar ne apropiam. Parca îi adusesem patru croisanti cu ciocolata!? Îi era foame... si totusi le-am gasit trei intacte si unul pe jumatate, pierdut printre cearceafuri. Se pare ca nu am avut rabdare sa-l termine nici pe acel unul. Eu sau el?! Cred ca eu... pentru ca revad felina care se apropia iar si iar de gâtul, umerii si buzele lui...si apoi iar se rupea filmul... si ma trezem doar dupa ce ma inunda... Se revarsa în mine. Si iar aveam un moment de luciditate si iar îl amenintam... si iar ma pierdeam si iar ma poseda si iar îl posedam.... Îmi aminteam cuvinte, el îmi repeta altele pe care le spusesem eu. Oare am vorbit în spaniola sau în alte cele limbi¿ Oare el mai tine minte ceva?!

Mai apoi... a plecat. De la fereastra îi vedeam masina. Muzica data la maximum... el dansând pe scaunul masinii... masina demarând în viteza si eu cu o urma de îngrijorare... Oare va putea ajunge acasa întreg si sanatos?... Oare a fost vis sau aievea?...

Stiu doar ca am nevoie de ceva sa ma reîmprospatez. O baie fierbinte. Gimnastica la sala... desi nu sunt în stare deocamdata nici sa ma gândesc. Sau mai bine curatenie... vine mâine Karina. Trebuie sa fie totul perfect. A fost vis sau a fost aievea? Oare e întreg? Nebun e EL.... LOCO... nu eu. Si doamne ce nebun tânar si frumos mi-a scos în cale soarta pe 7 iunie 2010.
Rochita roz, ochelari de vedere, blonda cu picioare bronzate. De ce tocmai eu?!

... Mai rasuna în auzul meu vorbele lui...spuse în clipe pierdute în ceata simturilor:

- Ti-am spus ca ai sa ai parte de nebanuite placeri. Lasa-te doar purtata de val... abandoneaza-te si nu încerca sa te abtii de la nimic. Nu mi te opune... nu ai cum sa-mi rezisti... Esti femeia mea...

... Ma întreb daca asta mi-am dorit. Ca sa-ti doresti... trebuie sa fii ìn cunostinta de cauza. Sa poti decide. Eu...nu am cunoscut aceasta stare...deci nu as fi putut sa mi-o doresc. Din necunoastere si nepricepere. Si uite... am mai apucat sa am parte de alte si alte nebanuite senzatii. Acum poate sa nu mai vina ... luni de zile. Nimic nu mai este cum a fost. Eu m-am transformat si m-am gasit. Abia acum l-am cunoscut. Era mai bine sa nu-l fi cunoscut?! Mai aveam parte de furia sexului dezlantuit?! Mai pot da înapoi?! Vreau mai mult?! Regret ceva? Cred ca l-am cautat si asteptat. Nu am sperat. Era imposibil de imaginat. Visez. Nu vreau sa ma trezesc din vis. Nu acum. Nu în aceasta zi cetoasa. Da... am stat pentru câteva minute în bratele lui... cu spatele la el. Ma simteam fragila, protejata, dorita, apoi din nou posedata. Mi-am dat jos scuturile si numai sunt femeia puternica. Sunt dependenta de farmecele lui. Pe pisici... îmi vreau autocontrolul înapoi. Nu am sa ma las eu sedusa, dominata. Hai, trebuie sa-mi vin în fire. Promit sa-l cert când va veni astazi. Promit sa fiu rea cu el. promit sa nu ma uit pofticios la mâinile si ochii lui. Promit sa ma îmbrac gros, urât, sa ma ratoiesc la el. Promit sa fiu o bestie. LOCA...auzi la el. Eu?! Para nada... sunt un îngeras...

La plecare mi-a cerut sa-i cobor toate melodiile de la Def Leppard... texte, acorduri...
... deja auzeam melodia aceasta din masina lui...era pe discul facut duminica... Mi LOCO... Ai grija de tine, mi amor !!! Oare cine are mai mare nevoie de compania celuilalt?! Eu sau el?! Mai am nevoie de el? Ar fi fost mai bine sa nu cunosc aceasta senzatie?! Nah.... trebuia sa se întâmple. A fost scris sa fie.

jueves, 18 de noviembre de 2010

Decebal catre popor



Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!


...da...frumoasa aceasta poezie pe care i-am tradus-o dintr-o suflare lui señor...explicând de ce suntem neam de caposi, care nu se tem de moarte... ( care este neamul meu, de fapt?!... deh... m-am scolit la români...asa ca nu stiu cine si ce au facut ungurii. Acum este prea târziu sa ma informez, pentru ca mi-e totuna... ) Din zei daca am fi scoborâtori...c-o moarte toti suntem datori... Eu scot acest vers din context... E parte din crezul meu... Moartea face parte din viata asta de rahat. Dar hai ca nu am sa ma lansez în inutile filozofari. Aseara spuneau într-un serial ca nu e bine sa gândesti. Voi încerca sa urmeaz astazi acest sfat. Da...era în sotii de militari...pe Diva. Deci...azi nu gândim... Facem orice... coasem, frecam ici pe colo, prin partile esentiale aceasta casa si ascultam fara sa ascultam de fapt muzica...
... ma gasesc între tabere si convingeri opuse. Toti au amintirile lor despre Querra Civil. Au apartinut din pura întâmplare taberelor adverse. Señor...rosii, ceilalti... de dreapta. Eu îi ascult pe toti...si pot doar sa spun ca toti au fost niste animale dezlantuite. Nu armatele au facut atrocitati...ci oamenii, canalii apartinând rasei umane. În numele a ce?! Nu cred ca frica m-ar fi putut sa fac sa fiu inumana. Cu atât mai putin credinta sau alte prejudecati. Poate au acumulat atâta ura în anii tineretii încât astazi în ciuda deschiderii catre democratie... nu pot sa o asume. Nu are a face cultura mea de doi bani. Te nasti bun sau egoist. Este în tine...din clipa în care te nasti. Si nu gasesc bunatatea în cei din jurul meu... în ciuda pregatirii lor mult superioare. Au mila pentru toate fiintele...mai putin pentru oameni. Conteaza culoarea, originea, interesele care-i leaga de cei cu care vin în contact. Unele meserii ar trebui sa fie nobile... dar sunt doar o fatada, o meserie... Mai face cineva ceva din vocatie?!

... Ieri ne-am contrazis pe tema calugaritelor de clausura. Parerea mea este ca nu sunt în stare sa asume lupta cu viata si cu vulgaritatea. Cica spunea ca trebuie sa ai nevoie sa te realizezi la nivel superior... Nu pot accepta ca o tânara de 24 de ani, care studia dreptul, era de conditie buna, avea logodnic... a ales manastirea din vocatie dobândita. Pot accepta sa o faca o femeie matura... pentru care viata sa numai aiba taine sau provocari, ca o oaza de reculegere. Dar nu o tânara. Ceva nu era în ordine în sufletul acelei tinere.... Dar uite...iar ma trezesc gândind... si asta nu e bine. Cine sunt eu sa judec si sa enunt opinii. Fiecare are dreptul sa-si traiasca viata cum doreste. Si apoi sa nu o uitam pe Isabel Guerra... calugarita de clausura...pictorita!!!Parca as accepta o viata în care sa vad numai sevaletul si culorile în fata mea si sa nu am nici o alta grija... decât sa uit...




miércoles, 17 de noviembre de 2010

Brate deschise


Mergeam pe ploaie câtre oras. Pasul apasat, geaca de blugi, umbrela. Eram binedispusa. Ma machiasem si chiar fusesem flatata de cuvintele româncei care vine sa faca curatenie la una din vecine.Îmi spusese ca arat superb... Da...ar trebui sa ne spunem mai des una la alta aceste cuvinte magice. Eu i le spun aproape zilnic Enmei, Amaliei... ma rog femeilor pe care le cunosc. Face bine la moral...

... deci...ma simteam puternica. Aveam de facut cam o jumatate de ora pe jos...si-mi placea sunetul botinelor cu toc. Soldurile mi se unduiau firesc, pasii...nefortati, aveau acel ceva pe care-l au fotomodelele când fac parada modei. Vârful piciorului un pic spre interior... cu pasi pusi aproape unul în fata celuilalt... Mi-a ramas acest tic din multele ore pe care le-.am petrecut în fata Tv-ului...la concursurile de modeling...fashion. Deci nu caut sa umblu asa...ci-mi vine pur si simplu....

Mi se perindau imagini pe retina. Calatoria cu masina fiului meu...peste Ebru, privind întinsele orezarii... plantatiile de portocali si maslini, masini care treceau în viteza în ambele directii. Alte imagini...acum...din oras. Alte masini... trecând în sus si jos...si numai eu pe jos. Si poate numai eu... fericita. Ziua numai era cenusie. Odata iesita din casa, totul prinsese mai multa lumina. Poate culorile de pe chipul meu...aduceau un zâmbet din partea soarelui aflat dincolo de pânza de nori...


... Acum mi-e rau. Poate din cauza ca am baut si am mâncat pe saturate. Prea multe specialitati marine. Prea mult vin. Am ajuns acasa acum câteva minute. Doua ore în restaurant, aproape una asteptând ca Amalia sa termine cu pacientii. Señor, cica nu are pofta. Nu conteaza... chiar mai bine. Daca as mai simti acum miros de mâncare cred ca as vomita. Am hotarât... nu ma mai satur cu mariscos...adica fructe de mare. Calamari, caracatite, creveti...va las la cei de pe aici. V-am mâncat cu placere... dar nu sunteti preferatii mei. Ramân la ale mele meniuri...salate, fructe, înghetata. Acum poate nici stomacul meu nu mai este obisnuit cu asa mare varietate de gusturi. Sau poate vinul a fost prea mult.

Meniul:
- Foie caramelizado a la manzana...adica pate de rata...caramelizat cu mere... exquisito...
- Escabeche de pescado azul a la naranja... escabeche de peste albastru (macrou) a la portocala...ala bala portocala...adica... legume confitate cu sos de portocale...pestele..fara nici un gust...( nici aici nu am scapat de macrou)...
- Calamarcitos rellenos a medio pil-pil con langostinos de Vinaros... Calamari umpluti si creveti de Vinaros... gusturi prea puternice...
- Cazuelita con judiones con pulpo al Romesco... mâncarica de fasole boabe mari...cu caracatita al Romesco... adica cu aroma de Romero... am sa ma gândesc cum se numeste în româneste mirodenia asta...
--- si la alegere dintre patru tipuri de orez... pai :
- olleta de la ermita con arroz... adica fiertura de la manastire cu orez--- ceva cu carne si cu legume.
- Apoi prajitura, apa, vin, cafea, lamâie... totul ìnclus în 30 de euro de persoana... minimum doua persoane si obligatoriu acelasi meniu... adica nu poti alege celalalt platou de orez...
hm...astea-s regulile restaurantului. Servirea ireprosabila,... restaurantul ... select... cu aceea impresie de vechi- foarte îngrijit si dichisit.
... Acum am sa motaiesc pe muzica lui iubi... Sa vedem daca va mai veni... poate l-am ranit marti si se va fi ofensat. Da igual... deja nu ma mai atinge nimic. Cred ca ma imunizez.

... L-am privit. Parea îmbatrânit cu 10 ani... Apoi, încetul cu încetul fruntea i s-a descretit... muzica l-a facut sa uite...si sa se bucure de linistea ce-l înconjura. Mai apoi... conversatia cu seful si cu Enma... Apoi... iar muzica. Texte, acorduri, imprimanta... Mi-a cântat toate melodiile acestea... desi nu întelege mare lucru din engleza. Eram culcata neglijent pe o parte în sofaua lui señor din living... Stiam prin ce trece ... dar eu ma gândeam doar la ale mele nedumeriri si nevoi fizice. I-am spus cu o jumatate de glas:
- Tu nu ma mai doresti. Te-ai plictisit de mine...
Si atunci a rabufnit:
- Tu nu vezi ca esti oaza mea de liniste?! Tu nu vezi ca singurele mele momente de fericire sunt alaturi de tine si atunci când merg la repetii cu grupul?! Trec printr-o perioada proasta. Spui la fel ca nevasta mea când o neglijam.... ai pe altcineva!!! Esti la fel de frumoasa ca-n vara când te-am cunoscut. Uite...sunt pregatit sa facem amor...
... Am mai schimbat câteva fraze si ne-am mai ratoit unul la celalalt. Nu l-am lasat sa ma atinga... desi deja ma dorea. Aveam mândria mea... cica... trebuia sa vina de la el, asa cum ma obisnuise dealungul atâtor luni. L-am alungat. L-am trimis acasa... Iar eu am ramas sa-mi înec tristetile într-un pahar de vermouth. Mi-e mila de el dar mi-e mila si de mine. Eu sunt doar amanta, sortita sa fie pe planul doi. Dar eu dorm linistita, fara grija zilei de mâine... în timp ce el... doarme ... sau mai bine zis nu doarme din cauza grijilor zilei de mâine. Mi-e mila de tine si mi-e mila de mine. Hai sa mai ascult o melodie care-ti place tie. Si sa ma îmbat cu cuvintele tale:
- Esti cel mai frumos si bun lucru care mi s-a întâmplat anul acesta...

... As putea sa spun la fel... dar tu esti doar unul din lucrurile bune care mi s-au întâmplat anul acesta. Nu ma mai las afectata de oameni si sentimente. Elimin tot ce-mi poate dauna psihic. Fizic... hmm... face bine... dar nu este totul. Se poate trai si fara... si înca foarte bine. Stiu prin ce treci... Ma uit la tine si vad dincolo de cuvinte si privirea ta pierduta. Vad si mândria din ochii tai...si ma întreb?! : - Si acum, încotro?!

UPDATE 18:27... ître timp l-am pregatit pe señor de culcare. La cererea lui. În camera lui, dupa ce l-am culcat în pat s-a pus sa-mi spuna un banc:
- Es un dicho en Aragon: Pero que tiene que ver los cojones con comer el trigo ...


En dos fincas colindantes, en una habia un burro y en otra habia burras, las dos fincas tenian trigo, pues bien, el burro se salto a las finca de las burras y se puso a comer trigo, entonces el dueño de la finca de las burrras le dijo al dueño del burro, Oye tu, agarra bien a ese animal, que se ha saltado la vaya y está en mi finca, el otro le contestó, pero si está capado, entonces el otro le dijo la famosa frase:

- Pero que tienen que ver los cojones con comer trigo!


... Ma distreaza señor cu glumele lui. Pe vremuri era un grup de prieteni care nu terminau pâna în miez de noapte cu poantele. îmi aduc aminte de vremurile vechi de la noi...când din lipsa de alte distractii televizate... ne petreceam serile glumind. Acum... a cam pierit zâmbetul si voia buna... Deci ...poanta ar suna cam asa:
- Doua proprietati vecine... pe una aveau un magar, pe cealalta aveau magarite. Ambele aveau grâu, asa ca magarul sari peste zid pe proprietatea cu magarite si se puse sa manânce grâu. Atunci proprietarul terenului cu magarite îi spuse celuilalt:
- Asculta mai, leaga bine animalul acesta, pentru ca a trecut peste zid si acum se afla pe terenul meu.
Celalalt raspunse:
- E castrat!!!
Primul spuse atunci cunoscuta fraza:

- Dar ce legatura au testiculele cu a mânca grâul?!

...deci nu poate spune señor ca sta malamente...adica foarte rau...de vreme ce în fiecare zi îmi scoate pe gura perle de acest fel...Dragutul de el!!!

gioia e dolore hanno il soriso incerto...

Poate pentru ca s-a racit afara am aceasta stare de melancolie. Îmi permit luxul de a fi un pic trista în timp ce multi în jurul meu nu pot respira din cauza stresului cotidian. As vrea sa ma închid în paradisul meu articial. Sa nu raspund apelurilor, sa nu deschid poarta la nimeni, sa nu las loc în inima mea pentru nimeni. Mi-e greata. Poate din cauza medicamentelor. Poate din cauza vinovatiei de a trai mai bine decât multi altii dintre cunoscutii mei. Ma doare durerea celorlati. Nimeni, dar nimeni nu ma cauta sa-mi dea vesti bune. Nimeni numai este fericit si relaxat. Sunt înconjurata de prejudecati si ipocrizie. Si nu stiu sa raspund pe fata, deschis. Încerc doar sa explic celor bogati... mentalitatea saracului. Încerc sa le argumentez ca mare parte din vina o poarta ei. Ei ne angajeaza fara sa ne asigure un viitor decent. Tot ei se plâng ca suntem o povara pe umerii societatii spaniole. Ca legile sunt prea bune pentru emigranti, în timp ce guvernul se poarta discriminatoriu cu propiul popor. Ca sunt atâtia bieti pensionari cu 400 de euro pe luna... care nu se descurca, bietii de ei... Saracii de ei... mai si platesc chirii si nu sunt operati daca sunt prea batrâni. Statul nu are bani pentru o proteza la genunchi sau la sold...daca respectivul are deja o vârsta avansata. Si atunci le exemplific cu nenorocitii de la mine... de acasa... care în puterea vârstei... cu studii sau fara... nu câstiga 400 de euro si nu pot visa sa aiba o casa proprie. De nenorocitii de pensionari care nu au bani sa-si plateasca analizele sau medicamentele. Da... statul aici face chiar prea multe. Ies unii altii în strada...imediat se da o lege... sa-i mai ajute. Stiu...e foarte greu. Cunosc destui în situatii disperate. Cu ipoteci ajungând pâna la 1000 de euro pe luna... cu familie de întretinut, cu locuri de munca provizorii. Din cauza crizei nu pot nici vinde locuintele, nici nu-si pot recupera banii multi dati ca avans... Altii care nu au bani de chirie, de mâncare, de haine nici numai vorbesc. Eu sunt deocamdata exceptia. Dar nu-mi cereti sa-mi fie mila de bietii pensionari de aici, împodobiti cu bijuterii de aur. Nu-mi cereti sa le plâng de mila... când au dus o viata de huzur. Îi vad când merg la cumparaturi. Eu cumpar produsele cele mai ieftine... ei produse de patiserie, pestii proaspeti din piata... carnita de capra, fructele de sezon. Nu mi se plânga nimeni... pentru ca nu stiu sa-si împarta banii. De cei de clasa medie numai vorbesc. Nu pot sa nu mearga saracutele pensionare, macar o data pe saptamâna la coafor, sau dragutii de domni...la barul de pe colt...sa bea ceva în timp ce joaca o carte. Nu-mi cereti sa-mi fie mila de ei... traiesc printre ei. Stiu doar ca din toata saracia... ai mei ar da si la altul... în timp ce ei?! ... hm... nu am vazut aici niciodata pe cineva facând pentru aproapele un gest de omenie. Da... Caritas... ca sa-si umple timpul unele cucoane. Cunosc mentalitatea lor. Poate exact cum spunea Ricardo Arjona... sa-si spele unele pacate. Doamne... câte pacate m-ai lasat sa fac în viata. Si de ce mi-ai dat si inima asta care sa plânga uneori de neputinta ca nu poate face decât prea putin?!... Ma doare pentru mama, pe care am vazut-o astazi mai batrâna, dar macar zâmbitoare. Ma doare pentru toti prietenii mei care se gasesc în situatii dificile... la fel de disperate ca si mine... acum 5 ani. Ma doare tristetea si durerea sotului meu, chiar daca nu ne vorbim. Ma doare durerea lui în vinovata mea fericire. Ma doare tristetea si neputinta prietenului meu. Ma doare ...
... Ma doare muzica din casti... urletele lui Vasco Rossi sunt si ale mele. Astazi ma doare sa traiesc eu mai bine decât ceilalti. Astazi ma doare ca voi mânca la un restaurant de lux...invitata de Amalia... Un meniu în luna orezurilor acompaniate de specialitati de fructe de mare. Ma doare ca va plati 31 de euro pentru un prânz... dar nu am cum sa-i schimb fixul.... Ma doare ca mama freaca si calca o zi întreaga pentru 15 euro. Îmi va sta în gât acest prânz... dar nu pot sa o refuz. Spune ca-mi este datoare, si apoi îsi doreste sa încerce aceste specialitati locale....

... Stau cu picioarele catarate pe marginea fotoliului. Seful... la masa. Cum nu are internet în casa, vine uneori aici. Ne vedem fiecare de ale noastre gânduri. Señor...doarme. În sfârsit s-a încalzit ceva livingul. Am lasat prea mult timp geamurile larg deschise si cum temperaturile au coborât pâna în jur de 10 grade dimineata...pai chiar s-a simtit...

...Doamne, ce se potriveste muzica lui Rossi cu aceasta dimineata cenusie. Nu credeti ca a fost asa la 7:30 când m-am trezit. Am deschis geamul, privind un soare rosiatic iesind din mare. Da... atâr de rece acel soare, prevestind aceasta zi rece. Am degetele înghetate, desi abia la un metru de mine, radiatorul este în functiune. Nu reuseste sa-mi încalzeasca astazi sufletul îndurerat. Am sa caut ceva de lucru. Sa nu am timp sa gândesc. Dar ce?! Ar fi rost de trebaluit prin casa. Dar parca nu as abandona aceasta situatie de pace si armonie din casa. Lipseste motanul. Merg sa-l caut... Revin... jurnalule...

... L-am gasit. Ascuns în lada-banca din curte. Mi-a lipsit mocuta lui dulce. Îl iubesc si ma relaxeaza prezenta lui în casa. Toate posturile în care doarme pe parcursul unei zile, atitudinea lui de stapân al casei... apârându-si ieri teritoriul de intruziunea catelei lui Lizzie. Da... Pixi...ca un adevarat razboinic a intrat în camera mea... s-a asezat la mai putin de o jumatate de metru de catea, s-a culcat pe o parte, cu o labuta amenintatoare în aer. Cateau latra ca o bezmetica...si când s-a apropiat prea tare si-a încasat palmele. Pixi este ca si mine. Cu... cojones. Ne batem si ne giugiulim. Cucereste pe toti care vin la mine în casa. Ati mai vazut pisica care sa stea linistita si sa se lase mângaiata si luata în brate. Chiar sa vina la cine-l cheama?! Ma însoteste peste tot prin casa si prin curte. Chiar si în casa lui medico... ceea ce are si inconvenientele sale...noaptea la 12... când se duce curentul din casa Amaliei... Deci... nu ma plictisesc... Alerg dupa pisoi... fac gimnastica, cos la toti care ma cauta...pe bani sau nu... deschid poarta la toti care-si uita cheile... Încerc sa gasesc o raza de soare în aceasta zi gri...

Poate recitind articolul tau... prieten drag. Poate ascultând aceasta superba melodie. Doamne iarta-ma pentru ca astazi, mi-e mai bine decât celor dragi mie iar eu ma pierd în banale si inutile tristeti.


E te ne vai, Maria, fra l'altra gente
che si raccoglie intorno al tuo passare,
siepe di sguardi che non fanno male
nella stagione di essere madre.

Sai che fra un'ora forse piangerai
poi la tua mano nasconderà un sorriso:
gioia e dolore hanno il soriso incerto
nella stagione che illumina il viso.

Ave Maria, adesso che sei donna,
ave alle donne come te, Maria,
femmine un giorno per un nuovo amore
povero o ricco, umile o Messia.

Femmine un giorno e poi madri per sempre
nella stagione che stagioni non sente.







lunes, 15 de noviembre de 2010

Nu trebuie sa abandonezi gimnastica zilnica....

Si acum...dupa o ora de gimnastica în forta si dans pe ritmuri latine...daaaa...am destula forta sa merg sa frec casa sefei. Nu pot sa spun ca am o viata searbada. Depinde doar de mine sa-mi colorez zilele si obligatiile cotidiene. Señor sforaie, motanul care m-a însotit prin casa, acum, obosit s-a întins pe covorasul de lânga patul lui señor. Hai Giulia...trebuie doar sa te mobilizezi...si atunci cu muzica în casti nu e cine sa te opreasca...

un dans... amestecat cu ritmuri grecesti. Si rochita asta ma fascineaza...cochetez cu ideea de a-mi face una... vedem când ne întoarcem de la frecat toalete si podele din casa sefei. Astazi nu avem pe rol decât câteva lucrusoare de remodelat...O geaca de blanita de a Cristinei... de eliminat gluga si pus doar un guleras... si montat gluga doar cu fermoar. Ar mai fi destule de refacut, scurtat în garderoba Martei...las ca vedem ce ne aduce dupa amiaza. Si da...toate tiparele copiate sâmbata...de facut pe cartoane... pentru ca deja se pot scoate materialele si vor începe sa vina clientele...

Vizita la copilasi... 50 km de la mine pâna la ei...

Am avut o duminica superba. Soare... mult soare, de la prima ora a diminetii. Am aruncat o privire chiar si marii din care rasarea un soare imens, o uriasa sfera de foc. Rasaritul nu este la fel de frumos pe cer senin. Doar ce iese si se si înalta vertiginos spre înaltul cerului un soare imens incendiar. Daca ai noroc de niste norisori la orizont...atunci da... este o simfonie a culorilor. Deci... nimic spectacular ieri. Si atunci... dupa câteva minute de conversatie cu prietene si copii... printre picaturi... (señor de spalat, barbierit si Marta de spalat pe cap si pe corp... deoarece ea ar sta doar sub jetul de apa fara sa faca nimic)... deci... pregatit eu sa merg cu sefa la plimbarea de duminica...

Schimbat traseul. Trecut prin cimitir si trecut si pe la noul stadion municipal... doar jucau veteranii, adica echipa lui seful. Iar încasat seful doua goluri...deci nu ma va mai chema sa-l vad... Probabil considera ca sunt o vrajitoare si-i aduc ghinion. Ghinion a avut si Fernando Alonso... dar acolo señor a fost de vina... tocmai în timpul cursei îi dadeam de mâncare si nu am putut sa-mi canalizez energia pozitiva si la Formula 1...

Mai apoi, copilasii m-au convins sa merg pâna la ei ...si cum nu existau trenuri care sa-mi fie pe plac... adica pe placul buzunarului meu... a venit Adrian dupa mine...si uite asa am ajuns sa vad unde locuiesc. Sa manânc o ciorba de burta si sarmale gatite de nora mea. Scurta vizita de abia o ora si jumatate. Si asta furata din timpul pe care trebuia sa i-l dedic lui señor. Pe Marta o luasem cu mine... iar señor... dezamagit pentru ca noi doua plecam... deja s-ar fi cerut în pat. Poate chiar ar fi trebuit sa-l culc, fara urma de remuscari... dar mai am o urma de constiinta. Asa ca am rugat-o pe Enma sa treaca pe la el, la doua ore dupa plecarea mea, pentru ca sa nu se simta chiar asa de abandonat. Cert este ca daca eu sunt în casa... doarme toata ziua, dar cum simte ca am plecat, sta treaz si urmareste atent fiecare miscare din casa. Vreau sa spun ca-i este frica. Unde este barbatul de odinioara?! Poate nici nu a existat...

... Deci... furat clipe în compania copiilor. Nora mea... mi-a facut complimente. Ce-i drept nu ma vazuse în blugi si pe tocuri... doar în haine de casa. Da... deci sunt placuta la privire îmbracata de oras. Mai mult decât complimentele celorlalti... e placerea cu care ma privesc eu pe mine. Când îmi aplic un machiaj sau când îmi închei cureaua în blugii care sincer îmi cam vin mari. Ma simt bine în pielea mea. Desi am 65 de kg. Am ceva burtica...din cauza portiilor zilnice de înghetata si a platourilor prea îndestulatoare. Dar sa vedem...poate reusesc sa ma mobilizez si fac din nou abdominale....

... Ieri ar fi trebuit sa ne facem tura de bicicleta...dar nu aveau chef sefii... asa ca am ramas doar cu vizita la copilasi. A fost mai bine asa...

domingo, 14 de noviembre de 2010

Un grec frumos si sexi...



doamne ce frumos este....



Placuta surpriza...Angela...
Si fiul meu este la fel de frumos...doar ochii albastri nu-i are... Las ca am sa-i fac eu fotografii... în stilul meu... sa vezi tu ce frumusete de fecior am!!!

Never ever



am auzit melodia aseara pe KissTv asa ca imediat am notat numele grupului si titlul melodiei...

Mai am câteva minute doar ale mele. Desi señor e treaz de câteva minute bune. E duminica si ar trebuie sa leneveasca ca toata lumea normala. Dar eu traiesc în alt ritm...al lor...fara weekend-uri. Deci îmi acord doar aceasta jumatate de ora si la datorie, Giulia...

Sunt mahmura. Nu de la prea multa bautura ci de la lipsa de somn. Desi am si baut aseara. Vermouth la mine si apoi...pe la 23:30 la sefi un gin tonic. Nu am cinat cu ei...dar m-au asteptat la înghetata la 21:30... hmmmm ...patru arome cu topping de caramel si ciocolata. Apoi... seminte...fotbal. Barça care juca cu Villareal... care niciodata nu a fost înfrânta pe Camp Nou. Nu stiam... asa ca i-am spus lui seful ca uite... vor câstiga ai mei numai pentru ca ma au si pe mine în fata ecranului, ca sa-i sustin. Deci...am sters zâmbetul de satisfactie de chipul lui seful...când la sfârsitul meciului Barça a câstigat cu 3-1. I-am spus sa nu se puna cu mine când îmi doresc ceva...

... Spunea ieri copilasul...ca se plictisesc singuri în casa. Au nevoie de companie... un câine sau un copil. haha... ar trebui sa încerce compania celor din casa mea si sigur ar prefera sa stea numai în doi. Ma uitam la el... si priveam perfectiunea chipului sau. Barba nerasa, ochii superbi, negri, migdalati, chipul supt, parul negru, pana corbului. Da... e frumos ca un fotomodel. Seamana cu tatal lui...

... Doar o fetita nu am avut norocul sa am. Acum stiu ca rau am facut sa nu risc o noua sarcina cu RH meu negativ si un avort înainte de al avea pe Adrian. Poate aveam noroc... Dar daca totusi nu?! Este suficient sa ma uit la Marta si sa-mi dispara urmele de regret. Mai bine fara decât cu unul asa. Doamne, ti-am multumit suficient pentru darul tau?! Copilul meu scump si drag?!...

sábado, 13 de noviembre de 2010

Vaffanculo...



Vaffanculo...estoy harta...

De atâtea ori îmi vine sa spun asta si chiar o spun... Ma eliberez asa de energiile negative si cu un zâmbet suav o spun si o gândesc. Vaffanculo...Sunt destui carora le adresez în gândul meu aceasta vorbusoara...si plec mai departe. Am învatat de la o prietena din Italia sa ma eliberez înjurând cu zâmbetul pe buze. Nu te vor întelege si vor crede ca le-ai spus ceva frumos. Perfidie... ipocrizie... astazi no me importa... de nimeni si de nimic. Nu sunt suparata dar ascult aceasta melodie...si atunci spun urlând în gândul meu...vaffanculo!!!...

... As fi putut sa trag aer în piept si sa suflu peste tot ce ma supara. Dar eu sunt exploziva si atunci prefer sa înjur... sa torc ca o pisica perfida si sa adresez lumii un...VAFFANCULO!!!...

... acum pot sa ma relaxez. Pe cei din casa i-am rezolvat, îndopat si culcat. Eu?!... am sa-mi pun un pahar de vermouth si am sa fac o baita calda. Ma rasfat ziua în amiaza mare... Pe astazi am muncit deja destul. M-am umplut si mirosul a doi iepuri de curatat si am o ora la dispozitie pâna când voi pleca cu Enma la comparsa sa copiez tiparele costumului din acest an. Deci... vaffanculo...lume mai nebuna decât mine...

viernes, 12 de noviembre de 2010

The end of the world



am auzit chiar acum câteva versuri...în Open Case... si uita cum am dat de melodia asta...des auzita în Ally McBeal

shall we dance?

As I Began to Love Myself

Charlie Chaplin in love

Charlie Chaplin on his 70th birthday: ( sau nu...adica nu sunt sigura daca-i apartine lui...sau altei persoane...)

As I Began to Love Myself

As I began to love myself I found that anguish and emotional suffering
are only warning signs that I was living against my own truth.
Today, I know, this is "AUTHENTICITY".
As I began to love myself I understood how much it can offend somebody
As I try to force my desires on this person,
even though I knew the time was not right and the person was not ready for it,
and even though this person was me.
Today I call it "RESPECT".
As I began to love myself I stopped craving for a different life,
and I could see that everything that surrounded me was inviting me to grow.
Today I call it "Maturity".
As I began to love myself I understood that at any circumstance,
I am in the right place at the right time,
and everything happens at the exactly right moment.
So I could be calm.
Today I call it "SELF-CONFIDENCE".
As I began to love myself I quit steeling my own time,
and I stopped designing huge projects for the future.
Today, I only do what brings me joy and happiness, things I love to do
and that make my heart cheer, and I do them in my own way and in my own rhythm.
Today I call it "SIMPLICITY".
As I began to love myself I freed myself of anything that is no good for my health -
food, people, things, situations, and everything the drew me down and away from myself.
At first I called this attitude a healthy egoism.
Today I know it is "LOVE OF ONESELF".
As I began to love myself I quit trying to always be right,
and ever since I was wrong less of the time.
Today I discovered that is "MODESTY".
As I began to love myself I refused to go on living in the past and worry about the future.
Now, I only live for the moment, where EVERYTHING is happening.
Today I live each day, day by day, and I call it "FULFILLMENT".
As I began to love myself I recognized that my mind can disturb me
and it can make me sick.
But As I connected it to my heart, my mind became a valuable ally.
Today I call this connection "WISDOM OF THE HEART".
We no longer need to fear arguments, confrontations or any kind of problems
with ourselves or others.
Even stars collide, and out of their crashing new worlds are born.
Today I know THAT IS "LIFE"!

http://baktoo.blogspot.com/2009/04/charlie-chaplin-in-love.html

http://comoutrosolhos.multiply.com/journal/item/139... deci sau nu...

poem de Charlie Chaplin...primit de la Teo...

http://relatiifericite.blogspot.com/search/label/vindecarea%20emotionala

”În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.


În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism. Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.
Si toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiești cu adevărat.”

De toti sa-ti pese...dar de nimeni prea...

M-a întrebat Amalia cu câteva zile în urma care au fost momentele cele mai frumoase din viata mea. I-am raspuns pe loc... Aceste ultime luni... în care mi-am permis luxul de a-mi împlini tainicele vise si dorinte. Prea târziu... si cu o urma de durere si de repros... Viata însa traita cu intensitate maxima este ca o avalansa pornita care nu se mai poate opri decât când întâlneste în cale un obstacol destul de puternic ... încât sa-i reziste...

... Ies pe strazile inundate de soare... pe tocuri, cu jeansi cu talia joasa, perfect mulati pe soldurile mele. Geci de blugi, bluzite mulate, ochelari de soare si par scurt, blond platinat, rebel... Nu m-am simtit niciodata mai bine în pielea mea. Nu visez... doar plutesc pe strazi. Nu privesc pe nimeni... doar ascult sunetul tocurilor pe caldarâm. Un sunet puternic... de pasi de femeie sigura pe ea... asa cum nu am fost niciodata în viata mea...

...îmi pasa de toti ...si de nimeni prea... Kipling... Nu sunt fericita, nici trista, nici nu doresc cu disperare pe nimeni, nici nu trec prin stari depresive. Sunt goala si în acelasi timp prea plina. Ma uit la fetele celor cu care conversez si uneori le-as spune ca ma plictisesc, dar tac... si singura ma plictisesc de mine. Si atunci îi ascult si le dau dreptate, ma adaptez si-mi spun ca nu costa nimic sa-i lasi sa creada ca sunt importanti. Nu costa nimic sa taci... e doar semn ca te maturizezi. Dar draga mea Teo...eu nu am cum sa ma maturizez nici cu toate poeziile lui Chaplin... Eu traiesc doar clipa. Cu vinovatie, cu reprosuri... dar cu imensa bucurie. Ca de copii mici. Atâta doar ca jucariile mele sunt oamenii, barbati si femei, pisoiul meu nebun...si uneori ...rar de tot în ultima vreme... pescarusii...

...Muzica nu ma plictiseste. Culorile ma umple de viata, soarele ma binedispune, ploaia ma racoreste, poezia ma duce în sublimele lumi ale simtirii. Atingerile ... de alea nu e bine sa vorbesc... Alea sunt... trecatoare. Privirile...la fel... Sentimentele... ipocrite... Minciunile...dulci... dureroase... binevenite si acceptate, ca parte a jocului si a vietii în sine...

...dar hai sa mai arunc o privire la cuptor... Conopida, cu ciuperci, carne tocata, oua si iaurt...deh...sa nu fie prea multe calorii. Sefa iar platit ea... mare parte din cumparaturi... Eu stiu ca este un înger...dar altii nu mai au ochi sa vada. Pacat...

lunes, 8 de noviembre de 2010

CAND FEMEIA PLANGE...


(pe scurt)
1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange. Barbatul descopera pestera.
2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul.
3. Copiii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare.
4. De la atata carne, Copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura.
5. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc.
6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancate pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul.
7. In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copiii racesc, fac pneumonie si mor. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei, apoi o casa din lemn si piatra.
8. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se poate prelucra si confectioneaza haine.
9. Hainele din piele precum si alea din blana put. Femeia plange. Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie - Femeia plange), hainele din in (care tot aspre sunt - Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare – Femeia zambeste). Mai tarziu, Barbatul rezolva si problema mirosurilor emanate de pieile si blanurile mentionate mai sus.
10. Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica.
11. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile.
12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal, incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta, nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand............................................... Peste ani...
n. Femeia simte nevoia de a "evada" din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitie pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata. Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru. Femeia ar avea ashaaaaa, un fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control si… Pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blog-ul.
Morala: Cand femeile plang, umanitatea evolueaza.

http://danangibslife.blogspot.com/

O noua zi în Paradis


Cum dimineata este ora cea mai potrivita sa-ti vizitezi prietenii virtuali...calatoresc si ma muzicesc. Citesc si ma afum... Ma pregatesc de o noua zi în paradisul meu... Curatenie la sefa, señor...deja stranuta, semn ca a ajuns la el o bruma de aer proaspat din living, Marta...care înca nu a ajuns în bucatarie, la micul dejun, rasaritul...care a fost doar un joc de culori si de dungi rosietice... frig si umezeala... creme de facut în uriasul tort si de cusut. Invariabil de cusut, desfacut si iar cusut.

domingo, 7 de noviembre de 2010

si eu...am ales drumul cel mai putin umblat...

give me one reason to stay here...

O dimineata fara soare. Nori si un cer rosiatic. Deja se vede rasaritul soarelui din camera mea. Asta când nu sunt nori... Tigari...da, am ramas aseara fara si nu am vrut sa trec pe la bar când m-am întors de la sefa. Asa ca am terminat prin a mânca... Am continuat mai bine spus. înghetata, cafea si o cupa de Martini si una de gin tonic la sefi, asta dupa un prânz copios cu metge si cu Mira si Serioja. Iar specialitati ucrainiene. O ciorba cu perisoare cu sfecla rosie (supa rosie cum îi spun ei, cu maioneza în loc de smântâna...nu-i rea ce-i drept... mai apoi doua gratare...între timp doua pahare de vin... primul , Lacrima lui Ovidiu, al doilea, nu m-am uitat...) Nu am avut timp de al treilea, ma asteptau sefii la tura de bicicleta. Ieri, doar 22 de km, pe toate coclaurile posibile. Cica nu aveam timp sa urcam la câmpul de golf (traseu mai decent) din cauza schimbarii de ora... ar fi fost întuneric la întoarcere. La Ermita nu am urcat, frânele lui Enma nu erau în buna stare, asa ca am facut ocolul colinelor si la un moment dat, pe la 16 km, seful ne-a spus ca ne iarta dupa alti 8 km. ha, ha... nu le simtisem nici pe astea. Eu...ocupata cu mandarine. Sterpelite si mâncate din mers, desfacând cojile în aer, cu dintii, pedalând sa-i ajung. Mi-am umplut bluza hoata, cum spune seful...si acum platesc consecintele cu o diaree usoara...Am si mâncat vreo zece ce-i drept... deh, làcomia. Si apoi al naibii de dulci sunt asa... direct din copacul altuia... sunt hectare întregi.

... Întorsi acasa pe la orele 18:00... tuns pe seful...perfect spus el, dupa care rezolvat foaia de boala a lui sefa...pentru sfarsitul acestei luni, cu al meu medic, ca doar pe al ei nici nu-l cunoaste. Doar mie nu-mi foloseste la nimic o foaie de boala. Cine sa ma înlocuiasca la o escapada de acest fel?!... Deci... revenit la 21:30 la sefi, asta dupa ce mi-am rezolvat colocatarii si uitat pe sarite la filme...dar si la cartea junglei ...

... DEci economisit eu la sefi 10 euro de un tuns, dar si ei mi-au platit destule cumparaturi ieri la magazine. Astazi trebuie sa fac un tort urias pentru colegii de scoala ai lui Marta...marti este ziua ei de nastere. Cumparat ieri tot, chiar mai mult decât aveam nevoie. Am fost la magazinul Gros Mercat, un fel de magazin numai pentru firme... asa ca platit seful cu cardul lui. Cumparat eu si doau tavite de limba de porc... si chiar pomenit pe medic care sigur s-ar fi înfruptat din bunatati specifice de pe la noi. Nici nu am apucat sa descarc...deja erau si ei...adica rusii cum le spun eu...la masa în curtea vecina. Abia ce m-au vazut mergând spre casa lui sefa...au si strigat sa merg sa mânânc cu ei... Deci scurta vizita de înfruptat si de baut cu ei.... Apoi eu, cu burta plina si cu doua pahare de vin...urcat pe bicicleta...nu simtit chiar nimic...doar o pofta nebuna de pedalat. Ieri protejat si sefa partile sensibile cu pantaloni speciali...cu perinite între picioare, sterpelit de la seful. Chiar ne-am propus sa mergem cât mai des. Când vântul nu este prea puternic!!! ...

... Señor deja strànuta... semn ca ar vrea sa se trezeasca. Eu...înghetata, cu picioarele catarate pe marginea fotoliului... cu cafea cu cuburi de gheata si fumând ca turcul. Va trebui sa-l ridic asta ca sa termin cu ei pâna la 10:15 când vine Enma sa mergem la plimbarea pe jos, lunga, de duminica. 8 km... chiar ar trebui sa-mi iau si aparatul ei de fotografiat sa am Cala Sol del Riu si alte superbe peisaje de pe traseu. Vom vedea...e grea hardughia de masinarie si incomoda la drum lung...

... Deci... internet, telefoane... numai ca sa am parte de vesti, de cele mai multe ori nu bune. Mesaj de la fratelo...Suna-ma, sunt acasa la batrâni!!!...Sun imediat...mama si tata...în stare conflictiva. Daca s-au batut sau nu... nu m-am lamurit eu prea bine, pentru ca mi-au închis telefonul. Mama...tipa printre sughituri, tata nega totul...desi l-am amenintat ca zbor acasa si eu îl dau pe mâna politiei. Ramas cu fratelo...sa o convinga pe mama sa ia primul avion catre mine. Sa o vedem si pe asta!!!...

... - Sefa draga, sunt la 3000 km, dar si nu de vesnicele probleme. Nu-mi spune ca sunt victima proprie. Nu am sa fiu niciodata libera de nimeni si de nimic. Sefule... cauta-mi si mie pe cineva bogat si bun si nu batrân...Seful taiat la mine aripile: - Esti deja prea batrâna. Nu ai nimic si pe nimeni. Eu am sa am nevoie de o femeie de serviciu când am sa ma scap de Enma... ( asta o spune de fata cu ea, ca sa o necajeasca...) Eu îl linistesc ca nici el nu este tânar... doar naravas!

... Da...zâmbesc în sinea mea: - nici la pupat de glezne pe partea interioara si pulpe nu sta rau latin lover. Si apoi saliveaza când numai îmi priveste picioarele...superbe dupa spusele lui. Nebunie este viata mea... singuratate amestecata cu clipe de placere duse la extrem...

... Señor m-a amenintat zilele trecute. Cica motanul este singurul care nu-l deranjeaza. Si m-a mângaiat...amenintator. I-am spus sa nu-i dea idei lui fiica-sa, cealalta, ca nu se stie, poate chiar ramâne cu motanul si alta îngrijitoare. Si apoi ar vedea el cine l-ar mai enerva!!!... Si cine l-ar giugiuli...

...Uita cum trece timpul...S-au facut orele 9.00. Ar fi trebuit sa citesc. Ma mai documentam si eu. Dar este greoaie cartea despre gena egoismului într-o engleza pretentioasa. Si apoi sunt atâtea de facut într-o zi... ca nu-mi gasesc ragazul sa fiu si ¨desteapta¨....

... Da...prins pe mine imediat pe net dragul si departatul meu tânar prieten cu pielea de abanos... Versuri...si iar versuri... Dragul meu, ce bine ca te-am cunoscut si bine cunoscut. Sper doar sa ne avem pe aproape multi ani de acum înainte... macar în lungi conversatii. Da...astazi ma vor obseda versurile lui Robert Frost... aseara am auzit un vers ...într-un film de actiune...cu Morgan Freeman... uita l-am gasit...stiam ca-l am pe undeva... am sa-l si traduc mai încolo...când îmi voi fi terminat trebuirile cotidiene.

Robert Frost:
“The Road Not Taken” / “El Camino No Elegido”:



Two roads diverged in a yellow wood,
And sorry I could not travel both
And be one traveler, long I stood
And looked down one as far as I could
To where it bent in the undergrowth;
Then took the other, as just as fair,
And having perhaps the better claim,
Because it was grassy and wanted wear;
Though as for that the passing there
Had worn them really about the same,
And both that morning equally lay
In leaves no step had trodden black.
Oh, I kept the first for another day!
Yet knowing how way leads on to way,
I doubted if I should ever come back.
I shall be telling this with a sigh
Somewhere ages and ages hence:
Two roads diverged in a wood, and I—
I took the one less traveled by,
And that has made all the difference

Doua càràri se bifurcau într-o galbena padure
Si mi-a parut ràu ca nu le-am putut umbla pe amândoua
Fiind doar un càlator, lung am stat
Si am privit pe una atàt de departe cât am putut
Pâna unde se pierdea în desis.
Si atunci am luat-o pe cealalta, fàra urma de îndoiala
Fiind sigura ca am facut alegerea justa
Pentru ca era ierboasa si se cerea umblata;
Desi trecerea pe acolo
A însemnat pentru ele acelasi lucru
Si ambele în aceiasi dimineata la fel zàceau
în ierburi neînegrite de pasi càlcati.
Oh, am pastrat-o pe prima pentru alta zi!
Desi stiind cum lucrurile merg înainte
M-am îndoit cà ar trebui sa ma întorc vreodata.
Ar trebui sa spun asta cu un suspin.
Undeva dupa ani si ani:
Doua carari se bifurcau într-o padure, iarà Eu-
Am urmat-o pe cea mai putin càlcata
Si aceasta a facut toata diferenta...


(poate voi, dragele mele, a-ti face o traducere mai buna, a mea este în suflet si uneori nu-mi se astern cuvintele cum ar trebui...)
Traducerea spaniola nu-mi apartine...era alaturi de original...undeva pe un blog... Conteaza doar mesajul, pe care corect sau mai putin corect...eu asa l-am simtit în acest moment!!!

Poate si faptul ca-mi trag sufletul dupa o plimbare pe malul marii... cu pedalari în forta, muzica buna în casti... soare, vànt puternic din fata, o mare în vesnica schimbare... mii de culori...si gândurile care-mi zburau în departare, acolo departe, mult mai departe de Cala Sol del Riu... Nu am putut face fotografii... nu avea chef Enma sa-mi coboare aparatul de fotografiat de la etaj:
- Ce atâtea fotografii!! Nu te-ai plictisit înca de ele?
... Fotografii, culori, poezii... viata!!! Cum as putea sa ma plictisesc de ele?!


Dos caminos se bifurcaban en un bosque amarillo,
Y apenado por no poder tomar los dos
Siendo un viajero solo, largo tiempo estuve de pie
Mirando uno de ellos tan lejos como pude,
Hasta donde se perdía en la espesura;

Entonces tomé el otro, imparcialmente,
Y habiendo tenido quizás la elección acertada,
Pues era tupido y requería uso;
Aunque en cuanto a lo que vi allí
Hubiera elegido cualquiera de los dos.

Y ambos esa mañana yacían igualmente,
¡Oh, había guardado aquel primero para otro día!
Aun sabiendo el modo en que las cosas siguen adelante,
Dudé si debía haber regresado sobre mis pasos.

Debo estar diciendo esto con un suspiro
De aquí a la eternidad:
Dos caminos se bifurcaban en un bosque y yo,
Yo tomé el menos transitado,
Y eso hizo toda la diferencia.

viernes, 5 de noviembre de 2010

Piu avanti...

SIETE SONETOS MEDICINALES

(ALMAFUERTE)


¡AVANTI!

Si te postran diez veces, te levantas
otras diez, otras cien, otras quinientas:
no han de ser tus caídas tan violentas
ni tampoco, por ley, han de ser tantas.
Con el hambre genial con que las plantas
asimilan el humus avarientas,
deglutiendo el rencor de las afrentas
se formaron los santos y las santas.
Obsesión casi asnal, para ser fuerte,
nada más necesita la criatura,
y en cualquier infeliz se me figura
que se mellan los garfios de la suerte...
¡Todos los incurables tienen cura
cinco segundos antes de su muerte!


¡PIU AVANTI!

No te des por vencido, ni aun vencido,
no te sientas esclavo, ni aun esclavo;
trémulo de pavor, piénsate bravo,
y arremete feroz, ya mal herido.
Ten el tesón del clavo enmohecido
que ya viejo y ruin, vuelve a ser clavo;
no la cobarde estupidez del pavo
que amaina su plumaje al primer ruido.
Procede como Dios que nunca llora;
o como Lucifer, que nunca reza;
o como el robledal, cuya grandeza
necesita del agua y no la implora...
Que muerda y vocifere vengadora,
ya rodando en el polvo, tu cabeza!


¡MOLTO PIU AVANTI!

Los que vierten sus lágrimas amantes
sobre las penas que no son sus penas;
los que olvidan el son de sus cadenas
para limar las de los otros antes;
Los que van por el mundo delirantes
repartiendo su amor a manos llenas,
caen, bajo el peso de sus obras buenas,
sucios, enfermos, trágicos,... ¡sobrantes!
¡Ah! ¡Nunca quieras remediar entuertos!
¡nunca sigas impulsos compasivos!
¡ten los garfios del Odio siempre activos
los ojos del juez siempre despiertos!
¡Y al echarte en la caja de los muertos,
menosprecia los llantos de los vivos!


¡MOLTO PIU AVANTI ANCORA!


El mundo miserable es un estrado
donde todo es estólido y fingido,
donde cada anfitrión guarda escondido
su verdadero ser, tras el tocado:
No digas tu verdad ni al mas amado,
no demuestres temor ni al mas temido,
no creas que jamas te hayan querido
por mas besos de amor que te hayan dado.
Mira como la nieve se deslíe
sin que apostrofe al sol su labio yerto,
cómo ansia las nubes el desierto
sin que a ninguno su ansiedad confíe...
¡Trema como el infierno, pero rie!
¡Vive la vida plena, pero muerto!


¡MOLTISSIMO PIU AVANTI ANCORA!


Si en vez de las estúpidas panteras
y los férreos estúpidos leones,
encerrasen dos flacos mocetones
en esa frágil cárcel de las fieras,
No habrían de yacer noches enteras
en el blando pajar de sus colchones,
sin esperanzas ya, sin reacciones
lo mismo que dos plácidos horteras;
Cual Napoleones pensativos, graves,
no como el tigre sanguinario y maula,
escrutarían palmo a palmo su aula,
buscando las rendijas, no las llaves...
¡Seas el que tú seas, ya lo sabes:
a escrutar las rendijas de tu jaula!

  • de Obras Completas, Editorial Claridad, 1993
http://www.autoresdeargentina.com/contenidos/fragmentosdeobras/avanti.aspx

Cumple de Kinga

Nori amenintatori...si apoi o ploaie bunicica, au întrerupt petrecerea de ziua lui Kinga.
Acolo, în departare, casa unde locuiesc eu pe malul marii...în stânga podului. Càmpuri de portocali, màslini. Fotografiile au fost facute la manastire...acolo unde ne duce seful sa urcam cu bicicleta.. E ceva de urcat, nu-i asa?!
Kinga...20 ani...finuta mea

Ibi, Lizzie si Giulia
Eu si Camelia... astazi am deja parul vopsit...blond cenusiu...platinat. Si-mi sta bine!!!
Cei 3 muschetari...Kinga, Adrian si Norbert
Eu si Cristina, nora mea cea harnica si frumoasa.
Norbert si Calin, ...la masa, noi...Cami, Lizzie, Ibi, Kinga cu prietenele si Cristina

vivere una favola...

Am prins semnalul de la barul din fata. Dependenta de internet este ca un drog. Fac tot posibilul sa ma abtin. Fara prea multe rezultate însa. Acum ar trebui sa fiu la curatenie la sefa. Nu am ajuns pentru ca ne-am întins la o cafea si o vorba lunga cu o noua prietena, nemtoaica, vaduva, singura aici în Vinaros, doar în compania câinilor ei.

... Mi-am pus muzica, acolo unde am lasat-o aseara, când a plecat cometa... Muzica italiana, Vasco Rossi...ogni volta... Degeaba încerc eu sa ma înconjur de persoane serioase, culte.. daca-i deschid poarta de câte ori ma cauta. Îi spun motanului ca-l prefer pe el în noptile de singuratate... dar mai apoi vine si-mi danseaza pe Billie Jean în timp ce-si da jos hainele ca în 9 saptamâni si jumatate, dar cu rolurile inversate. Eu privesc...!!! si ma ia în brate si dansam... si-mi cânta la urechi pe toate melodiile pe care le am...si pe multe altele, cunoscute de el...si ma priveste cu acei ochi langurosi si ma duce în lumi demult uitate... Degeaba-l amenint ca nu mai vreau sa-l vad... intra pe unde poate... Si gura nu-i mai tace... Ascult confesiunile lui amenintându-l ca am sa-mi gasesc doi ... bogati, care sa ma rasfete, nu saraci lipiti pamântului ca si el. Râde, stie ca nu ar avea rival. Îmi argumenteaza cu dulci mângâieri si sarutari... Râde când pleaca... râde când vine... ce ma fac cu EL?!... Spunea Enma... : nu-mi pica bine personajul,... dar când se întâlnesc în bucatarie... este fascinata de vorba si de felul lui de a fi.

... Nu pot sa scriu... prea e frumoasa muzica lui Vasco Rossi... îmi strânge inima ca în niste gheare care vor sa ma lase fara un strop de sânge, într-un urlet sfâsietor. E nebun ca mine...senza parole... fara cuvinte...

... Vineri...iarasi este vineri. A mai trecut o saptamâna. Am mai îmbatrânit, am mai pus un kilogram pe mine. Vinerea trecuta...cina cu sefii... la restaurant, sâmbata...la ei acasa. Eu cu seful lansati în discutii, Enma, blânda... Sâmbata dupa amiaza iar ne-a pedepsit seful cu o tura de bicicleta. Ca sa nu ne faca sa urcam panta abrupta catre mànastire, ne-a dus pâna la câmpul de golf... panta lejera, înafara celor doua poduri, peste calea ferata si peste autopista... dar le-am urcat lejer...(eu si seful ). 30 km... cu o singura oprire... mi-am umplut eu bluza cu mandarine, ca deh...eu sunt pofticioasa la fructele interzise...

...Au început pregatirile pentru Carnaval. Mi-am lasat numarul de telefon si la comparsa, deja am cel putin doua noi comenzi de acolo. Apoi...din cele patru costume facute anul trecut pentru fetele aduse de Rosa, anul acesta deja s-au facut 8... desafio...provocare... adica modele noi, mai sofisticate si sa nu uitam ca anul trecut atâta m-au întors fetitele acelea cu pretentiile ca mi-am promis ca anul acesta am sa iau masuri... dar nu pot. Rezultatul a fost pe placul lor si asta e tot ce-mi doresc. Sa ma specializez. Lizzie si Kinga asteapta si ele sa le dau de lucru...asa ca la treaba. Vor urma luni de munca grea... care nu-mi vor lasa ragazul sa ma lamentez...