viernes, 20 de agosto de 2010

Rejoneo



Nu am asistat niciodata... urmaresc la TV sau pe net... sângele mi se înfierbânta... caii sunt superbi... nu stiu ce simt... o lupta între animale... maiestrie sau salbaticie? Cert este ca ma încânta caii.





Sunt un cal naravas...

Leo , draga mea: OFFTOPIC la aceasta postare. Tocmai am pus masina de spalat. Caca peste tot... pe cuverturi, cearceafuri... dar bratarile care nu ne lipsesc de pe mâini. Cât de multe...6-7 , ceasuri si bucati de hârtiute. Nu m-ar deranja daca nu as vedea-o privindu-se în oglinda... minute în sir, uitând ca nu si-a sters fundul. Sau mai rau... se aseaza pe toaleta si nu-si coboara chilotii si pantalonii... atât cât este necesar. Ma gândeam la clipurile tale. Fara severitate sigur nici doamna aceea nu ar fi scos nimic de la acel copil. Nu se poate deprinde nimic doar cu vorba buna. Doar cu mult exercitiu. Stiu... nu sunt persoana potrivita sa dau lectii. Sunt o favorizata a sortii... deprind usor.
M-au costat luni de zile de amenintari sa o fac pe Marta sa accepte sa doarma singura în camera. Aproape 40 de ani de cosmar... dormind cu tatal ei în camera. Ea conducea pe toti. Cu istericalele si cu urletele ei. Da, stie sa danseze... mimeaza gesturi, articuleaza cuvinte... Si totusi... nu ar fi putut mai mult. Am vazut multi copii handicapati. Dincolo de compasiune, dragoste.... ramâne durerea zilnica a unor parinti distrusi. Admir oamenii care se pot dedica imposibilului. Eu nu fac parte dintre ei. Doar pot încerca sa fiu blânda...mult mai blânda decât am fost vreodata. Poate asta este crucea pe care trebuie sa o port... pentru ca nu am acceptat ca cei din jur pot fi bolnavi. Eu... nu stiu ce este boala fizica. Nu mi-e frica de durere. Sunt deprimata, lenesa... dar stiu ca trebuie sa ma scutur. Nu am zile în care pot sa ma abandonez durerilor. Culmea... în tara, abia puteam sa ma ridic duminica din pat, din cauza durerilor de spate. Si nu m-am lasat. Am iesit din tara... cripple... la cules de capsuni... o tortura a spatelui...si la ridicat persoane ... si sunt într-o forma fizica mai buna ca oricând. Poate pentru ca stiu ca nu e nimieni sa faca treaba în locul meu.

4 comentarios:

  1. En mi tierra, Jerez, hay mucha tradición con el rejoneo. He tenido la oportunidad alguna vez de disfrutar del espectáculo.

    Saludos

    ResponderEliminar
  2. @ Javier... gracias por la visita. Te he visto estos dias por aqui. Me encanta el rejoneo... caballos, torros... tierra , granjas... montañas.
    Un abrazzo... cocinero.fotografo... gran persona.

    ResponderEliminar
  3. Giulia, tu n-ai de ce sa te simti vinovata, Marta nu e cu tine decat de putin timp. Credinta mea, fara sa vreau sa judec, este ca cineva ar fi putut, daca ar fi avut bunavointa, sa o ajute sa traiasca cu demnitate, chiar si asa... Nu stiu cine - parintii, cred, ei ar fi fost cei mai in masura. Din pacate, Senor nu i-a facut niciun bine cocolosind-o. Severitate da, dar cu omenie. Mult exercitiu. Gasirea acelor metode care sa functioneze. Parintii ar fi trebuit sa stie mai bine, instinctele astea fac mult mai mult decat orice facultate de psihologie sau scoala de asistente medicale.
    Tu n-ai intrat in viata lor decat de foarte putina vreme, nu poti face minuni, eu sunt sigura ca alta ca tine nu mai e pentru ei, si ca esti un noroc ca ai aparut in viata lor.
    Putere iti doresc...

    ResponderEliminar
  4. @ Leo... sefa este educatoare la copii handicapati si ar fi putut face mai mult. Dar e prea buna si miloasa. Eu sunt o flacara... poate de asta ma si iubesc ei... dar nu mai rabdare. Acum as fi o mamica mult mai buna decât am fost. Toate astea se învata... Vezi tu... ma uitam la doamna aceea. Avea 59 de ani când a adoptat mogâldeata aceea fara ochi, un bot de carne. Sigur la vârsta aceea as avea întelepciunea necesara ca sa lupt pentru un suflet. Acum... sunt pierduta în cotidianul meu ... atât de provocator. Un abrazzo querida.

    ResponderEliminar