Noi, ne ajutam între noi... dar voi, cei de acasa?

Am recitit azi noapte reportajul lui Paul, unde comentariile sunt la fel de valoroase ca si textul în sine... si am doar un singur lucru de adaugat. Afara sunt si români care se ajuta între ei . Ma rog, poate ar trebui sa spun cu pasaport românesc, dar nu am sa insist pe acest detaliu.

Prietenii mei, etnici maghiari, dar nu numai, ca un clan de persoane bune, se ajuta între ei. Cu tot. Bani, casa, locuri de munca. Daca afla de un loc, dau sfoara în tara... Asa am ajuns si eu aici. Si asa au ajuns si ei la rândul lor. Pentru ca ne-am gândit unul la altul. Daca vreunul dintre ei are probleme cu banii, ceilalti le sar în ajutor. Nu facem parte din secte. Ca acolo se mai obisnuieste asta. Biserica o cunoastem numai pe dinafara. Si esecul unuia, este esecul fiecaruia.

Singura noastra carte de vizita este cuvântul dat. Si pentru ca suntem respectati ca persoane decente si muncitoare, cei pe care-i recomandam trebuie sa fie de aceiasi probitate morala ca si noi. Nu poti recomanda pe cineva care fuge de munca si nu se tine de cuvânt. Deci , nu toti românii se sapa între ei.

Si mai trebuie sa-i aduc multumiri lui Marius, care l-a chemat pe fiul meu la munca si-l gazduieste momentan în casa lui, departe de mine, aproape de Madrid. Nu avea nici o obligatie, dar l-a chemat la munca, ca vopsitor auto, în atelierul unde munceste si el , stiind ca Adrian este un copil cuminte si muncitor. Acestia sunt marea majoritate a românilor care traiesc afara... Oameni cinstiti, care muncesc multe ore pe zi. Si cárora le pasa de cei din jur... Si care apara bunul renume al celorlalti... Uscaturi se mai gasesc, dar se elimina ei singuri dintre ceilalti...

Acasa suntem perceputi ca si ¨cápsunarii¨parveniti.... Unii ... suntem mai degraba ¨cácánarii¨parveniti, pentru ca spalam destule excremente... Eu am norocul ca acum spal mult mai putine decât cu ani în urma. Asta pentru ca mai pot sa-l pun pe señor pe WC. Dar tot îl sterg si spal la fund, zilnic de câteva ori... Dar sunt bani câstigati cinstit. Cu foarte multe sacrificii personale. Pentru ca singurul meu lux, este acest timp ce mi-l petrec la laptop. În rest în casa, zi de zi, an de an... Viata trece pe lânga mine, fara sa ma bucur decât de cecul pe care-l încasez si îl trimit în aceiasi zi acasa... Si la ce!? Ca sa construiesc o casa care nici macar nu ma mai bucura pe mine... Dar mi-am dat cuvântul ca va fi terminata... pentru fiul meu. Si el este fiinta cea mai importanta din viata mea...