Everybody hurts sometimes

Am o noapte agitata. Marta, care nu se simte bine. Mâncarea înghitita ca de obicei , fara sa fie masticata. Acidul din burta imensa. Si chiar daca ies numai gaze, ea care nu stie nici sa sufere în tacere, scoate urlete de fiara.

Señor, din pozitia sezut pe marginea patului, cade ca un bolovan, saracul, drept în cap. De prea bun ce este , nu m-a chemat si uite asa a cazut. Am sarit ca arsa din pat, de bubuitaura, desi nu dormeam de vreo doua ore. Mi-e asa de greu sa-l ridic de pe jos, mai ales acum de când am pierdut din forta. Si mi-e tot timpul frig fara stratul de grasime ce ma proteja, desi e cald în casa.

Prea mi-a fost bine. Saptamâni de acalmie. Toate mergeau bine. Acum, señor are un cucui imens si sper sa nu aiba si urmari. Asta pentru ca nu pot sa-i impun folosirea scutecelor, macar pe timpul noptii. Dar le rupe si apoi e si mai rau.

Marta , biata, care face de toate pe ea, si una si alta, cearceafuri schimbate, pijamale curate, prosoape murdare. Miros oribil de fecale din intestine putrede. Prea mi-a fost bine. M-am relaxat, cica. Dar si asa sar ca arsa la primul zgomot ce-l fac cei doi. Apoi Marta, întoarsa din baie, sta si se priveste în oglinda mare a dulapului. Minute în sir. Ba îsi scoate o jucarie.

Ma gândesc la tine, Ema draga, cu atâtia batrâni dementi în jurul tau. Cum rezisti? Cine nu stie cum e, nu-si poate imagina, viata noastra. Poate ca nu am mai scris de multa vreme despre viata asta, pentru ca nu am mai vrut sa observ detalii. Crizele de senilitate, alternând cu momentele de luciditate. Si apoi biata Marta, dusa în lumea ei, obsedata doar de mâncare. Caca, papa, somn. Pupat peretii, vorbit cu prieteni imaginari. Râsete isterice. Señor care o cauta speriat din priviri, la fiecare minut. Unde-i fetita? La toaleta, în bucatarie sau cine stie... Vesnic obsedat, ca i s-ar putea întâmpla ceva în casa. Si de fapt, trebuie sa fiu cu ochii pe ea. Într-o zi aproape a aruncat tigara aprinsa a lui señor în cosul de gunoi. Ca sa spele scrumiera, obsesia ei. Am tras o spaima buna. Doamne, doamne... nu vreau sa le mai vad. Fusesem decuplata o vreme. Am refuzat sa le mai vad. Si apoi señor, saracul, care urla: Marta, Marta, unde este fetita, desi eu abia ce ies din casa sa întind rufele sau sa pun masina de spalat. Dar Marta nu aude, nici daca stau fata în fata. Pentru ca are mintea deconectata. Trebuie sa strig la ea ca sa ma auda. Cuvinte spuse apasat, cuvinte scurte, ca sa le înteleaga. desi surda nu e. Doar creierul ei e de vina, ca nu se poate concentra.

Nu le-am mai bagat în seama de luni de zile. Nu am mai vrut sa le observ. Nu am mai vrut sa las sa ma deprime. Fac parte din cotidian. Grija obsesiva a lui señor pentru orice. Fereastra e închisa, paharul nu cade de pe masa. fetita e bine? Pipi, si iar pipi. Haine schimbate des. Giulia miroase!!! Ce sa miroase señor, te-am schimbat de o clipa. Enma vine si ea sa vada, si nu simte nimic, decât miros de ambientador în casa. Dar nu poti convinge pe señor, daca el nu crede. Si facem o tura prin casa. Nu miroase. Ai dreptate, Giulia.

Acum mi-a zburat somnul. Mama ei de viata! Dar pot visa la mai bine? Nu! Asta e... De asta am nevoie de net, de muzica care sa se suprapuna nesfârsitelor conversatii din capul meu. Vorbesc cu mine însami. Sau poate Barbata din mine vorbeste cu Femeia, abia iesita la suprafata. Un duel de idei si fapte, care asteapta judecata. Pachete de tigari fumate. Marea în departare. Valuri sparte. Ce frumos. Doamne cât e de frumos. Ce bine ca traiesc la mare. Ma umplu de ea si ma calmeaza. Nu trebuie sa o vad. Stiu ca e acolo. Dincolo de case. Acolo e ea, marea mea.

Castile pe urechi, ca de obicei. Corrs cu Everybody hurts. Dar eu nu mai sufar. Nu mai simt. Nu simt nimic. Poate adorm. Ce bine ar fi...deja e dimineata aproape. Si ma asteapta o alta zi...ca celelalte... Nimic nou...sub soare.