Par o capra deznadajduita

Lui señor i-am schimbat medicatia. Asta pâna ajung sa o vizitez din nou pe doctorita cea noua. Prin urmare, noaptea doarme, relativ bine, dar spre dimineata este treaz ca o bufnita, abia asteptând sa ma vada intrând la el în camera. Abia daca apuc sa-mi savurez cafeaua în compania blogurilor prietenilor. Ma rog, ce pot citi în jumatatea de ora, în care Marta face dus, se îmbraca, ia micul dejun.

Dupa aceea, imediat señor vrea sa se ridice din pat. Foarte bine, pentru ca asa pot sa-mi fac si eu un program de viata normal. Si mai am si avantajul ca se retrage seara mai devreme decât de obicei. Ceea ce e si mai bine.

Deci, ne-am început si dimineata de astazi, traducându-i postarea mea de aseara, comentariile la cele de ieri, unele postari de ale lui Paul, urmate de comentariile si raspunsurile la ele. Apoi alte povesti de ale noastre despre unii si altii, si în final am putut sa o uschesc la târgul de joi, asta dupa ce în prealabil mi-am dat întàlnire cu Bimbi.

Ne-am fâtàit, am bârfit, ne-am usurat de atâta oftica feminina si de ceva euroi de prin buzunare, si încârcata cu sevaletul nou nout, cumparat de la magazinul specializat în scule si meduze pentru pictura, am ajuns acasa, pe la unu jumate. Tocmai la timp sa-i prepar dejunul lui señor. Mie, trei rosii si un ardei, taiate julien, (ce-mi place cuvântul) si stropite cu putin ulei. M-am saturat de astea. Ca pot sa mànânc si trei oale ca tot foame îmi este, ca la o capra deznadajduita, vorba lui Paul. Asa ca acum iar scriicesc. Am uitat sa cumpar elastic gros pentru aparatoarele de la tibia si peroneu, ma rog gamba lui Juan?! Dar ce sa ma mai mir de câta tinere de minte am?! Nu stiu unde am pus capacul de la oala de 30 cm diametru (inexplicabila disparitie), nu stiu unde e cutia cu toate acele de gamalie, atent culese dupa campania de cusut. Nu stiu unde am niste tavi de inox(probabil la Patricia, cealalta nepoata de a lui señor, trimise cu prajituri, vara trecuta), ce sa ma mai mir ca uit sa cumpar ceva cànd cobor în oras. Ce mai tura vura, ìmbatrânesc. Numai numerele de telefon nu le pot uita, daca am apucat sa le vad si numai o singura data. Si alea chiar ar fi bine sa le pot uita. Unele macar!!!