It´s not so bad...

Trezit eu la realitatea acestei zile ploioase. Am dormit- nedormit o noapte fara iluzii, fara vise. Nu am putut fara pastile. Dar nici acelea nu au efect fara televizor. Stiu ca nu este sanatos, dar sunt proastele obiceiuri adânc înradacinate. Îi întorc spatele si-l las sa mearga în surdina. E ca si cum nu as fi asa de singura în camera. Am vrut sa ma ridic si sa scriu dar stiam ca am nevoie mai mare de orele de somn chiar fortate decât de scris...

... Maestre... catârul nu stie ce ar vrea. Înca mai astepta aseara sa-i fie infirmate presupunerile. Dar stia ca este mai bine ca s-a terminat ceva ce nu-i multumea decât simturile primare. Ce era bine?! Ca nu suferea. Era mai degraba un sentiment de usurare. Îi venea catârului sa iasa în ploaie sa zburde. Nu chiar în camasuta de noapte neagra sexi... Nu... aceea avea doar sa devina un accesoriu zilnic. O obisnuinta. Nu o necesitate...

... Deci ridicat la 4 dimineata doar pentru ca aveam imperioasa nevoie de dulce. M-am întrebat daca îmi face bine...si am ajuns la concluzia ca daca îmi mai ofera 5 ore de somn si ma linistea... pai face bine. Asa cum acum îmi face bine sa-ti scriu. Ar trebui sa ma ocup de cei ai casei. Mai ales de señor care face nazuri cu mâncarea în ultimele zile. Dar nu-mi face înca bine sa-mi asum corvoada zilnica. Nu merita nimeni sa ma mai sacrific inutil. Nu mi se va ridica statuie. Deci... EU...în mod egoist, dar sanatos. Si PROMIT ca am sa ies din casa chiar si asa pe ploaie. Si am sa fac kilometri în nestire. Bine înfofolita... cu ploaia care-mi va biciui fata. Si am sa merg sa fotografiez tabloul acela în casa lui metge. Si am sa-l pictez. JUR... Era un amestec de alb, bej...nisipiu si urme fine de negru. O plaja, cu dune ...dar fara mare... cred. Doar ierburi uscate în bataia vântului. Am nevoie de acele culori sa-mi umple venele.

... Sunt atât de calma numai datorita tie.
... Faceam involuntar bilantul anului ce sta sa treaca. Parca nimic nu conteaza... Parca nimic nu s-a întâmplat. Parca nimic nu m-a atins. Vad doar pasarea flamengo.... cu picioare lungi... care alearga spre soare apune. Nu mai simt ritmurile de salsa. Nu simt decât razele soarelui care ma învaluie si ma îmbratiseaza. Aud doar frânturi din respiratia sacadata... si aroma de eucalipt. E chestie de vointa sa te regasesti. Elimini... pe toti si pe toate. Îti recâstigi timpul irosit cu insipide fiinte. Nu vreau astazi sa-mi aduc aminte de dulceata buzelor sale. Trebuie luat ansamblul... si ansamblul era fara continut. Speriat de cum evolua relatia. Si cum mie nu-mi este frica sa rup ceva care este destructiv pentru mine... s-a terminat cum trebuia sa se termine. Fara lacrimi si fara reprosuri. Cu o usoare stare de dezamagire... atât de cunoscuta mie. Doar stii ca nu ma multumesc jumatatile de masura... Înca nu...

UPDATE: 14:21... mi-am împlinit parte din promisiune. Am alergat si ne-am plimbat cu Enma. 9 km total din care 2,5 alergati...la întoarcere. Abia ma tin pe picioare. De fapt sunt tolanita în fotoliu. Doamne... ce eliberator este sa iesi din casa. Cad zidurile pe care le-ai ridicat singura în jurul tau. În cele câteva secunde câte ma despart de casa Enmei a iesit si soarele. Asa ca m-am ales cu o pereche de ochelari de soare, care acopereau bine toata partea ochilor. Ba chiar parca iluminau mai bine aceasta zi. Da... soarele iesise sa-mi surâdà. Am sporavait pret de câteva minute. Musafiri care ar putea veni, vizita la medic pe marti, despartirea de C. Apoi... casti si la drum cu sârg. Catre Cala Sol de Riu. Ba chiar am luat curba si am ajuns pâna la caretera 340. La întoarcere m-am pus sa alerg si Enma nu s-a lasat mai prejos. Deja dadusem jos hanoracele si ramasasem amândoua în bluzite subtiri cu mâneca lunga. Dar chiar si asa ne-am supraîncalzit si ne-am oprit la un moment dat. Am dat un ocol pâna pe faleza si am îmbratisat marea si valurile care se spargeau de rocile de la cala. Mi-am continuat alergarea zburdalnica. Eram o caprita scapata din tarc. Îmi miscam umerii pe ritmurile muzicii. Ba, mai mult, daca muzica o cerea... dadeam pumni aerului. Ca boxerii. Loveam aerul si alungam superficialul...

... M-am umplut de culori. A fost suficient sa-mi pun adidasii negri, colanti negri si ceva roz... Siempre ... roz. Blond cu roz... Ochelarii mei încalzeau culorile. Erau artificial stralucitoare. Dar soarele era acolo, marea se unduia... pescarusii zburau peste câmpuri... semn ca urmeaza zile reci... zice Enma. Muzica îmi inunda auzul... Fara cuvinte, fara ritmuri... doar sunete care nu-mi spuneau astazi nimic. Acopereau doar un zumzait indefinit de voci. Din când în când o cuprindeam pe Enma de mijloc sau îi sarutam mâinile gingase. Ne zâmbeam fara sa ne spunem nimic. Si alergam... Când ea în fata... când eu.

... Si acum. La întins rufe, pus alta tura la spalat. De gatit ceva... si apoi... vom picta. Am uitat sa iau camera foto de la sefa. Si apoi... trebuie sa intru în casa medicului sa-i fotografiez tabloul. Sigur este facut de domnia sa... tatal decedat. Avea talent domnul. Lucrase în costructii ... avea ochiul format. Eu mai am mult pâna sa am acuarele de calitatea celor pe care le-a facut el. Dar totul încetul cu încetul. Sa încerc ca nu ma abat de la drum. Culori...