doar un gând rebel

Am niste minute libere, asa ca am sa profit sa mai scriu câte ceva despre cele ce se ìntâmpla în jurul meu.

Intru încetul cu încetul pe fagasul normal al zilelor monotone. Doamne multumesc pentru monotonia si linistea acestor zile. Mi-e si frica de multe ori sa ies din ¨casa¨, ca sa nu ma întristez. Vestile lumii exterioare sunt de cele mei multe ori triste. Somaj, deznadejde, neîntelegere, boala, debusolare.

Sunt egoista veti spune. Mi-ar placea sa ma bucur de momentele de relaxare financiara pe care le-a adus serviciul meu, dar nu pot sa nu ma gândesc la anii care vin. Perspectivele sunt sumbre. Somaj, o pensie mica, necesitatea de a munci înca multi ani de acum înainte pentru a putea duce o viata càt de cât decenta.

Prieteni, mai deznadajduiti decât mine, cautând o cale de scapare din ghearele falimentului. Nu am uitat ca si pe mine doar disperarea m-a facut sa iau calea strainatatii. Nu mi-am propus ,la terminarea studiilor, sa devin femeie de servici, pentru ca asta sunt, chiar daca suna urât. Fac toate muncile unei femei de serviciu. Frec wc-urile din case si spal gresia si geamurile. Nu consider umiliant oficiul meu, dar au fost timpuri când mintea mea o foloseam pentru a face bilanturi metalice si balante contabile. Când conversatiile purtate erau de alt nivel.

Si asta, în conditiile în care soarta m-a adus sa îngrijesc o persoana deosebit de culta, care stie mai multe despre mitologie decât am stiut eu vreodata, si care zi de zi ma pune în situatia de a mai cauta ceva pe internet. Stii Giulia ? ...