Cafeaua de duminica dimineata

Ce-mi plac diminetile de duminica. Afara soare, vânt puternic.

Nu trebuie sa o trezesc pe Marta ca sa mearga la ¨scoala¨. Pot sa lenevesc fara sa ma uit la ceas.
Mi-am pus cafeluta, am pornit laptopul si am intrat pe blog. Am citit ultimele postari ale lui Cabral, mi-am ales muzica de ascultat, si mi-am propus sa scriu ceva si la mine. Între timp s-a trezit señor si m-a ¨prins¨pe când îmi mai puneam o cafeluta. M-a vazut pe când aruncam o privire în camera lui.

¨Pase Usted, pase¨. Intre Domnia ta, intre. Educat, ca deobicei. Ma pune la curent cu ultimele noutati auzite în noaptea abia trecuta, la radio.

- Stii, azi noapte, era un reportaj cu degustatorii de cafea, sunt cca. 4000 în Spania. Tu mergi imediat la toaleta dupa ce bei cafeaua, Giulia?
- Da, señor, este diureticul perfect pentru mine, cu lapte rece, cafeaua tot rece.
- Ziceau ca dauneaza sanatatii.

Foarte grijuliu, ca de obicei.

Aseara, am urmarit împreuna un documentar despre viata unui scriitor care a decedat saptamâna trecuta. Francisco Ayala. Decedase la venerabila vârsta de 103 ani. Am fost surprinsa în mod placut de luciditatea cu care vorbea acesta în interviul dat în urma cu 3 ani, la împlinirea a 100 de ani. Se plimba la bratul tinerei sale sotii (cunoscuta cei drept cu 40 de ani înainte, dar oricum mult mai tânara decât el).

Ramân perplexa de câte ori vad vitalitatea acestor oameni. La 40 de ani ma simteam batrâna, pe ultima suta de metri si ajunsa sa traiesc cu persoanele ajunse la vârste venerabile, constat cu stupoare ca trebuie sa-mi reorganizez viata, sa accept ca mai am multe de facut si de trait, si ca trebuie sa ma bucur de fiecare moment din viata.