Everybody hurts sometimes

Am o noapte agitata. Marta, care nu se simte bine. Mâncarea înghitita ca de obicei , fara sa fie masticata. Acidul din burta imensa. Si chiar daca ies numai gaze, ea care nu stie nici sa sufere în tacere, scoate urlete de fiara.

Señor, din pozitia sezut pe marginea patului, cade ca un bolovan, saracul, drept în cap. De prea bun ce este , nu m-a chemat si uite asa a cazut. Am sarit ca arsa din pat, de bubuitaura, desi nu dormeam de vreo doua ore. Mi-e asa de greu sa-l ridic de pe jos, mai ales acum de când am pierdut din forta. Si mi-e tot timpul frig fara stratul de grasime ce ma proteja, desi e cald în casa.

Prea mi-a fost bine. Saptamâni de acalmie. Toate mergeau bine. Acum, señor are un cucui imens si sper sa nu aiba si urmari. Asta pentru ca nu pot sa-i impun folosirea scutecelor, macar pe timpul noptii. Dar le rupe si apoi e si mai rau.

Marta , biata, care face de toate pe ea, si una si alta, cearceafuri schimbate, pijamale curate, prosoape murdare. Miros oribil de fecale din intestine putrede. Prea mi-a fost bine. M-am relaxat, cica. Dar si asa sar ca arsa la primul zgomot ce-l fac cei doi. Apoi Marta, întoarsa din baie, sta si se priveste în oglinda mare a dulapului. Minute în sir. Ba îsi scoate o jucarie.

Ma gândesc la tine, Ema draga, cu atâtia batrâni dementi în jurul tau. Cum rezisti? Cine nu stie cum e, nu-si poate imagina, viata noastra. Poate ca nu am mai scris de multa vreme despre viata asta, pentru ca nu am mai vrut sa observ detalii. Crizele de senilitate, alternând cu momentele de luciditate. Si apoi biata Marta, dusa în lumea ei, obsedata doar de mâncare. Caca, papa, somn. Pupat peretii, vorbit cu prieteni imaginari. Râsete isterice. Señor care o cauta speriat din priviri, la fiecare minut. Unde-i fetita? La toaleta, în bucatarie sau cine stie... Vesnic obsedat, ca i s-ar putea întâmpla ceva în casa. Si de fapt, trebuie sa fiu cu ochii pe ea. Într-o zi aproape a aruncat tigara aprinsa a lui señor în cosul de gunoi. Ca sa spele scrumiera, obsesia ei. Am tras o spaima buna. Doamne, doamne... nu vreau sa le mai vad. Fusesem decuplata o vreme. Am refuzat sa le mai vad. Si apoi señor, saracul, care urla: Marta, Marta, unde este fetita, desi eu abia ce ies din casa sa întind rufele sau sa pun masina de spalat. Dar Marta nu aude, nici daca stau fata în fata. Pentru ca are mintea deconectata. Trebuie sa strig la ea ca sa ma auda. Cuvinte spuse apasat, cuvinte scurte, ca sa le înteleaga. desi surda nu e. Doar creierul ei e de vina, ca nu se poate concentra.

Nu le-am mai bagat în seama de luni de zile. Nu am mai vrut sa le observ. Nu am mai vrut sa las sa ma deprime. Fac parte din cotidian. Grija obsesiva a lui señor pentru orice. Fereastra e închisa, paharul nu cade de pe masa. fetita e bine? Pipi, si iar pipi. Haine schimbate des. Giulia miroase!!! Ce sa miroase señor, te-am schimbat de o clipa. Enma vine si ea sa vada, si nu simte nimic, decât miros de ambientador în casa. Dar nu poti convinge pe señor, daca el nu crede. Si facem o tura prin casa. Nu miroase. Ai dreptate, Giulia.

Acum mi-a zburat somnul. Mama ei de viata! Dar pot visa la mai bine? Nu! Asta e... De asta am nevoie de net, de muzica care sa se suprapuna nesfârsitelor conversatii din capul meu. Vorbesc cu mine însami. Sau poate Barbata din mine vorbeste cu Femeia, abia iesita la suprafata. Un duel de idei si fapte, care asteapta judecata. Pachete de tigari fumate. Marea în departare. Valuri sparte. Ce frumos. Doamne cât e de frumos. Ce bine ca traiesc la mare. Ma umplu de ea si ma calmeaza. Nu trebuie sa o vad. Stiu ca e acolo. Dincolo de case. Acolo e ea, marea mea.

Castile pe urechi, ca de obicei. Corrs cu Everybody hurts. Dar eu nu mai sufar. Nu mai simt. Nu simt nimic. Poate adorm. Ce bine ar fi...deja e dimineata aproape. Si ma asteapta o alta zi...ca celelalte... Nimic nou...sub soare.

APE TULBURI – FÂŞIA GALBENĂ DINTRE NOAPTE ŞI ZI

Şoseaua lată spinteca în două un lan de grâu ale cărui margini se hârjoneau cu orizontul. Asfaltul aşternea sub ochi un negru aproape ireal, iar dunga îngălbenită din mijloc părea o fâşie de mătase desfăşurată de pe un mosor uriaş şi lipită pe şosea cu o precizie matematică. O simţea mătăsoasă, fără să o fi atins încă. De fapt, îşi spuse, adevărul este că nici nu doresc să o ating, probabil pentru a nu-mi deteriora propria iluzie. Iluziile, domnul meu – se lansă într-o tiradă neauzită decât de el – trebuie întreţinute, păstare, protejate, corconite. Udate la rădăcină… Râse. Să fie iluzia o floare la rădăcina căreia este imperios necesar să verşi, la diferite intervale de timp, apa gândurilor tale ciudate? Îşi lărgi cu un gest rapid nodul de la cravata în dungi, roşu cu negru, întotdeauna îi plăcuse combinaţia, alături de cămaşa albă, tot nu mă vede nimeni în pustietatea asta, apoi desfăcu şi ultimul nasture, cel de la gât. Trase aer în piept, cu gura larg deschisă, ca un peşte care se zbate pe uscat şi imploră branhiile să-şi facă treaba. Iluziile – îşi continuă discursul – sunt date dracului. Toţi alergăm ca proştii după o Fata Morgana personală, de la naştere şi până la momentul despărţirii de grijile umane. Fiecare cu a lui. Unii vor bani, ca să-i întoarcă permanent cu furca, aşa cum faci cu fânul când e pus la uscat, alţii visează la femeia ideală, la maşina-minune, poate chiar la cea mai mare plăcintă cu brânză de pe mapamond, scăpată paradoxal de observatorii trimişi de Guiness Book. Sunt şi mai mulţi care doresc o casă – pe malul oceanului, ca să-ţi mângâie valurile orgoliul, la poale de munte, sub aşa-zisa streaşină a pădurii, într-un cartier simandicos, naiba ştie unde în altă parte… Eu, domnul meu, nu visez la nimic, sunt contabil, cred că viaţa se rezumă la cifre. Le aduni, le scazi, le înmulţeşti, la împarţi, te cerţi cu ele, le iubeşti, poţi să le pui să facă şi sex în grup dacă o iei razna. N-am luat-o razna, însă fâşia galbenă de pe mijlocul şoselei mi se pare mătăsoasă. Şi mi-e frică să o ating. Bravo, asta-i culmea, pune degetul arătător şi vezi ce simţi! E vopsea, cum naiba să fie şi mătăsoasă?! Nu-l puse. Nu se aplecă. Merse înainte, pe marginea şoselei, cu lanul de grâu în stânga şi în dreapta. Un lan hăcuit de o şosea parşivă care rânjeşte galben şi negru… Îşi ciufuli cu un gest aproape copilăresc părul de pe frunte şi simţi câteva broboane de transpiraţie. Continuă să-şi lase gândurile de capul lor. Lanul din stânga nu va reuşi niciodată să întâlnească lanul din dreapta într-o îmbrăţişare… ceralieră. Se poate spune aşa ceva? Două jumătăţi de lan obligate să se iubească intens de la distanţă de câţiva metri. Măcar Romeo şi Julieta au apucat să se sărute. Poate au făcut ei şi altceva înainte de sinucidere, numai Shakespeare poate şti, pe mine nu m-a impresionat. Lacrimogen. I se păru că luna îi face semne discrete de pe umărul stâng. Era mare, galbenă, rotundă, trufaşă. Atât de trufaşă încât nici nu suporta prezenţa vreunui nor prin preajmă. Divă nocturnă. Vrei să fii numai tu în prim plan, ca o lună egoistă ce eşti! Ridică un pumn către cer, apoi reintrodu-se mâna în buzunarul pantalonilor din stofă călcaţi la dungă, o dungă din aceea perfectă, ca un fir de păr. Îşi privi pantofii negri, uşor prăfuiţi pe bombeu. Şi se întrebă de ce dracu’ nu păşeşte pe asfaltul negru al şoselei. Un pas, mai mulţi paşi, o infinitate de paşi pe acea minunăţie de astfalt. Nu-şi răspunse. Continuă să meargă pe margine în timp ce vânticelul nocturn făcea lanurile de grâu sortite neîntâlnirii să se legene cu o oarecare senzualitate. Când răsări soarele în dreapta sa, aruncând dogoare pe umeri, îşi lăsă privirea prizonieră unui roşu intens. Deja dimineaţă, murmură… Aşa repede? Ceasul spânzurat de încheietura mâinii stângi îi transmise că răsăritul ar fi trebuit să fie departe. Ora 03.15 a.m. Pe umărul stâng, cu o indiferenţă aproape regală, luna îşi etala frumuseţea enervantă, fără să dea vreun semn că ar intenţiona să se retragă spre alcovul ei. Abia atunci realiză că decorul prezenta o incompatibilitate evidentă. O jumătate a şoselei rămânea întunecată. Cealaltă jumătate, pornind chiar de la fâşia galbenă de vopsea, se lăsa mângâiată de primele raze ale soarelui. Îşi permise să râdă strâmb. Sunt unicul martor al unui eveniment pe care l-aş numi chiar epocal. Trăiesc noaptea şi ziua în acelaşi timp. Cu ochii deschişi, în mişcare… Am să calc afurisita aia de fâşie galbenă din mijlocul şoselei şi voi merge chiar pe linia de demarcaţie dintre noapte şi zi. Jumătate de corp o dau nopţii, cealalată jumătate revine zilei. Ziua şi noaptea. Ca două femei îndrăgostite de mine. De un contabil care umblă brambura cu luna pe umărul stâng şi cu soarele pe cel drept. Fâşia galbenă nu era mătăsoasă. Era o fâşie de vopsea ordinară, trasată cu precizie de un agregat oarecare. Iluziile, murmură, ne învârtim toată viaţa printre ele, dansăm cu ele, le hrănim din noi, fiindcă iluziile suferă de canibalism, vor să te prepare în diverse moduri, după ce te perpelesc corespunzător. În partea dreaptă, lanul de grâu se unduia sub un soare dogoritor, acceptând şi planarea constantă a unor păsări pe care nu reuşi să le identifice. De pe umărul stâng, răcoarea nopţii îi trimise în dar câteva frisoane… Dar e simplu, trase o concluzie de contabil. Mi-e frig, fac doi paşi spre dreapta. Mi-e cald, fac nişte paşi către stânga. Şi merg înainte, către destinaţia finală… Ha, ha…

Nu vom şti niciodată care era destinaţia finală. Nici de unde venea personajul nu vom şti. Nici nu ne interesează prea mult. Ne uităm la el din spate, îl vedem jumătate în lumină şi jumătate în întuneric. Calcă hotărât pe o fâşie de vopsea galbenă întinsă cu precizie matematică în mijlocul unei şosele cu asfalt impecabil. O şosea fără semne rutiere ce spintecă în două lanuri de grâu ce nu se vor întâlni niciodată. O jumătate de ceafă arsă de soare, o jumătate de ceafă răcorită de lună… Personajul nostru îşi scoate cravata şi o lasă să alunece chiar pe banda galbenă. Nu o pune nici în noapte, dar nici în zi… Deasupra sa şi în jurul său, ca într-o pictură suprarealistă, noaptea şi ziua armonizeză deplin, fără ca vreuna dintre ele să depăşească fâşia galbenă de vopsea din mijlocul şoselei.

Bineînteles: CRISTIAN LISANDRU , pe care nu apuc sa-l citesc atât cât as dori... Dar acest articol i l-am tradus lui señor , cu ceva timp în urma si tare i-a placut...Si mie, la fel...

A câstigat Alonso, ¨nepotul¨ lui señor

Statisticamente, de càte ori a câstigat în Bahrain, Fernando Alonso a terminat anul proclamându-se campion. Ojala sau Ajola cum se spune în Andaluzia.

Nici n-am respirat cât a durat cursa. Ruda noastra, asa îi spunem noi, pentru ca señor m-a pacalit cànd am ajuns în casa lui, spunând ca este nepotul lui (si eu, ca proasta l-am crezut, ca doar a spus-o pe un ton asa de convingator) a càstigat, prima cursa de formula 1 din acest an. Ce fericire pe capul nostru.

Smotruiam în baie, când señor a trimis-o pe Marta, sa ma anunte ca a început cursa. Paella era deja facuta, asa ca ne-am tolanit în fotolii. Señor a adormit între timp, dar abia trezit m-a întrebat cum merge. Bine señor, suntem lideri, dar mai sunt 9 ture. Si a rezistat. Pâna la sfàrsit. Imnul Spaniei si prezenta regelui Juan Carlos în tribuna circuitului din Bahrain. Frumos Fernando, fericit. Que sonrisa, que alegria. Da , suntem mândri de ¨nepotul¨ nostru. Nos ha dejado halucinados.

Si apropo, sefu, azi de ziua ta, ce cadou frumos, nu-i asa?
La Multi Ani! lui Juan Piñana Bordes, ginerele lui señor, care astazi împlineste 49 de ani! Dai de baut sefu... Si apoi la fotbal mai vedem noi... Poate câstiga Real Madrid, contra Valladolid, ca sa fi mai fericit!!! Barcelona joaca acasa , dar cu Valencia, care nu e tocmai un adversar comod.

Si apropo, Fernando Alonso, vorbeste o engleza si o italiana corecta, cea ce ma încânta, pentru ca foarte rar aud spanioli vorbind o engleza frumoasa.

Hai la masa señor, ca Marta moare de foame! Si apropo, seful ca sa nu se dezminta, mi-a zis ca nu pupa ¨grasune¨, dar astazi, fiind ziua lui, e o exceptie... Si eu care l-am felicitat si pe facebook... ha, ha... trebuia sa-i pun o poza... muncind la paella, în vara! Sa vada lumea , ca si sefii muncesc!

Meduzà, meduzoi

Aseara meduza catalana, m-a întrebat daca nu as vrea sa traiesc cu el. I-am raspuns pe sleau:
- Nu!!! Fereasca Dumnezeu!
- De ce, meduza mea?
- Pentru ca ai o multime de manii, si esti fricos, si posesiv. Si apoi imediat mi-ai taia netul. Si m-ai închide în cusca ta si eu acolo m-as usca. Îti place poezia?...Nu... Îti place muzica? ...Nu...Si apoi ce-ti veni? Tu stii ca esti aici numai pe post de Hombre objeto. Te pot schimba oricând cu altul. Am facut un pact. Terapie a singuratatii. Eu niciodata sluga nu am sa fiu, decât platita, foarte bine platita. Si apoi tu esti zgârcit si profiti de mine. Îmi spui : callate si no te quejas, de câte ori cer sa ma lasi sa ma odihnesc, ca sunt meduza batrâna si cam trecuta. Dar parca tie îti pasa!!!

...Si apoi chiar tu spui , ca eu sunt prea buna. Prea buna pentru tine si nu ma meriti. Nu poti sa-mi oferi ce am eu nevoie. Tu nu poti visa ! Ti-e frica si de umbra ta! Ti-e frica de un stranut, ti-e frica de boala, ti-e frica de viata. Ce sa fac eu cu tine? Esti ca un cal de curse! Gingas! Sensibil! Bun la trap, dar nu la munca!

- Si apoi, la început nici portocale nu mi-ai dat! Acum mi-ai da de toate? De ce meduza mea?
- Pentru ca esti numai a mea.
- De unde stii, tu, catalan?
- Stiu meduza, mea. Eu stiu.
- Stii pe dracu, meduzoi. Am înca pe doi! Unul vine, altul pleaca... si apoi tie ce-ti pasa!
- Stiu meduza, vad în ochii tai, vad pe corpul tau, urmele mele...Si apoi tu, nu ma poti minti. Nici eu pe tine. Hai meduza, meduzea, chiar nu vrei sa fi a mea?

- Nu meduza, meduzoi! Nici azi, nici mâine,nici poimâine. Nici în anii ce or sa vina. Multumeste-te cu ce ai. Si apoi nu ma mai musca, de la talpi pâna la gât, ca tot nu am sa spun : Da!!!... Numai urme pe tot corpul. Ca nu-s proprietatea ta!!!...Nici dansa nu stii, nici tango nu-ti place! Nici flamenco si nici samba! Si apoi ce-as face eu la senia ta. Fara net, fara amici?

- Ai picta, meduza mea. Ai zburda prin casa mea! Si ti-as pune chiar si netul.

- Ha, ha, s-o vad si pe asta! Eu casa nu mi-o las! Pentru a cui? Pentru a ta?
... Eu aicea mi-s stapâna. Stapâna pe viata mea. În lumea mea. Pot visa, si pot dormi... fara ca tu sa ma ... nenorocesti! ... Si apoi stiu eu, ce hram purtati voi toti. Tot o apa si un pamânt... Luna de pe cer si apoi?!... La munca! ... Pentru amândoi...

- Aici mi-e bine. Banii îs bani! Si ei, ma iubesc! Ce , esti gelos? Asta mai lipsea. Abia ma stii de o luna si ai vrea iubirea mea. Pofta sa ti-o pui în cui! Sa-ti cauti alta, mai buna!

- Ai, meduza, meduzea... cum ma pui, iubirea mea! Rea mai esti!!! Si ma inciti!

Asa povesteau, meduzele aseara, pâna la ore târzii! ... Si meduzà a plecat!... A obosit!...În sfârsit!

Vai de viata mea!... Meduza... mea... auzi la el! Eu, a NIMANUI n-oi fi! Ce ti-e si cu barbatii! De esti buna, le e bine, de esti rea, le e si mai bine... Auzi tu! Iubire! Cápiat-ai meduzoi?

Querer (To Care) Cirque Du Soleil - Lyrics (Spanish & English) - Tango

Tiziano Ferro-Stop! Dimentica

Vezi mai multe video din Muzica

Una bugia, la tua storia

Când nu e multa liniste în casa noastra, e multa muzica. Când nu ploua, e mult soare. Când nu sunt eu în corpul meu, e celalalt eu. Nu puteti sti niciodata pe cine aveti în fata voastra. Privesc de sus. Marea e la locul ei. Cladirile din jur, nu-mi mai spun nimic. Farmacista care-mi aduce medicamente. Meduzá, care s-a oprit putin, sa ma priveasca în timp ce râdeam în poarta. Mobile peste tot. Mâncarea miroase bine din bucatarie. Señor care doarme. Marta care picteaza, sau ma rog încearca. Brokeback mountain si fuga lui Bach. Atâtea senzatii amestecate. Emotii. Dansez pe Ameno - Era. Muschii care mi se încordeaza. Gândurile care-mi zboara departe. Ochii care privesc si nu vad. Inima care bate , stiu ca bate si nu o mai aud. Ca acum câteva zile, când în urma ultimei tahicardii, aproape nu mai aveam puls. Lumea s-a schimbat. Trecatori care arunca o privire catre fereastra mea. Gradina care asteapta sa fie din nou îngrijita. Perechi care se întorc din plimbarea zilnica. Criptograma , care-mi da bataie de cap. Rufele care asteapta sa fie culese, si celelalte întinse. Marta care ar vrea sa manânce din nou. Muzica care-si revarsa decibelii în urechile mele. Castile care mi-au facut rani. Încheietura fina a mâinii. Stop dimentica perché, tutto il resto andra da sé... una bugia, la tua storia...questo silenzio, no vale ne anche una parola.
Quindi, dimentica per me...

ALCATRAZ

înfiorarea genelor lungi
zbaterea gândurilor în colivie aurită
pumnii strânşi până la albire în jurul gratiilor reci
dar e bine
domiciliem într-un alcatraz al iubirii
înconjurat de valuri supuse fierberii permanente
în celula noastră e cald e bine
facem amor când avem chef
timpul devine afrodisiac
şi ne hrănim la ore fixe cu noi înşine
vin gardienii deschid uşiţa
strigă iubiţi-vă mult
săpaţi tuneluri lungi prin sufletele voastre
de la unul către celălalt
sunteţi condamnaţi pe viaţă la iubire
nu vă grăbiţi

evident
evadarea nu e o soluţie
închisoarea de dincolo de ape
are toate celulele ocupate
şi se urăşte la ore fixe
după plimbările obligatorii
printre incertitudini

bineînteles: Cristian Lisandru .

dar nici Geanina Lisandru nu ramâne mai prejos. La ei poezia tine loc de foame...

deci putem sa ne hranim si noi ...

The Mask of Zorro - Dance scene

Madonna & Antonio in Tango...

Cel mai frumos cadou de la viata

A mai trecut o saptamâna, fara sa-mi dau seama. Alteori asteptam sa mai treaca o zi. Si nu trecea...
Poate daca reusim sa ne detasam de lucruri si de oameni, timpul nu mai are nici o importanta. Daca reusim sa nu ne propunem nimic...
Mi-au trecut zilele trândavind... butonând... ascultând muzica altor suflete , uitând de muzica din sufletul meu...

Poate pentru ca am pus muzica care acoperea decibelii din capul meu... mult flamenco, ore întregi de Joaquin Cortez, Sarah Brightman... multe alte arii de opera... zgomot care sa acopere acel vid din mine...

Si am privit trupul atât de frumos al lui Joaquin Cortez si al lui Antonio Banderas în tango, si mi-am dorit ca fiul meu, care fizic seamana atât de mult cu ei sa aiba acel ... no lo se que... latino, viu, cuceritor. Doar la fiul meu am mai vazut aceea intensitate în privire... care te cucereste si te topeste ... Sper sa fie la fel de barbat ca ei.... O privire spune totul... Un gest al corpului spune multe despre puterea acelui barbat. Asa vreau sa fie si fiul meu... Puternic, barbat... drept, cuceritor... Ar fi trebuit sa-l îndrum catre dans. Are aceleasi calitati fizice... înalt, suplu, fata si ochi foarte expresivi...solduri înguste... un corp perfect... Cel mai frumos cadou pe care l-am primit de la viata aceasta... El perfecto latino...

halucinatii matinale

Am coborât de dimineata cu laptop-ul în living. Señor avusese ieri, o dupa amiaza mai agitata. Din cauza ca i-am introdus din nou medicamentatia obisnuita. Cunosc deja privirea aceea, care nu spune nimic. Si orele de semi dormit. Asa ca nu m-am miscat ieri de lânga el. Nici nu aveam mare lucru de facut.

Spre seara deja era mai bine, mi-am dat seama ca probabil medicamentele nu mai aveau efect. Dar noaptea a fost tot un calvar, pentru ca-i dadusem o tableta, doza obisnuita de Sinemet. Cred ca deja îmi dau seama mai bine decât neurolgii, care fac numai supozitii, care trebuie sa fie doza care sa nu-i dauneze.

Asa ca mi-am petrecut toata dimineata, aici în fotoliul din living. Pe la 10, avusese o halucinatie. Zgâria peretii, cica sa dea jos o bucata de hàrtie...

Am întrerupt postarea, pentru ca vecinele mele au sunat pentru a doua oara, si l-au trezit pe señor, la ora trei, dupa amiaza...

Stam în bucatarie. Ascultam radio. Ser Valencia - emisiunea de footbal... coño, me cago en la hostia, cojonudo, no tiene huevos, coño, coño (genitalele feminine, ca numai cu alea au ce au), joder, ostia, me toco las bolas, gilipolla... doar în zece minute de comentarii ale moderatorului... vesnic pus pe cearta...

De la început m-am pus sa le notez, spunàndu-i lui señor, care râdea de mine:

- Uite señor, urechiusele mele sensibile de unde aud toate porcariile, de la radio si televizor... asa ca , nu-mi mai spune, când gurita mea dulce, le reproduce: --- asa ceva nu se spune, Giulia, pentru ca dumneata spui de atàtea ori: me cago en el mar, ca biata mare deja miroase si s-a colorat de atâtea excremente .. verbale...

mai dragut e, cànd ìi cer sa-mi spuna pe litere si sa-mi si dea semnificatia înjuraturilor specifice!!!

încheiem cu un hostia si cu un jodido, spusa de comentatori si cu zâmbetul sugubat al lui señor, care vrea sa spuna: ... pe vremea mea, lumea era mai civilizata...

Vremea ta mai va sa fie destui ani de acum încolo, deci si asta este vremea ta si a mea señor!
ca aici sunt eu sa te veghez... Râdem amàndoi...

Alaltaieri, îmi arata unghiile, cu care ar trebui sa ma zgârie, de rea ce sunt... Nu vrea sa si le taie nici în ruptul capului... Eu i-am raspuns ca el ma zgârie ce creier, inima, artere... cu No tengo ganas de comer y da igual... adica, nu mi-e foame si totuna... Mor... îmi creste tensiunea si sunt un pachet de nervi cànd îmi raspunde asa... si-l amenint ca am sa mor tânara si frumoasa, si va veni o calugarita sa-l ingrijeasca si sa-i spele ...partile sensibile.

Sarah Brightman & Antonio Banderas - The Phantom Of The Opera

Joaquin Cortes y su flamenco II

I´m the master off my soul

Totul a început cu KJ. Vizitele lui, la început însotit de Elizabeth, au fost numai si numai din prietenie. Lungi conversatii în care fiecare ne-am spus off-ul. Apoi conversatiile au devenit mai personale si ne-am cunoscut, si recunoscut (desi, ne cunoastem de 28 de ani), ca fiind foarte apropiati în gândire si idealuri. Apoi , ne-am întâlnit din ce în ce mai des, singuri. Si conversatiile au devenit mai intime. Fiecare s-a destainuit. El, despre cea mai frumoasa relatie din viata lui, eu despre iubirea mea trecuta, despre alte întâmplari si iubiri trecatoare din viata mea. Povesteam si ne plimbam de mâna pe strazi. Ne-am spus unul altuia ceea ce n-am spus poate nimanui.

Am dansat împreuna o seara întreaga, pe muzica pe care mi-o daruise C. , cu ani în urma. Am putut sa plâng în bratele lui KJ, iubirea mea pierduta si prea putin consumata, dar care mi-a dat puterea sa merg mai departe. Cunoscusem Femeia frumoasa care statea ascunsa în mine. Slabisem pentru C. 26 de Kg. Era secretul meu, era ceea ce-mi lumina noptile de atâtia ani. Si am dansat o seara întreaga pe muzica lui Leonard Cohen si pe Kiss and say goodbye, Manhattans.

Era cu ceva timp înainte de revelion. Atunci m-a mângâiat tandru si m-a privit pentru prima oara cu ochii aceia atât de stralucitori. Era miezul noptii. A plecat atunci, spunând ca va reveni si va ramâne cu mine o noapte întreaga, când nu va trebui sa mearga a doua zi, la munca .

Atunci, râzând ne-am cântarit si am vazut ca eu aveam 97, 4 kg, el 94,4 kg. Râzând, mi-a spus: în viata mea nu am facut dragoste cu o femeie care sa aiba aproape 100 de kg. Cum ai putut sa te abandonezi asa?

În noaptea aceea am mai mâncat de suparare si asa am ajuns dimineata urmatoare sa cântaresc 98,1 kg. Se apropia Revelionul... Mi-a adus portocale pe la sapte în seara de 31, spunând ca va reveni... bla, bla, bla... A urmat un mesaj, a doua zi cu : iarta-ma , sunt înca un naufragiat!!! Dar eu deja-l iubeam!!! Si trebuia sa gasesc o solutie. Nu-mi place sa iubesc. Sunt vulnerabila, patetica.

Atunci am hotarât sa slabesc!!! Sa ma doreasca...Deja se trezise animalul din dormitor, prea multi ani, reprimat, închis în cusca lui. Hormonii mei, care de luni de zile ma înnebuneau, au explodat... Am mers la medico, peste vreo doua saptamàni, si i-am explicat toata situatia. I-am explicat ca ne-am iubit si m-a ranit ... S-a retras în carapacea lui!...

- Da-mi ceva, sa ma calmeze!!! Si m-a calmat, cu vorbe. M-a întrebat ce vreau? Medicamente sau un amant? (între noi exista o foarte strânsa prietenie, sincera si fara ocolisuri) .Si am hotarât atunci, ca mi-am câstigat cu multi ani de munca dreptul sa fiu fericita si satisfacuta. Asa am ajuns sa-l rog sa-mi faca cunostiinta cu un om decent, un prieten de-al lui, care sa ma respecte si care sa nu vrea nimic altceva, decât pot eu sa-i ofer.

Întâmplarea a facut sa mi-l prezinte pe Joan într-o seara când era si KJ la mine. Lucrasem pe ultimele costume de carnaval. Îl prezentasem pe KJ ca si pe un vàr, minciuna nevinovata, imediat rectificata la prima întâlnire adevarata. Am cerut permisiunea sefilor mei de a avea un amant, pe care de altfel îl cunosc si ei, si ei nu au avut nimic împotriva. Nu m-am ascuns niciodata de nimeni, pentru ca nu am de dat socoteala decât fata de mine. Chiar si atunci când mi-a cerut permisiunea Joan sa vina la mine, pentru prima oara, acum exact o luna, KJ era la mine în camera. I-am cerut doar sa ma ajute sa-mi schimb cearceafurile si sa strâng toate urmele zilei de croitorie.

Iubesc? Nu. Sunt fericita? Nu. Doar multumita. Joan este un om foarte tandru. Aproape virgin, la cei 53 de ani. Timid, chiar deprimat. O mama senila de 88 de ani si o sora de 61, schizofrenica, pe care le îngrijeste singur. Venitul lui, banii adusi de cele 2 ha de teren cu 800 de portocali. Creierul meu, imediat i-a facut socoteala si i-am explicat : esti aproape sarac lipit pamântului. Daca-ti intra 10.000 de euro pe an, e mult, si apoi, scazând tot ce te costa întretinerea, tratamentele si impozitele, poate ramâi si tu cu jumatate. Deci sa-ti intre bine în cap, nu ma intereseaza banii, pe care nu-i ai. Doar terapia mea. Atâta timp cât ma respecti, la mesajul tau : Puedo pasar? îti voi raspunde cu : Si! ... Si trece foarte des, ce-i drept! Insaciable! Fericit pentru norocul care a dat peste capul lui!!!

Lucrurile sunt simple în viata, daca sti ce vrei si ce astepti. Iubirea, bla, bla, bla... efemera! Putem poate doar sa ne respectam ca persoane. Putem sa acceptam doar ca avem nevoi fiziologice si ca nu suntem calugarite. Joan stie de toata situatia mea. Si de acasa si de aici. Stie de KJ, ma întreaba doar- De ce, daca nu-l mai iubesc, mai tin portretul lui în fata mea?!...
Nu-i datorez nimic si nici el mie. Deci nu voi raspunde la nici o întrebare...

Bla, bla - Real a pierdut, ce pacat!!!

Astazi am sperat într-o zi foarte placuta. Dar señor tot nu a mâncat, desi l-am pârât la Enma, fiica lui. Asta bineînteles îl irita si mai mult. Poate faptul ca am început din nou medicatia obisnuita, care contine mai multa levadopa îsi face efectul. Doar doua bucatele de ciocolata am reusit sa-i dau.

Enma, a venit cu Pilar. Veneau de la sala, rupte ca de obicei. Pilar , cum nu m-a vazut de vreo o luna si jumatate, a ramas ¨halucinada¨, uimita de progresul meu. Deci, si ea va cina doua rosii si nimic mai mult. Eu cum mi-am mâncat rosiile pe astazi, am sa manânc o alta portocala, si basta...

Pe seful, Juan, l-am facut sa râda. Real Madrid a pierdut ieri, si deci a fost eliminata din europene. I-am spus, cu o fata atât de nevinovata, ca-mi pare tare rau ca au pierdut, pentru ca joaca asa de bine, ultimamente... bla, bla... Ca doar , cu señor noi jubilam când pierde Madridul. Noi suntem culé, adica fani ai Barcelonei, care desi a avut ceva desincronizari ultimamente, este tot echipa noastra de suflet. Anul acesta poate chiar sa piarda liga (e pe locul doi, la diferenta doar de golaveraj cu Madridul) pentru ca anul trecut ne-a provocat o mare bucurie... 6 cupe... ceea ce nici un club nu a reusit în lume...

Deci , seful, Juan s-a uitat zâmbind, aproape pufnind în râs la fetisoara mea foarte compatimitoa- re. Ya te creo... I-am spus ca sunt diplomata si m-a corectat imediat... diplomatica se spune în castellana...

Deci, ascultând Shakira si Alejandro Sanz - La Tortura - ma retrag în lumea lui señor - España en Directo...

Omega-Fekete Pillangó

Yo soy como el chile verde, llorona, Picante pero sabroso.

Doarme señor. De dimineata apucasem sa desenez vreo jumatate de ora, dupa ce a plecat Marta la scoala. Imediat ce s-a trezit, binedispus, ne-am rasfatat cu poezii. Adica, stând în bucatarie am auzit poezia No te rindas, recitata pe Cadena Ser, pe care o ascultam noi. Mi-am notat doua versuri si l-am cautat de net. De acolo, stiind poezia, pe youtube a fost usor sa gasesc si multe alte poezii ale aceluiasi Mario Benedetti. Superbe poezii. Apoi, cum nu m-am rabdat sa nu le împart si cu altii, le-am postat, pe masura ce el ascultam. Nu-mi functiona Real Player download, asa ca nu stiu câte am reusit sa-mi descarc pentru mine. Dar le voi gasi aici, oricând. Nu am mai postat si toata muzica pe care am ascultat-o.

Trecusera deja doua ore de când stateam în bucatarie, rasfatându-ne. Apoi, am avut timp sa termin, ma rog, mai mult sa stric portretul lui Joan, dar asta este!!! Meduza ma va ierta, ca nu are încotro...

Acum am la dispozitie vreo doua ore sa-mi plimb ochii si sufletul pe blogurile celor dragi... asta pentru ca am terminat si mâncarea între timp... Si, apropo, am 75,7 kg. 22, 4 kg am slabit de la începutul anului, si abia astept sa-mi ajunga platforma vibratoare pe care a comandat-o sefa pentru noi, dar pe banii mei. 20 de rate de 48 de euro. Dar pe ea am sa o pun sa ne cumpere, mie si lui Marta o bicicleta statica. De fapt ne-am uitat deja prin magazinele specializate si mai asteptam un pic.

Marti când am fost în oras, pofticioasa carnivora cum sunt am cumparat cel putin zece caserole de carne. Dar am fost cuminte. Nu am mâncat nici ieri decât salata de rosii si ceapa verde (mi-au crescur cepisoarele ramase în pamânt de anul trecut) cu iaurt si o lingurita de ulei. Si seara o portocala... Cafea, ca de obicei...

Luna aceasta am dat jos 6, 2 kg, asta în conditiile în care la un moment dat ma apucasem din nou sa manânc supe, în prostie... Acum m-am linistit din nou, si rezist sa nu manânc, daca nu fac eforturi inutile de gimnastica. M-as plimba, dar bate un vânt rece... Dar si asa ascultând Llorona, pot visa ca zburd pe afara...

Poemas Hagamos un trato y Tactica y Estrategia de Mario Benedetti con música del Cirque du soleil

Señor din baie cànta !!! Astazi avem o zi superba!

Antonio Banderas - Take the Lead - Tango scene

daca tot am ajuns la tango, i-am aratat tango modern lui señor. madre mia como se te sube la sangre a la cabeza y quieres dejar de pensar!!!
Ne-am reluat obiceiurile placute. Ore întregi de poezie si muzica. Asta este atmosfera care ne-a lipsit în lunile de croitorie.

Carlos Cano - María la portuguesa

De la poezii am trecut la muzica care-i place lui señor Tomas...

Mario benedetti Te quiero (en voz de Mario Benedetti)

La gente que me gusta - Mario Benedetti (Voz Corazón de Poeta)

La Desesperación Jose de Espronceda

Me gusta ver el cielo
con negros nubarrones
y oir los aquilones
horrísonos bramar,
me gusta ver la noche
sin luna y sin estrellas,
y sólo las centellas
la tierra iluminar.
Me agrada un cementerio
de muertos bien relleno,
manando sangre y cieno
que impida el respirar,
y allí un sepulturero
de tétrica mirada
con mano despiadada
los cráneos machacar.
Me alegra ver la bomba
caer mansa del cielo,
e inmóvil en el suelo,
sin mecha al parecer,
y luego embravecida
que estalla y que se agita
y rayos mil vomita
y muertos por doquier.
Que el trueno me despierte
con su ronco estampido,
y al mundo adormecido
le haga estremecer,
que rayos cada instante
caigan sobre él sin cuento,
que se hunda el firmamento
me agrada mucho ver.
La llama de un incendio
que corra devorando
y muertos apilando
quisiera yo encender;
tostarse allí un anciano,
volverse todo tea,
y oír como chirrea
¡qué gusto!, ¡qué placer!
Me gusta una campiña
de nieve tapizada,
de flores despojada,
sin fruto, sin verdor,
ni pájaros que canten,
ni sol haya que alumbre
y sólo se vislumbre
la muerte en derredor.
Allá, en sombrío monte,
solar desmantelado,
me place en sumo grado
la luna al reflejar,
moverse las veletas
con áspero chirrido
igual al alarido
que anuncia el expirar.
Me gusta que al Averno
lleven a los mortales
y allí todos los males
les hagan padecer;
les abran las entrañas,
les rasguen los tendones,
rompan los corazones
sin de ayes caso hacer.
Insólita avenida
que inunda fértil vega,
de cumbre en cumbre llega,
y arrasa por doquier;
se lleva los ganados
y las vides sin pausa,
y estragos miles causa,
¡qué gusto!, ¡qué placer!
Las voces y las risas,
el juego, las botellas,
en torno de las bellas
alegres apurar;
y en sus lascivas bocas,
con voluptuoso halago,
un beso a cada trago
alegres estampar.
Romper después las copas,
los platos, las barajas,
y abiertas las navajas,
buscando el corazón;
oír luego los brindis
mezclados con quejidos
que lanzan los heridos
en llanto y confusión.
Me alegra oír al uno
pedir a voces vino,
mientras que su vecino
se cae en un rincón;
y que otros ya borrachos,
en trino desusado,
cantan al dios vendado
impúdica canción.
Me agradan las queridas
tendidas en los lechos,
sin chales en los pechos
y flojo el cinturón,
mostrando sus encantos,
sin orden el cabello,
al aire el muslo bello...
¡Qué gozo!, ¡qué ilusión!

Señor mi-a recitat parte din aceasta poezie si i-am postat-o. Dupa ce am ascultat-o i-am citit-o eu, si va asigur ca m-a corectat de càte ori am gresit un vers. Ce memorie are la 88 de ani. Ce norocoasa sunt ca ma instruieste, nu-i asa?!

Poema "Te quiero" por Mario Benedetti

suntem la ora de poezii, cu señor Tomas , în bucatarie.
Ascultati si va umpleti sufletul de frumusete!

Si dios fuera mujer - Mario Benedetti

Mario Benedetti - No te rindas

No te rindas, aún estás a tiempo

De alcanzar y comenzar de nuevo,

Aceptar tus sombras,

Enterrar tus miedos,

Liberar el lastre,

Retomar el vuelo.

No te rindas que la vida es eso,

Continuar el viaje,

Perseguir tus sueños,

Destrabar el tiempo,

Correr los escombros,

Y destapar el cielo.

No te rindas, por favor no cedas,

Aunque el frío queme,

Aunque el miedo muerda,

Aunque el sol se esconda,

Y se calle el viento,

Aún hay fuego en tu alma

Aún hay vida en tus sueños.

Porque la vida es tuya y tuyo también el deseo

Porque lo has querido y porque te quiero

Porque existe el vino y el amor, es cierto.

Porque no hay heridas que no cure el tiempo.

Abrir las puertas,

Quitar los cerrojos,

Abandonar las murallas que te protegieron,

Vivir la vida y aceptar el reto,

Recuperar la risa,

Ensayar un canto,

Bajar la guardia y extender las manos

Desplegar las alas

E intentar de nuevo,

Celebrar la vida y retomar los cielos.

No te rindas, por favor no cedas,

Aunque el frío queme,

Aunque el miedo muerda,

Aunque el sol se ponga y se calle el viento,

Aún hay fuego en tu alma,

Aún hay vida en tus sueños

Porque cada día es un comienzo nuevo,

Porque esta es la hora y el mejor momento.

Porque no estás solo, porque yo te quiero.

Mario Benedetti

No te rindas

Masia

Cred ca ar trebui sa-mi fac si numai desene. Uneori am impresia ca mi-ar fi placut sa le am si numai în creion, De fapt nu este creion, pentru ca le trec si în boligrafo (pix ...ceramic?!)...

Scurta plimbare prin Peñiscola

Vara trecuta am uschit-o cu Marta la Peñiscola. Nu prea putem sa ne permitem noi lungi escapade, asa ca a fost o vizita rapida. Vara, cald, soare... parca mi s-a facut dor...

în departare se vede plaja cu sute de turisti si hotelurile de lux.

Marta, îmbracata cu o bluzita facuta de mine.
Eu, rotunda si dizgratioasa, mai mult Barbata. Astazi am douazeci de kg mai putin. Probabil daca as fi la Baile Herculane, cazata la Pensiunea Roua De Munte, as putea sa fac lungi plimbari care sa ma ajute sa mai dau jos ceva. Dar las ca vine ea, vara, si am sa înot, ca sa devin mai femeie.
Asta, daca nu am sa ma pun sa citesc romane, ca si cele scrise de Oana Mujea, cum ar fi Parfumul vaduvei negre.


Ca sa va atrag inca de la inceput, o sa va spun care sunt premiile :

• Un premiu intai constand in 2 nopti cazare pentru 2 persoane la Pensiunea RouaDeMunte din Baile Herculane, mai precis week-end-ul 24-25 aprilie anul curent;

• Doua premii doi constand in cate un exemplar din romanul Parfumul vaduvei negre de Oana Stoica Mujea, cu autograful autoarei.

Concursul se va desfasura incepand de azi si pana pe 30 martie, urmand ca pe data de 31, impartialul juriu sa-i desemneze pe fericitii castigatori. Juriu care va format din mine, Oana si d-l Tudor Becia, proprietarul pensiunii care ofera marele premiu.

Ce trebuie sa faca stimabilii concurenti? Trebuie sa scrie un articol la ei pe blog, bineinteles ! Un articol despre o distractie la care au participat si care le-a placut. O iesire la iarba verde, vizitarea unui loc pitoresc, o cina romantica, un chef ... ma rog, fiecare ce-a facut. Juriul va aprecia originalitatea articolului, modul in care este scris, ba unora le place sa vada si poze (tot originale, nu luate de pe net). La sfarsitul articolului, vor trebui sa adauge urmatorul text, cu link-uri cu tot. Atentie la link-uri, ar fi pacat sa fiti descalificati doar pentru ca ati gresit vreunul. Deci, iata textul :

Cu acest articol particip la concursul organizat de Geocer, avand ca premii 2 nopti cazare la Pensiunea RouaDeMunte din Baile Herculane si 2 exemplare din romanul Parfumul vaduvei negre.

Pentru ca nu sunt în stare sa scriu mai mult , invit pe prietenii care viziteaza blogul meu , sa participe la acest concurs, organizat de Geocer, unul din cei mai simpatici bloggeri . Nu o spun numai eu, ci chiar a fost premiat în cadrul concursului Blog de Blog cu acest premiu.

Brokeback mountain

Oleaje , mar revuelto , así es mi ánima

Meduza noastra e atrasa de fiecare data de mare, ca un magnet caruia nu i se poate opune. S-a racorit si si-a încarcat bateriile.

Dupa cum puteti vedea, meduza saraca nu s-a ferit din calea valurilor, pornite sa o traga cu ele , mar adentro, unde totul este atât de tacut si linistit. Cum ar putea sa lase tot acest albastru infinit?! Si apoi mai încolo, marea era rascolita, cu atâta verde amestecat cu nisipul rascolit si purtat si redat tarmului... Culori... Da, chiar sunt dependenta de culori...

Meduza mediteraneana

La sfàrsitul unei zile îti faci un bilant. Cu bune si cu rele, a mai trecut o zi din viata mea.

Dimineata, bârfe între doua prietene. Fara perdele, fara ocolisuri.
Apoi , treburi cotidiene. Curatenie, cusut si bineînteles , dragul de señor, pe care l-am înnebunit cu Ziua Femeii.

Apoi alte povesti cu parintii mei. Vesnic plânsi si datori sa-mi spuna si ce n-as vrea sa aud. Mi-au stricat ziua cu vestile proaste. Matusa care a murit, Lezatul sot, care desi abia încasase 1100 de euro , nu avea vorbe alese la adresa tâmpitei care muncea pentru ei. Deh, proasta devenise cica mai femeie si cuteza sa doreasca sa aiba schimb de fluide cu oarecine. Se cam saturase de atâta tacere si monotonie în viata ei de sluga printre straini. Ca doar si acasa numai asta facuse, adica de cap.

Meduza noastra se înamorase în anul în curs cica de o lipitoare venita de pe aceleasi meleaguri mioritice. Dar lipitoarea s-a dovedit un parazit. Se unduia pe unde îi venea mai bine încercând apele. Cica si-a dat seama ca avea sentimente puternice. Si mândrie, si orgoliu, si niste ochi albastri, (uitati si parasiti pentru o vreme), prin tarile reci, dar care-l chemau cu disperare. Biata meduza. Slabise, se framântase în zadar, dar nu gasea nici o solutie. Apa rece a marii nu reusea sa o racoreasca. Nici ciocolata nu îi mai dadea aceea satisfactie launtrica, atât de binecunoscuta timp de multi ani. Ranita în orgoliu, în van s-a caznit meduza noastra sa uite lipitoarea. A trebuit sa ajunga sa-l dispretuiasca pentru lasitate, egoism si lipsa de caracter , si atunci s-a vindecat în parte.


Alte mesaje si felicitari. S-a mai calmat meduza noastra. Dar ultimul mesaj a ranit-o cel mai tare. Cica Lezatul o iubea, pentru ca parea femeie acum, si trezea probabil dorinte demult disparute. Biata meduza, crezuse ca era suficient ca muncea si trimitea aproape pâna la ultimul banut, acasa. Nu credea ca era necesar sa fie si femeie frumoasa si demna de a fi dorita.

La multi ani tuturor sufletelor gingase!

La Multi Ani, fetelor!

Norocul meu, ca am slabit!!! Enma si-a cumparat aceasta bluzita super chulo, limited edition, care, din pacate pentru ea, si spre norocul meu, îi vine foarte mare . Deci, de 8 Martie m-am ales cu o bluzita foarte draguta, desi înca nu am renuntat de tot la ideea de a-mi cumpara un colier de perle albe...
La Multi Ani, fetelor! Data de pe fotografii este eronata. Îmi scosesem bateria si s-a resetat singura. Ieri a observat Enma, când i-am aratat fotografiile cu bluzita noua.

Deci, capul sus si toate cele bune. Sa iubim si sa fim iubite!!!

8 di Marzo

Mimosa color del sole come il tuo sorriso
anche se nasconde un triste viso,
donna che ami senza tempo,
donna che ami con rimpianto,
donna che segni le note del passato,
donna che niente ferma quando per amore hai amato...

Dolce pupilla di due occhi stanchi,
compagna di silenzi, di notti insonni,
rubi il pensiero che ad altri sfugge,
ne fai emozione che nessuno distrugge.

Ami senza amore,
vivi per passione,
gridi di dolore,
muori per non soffrire...

poezie de Anna D'Urso

La Muti Ani tuturor femeilor si nu te-am uitat nici pe tine, IBY , prietena mea nebuna si draga din Italia, datorita careia am gasit primul loc de munca în Occident. Faptul ca am vorbit azi dimineata cu tine mi-a adus zâmbetul pe chip. Deci, amândoua cu buzunarele goale dar dispuse sa râdem si sa luam viata în piept. Te iubesc draga mea draga!!!

REMEMBER - DE UNDE VIN EU

De unde vin eu nu există păcat, de unde vin eu nu există durere,
Eu vin de departe, de unde-am plecat, acolo nici ura nu are putere.
Eu vin din povestea cu zâna furată, dar nu de un zmeu, ci de chiar Făt Frumos,
Iar ea s-a lăsat într-o seară luată, şi toată povestea-i întoarsă pe dos.
L-a nuntă le-a fost însuşi Zmeul naş mare, cu Zâna cea Rea însurat de un an,
Şi-n codru a fost permanent sărbătoare, iar Cenuşăreasa cânta la pian.
De unde vin eu nu există iluzii, de unde vin eu nu există coşmaruri,
Transplant nu există, nu există perfuzii, nu există nici iepuri orbiţi între faruri.
Există – să ştiţi – şi un basm împlinit. E basmul în care acel Făt-Frumos
Discută cu Zmeul pe-un ton liniştit, nici el şi nici Zmeul nu privesc fioros,
Alături zâmbeşte suav Cosânzeana, au dispărut răii, au dispărut durii,
Se bea vinul roşu direct din stacana adusă la masă de Muma Pădurii.
De unde vin eu nu există nici gloanţe, de unde vin eu nu sunt vânători,
Şi nimeni nu fuge de Babele Cloanţe, iar leii aduc antilopelor flori.
În lumea poveştii trăită de mine nu sunt falimente, nu există dobânzi,
Nu-ţi trebuie bani ca să-ţi fie mai bine, nu ai nici motive ca să te ascunzi.
Veţi spune „Visezi, nu există un loc în care iubirea să fie deplină!”
Voi râde de voi şi-mi voi bate şi joc de lumea în care miroase-a benzină.
De unde vin eu se merge pe jos, de unde vin eu nu se calcă pe zebră,
De unde vin eu e un cer mai pufos şi nu se trăieşte o viaţă funebră.
N-aveţi paşaport pentru-o lume de bine, vă e interzis accesul la ea,
Pe voi închistarea în lesă vă ţine şi şefii vă ceartă şi Fiscul vă ia…
Voi nu aveţi dreptul la zâna furată şi nici la acela numit Făt-Frumos,
O Lume de Basm nu găsiţi pe vreo hartă, rămâneţi acolo, în lumea de jos…
Rămâneţi în lumea în care mistreţii aleargă bezmetici şi mor la minut
Spre-a fi lăudaţi vânătorii, isteţii cu puşca în mână şi chef de băut.
De unde vin eu nu se moare pe stradă, de unde vin eu nu există amar,
Prostia nu este motiv de paradă, iar Zmeul nu vrea să devină primar…

Sursa: www.lisandrulisandru.wordpress.com cu acceptul lui Cristian Lisandru, care de fiecare data ma uimeste cu talentul sau. Este o poezie atât de frumoasa, încât nu am rezistat tentatiei de a o face cunoscuta si celor putini care intra pe blogul meu, din când în când .

Speed Drawing both hands same time ! theportraitart

sursa : www.theportraitart.com

Calle Major

Am obiceiul de a-mi complica viata. Nu stiu sa încep cu lucrusoare usoare. Daca nu stiu înca sa fac umbre, de ce încep tocmai cu calle Major, unde sunt atâtea umbre. De fiecare data am impresia ca e mai frumoasa schita decât acuarela finala... Stupida, tonta... artista lui peste...
Dar ... nu ma dau învinsa de culori si umbre. Vreau sa învat outdoor picture..

Ameno - ERA

Muzica pe care am ascultat-o cu señor la ora prânzului...cautànd : omenare imperavi emulari

Sa învatam de la maestri

Exista un motiv serios pentru care la ora prânzului sunt înca în pijama, m-am decis sa mai amân momentul dusului. Cum señor este treaz la ora când cobor cu Marta, mai nou cobor si laptopul înca de dimineata în bucatarie. Asa si astazi, doar ca conversatiile noastre s-au prelungit , a gusto, mult peste obisnuita ora si jumatate. Am si avut un interlocutor cu care ne face placere sa stam la lungi discutii. Atâta doar, ca vazându-l din nou rontaind un mar, m-am decis sa-mi fac o ciorba, ca sa fie si ceva zeama, si am pus si o juma de inima, ca sa am satisfactia de devoratoare de inimi. Carnivora ce sunt!

Deci, trebaluind eu p-aci, prin bucatarie, am mai vizitat si artistii mei dragi. De la Villager m-am ales cu niste noi adrese de tutoriale de pictura, care v-ar putea fi utile si voua, dragilor. Maestrilor din Barcelona, le-am promis ca am sa le fac o vizita în vara, sa-i vad la lucru. Asta daca voi avea ocazia sa ma vad cu Carmen la vara , în Barcelona.

Par o capra deznadajduita

Lui señor i-am schimbat medicatia. Asta pâna ajung sa o vizitez din nou pe doctorita cea noua. Prin urmare, noaptea doarme, relativ bine, dar spre dimineata este treaz ca o bufnita, abia asteptând sa ma vada intrând la el în camera. Abia daca apuc sa-mi savurez cafeaua în compania blogurilor prietenilor. Ma rog, ce pot citi în jumatatea de ora, în care Marta face dus, se îmbraca, ia micul dejun.

Dupa aceea, imediat señor vrea sa se ridice din pat. Foarte bine, pentru ca asa pot sa-mi fac si eu un program de viata normal. Si mai am si avantajul ca se retrage seara mai devreme decât de obicei. Ceea ce e si mai bine.

Deci, ne-am început si dimineata de astazi, traducându-i postarea mea de aseara, comentariile la cele de ieri, unele postari de ale lui Paul, urmate de comentariile si raspunsurile la ele. Apoi alte povesti de ale noastre despre unii si altii, si în final am putut sa o uschesc la târgul de joi, asta dupa ce în prealabil mi-am dat întàlnire cu Bimbi.

Ne-am fâtàit, am bârfit, ne-am usurat de atâta oftica feminina si de ceva euroi de prin buzunare, si încârcata cu sevaletul nou nout, cumparat de la magazinul specializat în scule si meduze pentru pictura, am ajuns acasa, pe la unu jumate. Tocmai la timp sa-i prepar dejunul lui señor. Mie, trei rosii si un ardei, taiate julien, (ce-mi place cuvântul) si stropite cu putin ulei. M-am saturat de astea. Ca pot sa mànânc si trei oale ca tot foame îmi este, ca la o capra deznadajduita, vorba lui Paul. Asa ca acum iar scriicesc. Am uitat sa cumpar elastic gros pentru aparatoarele de la tibia si peroneu, ma rog gamba lui Juan?! Dar ce sa ma mai mir de câta tinere de minte am?! Nu stiu unde am pus capacul de la oala de 30 cm diametru (inexplicabila disparitie), nu stiu unde e cutia cu toate acele de gamalie, atent culese dupa campania de cusut. Nu stiu unde am niste tavi de inox(probabil la Patricia, cealalta nepoata de a lui señor, trimise cu prajituri, vara trecuta), ce sa ma mai mir ca uit sa cumpar ceva cànd cobor în oras. Ce mai tura vura, ìmbatrânesc. Numai numerele de telefon nu le pot uita, daca am apucat sa le vad si numai o singura data. Si alea chiar ar fi bine sa le pot uita. Unele macar!!!

Mar revuelto

Marea, verde, rascolita, furioasa.
Mary si Elizabeth, cu parul ravasit de vânt si îmbracate de iarna... ha ha ha... Dar ne-am cumparat iar, sutiene si chiar un body bej, pentru mine, ca sa-mi stilizeze silueta...

Eu , cu parul dezordonat, cu blugii care-mi vin deja mari , suparata ca nu am gasit blugi gri deschis, marimea 46. În 44 nu prea cred ca voi intra repede, pentru ca m-am cam lenevit, si nu am mai slabit nici un kg de doua saptamâni. Nici nu este de mirare. Am mâncat... mult... piure de cartofi cu pulpe, ciocolata, prajiturele... chiar si noaptea... deci la ce sa ma astept?!...Am 78 kg astazi, desi si azi noapte am mâncat ciocolata, prajituri cu crema de cacao si doua portocale...

Dar, telefonul de zilele trecute, va solutiona problema. Sefa comandase o platforma vibratoare, dar cum eu nu aveam card de Cortes Ingles , numai ea poate sa o plateasca, din banii mei adica...
Deci poate ca cheltuind 960 de euro pe masinarie, ma voi mobiliza sa dau jos si urmatoarele kg.

Conversatii zilnice

Invariabil señor Tomas ma întreaba în fiecare dimineata acelasi lucru: ce au putut sa-ti faca barbatii , Giulia, de simti atâta dispret fata de ei?
- Nimic, señor!!!

- Cei pe care i-am iubit, nu m-au pretuit, iar ceilalti, care m-au iubit, m-au plictisit. Restul , fac parte din categoria inofensivi, persoane...

Arata-mi unul din cei cunoscuti, care sa merite sa fie chemat BARBAT!!! În acceptiunea mea. Altul decât medicul!

Nu este doar o parere de femeie ranita . O spun din prima zi în care am intrat în aceasta casa. Cu oftica, cu resemnare, cu tristete. Poate nu am fost eu femeie , în adevaratul sens al cuvântului. Nu am fost cocheta, nu am meritat sa fiu iubita asa cum mi-am dorit. Poate am fost superficiala si usuratica. Poate am considerat ca am dreptul sa ma bucur de viata. Poate am fost prea egoista.

- Dumneata señor, ti-ai aparat cu pumnul si cu cutitul familia. Pentru mine n-a facut acest lucru nici un barbat. I-ai dat un sut în dos pâna si preotului care o jignise pe logodnica ta. Vezi , señor, asa am visat si eu cavalerul în armura. Eu sa doresc si el sa-mi puna pe tava tot. Cum ai facut matale. Si apoi as fi stiut si eu sa fiu cucoana. Sa ma trezesc la amiaza, sa mai dau o raita pe la bijutieri si sa-mi mai comand niste toale la moda. Dar nu m-am nascut în locul si timpul potrivit.

Si apoi , eu am dorit sa fiu independenta. Asa m-a învatat mama, pentru ca mult a mai suferit din partea lui tata. Pumni si palmi, si ocari. Si-apoi daca am fost stapâna pe mine, nu m-a mai putut domina nici un om. De asta sunt cum sunt! Îmi place sa traiesc dupa bunul meu plac.

- Ce , dumneata nu ai facut tot ce ai vrut la viata dumitale? Doar ca ai fost barbat si eu femeie. Dar nu exista nici o diferenta între noi! Si apoi eu am muncit cinstit pentru tot ce-am realizat. Nimeni nu m-a cumparat. Cuvântul meu a fost ca si al dumitale, lege. Nu ma refer la casnicie. Acela este un contract nedrept între doua persoane, care-si jura iubire si respect vesnic. Ca si cum în timp nu se pot reconsidera sentimentele.

Ma refer la viata de zi cu zi. Nu am înselat pe nimeni, mi-am platit la timp datoriile, nu am furat, nu am mintit. Cam asa cum spui matale ca sunt catalanii. Poate de asta Dzeul meu are mila de sufletul meu!

Sun -rise or -set , cine stie, ca eu una nu-mi dau seama

Si atâta am îmbibat coala, ca în final mi-a iesit ondulata. Acum, am pus-o la îndreptat. Si iata ca s-a rezolvat.
Si pentru ca netul nu mi-a mers timp de câteva ore, am amestecat culori.

Happy Birthday to Elizabeth

Timp mort

Astept un telefon. Si nu-mi place asteptarea. Îmi da aceea senzatie de timp pierdut, în care nu poti face nimic altceva. Timp mort. Mai fumez o tigara, mai sorb o gura de cafea, si rememorez întâmplarile zilelor trecute. Totul se întâmpla asa cum trebuia sa se întâmple. Calculat. Mai trece o motocicleta, ca sa-mi lase o rana pe timpan. Neajunsurile vietii urbane. Mai aud un ciripit de pasarele. Avantajul de a trai totusi înafara aglomeratiei urbane.

Telefonul a sunat. Conversatia s-a terminat. Acum pot sa-mi vad de treburile mele, linistita, as putea spune chiar usurata.

De la Ermita - pâna acasa

Ieri am coborât pe jos de la Ermita pâna acasa (pe malul marii este casa noastra, în stânga imaginii). 6-7 km pe jos.
Enma mi-a spus ca nu are rost sa-mi iau geaca pentru ca ma voi încalzi mergând . Adevarat, chiar am transpirat coborând cât de repede mi-a fost posibil, si chiar am racit. Ieri pe la 3 deja luam paracetamol si ibuprofen. Stranutam fara oprire, ceea ce am facut si astazi, de altfel.
Ermita Misericordia - adica Manastirea Îndurarii. Cum sefii mei mergeau la o paella la vila prietenilor, am vrut sa urc cu ei, pentru ca plimbarile mele trebuie sa aiba o finalitate, un capat de drum. Asa am mai mult spor si savurez din plin si natura.




Livada de maslini batrâni.
Migdali. Dupa cum vedeti si albi si roz. Am avut noroc sa-i vad unii lânga altii pentru ca sa infirm parerea tuturor care-mi spun ca sunt numai Roz. Ca sa-i fotografiez, m-am bagat sub ei si atunci, spre surprinderea mea, am auzit zumzaitul albinelor, neobosite, inofensive. Mi-am imaginat pentruo clipa ca acesta trebuie sa fie si zgomotul de fond în rai, unde eu nici o sansa sa ajung!!
Apoi, am vazut doi pinus pinea, asemenea celor care se gasesc în toata ITalia. Señor spune ca stau acolo de când sta el în Vinaros. Deci, cam 50-60 ani.