Ca si cànd ar fi ultima zi pentru noi, TOTI

Trezit târziu. Agitata zi. Sefii bolnavi, gripa. Unul întins în living, Enma, mult prea delicata pentru lumea asta, zacând în dormitor. M-au rugat sa le fac niste cumparaturi. Ma trezisem târziu. Petrecusem cu o seara înainte. Cu señor, cu Marta, cu El. Albume vechi de fotografii. Dans. Poezii demult uitate. Ma ridicase în aer si se învârtea cu mine prin bucatarie, ca sa-mi arate ca nu este atât de fragil pe cât pare. Am ramas surprinsa. Placut surprinsa de gestul sau impetuos. Prea multe cuvinte. Prea multe priviri. Uitasem cum este sa te mângâie cu privirea un barbat. Uitasem ce placut este sa ti se spuna ca esti încântatoare, draga mea în aceasta bluza cu umerii goi.
- Abia m-am întors de la cumparaturi. Mi s-au rupt bratele si îmi taiau plasele carnea de pe degete.
- De ce nu m-ai sunat la iesirea din supermercat? Esti de neînteles! Veneam în doua secunde.
- Nu stiu sa depind de nimeni. Nu sunt obisnuita sa fiu protejata. Esti încântator când ma certi. Este un gest atât de barbatesc, de impunator. Ai o mimica atât de suparata, ca si când as fi facut ceva rau.

Am trecut la detaliile muncii pe care trebuiau sa o faca, ei, în casa. Noile comenzi m-ar fi facut sa-mi pierd timp pretios cu croitul.
- Uita. O vesta de baiat si una de domnisoara. Îmi tai cu 2 cm mai mari decât tiparele. Si pentru pantaloni...cu 5 mai largi. Este mai rotunjor pustiul.

Îsi nota minutios.
- Nu-mi vorbi. Tu raspunde-mi doar la ce te întreb. Este o vorba: nu sunt pus sa gândesc, doar sa execut.
A plecat în graba. Cu alte zeci de chestioare pe care trebuia sa le faca. Alte cizme de îmbracat.

Eu, între timp trebuie sa ma achit si de obligatiile casei. Gatit, rufe la întins, señor de hranit si de schimbat, alta domnisoara cu o noua comanda. Cusut bucatile aduse cu o zi înainte, pregatit la ei alte piese pentru aplicat butoane si pietre stralucitoare. Iar cusut. Plecat la o noua comparsa pentru copiat tipare. Urmeaza cele opt costumase pentru ei. Mai aruncat o privire pe costumul Patriciei. Hm... greu de facut, dar merita efortul. Încântarea de pe chipul domnisoarelor care încercau costumele pe care le aveam deja terminate în casa. Mamicile care urmeaza sa-mi fie cliente si pentru alte ocazii. Ma lansez cum s-ar spune. Daca anul trecut am facut la cei de la Tot a orri... 5 costume, acum sunt la numarul 14. Si sunt noi veniti. Doar Cristina este dintre cei vechi. Fetele celelalte anul acesta nu ies. Nu au bani. Pentru ca nu este distractie ieftina acest carnaval. Cam 100 de euro este participarea si cel putin 100 costumul, cu material cu tot. Apoi mai au si alte cheltuieli cu distractia în sine, care este cel putin înca o 100. Criza se resimte si în acest domeniu. Si totul pentru o saptamâna de nebunie. Doua zile de defilare cu comparsele si restul alte programe.

Am terminat treburile de dimineata. Proba la un tânar student la drept, multumit el de costum. Barbierit pe señor si schimbat doua cuvinte cu anonima mea preferata. Eu înca nu consider ca scriu cum ar trebui. Da... acum nu mai pot lasa pe blog ceea ce scriu. Parca nu vreau sa fie chiar asa de publica viata mea. Traiesc la maximum betia aceasta a simturilor. Nu m-ar mai multumi mai putin. Si cum nu ma pot multumi cu putin voi prefera nimicul. EL... este prea mult, de neimaginat. Fiecare clipa, fiecare cuvânt banal pe care-l rostim. Toate gesturile pe care le face într-o zi. Îl rog si ma rog sa se termine. Fericirea este mult prea dureroasa. Zburdam prin casa.
Señor care ma întreaba de dimineata de ce nu port fustite scurte, pentru ca acelea ar fi mai incitante pentru EL. Eu care ma pierd în explicatii cu el:
- Nu este nevoie señor. Nici asa nu ramâne nimic pe noi. Te deranjeaza ca vine la mine. Se aude ceva de la noi din camera?
- Nu draga mea. Tu traieste-ti visul. Mi-e drag si mie de EL. Si apoi îmi aduc aminte de tineretea mea. Toata carnea de pe tine este perfecta. Meriti sa fi iubita si dorita.

Señor este confidentul meu de siempre. Nu avem secrete. Si eu cunosc toata povestea vietii lui. Toate iubitele pe care le-a avut. Toate femeile pe care le-a adorat. De aceea stie cele mai frumoase poezii... Pâna cànd va exista o femeie frumoasa, va exista POEZIA. Ce noroc am avut sa te cunosc, DON TOMAS. Daca te-as fi cunoscut cu 40 de ani în urma, te seduceam. Râdem de fiecare data. Eu îl privesc ca pe barbatul frumos si plin de viata care a fost în urma cu 40 de ani. Dansez si-mi unduiesc corpul în fata lui. Si eu si Marta. Nimic nu-l face mai fericit. Sper doar ca fericirea sa nu-i fie daunatoare. Atâta doar ca depresia si apatia ar avea efect mai nociv. Cu mai mult de patru ani în urma, îi cadea capul într-o parte si saliva din abundenta. Era o leguma care abia daca scotea câteva cuvinte. Nu cred ca prezenta mea vie îi face rau. Vorbim prostii, uneori, din gresala, cica, îmi atinge pulpele...si viseaza. Si totusi... este barbatul cel mai decent pe care l-am cunoscut. Deci anonima mea preferata. Traim. TRAIM draga mea anonima, ca si când ar fi ultima zi pentru noi TOTI. Nu exista decât prezentul. Trecutul a ramas undeva în ceata memoriei. Nici viitorul nu exista. Señor împlineste 89... eu trec pe 49... El pe 39 . Atâta doar ca uneori, EL... pare mai batrân decât noi. Telul LUI... salir adelante. Adica de asigurat cele trebuincioase zilei de astazi. Amândoi am trecut prin prea multe. Intuiesc doar fara sa întreb. Ma uit la fata lui de acum 7 luni si la la cea de astazi. A îmbatrânit cu ani. Ireversibila schimbarea. Si atunci îmi aduc aminte de spusele lui Lizzie:
- Tata s-a întâlnit cu sotul tau. Pare mult, mult îmbatrânit.

Astept sa-mi treaca aceasta betie a carnii. Poate am sa redevin fiinta docila, protectoare cu toata familia. Mai vreau doar un pic. O zi, un ceas, o clipa de nebunie? Si apoi... maestre... am sa ma resemnez. Am sa ascund undeva în cea mai întunecoasa camera a fiintei mele aceste an nebun. Iarta-ma ca am trait.