This could be the first day of my life... este titlul melodiei pe care închei aceasta postare

Nu am avut încotro. Tocmai ma udasem sub dusul din curte pentru ca sa intru în piscina. 8:35. Am transpirat mult azi dimineata la jogging. Ne-am alergat si ne-am palmuit pe strada. Eu obosesc mai repede pentru ca alerg cu pasi lungi. Enma pastreaza acelasi ritm cu pasi mici. Asa ca atunci când eu ma opresc si merg la pas, ea ma ajunge din urma si-mi trage o palma peste umar. Eu încep din nou un sprint sau dansez nebunatica. Inevitabil ajungem acasa transpirate. Pâna si pantalonii erau lipiti pe mine. Dupa doza de nicotina mi-am spus ca acum este momentul meu în piscina. Nimeni acolo si as putea sa-mi fac linistita bazinele.

Dar m-a vazut Enma...si chiar daca ea numai gesticula am înteles ca vrea sa coborâm în oras. Deci s-a dus înotul meu. Am facut un dus în casa, mi-am tras peste cap rochia de blugi cu barete înguste, 1,5 euro... slapii si dusa am fost. Deja stiam ca am sa trec si pe la coafor. Nu-i ridicasem pe cei din casa, dar nici ca-mi pasa astazi. Trebuia sa ma simt frumoasa. Asa ca am lasat toate cumparaturile la ea în masina, iar pe mine m-a depozitat pe calle Pilar. M-am gândit eu ca acolo, la pensionari voi scapa mai ieftin. M-am înselat, si ca de obicei nu-mi place cum sunt pieptanata. Trebuia sa merg la Jordi. Învatatura de minte. Si m-a costat la fel ca dincolo. Asta e.

Señor din fericire doarme. Asa ca stau si scriu. Pe Marta am pornit-o ... asa ca nu am remuscari. Mi-am pus pe încheietura mâinii, bratara de turcoaz, sase pietre uriase, despartite de inele argintii, batute în zirconite... Pe cealalta, neagra, nu am cum sa mi-o asortez decât la rochia neagra, prea sexi si prea scurta pentru o zi obisnuita.

Am sa ma apuc de scurtat rochita noua ce si-a cumparat-o din Turcia, de scurtat bentitele la un tricou nou...si poate ar trebui sa croiesc rochia pentru Rosa... sa nu uitam ca zilele trec si este pretentioasa... Auzi tu... la volumul ei... rochie în clopot si daca nu ne place... trebuie sa o strâng... încretesc pe cusaturi... dar sa nu aiba dantela cusaturi vizibile. Cum sa fac sa nu se vada nici la partea de sus?

Visez la o rochie în pietre. Am vazut una la Maria Urbano, pe când am dat o tura pe la magazine, acum vreo o luna. Eleganta, fara nimic ostentativ. Un bej sau un gri palid, florile, erau din firicile de pietre... nimic rorunjit... parca ar fi fost hasurate... Chiar... materialul îl am...si pietrele la fel. Poate acum, linistita si calmata... îmi voi relua activitatile vechi... dinainte de furtuna. Dar... unde am sa-mi pun o rochita eleganta. Nici astea ce le am nu le pun. Doar cea de blugi... de toate zilele.

Am sa merg acum sa-mi colorez ziua. O linie neagra, una verde si una alba. Da... de chemat Alba, draguta mea pritena... sa-i dea lui Cristina lectii de machiaj. Vad ca acum si sefa observa machiajul superb pe care si-l pune Alba, chiar daca este casiera. Si când te gândesti ca acum câtiva ani i se parea ostentativa. Deh... am schimbat-o pe sefa. Vede si ea dincolo de diamante si briliante...

M-a întrebat ieri Brahim, pustiul de 11 ani din Sahara:
- Te-ai tuns Giulia?
Vorbeste mai bine spaniola. Merge la scoala de vara si cred ca începe sa se obisnuiasca cu mine. Desi înca mai observam la el tendinte ale culturii islamice. Într-o zi a întrebat-o pe Irina, de ce tot comanda ea în casa? Ca doar Josep este capul familiei. Irina i-a explicat ca la ei în casa toti comanda si numai unul munceste. Nu a înteles el mare lucru, dar macar este un pusti linistit. Poate chiar prea linistit. Dar eu ma am bine cu el. Îl tin în brate si el îmi zâmbeste cât e ziua de lunga. Nu au chef pustii de desenat si pictat. M-a surprins eleganta cu care se exprima Ana, fetita de 11 ani a lui MC. Se vede ca este o studioasa... crescuta în familie de intelectuali. Cum mi-ar fi placut mie sa am aceasta înclinatie spre literatura. Spre limba culta... Zilele trecute vorbea metge despre esperanto si despre un congres care a avut loc, tocmai aici în Vinaros, prin anii `20. E doxa de carte omul asta. Probabil ca si-a gresit cariera... Sunt minunate clipele în care ne da lectii de limba... la toate fetele lui... Chiar îi spuneam ca nu-mi pot închipui poezii în esperanto. Nici astazi nu-mi plac anumite poezii, decât în limba originala. Aseara am ascultat poezii de Pablo Neruda... dar cum nu-mi sunt indicate... am trecut la o comedie usoara, superficiala. E mai usor de suportat asa noaptea.