Spre Cala Sol del Riu....

Alergam... sau poate pluteam. Catre nord, apoi din nou spre sud... Nu stiam decât ca picioarele mele abia ating asfaltul. Marea... era o prezenta linistitoare. Stralucea pentru tine. Valuri se spargeau la mal. Mii de raze se reflectau pe suprafata fara de sfârsit. Pluteam...si visam...pe muzica. Pupilele mi se dilatau de o placere vinovata. Visam...si alergam. Nu-mi simteam respiratia sacadata. Nu vedeam masinile trecând. Stiam doar ca esti cu mine.

Mai apoi, când ritmurile din casti se schimbau... dansam... o cuprindeam pe Enma de brâu, si ne prosteam. Eu dansam pe muzica mea, ea plutea pe muzica ei. Si alergam sa o prind de fund. Ea se ambitiona si mai repede alerga. Eu ma opream din când în când:
- Mama ei de troscoleta. Iar ma lasa bateriile.

Asa ca o lasam sa se îndeparteze... pentru ca mai apoi sa fac un sprint sa o ajung din urma. Mai era cam un kilometru pâna acasa. Ne-a depasit un giovanoto. Corp de atlet. Gol pâna la brâu. Alerga pe sosea descult, cu slapii într-o mâna si cu portofelul în cealalta mâna. întreba pe unii, altii...probabil despre farmacie. Noi... ne prosteam:

- Uite ce urâte si ce babe suntem. Le întreaba numai pe tinerele.
Enma:
- Las ca-l depasesc eu... ce crede el, babe noi?
- Depaseste-l tu... iar eu am sa te depasesc pe tine...hihi

Noi am ajuns acasa... Nu stiu unde l-am lasat pe tinerel... undeva în urma... pentru ca la urma urmei... conta doar gândul jucaus!

Am depasit demult aceasta faza. Acum doar râdem si ne prostim. Nu-mi mai spune nimic un corp. Poate o privire, poate un surâs, poate cuvintele nerostite... Un corp...este doar un corp. Poate o atingere... trecatoare, abia perceputa... ma înfioara si ma face sa visez.