Leo ... am ramas fara cuvinte

Leo, draga mea am ramas muta si rusinata de nemernicia si urâtenia din sufletul meu. Cum as putea sa-ti multumesc pentru toate lectiile pe care mi le dai. Când vad atâta bunatate chiar mi-as dori sa ma fulgere Cel De Sus pentru cât de rea sunt în comparatie cu aceste minunate monumente de umanitate. Si eu care de lenesa, nici picioarele mele nu pot sa le misc. Nici nu pot sa-mi pun frâu poftelor si nici nu pot sa ma motivez. Azi dimineata am vazut-o pe Marta, pe când mergea la toaleta... pisata pe gât, ceafa...si am spus ca las-o în plata Domnului, ca atâta îi poate mintea. Urmarind aceste videoclipuri... m-a prins rusinea si remuscarile. Daca nu am credinta ... macar ar trebui sa am acel dram de întelegere si compasiune, sa fiu umana, nu mai mult... Zilele trecute mi-au spus medicii ca persoanele cu Sindrom Down abia daca traiesc pâna la 45 de ani. Nu stiam... Am întrebat-o pe Enma si ea mi-a spus ca stie, dar spera ca Marta este exceptia de la regula. Doamne cum pot fi asa de insensibila la boala si nenorocirea altuia. Si eu care ma uit uneori la ea ca la un animalut care executa mecanic gesturi . Îti multumesc ca ma scuturi din când în când cu atâta gentilete !

Pentru asta sunt prietenii...nu ca sa te linguseasca . Am acum aceea senzatie de jena... cum o aveam în fata profesorilor care erau dezamagiti de lipsa mea de interes... Acum ... stiind ca puteam, pentru ca natura m-a daruit cu inteligenta si talent... si nu am folosit la maxim calitatile si darurile primite... ma simt inutila si mai superficiala ca oricând. Scutura-ma când ai timp si de mine. Nu ma abandona...