Fair start in life...

Uneori conversatiile noastre se termina în adevarate dispute. Sau aproape întotdeauna. Nu pot sa ma abtin si ma lansez. Eu .. în apararea imigrantilor, a celor fara educatie, fara sanse, a tiganilor, a saracilor, a arabilor... a celor defavorizati de soarta. Cum poti sa-i judeci de vreme ce tu întotdeauna ai avut un avantaj din start. Nu ti l-ai facut tu, ti l-a dat provenienta, sansa de a te fi nascut sub un anume soare, într-un anumit teritoriu, apartenenta la o rasa, sansa de a fi primit o determinata educatie, de a fi avut exemple demne de urmat, de a fi avut întotdeauna un trai îndestulat. Tie, ti s-a cerut doar sa studiezi si sa dezvolti aptitudini.

Unde este sansa si nesansa celui care nu a avut acel fair start in life ? Ne certam, schimbam opinii si uneori, rar de tot, ies învingatoare din lupta aceasta de idei. Conteaza prea putin. Fiecare plecam ferm convinsi ca adevarul nostru este acel unic adevarat. Adica ne racim gura de pomana si poate mai ridicam un zid între noi. Ziduri... ziduri... as vrea ziduri care sa ma desparta de lume. Cuvintele sunt de prisos. Ar trebui sa ni se împlanteze la nastere cipuri cu toata întelepciunea lumii. Ar trebui lumea sa fie un loc mai drept. Nu am ajunge la dispute între prieteni... sau neprieteni. Nici la gusturi amare. Sunt epuizata... dezgustata... dezamagita...

Adevarurile mele nu au nici macar ecou... pentru nu ca întâlnesc pereti de care sa se loveasca. Dar asta probabil pentru ca sunt numai ale mele, poate sunt subiective si încarcate de experiente trecute, greu de asimilat sau de disimulat. Ne despartim ca de obicei... nimic personal... am discutat la modul obiectiv.

Cred ca vreau tacerea, tacerea de dincolo de cuvinte. Tremur de neputinta. Nu pot lupta împotriva prejudecatilor. Nu pot lupta nici cu ipocrizia. Si de ce nu as recunoaste. Si eu sunt ipocrita, dar pot afirma cu tarie... nu am prejudecati. Opiniile mele pot fi demontate cu argumente, dar sa fie solide... de bun simt. Azi... cred ca am baut prea mult... de fapt nu am baut... era prea cald si ni s-a urcat la cap... culmea... vinul de Murfatlar. Cabernet Sauvignon de 2008. Poate ar trebui sa traiesc închisa în mine. Sa învat sa zâmbesc tont si sa ascult doar muzica îngerilor. Da cred ca am sa-mi pun acum....


As iesi la plimbare dar nu am atâta lipsa de bun simt. L-am abandonat pe señor timp de 2 ore si jumatate. Nu pot abuza mai mult. Asa ca m-am cuibarit în fotoliul meu, mi-am catarat picioarele pe laterale...si chiar, ar trebui sa-mi fac unghiile... marti am sedinta de foto... cu Ismael.... la orele 19:00...

Brahim este pe zi ce trece mai apropiat de mine. Irinei nu-i vine a crede ca ne pupam si ne îmbratisam. Si vine la mine în casa ... ca la el... si se joaca cu câinele... si povestim. Nici el nu are parte de un fair start in life, chiar daca acum este în vacanta în strainatate, la o familie draguta, cu vila si pìscina. Ce viitor îl asteapta pe acest copil crescut într-un câmp de refugiati saharaui ... pe teritoriul Algeriei? Emigrarea... Unde? Banuiesc ca în Spania. Ce-si va aduce aminte ? Poate câteva cuvinte si poate si îmbratisarile mele.

... Eu... voi fi învatat sa savurez ceaiul facut cu atâta ceremonial...cu trei gusturi... diferite...
Amar... cum este viata, dulce... cum e iubirea, suav... cum este moartea... Si sigur nu voi uita copilasul de 11 ani, care mi-l facea într-un riguros ceremonial... Sunt obosita de prea multe idei, dispute inutile... Nu putem si nu vrem sa schimbam lumea. De ce am vrea? Este un loc perfect!!!