si eu...am ales drumul cel mai putin umblat...

give me one reason to stay here...

O dimineata fara soare. Nori si un cer rosiatic. Deja se vede rasaritul soarelui din camera mea. Asta când nu sunt nori... Tigari...da, am ramas aseara fara si nu am vrut sa trec pe la bar când m-am întors de la sefa. Asa ca am terminat prin a mânca... Am continuat mai bine spus. înghetata, cafea si o cupa de Martini si una de gin tonic la sefi, asta dupa un prânz copios cu metge si cu Mira si Serioja. Iar specialitati ucrainiene. O ciorba cu perisoare cu sfecla rosie (supa rosie cum îi spun ei, cu maioneza în loc de smântâna...nu-i rea ce-i drept... mai apoi doua gratare...între timp doua pahare de vin... primul , Lacrima lui Ovidiu, al doilea, nu m-am uitat...) Nu am avut timp de al treilea, ma asteptau sefii la tura de bicicleta. Ieri, doar 22 de km, pe toate coclaurile posibile. Cica nu aveam timp sa urcam la câmpul de golf (traseu mai decent) din cauza schimbarii de ora... ar fi fost întuneric la întoarcere. La Ermita nu am urcat, frânele lui Enma nu erau în buna stare, asa ca am facut ocolul colinelor si la un moment dat, pe la 16 km, seful ne-a spus ca ne iarta dupa alti 8 km. ha, ha... nu le simtisem nici pe astea. Eu...ocupata cu mandarine. Sterpelite si mâncate din mers, desfacând cojile în aer, cu dintii, pedalând sa-i ajung. Mi-am umplut bluza hoata, cum spune seful...si acum platesc consecintele cu o diaree usoara...Am si mâncat vreo zece ce-i drept... deh, làcomia. Si apoi al naibii de dulci sunt asa... direct din copacul altuia... sunt hectare întregi.

... Întorsi acasa pe la orele 18:00... tuns pe seful...perfect spus el, dupa care rezolvat foaia de boala a lui sefa...pentru sfarsitul acestei luni, cu al meu medic, ca doar pe al ei nici nu-l cunoaste. Doar mie nu-mi foloseste la nimic o foaie de boala. Cine sa ma înlocuiasca la o escapada de acest fel?!... Deci... revenit la 21:30 la sefi, asta dupa ce mi-am rezolvat colocatarii si uitat pe sarite la filme...dar si la cartea junglei ...

... DEci economisit eu la sefi 10 euro de un tuns, dar si ei mi-au platit destule cumparaturi ieri la magazine. Astazi trebuie sa fac un tort urias pentru colegii de scoala ai lui Marta...marti este ziua ei de nastere. Cumparat ieri tot, chiar mai mult decât aveam nevoie. Am fost la magazinul Gros Mercat, un fel de magazin numai pentru firme... asa ca platit seful cu cardul lui. Cumparat eu si doau tavite de limba de porc... si chiar pomenit pe medic care sigur s-ar fi înfruptat din bunatati specifice de pe la noi. Nici nu am apucat sa descarc...deja erau si ei...adica rusii cum le spun eu...la masa în curtea vecina. Abia ce m-au vazut mergând spre casa lui sefa...au si strigat sa merg sa mânânc cu ei... Deci scurta vizita de înfruptat si de baut cu ei.... Apoi eu, cu burta plina si cu doua pahare de vin...urcat pe bicicleta...nu simtit chiar nimic...doar o pofta nebuna de pedalat. Ieri protejat si sefa partile sensibile cu pantaloni speciali...cu perinite între picioare, sterpelit de la seful. Chiar ne-am propus sa mergem cât mai des. Când vântul nu este prea puternic!!! ...

... Señor deja strànuta... semn ca ar vrea sa se trezeasca. Eu...înghetata, cu picioarele catarate pe marginea fotoliului... cu cafea cu cuburi de gheata si fumând ca turcul. Va trebui sa-l ridic asta ca sa termin cu ei pâna la 10:15 când vine Enma sa mergem la plimbarea pe jos, lunga, de duminica. 8 km... chiar ar trebui sa-mi iau si aparatul ei de fotografiat sa am Cala Sol del Riu si alte superbe peisaje de pe traseu. Vom vedea...e grea hardughia de masinarie si incomoda la drum lung...

... Deci... internet, telefoane... numai ca sa am parte de vesti, de cele mai multe ori nu bune. Mesaj de la fratelo...Suna-ma, sunt acasa la batrâni!!!...Sun imediat...mama si tata...în stare conflictiva. Daca s-au batut sau nu... nu m-am lamurit eu prea bine, pentru ca mi-au închis telefonul. Mama...tipa printre sughituri, tata nega totul...desi l-am amenintat ca zbor acasa si eu îl dau pe mâna politiei. Ramas cu fratelo...sa o convinga pe mama sa ia primul avion catre mine. Sa o vedem si pe asta!!!...

... - Sefa draga, sunt la 3000 km, dar si nu de vesnicele probleme. Nu-mi spune ca sunt victima proprie. Nu am sa fiu niciodata libera de nimeni si de nimic. Sefule... cauta-mi si mie pe cineva bogat si bun si nu batrân...Seful taiat la mine aripile: - Esti deja prea batrâna. Nu ai nimic si pe nimeni. Eu am sa am nevoie de o femeie de serviciu când am sa ma scap de Enma... ( asta o spune de fata cu ea, ca sa o necajeasca...) Eu îl linistesc ca nici el nu este tânar... doar naravas!

... Da...zâmbesc în sinea mea: - nici la pupat de glezne pe partea interioara si pulpe nu sta rau latin lover. Si apoi saliveaza când numai îmi priveste picioarele...superbe dupa spusele lui. Nebunie este viata mea... singuratate amestecata cu clipe de placere duse la extrem...

... Señor m-a amenintat zilele trecute. Cica motanul este singurul care nu-l deranjeaza. Si m-a mângaiat...amenintator. I-am spus sa nu-i dea idei lui fiica-sa, cealalta, ca nu se stie, poate chiar ramâne cu motanul si alta îngrijitoare. Si apoi ar vedea el cine l-ar mai enerva!!!... Si cine l-ar giugiuli...

...Uita cum trece timpul...S-au facut orele 9.00. Ar fi trebuit sa citesc. Ma mai documentam si eu. Dar este greoaie cartea despre gena egoismului într-o engleza pretentioasa. Si apoi sunt atâtea de facut într-o zi... ca nu-mi gasesc ragazul sa fiu si ¨desteapta¨....

... Da...prins pe mine imediat pe net dragul si departatul meu tânar prieten cu pielea de abanos... Versuri...si iar versuri... Dragul meu, ce bine ca te-am cunoscut si bine cunoscut. Sper doar sa ne avem pe aproape multi ani de acum înainte... macar în lungi conversatii. Da...astazi ma vor obseda versurile lui Robert Frost... aseara am auzit un vers ...într-un film de actiune...cu Morgan Freeman... uita l-am gasit...stiam ca-l am pe undeva... am sa-l si traduc mai încolo...când îmi voi fi terminat trebuirile cotidiene.

Robert Frost:
“The Road Not Taken” / “El Camino No Elegido”:



Two roads diverged in a yellow wood,
And sorry I could not travel both
And be one traveler, long I stood
And looked down one as far as I could
To where it bent in the undergrowth;
Then took the other, as just as fair,
And having perhaps the better claim,
Because it was grassy and wanted wear;
Though as for that the passing there
Had worn them really about the same,
And both that morning equally lay
In leaves no step had trodden black.
Oh, I kept the first for another day!
Yet knowing how way leads on to way,
I doubted if I should ever come back.
I shall be telling this with a sigh
Somewhere ages and ages hence:
Two roads diverged in a wood, and I—
I took the one less traveled by,
And that has made all the difference

Doua càràri se bifurcau într-o galbena padure
Si mi-a parut ràu ca nu le-am putut umbla pe amândoua
Fiind doar un càlator, lung am stat
Si am privit pe una atàt de departe cât am putut
Pâna unde se pierdea în desis.
Si atunci am luat-o pe cealalta, fàra urma de îndoiala
Fiind sigura ca am facut alegerea justa
Pentru ca era ierboasa si se cerea umblata;
Desi trecerea pe acolo
A însemnat pentru ele acelasi lucru
Si ambele în aceiasi dimineata la fel zàceau
în ierburi neînegrite de pasi càlcati.
Oh, am pastrat-o pe prima pentru alta zi!
Desi stiind cum lucrurile merg înainte
M-am îndoit cà ar trebui sa ma întorc vreodata.
Ar trebui sa spun asta cu un suspin.
Undeva dupa ani si ani:
Doua carari se bifurcau într-o padure, iarà Eu-
Am urmat-o pe cea mai putin càlcata
Si aceasta a facut toata diferenta...


(poate voi, dragele mele, a-ti face o traducere mai buna, a mea este în suflet si uneori nu-mi se astern cuvintele cum ar trebui...)
Traducerea spaniola nu-mi apartine...era alaturi de original...undeva pe un blog... Conteaza doar mesajul, pe care corect sau mai putin corect...eu asa l-am simtit în acest moment!!!

Poate si faptul ca-mi trag sufletul dupa o plimbare pe malul marii... cu pedalari în forta, muzica buna în casti... soare, vànt puternic din fata, o mare în vesnica schimbare... mii de culori...si gândurile care-mi zburau în departare, acolo departe, mult mai departe de Cala Sol del Riu... Nu am putut face fotografii... nu avea chef Enma sa-mi coboare aparatul de fotografiat de la etaj:
- Ce atâtea fotografii!! Nu te-ai plictisit înca de ele?
... Fotografii, culori, poezii... viata!!! Cum as putea sa ma plictisesc de ele?!


Dos caminos se bifurcaban en un bosque amarillo,
Y apenado por no poder tomar los dos
Siendo un viajero solo, largo tiempo estuve de pie
Mirando uno de ellos tan lejos como pude,
Hasta donde se perdía en la espesura;

Entonces tomé el otro, imparcialmente,
Y habiendo tenido quizás la elección acertada,
Pues era tupido y requería uso;
Aunque en cuanto a lo que vi allí
Hubiera elegido cualquiera de los dos.

Y ambos esa mañana yacían igualmente,
¡Oh, había guardado aquel primero para otro día!
Aun sabiendo el modo en que las cosas siguen adelante,
Dudé si debía haber regresado sobre mis pasos.

Debo estar diciendo esto con un suspiro
De aquí a la eternidad:
Dos caminos se bifurcaban en un bosque y yo,
Yo tomé el menos transitado,
Y eso hizo toda la diferencia.