gioia e dolore hanno il soriso incerto...

Poate pentru ca s-a racit afara am aceasta stare de melancolie. Îmi permit luxul de a fi un pic trista în timp ce multi în jurul meu nu pot respira din cauza stresului cotidian. As vrea sa ma închid în paradisul meu articial. Sa nu raspund apelurilor, sa nu deschid poarta la nimeni, sa nu las loc în inima mea pentru nimeni. Mi-e greata. Poate din cauza medicamentelor. Poate din cauza vinovatiei de a trai mai bine decât multi altii dintre cunoscutii mei. Ma doare durerea celorlati. Nimeni, dar nimeni nu ma cauta sa-mi dea vesti bune. Nimeni numai este fericit si relaxat. Sunt înconjurata de prejudecati si ipocrizie. Si nu stiu sa raspund pe fata, deschis. Încerc doar sa explic celor bogati... mentalitatea saracului. Încerc sa le argumentez ca mare parte din vina o poarta ei. Ei ne angajeaza fara sa ne asigure un viitor decent. Tot ei se plâng ca suntem o povara pe umerii societatii spaniole. Ca legile sunt prea bune pentru emigranti, în timp ce guvernul se poarta discriminatoriu cu propiul popor. Ca sunt atâtia bieti pensionari cu 400 de euro pe luna... care nu se descurca, bietii de ei... Saracii de ei... mai si platesc chirii si nu sunt operati daca sunt prea batrâni. Statul nu are bani pentru o proteza la genunchi sau la sold...daca respectivul are deja o vârsta avansata. Si atunci le exemplific cu nenorocitii de la mine... de acasa... care în puterea vârstei... cu studii sau fara... nu câstiga 400 de euro si nu pot visa sa aiba o casa proprie. De nenorocitii de pensionari care nu au bani sa-si plateasca analizele sau medicamentele. Da... statul aici face chiar prea multe. Ies unii altii în strada...imediat se da o lege... sa-i mai ajute. Stiu...e foarte greu. Cunosc destui în situatii disperate. Cu ipoteci ajungând pâna la 1000 de euro pe luna... cu familie de întretinut, cu locuri de munca provizorii. Din cauza crizei nu pot nici vinde locuintele, nici nu-si pot recupera banii multi dati ca avans... Altii care nu au bani de chirie, de mâncare, de haine nici numai vorbesc. Eu sunt deocamdata exceptia. Dar nu-mi cereti sa-mi fie mila de bietii pensionari de aici, împodobiti cu bijuterii de aur. Nu-mi cereti sa le plâng de mila... când au dus o viata de huzur. Îi vad când merg la cumparaturi. Eu cumpar produsele cele mai ieftine... ei produse de patiserie, pestii proaspeti din piata... carnita de capra, fructele de sezon. Nu mi se plânga nimeni... pentru ca nu stiu sa-si împarta banii. De cei de clasa medie numai vorbesc. Nu pot sa nu mearga saracutele pensionare, macar o data pe saptamâna la coafor, sau dragutii de domni...la barul de pe colt...sa bea ceva în timp ce joaca o carte. Nu-mi cereti sa-mi fie mila de ei... traiesc printre ei. Stiu doar ca din toata saracia... ai mei ar da si la altul... în timp ce ei?! ... hm... nu am vazut aici niciodata pe cineva facând pentru aproapele un gest de omenie. Da... Caritas... ca sa-si umple timpul unele cucoane. Cunosc mentalitatea lor. Poate exact cum spunea Ricardo Arjona... sa-si spele unele pacate. Doamne... câte pacate m-ai lasat sa fac în viata. Si de ce mi-ai dat si inima asta care sa plânga uneori de neputinta ca nu poate face decât prea putin?!... Ma doare pentru mama, pe care am vazut-o astazi mai batrâna, dar macar zâmbitoare. Ma doare pentru toti prietenii mei care se gasesc în situatii dificile... la fel de disperate ca si mine... acum 5 ani. Ma doare tristetea si durerea sotului meu, chiar daca nu ne vorbim. Ma doare durerea lui în vinovata mea fericire. Ma doare tristetea si neputinta prietenului meu. Ma doare ...
... Ma doare muzica din casti... urletele lui Vasco Rossi sunt si ale mele. Astazi ma doare sa traiesc eu mai bine decât ceilalti. Astazi ma doare ca voi mânca la un restaurant de lux...invitata de Amalia... Un meniu în luna orezurilor acompaniate de specialitati de fructe de mare. Ma doare ca va plati 31 de euro pentru un prânz... dar nu am cum sa-i schimb fixul.... Ma doare ca mama freaca si calca o zi întreaga pentru 15 euro. Îmi va sta în gât acest prânz... dar nu pot sa o refuz. Spune ca-mi este datoare, si apoi îsi doreste sa încerce aceste specialitati locale....

... Stau cu picioarele catarate pe marginea fotoliului. Seful... la masa. Cum nu are internet în casa, vine uneori aici. Ne vedem fiecare de ale noastre gânduri. Señor...doarme. În sfârsit s-a încalzit ceva livingul. Am lasat prea mult timp geamurile larg deschise si cum temperaturile au coborât pâna în jur de 10 grade dimineata...pai chiar s-a simtit...

...Doamne, ce se potriveste muzica lui Rossi cu aceasta dimineata cenusie. Nu credeti ca a fost asa la 7:30 când m-am trezit. Am deschis geamul, privind un soare rosiatic iesind din mare. Da... atâr de rece acel soare, prevestind aceasta zi rece. Am degetele înghetate, desi abia la un metru de mine, radiatorul este în functiune. Nu reuseste sa-mi încalzeasca astazi sufletul îndurerat. Am sa caut ceva de lucru. Sa nu am timp sa gândesc. Dar ce?! Ar fi rost de trebaluit prin casa. Dar parca nu as abandona aceasta situatie de pace si armonie din casa. Lipseste motanul. Merg sa-l caut... Revin... jurnalule...

... L-am gasit. Ascuns în lada-banca din curte. Mi-a lipsit mocuta lui dulce. Îl iubesc si ma relaxeaza prezenta lui în casa. Toate posturile în care doarme pe parcursul unei zile, atitudinea lui de stapân al casei... apârându-si ieri teritoriul de intruziunea catelei lui Lizzie. Da... Pixi...ca un adevarat razboinic a intrat în camera mea... s-a asezat la mai putin de o jumatate de metru de catea, s-a culcat pe o parte, cu o labuta amenintatoare în aer. Cateau latra ca o bezmetica...si când s-a apropiat prea tare si-a încasat palmele. Pixi este ca si mine. Cu... cojones. Ne batem si ne giugiulim. Cucereste pe toti care vin la mine în casa. Ati mai vazut pisica care sa stea linistita si sa se lase mângaiata si luata în brate. Chiar sa vina la cine-l cheama?! Ma însoteste peste tot prin casa si prin curte. Chiar si în casa lui medico... ceea ce are si inconvenientele sale...noaptea la 12... când se duce curentul din casa Amaliei... Deci... nu ma plictisesc... Alerg dupa pisoi... fac gimnastica, cos la toti care ma cauta...pe bani sau nu... deschid poarta la toti care-si uita cheile... Încerc sa gasesc o raza de soare în aceasta zi gri...

Poate recitind articolul tau... prieten drag. Poate ascultând aceasta superba melodie. Doamne iarta-ma pentru ca astazi, mi-e mai bine decât celor dragi mie iar eu ma pierd în banale si inutile tristeti.


E te ne vai, Maria, fra l'altra gente
che si raccoglie intorno al tuo passare,
siepe di sguardi che non fanno male
nella stagione di essere madre.

Sai che fra un'ora forse piangerai
poi la tua mano nasconderà un sorriso:
gioia e dolore hanno il soriso incerto
nella stagione che illumina il viso.

Ave Maria, adesso che sei donna,
ave alle donne come te, Maria,
femmine un giorno per un nuovo amore
povero o ricco, umile o Messia.

Femmine un giorno e poi madri per sempre
nella stagione che stagioni non sente.