Decebal catre popor

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!

...da...frumoasa aceasta poezie pe care i-am tradus-o dintr-o suflare lui señor...explicând de ce suntem neam de caposi, care nu se tem de moarte... ( care este neamul meu, de fapt?!... deh... m-am scolit la români...asa ca nu stiu cine si ce au facut ungurii. Acum este prea târziu sa ma informez, pentru ca mi-e totuna... ) Din zei daca am fi scoborâtori...c-o moarte toti suntem datori... Eu scot acest vers din context... E parte din crezul meu... Moartea face parte din viata asta de rahat. Dar hai ca nu am sa ma lansez în inutile filozofari. Aseara spuneau într-un serial ca nu e bine sa gândesti. Voi încerca sa urmeaz astazi acest sfat. Da...era în sotii de militari...pe Diva. Deci...azi nu gândim... Facem orice... coasem, frecam ici pe colo, prin partile esentiale aceasta casa si ascultam fara sa ascultam de fapt muzica...
... ma gasesc între tabere si convingeri opuse. Toti au amintirile lor despre Querra Civil. Au apartinut din pura întâmplare taberelor adverse. Señor...rosii, ceilalti... de dreapta. Eu îi ascult pe toti...si pot doar sa spun ca toti au fost niste animale dezlantuite. Nu armatele au facut atrocitati...ci oamenii, canalii apartinând rasei umane. În numele a ce?! Nu cred ca frica m-ar fi putut sa fac sa fiu inumana. Cu atât mai putin credinta sau alte prejudecati. Poate au acumulat atâta ura în anii tineretii încât astazi în ciuda deschiderii catre democratie... nu pot sa o asume. Nu are a face cultura mea de doi bani. Te nasti bun sau egoist. Este în tine...din clipa în care te nasti. Si nu gasesc bunatatea în cei din jurul meu... în ciuda pregatirii lor mult superioare. Au mila pentru toate fiintele...mai putin pentru oameni. Conteaza culoarea, originea, interesele care-i leaga de cei cu care vin în contact. Unele meserii ar trebui sa fie nobile... dar sunt doar o fatada, o meserie... Mai face cineva ceva din vocatie?!

... Ieri ne-am contrazis pe tema calugaritelor de clausura. Parerea mea este ca nu sunt în stare sa asume lupta cu viata si cu vulgaritatea. Cica spunea ca trebuie sa ai nevoie sa te realizezi la nivel superior... Nu pot accepta ca o tânara de 24 de ani, care studia dreptul, era de conditie buna, avea logodnic... a ales manastirea din vocatie dobândita. Pot accepta sa o faca o femeie matura... pentru care viata sa numai aiba taine sau provocari, ca o oaza de reculegere. Dar nu o tânara. Ceva nu era în ordine în sufletul acelei tinere.... Dar uite...iar ma trezesc gândind... si asta nu e bine. Cine sunt eu sa judec si sa enunt opinii. Fiecare are dreptul sa-si traiasca viata cum doreste. Si apoi sa nu o uitam pe Isabel Guerra... calugarita de clausura...pictorita!!!Parca as accepta o viata în care sa vad numai sevaletul si culorile în fata mea si sa nu am nici o alta grija... decât sa uit...