Hace 9 años
miércoles, 17 de noviembre de 2010
Brate deschise
Mergeam pe ploaie câtre oras. Pasul apasat, geaca de blugi, umbrela. Eram binedispusa. Ma machiasem si chiar fusesem flatata de cuvintele româncei care vine sa faca curatenie la una din vecine.Îmi spusese ca arat superb... Da...ar trebui sa ne spunem mai des una la alta aceste cuvinte magice. Eu i le spun aproape zilnic Enmei, Amaliei... ma rog femeilor pe care le cunosc. Face bine la moral...
... deci...ma simteam puternica. Aveam de facut cam o jumatate de ora pe jos...si-mi placea sunetul botinelor cu toc. Soldurile mi se unduiau firesc, pasii...nefortati, aveau acel ceva pe care-l au fotomodelele când fac parada modei. Vârful piciorului un pic spre interior... cu pasi pusi aproape unul în fata celuilalt... Mi-a ramas acest tic din multele ore pe care le-.am petrecut în fata Tv-ului...la concursurile de modeling...fashion. Deci nu caut sa umblu asa...ci-mi vine pur si simplu....
Mi se perindau imagini pe retina. Calatoria cu masina fiului meu...peste Ebru, privind întinsele orezarii... plantatiile de portocali si maslini, masini care treceau în viteza în ambele directii. Alte imagini...acum...din oras. Alte masini... trecând în sus si jos...si numai eu pe jos. Si poate numai eu... fericita. Ziua numai era cenusie. Odata iesita din casa, totul prinsese mai multa lumina. Poate culorile de pe chipul meu...aduceau un zâmbet din partea soarelui aflat dincolo de pânza de nori...
... Acum mi-e rau. Poate din cauza ca am baut si am mâncat pe saturate. Prea multe specialitati marine. Prea mult vin. Am ajuns acasa acum câteva minute. Doua ore în restaurant, aproape una asteptând ca Amalia sa termine cu pacientii. Señor, cica nu are pofta. Nu conteaza... chiar mai bine. Daca as mai simti acum miros de mâncare cred ca as vomita. Am hotarât... nu ma mai satur cu mariscos...adica fructe de mare. Calamari, caracatite, creveti...va las la cei de pe aici. V-am mâncat cu placere... dar nu sunteti preferatii mei. Ramân la ale mele meniuri...salate, fructe, înghetata. Acum poate nici stomacul meu nu mai este obisnuit cu asa mare varietate de gusturi. Sau poate vinul a fost prea mult.
Meniul:
- Foie caramelizado a la manzana...adica pate de rata...caramelizat cu mere... exquisito...
- Escabeche de pescado azul a la naranja... escabeche de peste albastru (macrou) a la portocala...ala bala portocala...adica... legume confitate cu sos de portocale...pestele..fara nici un gust...( nici aici nu am scapat de macrou)...
- Calamarcitos rellenos a medio pil-pil con langostinos de Vinaros... Calamari umpluti si creveti de Vinaros... gusturi prea puternice...
- Cazuelita con judiones con pulpo al Romesco... mâncarica de fasole boabe mari...cu caracatita al Romesco... adica cu aroma de Romero... am sa ma gândesc cum se numeste în româneste mirodenia asta...
--- si la alegere dintre patru tipuri de orez... pai :
- olleta de la ermita con arroz... adica fiertura de la manastire cu orez--- ceva cu carne si cu legume.
- Apoi prajitura, apa, vin, cafea, lamâie... totul ìnclus în 30 de euro de persoana... minimum doua persoane si obligatoriu acelasi meniu... adica nu poti alege celalalt platou de orez...
hm...astea-s regulile restaurantului. Servirea ireprosabila,... restaurantul ... select... cu aceea impresie de vechi- foarte îngrijit si dichisit.
... Acum am sa motaiesc pe muzica lui iubi... Sa vedem daca va mai veni... poate l-am ranit marti si se va fi ofensat. Da igual... deja nu ma mai atinge nimic. Cred ca ma imunizez.
... L-am privit. Parea îmbatrânit cu 10 ani... Apoi, încetul cu încetul fruntea i s-a descretit... muzica l-a facut sa uite...si sa se bucure de linistea ce-l înconjura. Mai apoi... conversatia cu seful si cu Enma... Apoi... iar muzica. Texte, acorduri, imprimanta... Mi-a cântat toate melodiile acestea... desi nu întelege mare lucru din engleza. Eram culcata neglijent pe o parte în sofaua lui señor din living... Stiam prin ce trece ... dar eu ma gândeam doar la ale mele nedumeriri si nevoi fizice. I-am spus cu o jumatate de glas:
- Tu nu ma mai doresti. Te-ai plictisit de mine...
Si atunci a rabufnit:
- Tu nu vezi ca esti oaza mea de liniste?! Tu nu vezi ca singurele mele momente de fericire sunt alaturi de tine si atunci când merg la repetii cu grupul?! Trec printr-o perioada proasta. Spui la fel ca nevasta mea când o neglijam.... ai pe altcineva!!! Esti la fel de frumoasa ca-n vara când te-am cunoscut. Uite...sunt pregatit sa facem amor...
... Am mai schimbat câteva fraze si ne-am mai ratoit unul la celalalt. Nu l-am lasat sa ma atinga... desi deja ma dorea. Aveam mândria mea... cica... trebuia sa vina de la el, asa cum ma obisnuise dealungul atâtor luni. L-am alungat. L-am trimis acasa... Iar eu am ramas sa-mi înec tristetile într-un pahar de vermouth. Mi-e mila de el dar mi-e mila si de mine. Eu sunt doar amanta, sortita sa fie pe planul doi. Dar eu dorm linistita, fara grija zilei de mâine... în timp ce el... doarme ... sau mai bine zis nu doarme din cauza grijilor zilei de mâine. Mi-e mila de tine si mi-e mila de mine. Hai sa mai ascult o melodie care-ti place tie. Si sa ma îmbat cu cuvintele tale:
- Esti cel mai frumos si bun lucru care mi s-a întâmplat anul acesta...
... As putea sa spun la fel... dar tu esti doar unul din lucrurile bune care mi s-au întâmplat anul acesta. Nu ma mai las afectata de oameni si sentimente. Elimin tot ce-mi poate dauna psihic. Fizic... hmm... face bine... dar nu este totul. Se poate trai si fara... si înca foarte bine. Stiu prin ce treci... Ma uit la tine si vad dincolo de cuvinte si privirea ta pierduta. Vad si mândria din ochii tai...si ma întreb?! : - Si acum, încotro?!
UPDATE 18:27... ître timp l-am pregatit pe señor de culcare. La cererea lui. În camera lui, dupa ce l-am culcat în pat s-a pus sa-mi spuna un banc:
- Es un dicho en Aragon: Pero que tiene que ver los cojones con comer el trigo ...
En dos fincas colindantes, en una habia un burro y en otra habia burras, las dos fincas tenian trigo, pues bien, el burro se salto a las finca de las burras y se puso a comer trigo, entonces el dueño de la finca de las burrras le dijo al dueño del burro, Oye tu, agarra bien a ese animal, que se ha saltado la vaya y está en mi finca, el otro le contestó, pero si está capado, entonces el otro le dijo la famosa frase:
- Pero que tienen que ver los cojones con comer trigo!
... Ma distreaza señor cu glumele lui. Pe vremuri era un grup de prieteni care nu terminau pâna în miez de noapte cu poantele. îmi aduc aminte de vremurile vechi de la noi...când din lipsa de alte distractii televizate... ne petreceam serile glumind. Acum... a cam pierit zâmbetul si voia buna... Deci ...poanta ar suna cam asa:
- Doua proprietati vecine... pe una aveau un magar, pe cealalta aveau magarite. Ambele aveau grâu, asa ca magarul sari peste zid pe proprietatea cu magarite si se puse sa manânce grâu. Atunci proprietarul terenului cu magarite îi spuse celuilalt:
- Asculta mai, leaga bine animalul acesta, pentru ca a trecut peste zid si acum se afla pe terenul meu.
Celalalt raspunse:
- E castrat!!!
Primul spuse atunci cunoscuta fraza:
- Dar ce legatura au testiculele cu a mânca grâul?!
...deci nu poate spune señor ca sta malamente...adica foarte rau...de vreme ce în fiecare zi îmi scoate pe gura perle de acest fel...Dragutul de el!!!
Suscribirse a:
Enviar comentarios (Atom)
ROSTUL
ResponderEliminarDan Puric
Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.
La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.
Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.
Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.
Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.
ResponderEliminarDar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.
Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".
La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE. Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!
Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.
Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.
Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .
Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.
Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.
@ Anonimo -profunde reflectiile tale. Eu nu am lucrat pamântul...pâna când am iesit din tara. Ti-as da dreptate daca cei multi din familia mea, cu pamânturi- hectare ar putea trai din produsele cultivate. Numai renteaza nici agricultura, nici cresterea animalelor. Costa mai mult sa lucrezi pamântul decât sa-ti cumperi produsele. Asta fara sa mai pui la socoteala sudoarea fruntii. Cu cresterea animalelor în ograda se întâmpla la fel. Nu ma întreb de ce mi-am parasit tara. Stiu raspunsul... Banii si lipsa unui loc de munca decent. Este motivul pentru care prietene, profesoare cu masterat îsi cauta un loc de munca de îngrijitoare la batrâni. As raspunde... tara e acolo unde mi-e bine. Ar fi fals. Mi-e bine si sunt tolerata, pentru ca au nevoie de mine. Dar niciodata nu ma vor privi ca pe o persoana de calitate. Doar secunda mano...
ResponderEliminarCredinta nu mi-a fost inoculata. Cred în Dzeu încercând sa fac dramul de bine. Îmi vine din suflet si nu din credinta. Familia... e cea pe care la un moment dat ai ales sa o ai. Meritam doar ceea ce avem. Parintii... da... nici pe ei nu i-ai ales. Nu suntem fii pe care si i-au dorit asa cum nici ei nu sunt ceea ce ai fi avut nevoie. Dar fiecare s-a nascut sa poarte crucea pe care poate sa o poarte. Ar fi multe de spus... Se pare ca spatele meu este rezistent... asa spun prietenii mei, deci hai sa nu ma plâng cu mai degraba sa multumesc celui de Sus ca m-a facut puternica. Un salut cu tot respectul. Si... multumesc ca ai avut amabilitatea sa-mi scrii... desi nu ma cunosti. Si iarta superficialitatea mea... sunt doar o frunza în bataia vântului.