Români, unguri, tigani

Astazi am sa scriu despre unguri si români.

M-am nascut într-o familie de unguri. Am ascultat toata viata csardasuri si arii din celebre operete unguresti. Parintii mei fiind de provenienta modesta, nu m-au putut ajuta prea mult pe vremea primilor pasi în scoala. Saraci fiind, trebuiau sa închirieze camera cea mai buna din apartamentul cu doua camere. Au avut chiriasi la început o familie de medici, dna si dl. Zagreanu, veniti de prin Muntenia, si mai apoi pe Aurica Mezei, inginer economist, orfana de pe la Oradea. Norocul meu, as putea spune, pentru ca Aurica mi-a îndrumat primii pasi în scoala. Sigur numai datorita ei am facut scoala în limba româna. Am învatat bine, în clasele primare fusesem chiar premianta, mai apoi m-am lasat pe tânjeala. Oricum m-am situat printre cei cu medii peste opt la terminarea liceului.

În casa, cu mama si cu tata vorbesc maghiara, dar cu fratele meu numai româneste. Cu prietenii, de etnie maghiara, cred ca numai româneste. De fapt, uneori , fara sa ne dam seama vorbim si ungureste, si apoi , daca ne împotmolim la vreun cuvânt trecem la cealalta limba. Involuntar.

Printre prietenii lui tata, baciul Gheorghe, poate cel mai bun si mai iubitor dintre toti prietenii lui. Nu cred sa fi fost vreodata, o petrecere sau vreun eveniment important la noi în casa, la care sa nu fi participat si el, si familia lui. Muzica, numai ungureasca, nu l-a deranjat vreodata. Si noi la fel, am luat parte la toate bucuriile si tristetile din familia lui.

Verisorii mei, în mare parte casatoriti cu români. Si chiar casatoritii cu unguri, vorbesc amândoua limbile în casa. Cumnata mea, unguroaica getbeget, vorbeste cu nepotul meu mai mult româneste, din aceleasi motive, copilul a studiat în limba româna si-i e mai greu sa se exprime ìn maghiara. Copii prietenei mele Viorica, chiar cu trei bunici unguri, nu stiu mai deloc ungureste.
Prietena mea, Maria Andrasi, plecata din ´87 în Ungaria, m-a facut sa-i iubesc pe Sorescu, Nichita Stanescu, sa apreciez muzica folk , sa citesc si sa recitesc Arta conversatiei de Ileana Vulpescu.

Sotul meu, crescut în copilarie de bunica materna, ìn Craidorolt, jud. Satu Mare, a învatat jucându-se cu copii pe maidan, maghiara. Socrul meu, de lânga Valea lui Mihai (Bihor) provenea dintr-o familie de români, (Savu), batrânii nici nu stiau sa vorbeasca româneste. Numai în cazul socrului meu, notarul ungur i-a gresit numele, maghiarizându-l în Szavo. Nu am putut face schimbarile de rigoare, desi am încercat. Si apoi ne deranja doar ca era mereu confundat cu Szabo, si trebuia sa corectam de fiecare data pe cei care-l scriau.

Deci, nu am fost educati ìn spiritul urii interetnice, interconfesionale, interrasiale.

La rândul meu, mi-am educat fiul în aceleasi principii. Am locuit apropape zece ani într-un cartier nou, în care erau si destul de multi tigani. Adrian se juca cu ei, si i-am interzis sa-i desconsidere vreodata pentru culoarea pielii sau provenienta lor. Prin urmare, când a parasit România, acum trei ani, visa sa se însoare cu o mulatra. Soarta a facut sa se îndragosteasca de Luminita, pe jumatate tiganca din Oltenia, tinuta de la 12 la 18 ani, într-un orfelinat de discapacitati, pentru ca acela era mai aproape de satul unde traia mama ei cu unul din noii soti. Când mi-a vorbit Adrian de ea, mi-a spus ca are si un copil. L-am întrebat numai ce e, fetita sau baiat. Mi-a zis, fetita, cum iti doresti tu. Asa si a ramas. Alexandra e cea mai scumpa si dulce fetita din lume, si eu, si parintii mei o iubim ca si cum ar fi a noastra.

Îmi spunea Lumi la început ca nu-i suporta pe unguri. O întrebasem de ce? Asa! Ce ? Cunoscuse ea unguri în Craiova sau Filiasi? Nu. Dar asa învatase ea ca nu trebuie sa-i iubesti. Soarta a facut sa ajunga în familia mea, parintii mei care vorbesc destul de greu româneste, îngrijesc de fetita, când cei doi tineri sunt la munca. Prejudecati. Señor Tomas, când a auzit ca Adrian s-a îndragostit de o fata cu un copil, mi-a spus ca el l-ar fi omorât pe fiul lui daca ar fi facut asa ceva.

I-am raspuns, fiul tau s-a însurat cu o femeie dintr-o familie mai decenta, te cauta o data sau cel mult de doua ori pe an, si nepotii la fel, desi locuiti ìn acelasi oras. În ziua de azi, dupa aproape doi ani, ma întreaba daca s-a întâmplat ceva acasa cu cea mica, daca nu ma aude câteva zile vorbind despre ea. Si aici sunt aceleasi diferente ireconciliabile între etnii. Nu se unesc cu tigani, nu se casatoresc cu persoane separate, cu copii, se uita la averea celuilalt. Nu sunt acceptati usor veneticii. Nici aici, nici în Italia. În Italia, cei din sud sau centru, se integreaza foarte greu în zonele înstarite din Nord. Avusesem ìn Italia vecini care traisera ìn Torino, si la fel avusesem
si prietene din sud, care nu prea aveau prieteni printre autohtonii din zona. de fapt eu aveam mai multi prieteni prin zona, decât ei.

Aici mai ai si atentatele teroriste ale gruparii Eta. Toate în numele dreptului istoric.

Istoria!?... O însiruire de evenimente relatate de persoane mai mult sau mai putin obiective. Din curiozitate am accesat pe mai multe limbi aceeasi tema. Rascoalele din România. În româna, maghiara, spaniola, italiana, engleza. Fiecare zicea altceva, fiind privita din perspectiva celui care scria relatarea. Si chiar am aflat multe lucruri noi, trecute sub tacere în manualele de istorie dupa care învata noile generatii. Deh, nu ar da bine, sa afle elevii ca Doja era un mosier ungur, sau ca Horea ar fi fost ajutat de masoni, sau ca rascoala de Bobalna a fost condusa tot de un nobil maghiar. Sunt sigure aceste informatii? Nu stiu. Depinde cine le-a scris. Dar Wikipedia are variante diferite, în functie de limba în care ceri informatiile. Ce daca istorici de marca, Balcescu, Rosetti, au fost pentru reconciliere între cele doua etnii.

Conteaza cine a suferit mai mult, ungurii sau românii? În mare masura am fost toti saraci. Si noi, ungurii , provenim tot din plebe, si nu din marii grofi sau mosieri, si românii care traiau în teritorii cu populatie strict româneasca, au dus-o rau. Asupritorii nu au fost mai buni nici daca au fost români, nici daca au fost unguri. Doar ca eu, unguroaica, trebuie sa ma rusinez de fiecare data când vine vorba de ¨fapte istorice indubitabile¨ prin care NOI , ungurii am facut rau românilor. Vor fi avut strabunii mei, unguri, ceva de spus pe timpurile acelea. Voi fi eu vreun urmas de grof, si nu stiu cum sa-mi fac arborele genealogic. Va fi fost bunica mea din partea tatii, clopotareasa, vaduva dupa razboi, cu zece copii de crescut, care traia din mila bisericii într-o casuta darapanata în mijlocul cimitirului din Halmeu, satulet de granita între Ungaria, Ucraina
si România, vreo urmasa nerecunoscuta a vreunei familii înstarite, care a asuprit pe cei putini români rataciti într-un sat de unguri si evrei.

Conteaza numai ce va fi de acum înainte. Cum vom sti sa traim în pace si bunaîntelegere de acum înainte. Ce a fost, e de domeniul trecutului. Fiecare sa-si traiasca viata cum crede de cuviinta, încercând sa aduca armonie în comunitatea unde traieste.

Si apropo, participantii la concertul Madonnei. au huiduit-o. Cica, nu suntem un popor care face discriminare. Sotul meu, Mircea a simtit-o toata viata pe pielea lui, pentru ca mostenise tenul creol al tatalui, si nu pielea alba si ochii albastri ai mamei. Numai datorita studiilor era acceptat. Si datorita cunostintelor lui soacra mea. Nora mea, Luminita, creola de Olt, i s-a spus clar ìn fata, la o placintarie unde îsi cauta servici, ca ar pierde din clientela daca ar fi servite de o tiganca. Altii nu au spus-o, dar nici daca au avut nevoie, nu au luat-o. Desi este tânara, harnica, frumoasa, eleganta, si îmbracata cu bun gust.

Acum lucreaza la un program inuman, într-o brutarie, a unui italian, unde vorba ceea, nu o vede nimeni. Nu suntem noi rasisti? Credeti ca ea a avut sau are sanse egale cu fiul meu când îsi cauta un serviciu?

Intoleranta exista si aici. De fiecare data când venea vorba de straini , fiica sefei mele se burzuluia. Chinezii sa nu vorbeasca ìntre ei chinezeste la gelaterie, marocanii sunt de mierda, musulmancele, cu voal, o enervau . De fiecare data am combatut-o cu argumente, desi spunea ca nu se referea la mine. Cu tine e altceva, zicea ea. Nu am mai auzit-o de ceva timp facând astfel de afirmatii. Poate si-a schimbat parerea.

Ma lupt cu morile de vânt. Dar, sunt sigura ca ignoranta si prejudecatile nu au ce cauta în societatea moderna. Cei care lucreaza în educatie trebuie sa se constientizeze, sa se documenteze temeinic, si sa pledeze pentru toleranta si nu pentru dezbinare, pentru spirit civic si toleranta.

A tolera e mult mai usor. La noi în familie, fiecare merge la biserica lui, fiecare voteaza cu cine crede de cuviinta (soacra, nu mai stiu daca si acum, cu PRM, eu cu UDMR si sotul cu cine vrea) dar nu facem din asta un subiect de disputa. Respecta libertatea de opinie a celui de lânga tine.