Ganduri mai bune, dupa o plimbare în oras

Cine-mi citeste rândurile, ar putea trage concluzia eronata, ca sunt o persoana deosebita, linistita, fara prihana, numai miere. Nu vreau sa creez false idei. Mie îmi place sa râd. Îmi place sa presar în conversatie câte o înjuratura, când sunt prea aprinsa. Nu înjuraturi fata de persoane, ci fata de evenimente. Câteodata îmi spune señor Tomas, ca nu e frumos ca o femeie sa pronunte cuvântul ¨cojones¨ sau ¨joder¨. Ca ei folosesc mai mult ... me caco en la mar... o en tus padres... sau ... ostia... sau gilipollas * tonto, estúpido. se aplica como insulto a la persona que enfada o molesta con lo que hace o dice* . Îi raspund , ca în limba mea pronunt mai rar înjuraturi, dar sunt asa de simpatice în alta limba, cu atât mai mult ca la radio, tot al zecelea cuvânt în cadrul unor emisiuni, pe care le ascultam noi, sunt de acest gen. Si pe mine ma amuza copios. Numai señor face câte o mutra care vrea sa spuna... ehei, pe vremea mea... lumea era mai civilizata, mai respectuoasa. Si are dreptate.

Deci, ma aprind câteodata, si daca cumva conversatia are loc în prezenta lui Juan, ginerele lui señor, acesta îmi spune la un moment dat... RESPIRA...

Si, ma linistesc, nu înainte de a-mi spune oful. Dar încerc sa nu le stau prea mult în ochi, pentru ca ar putea sa ma ia gura pe dinainte.

Asa ca prefer singuratatea mea. Si apoi nu sunt singura. Am muzica mea, care în acest moment este ungureasca. Ma simteam datoare fata de inima mea, sa-mi umplu sufletul si cu dulcele grai unguresc. Desi stiu ca nu as fi fost mai fericita în Ungaria. La sfârsitul anilor ´80, cei mai buni prieteni ai mei s-au refugiat în Ungaria si chiar s-au realizat foarte bine acolo. Maria, este unul din cei multi directori de la multinationala UNILEVER, Corporate supply manager, ceilalti au înfiintat multinationale, s-au despartit, s-au recasatorit, au copii pe la universitati serioase, vile, masini. Aceeasi ani, mie mi-au adus dupa puterile mele. O casa aflata în constructie de 11 ani, vreo doua masini second hand, o nora draga si o nepoata scumpa.

Puteam sa mergem si noi, dar am ales sa ramânem, pentru ca Mircea s-ar fi simtit strain acolo. Sau pentru ca nu am avut curajul si ambitia lor. Vazusem la televiziunea maghiara, un documentar despre populatia maghiara care traieste pe teritoriile din Ucraina.

Spunea o taranca: aici suntem numiti ungurii, iar daca mergem sa facem negot în Ungaria , ne chiama invariabil ...ucrainenii..

Asa si eu. Daca spun ca sunt unguroaica, ma asociaza cu Ungaria, si trebuie sa le explic ca eu traiesc în România, dar sunt de etnie ungara. Si ce ma umple de fericire faptul ca sunt multiculturala. Cineva spunea, undeva printr-o carte demult citita... ca esti cu atât mai OM , cu cât cunosti mai multe limbi si mai multe culturi. Eu ma descurc deja în multe. Si-i spun de fiecare data lui señor , ca multumesc soartei mele, nu tocmai bune în anumite momente, ca m-a obligat sa iau calea strainatatii, pentru ca m-am îmbogatit sufleteste cunoscând oameni adevarati pe atâtea meleaguri.

Ai mei stiu ca nu am de gând sa ma întorc repede acasa. Vreau sa ajung sa traiesc un pic si în Paris, Barcelona si chiar Londra daca s-ar putea. Totul e asa de diferit de cum îmi facusem eu o parere de la televizor. Si abia dupa ce întelegi bine limba, poti sa cunosti mai bine sufletul unei natiuni. Si eu îi admir si pe italieni, cetatenii obisnuiti ma refer. Îi admir si pe spanioli, pentru temperamentul lor si pentru felul în care ne trateaza. Bineînteles ca padure fara uscaturi nu exista. Dar nu sunt cei care domina societatea.

Deci, buna nu sunt. Traiesc în felul meu egoist. Îmi ajut familia mai mult decât am fi sperat vreodata. Dar îmi place sa fiu lasata în pace. Fac ce-mi trece prin cap, încercând sa nu ranesc prea tare. Sunt visatoare si romantica. Sunt blânda si molcoma, ca ardelenii sau ca ungurii, nu strig si nu ma cert nici pentru drepatatea mea, pentru ca stiu ca vorba buna, mult aduce.

Vorbesc o spaniola cu accent italian , sau mai bine zis cu ritmicitate italiana. Mai melodioasa. Glumesc foarte mult cu señor, care ma ameninta cu bataia de fiecare data. O pup pe Marta si o mângâi, pentru ca ma priveste ca un catelus care asteapta sa fie lasat lânga stapânul adorat. Si ma adora. Julita, meravigliosa îmi spune... Si atunci ma topesc.

Si atunci devin si eu mai buna, si-l întreb pe Dzeu... - Nu ai putut sa o faci si pe ea sanatoasa, sa se poata bucura de frumusetile acestei lumi pe care ai creat-o? Si ea biata, abia asteapta o mângâiere din partea mea. Si eu nu preget sa-i dau toate mângâierile cerute, pentru ca la rândul meu, ma eliberez de tensiune de câte ori ma mângaie cu mânutele prea mici pentru corpul acela inform. Ca si acasa , când câinii mei se asaza lânga mine fara sa spuna nimic. Asa e si Marta, cere foarte putin , si involuntar, da foarte mult.