Buna de dimineata , duminica.
M-am calmat desi uneori îmi vine sa o mânânc pe Marta cu totul. M-am trezit eu pe la 7 cei drept, dar ma leneveam, asteptând sa-mi revina somnul.
Am pornit calculatorul deci. Desi daca pornesc cutia sigur nu voi reusi sa mai adorm. Ma gândisem chiar sa ies sa fac niste poze cu rasaritul soarelui, dar pâna sa ma îmbrac pierdeam cu siguranta momentul de magie. Deja se vedeau razele soarelui care se reflectau în cladirile din fata.
Deci am dat o raita pe la cunoscutii de pe lista mea de bloguri, si asa am ajuns de la unul la altul din nou, adaugând câteva nume noi, interesante, acuarelisti. Noua mea pasiune, careia cu siguranta voi gasi timp sa-i dedic, pentru ca toata viata o tinusem cuibarita în sertare uitate. Pe când ma hotarâsem sa ma cuibaresc din nou în pat, o aud pe Marta închizând, deschizând usi, mai multe decât de obicei. Adica era toata mânjita si patata, ca doar abia ieri am schimbat lenjeriile. Mai mult, patase si salteaua ca sa am mai mult de lucru.
De fapt vina era a mea. Nu ma învat minte, si câteodata, de lene, bat-o vina, nu mai pun si cearceafuri protectoare. Deci pune-te si schimba tot, freaca salteaua, fa mic dejun si trimite-o din nou în pat, pentru ca e mult prea devreme. Si daca o las jos, face atâta galagie miscându-se prin casa, închizând si deschizând usi, ca în final trezeste pe señor, si apoi numai de o zi usoara nu mai am parte.
E ceva obisnuit ca sâmbetele si duminicile sa-mi fie mult mai obositoare decât restul saptamânii. Poate sunt eu prea obosita. Cobor de 2-3 ori pe noapte, sa vad ce face señor, daca e cazul golesc sau îi pun plosca. Invariabil îl gasesc treaz, si doar dupa ce ma cert cu el, pe la cinci dimineata , adoarme. Probabil pe la vreo sapte. Deci tin cu tot dinadinsul sa doarma cele câteva ore de dimineata, pentru ca chiar în eventualitaea ca mai atipeste pe parcursul zilei, nu este un somn profund,odihnitor. Parca ar sta mereu la pânda, sa vada daca e cineva cu el .
Marta în schimb ma oboseste cu inactivitatea si impasibilitatea ei. Daca lucrez ceva în bucatarie, hop si ea, în speranta ca va mai mânca ceva. Desi nu o tin la regim, ma straduiesc sa nu o îmbuib, pentru ca doctorita ei de familie îmi face tot timpul scandal. Inutil ma enervez cu ea. Îmi raspunde acelasi lucru, singurul pe care-l stie: - Muy bien!
Ieri am trimis-o afara ca sa mature curtea. Trei ore si curtea era aproape la fel. Pe lânga ca datorita bolii, Sindrom Down, aceste persoane sunt mai lente din nastere, señor a protejat-o exagerat de mult, asa ca nu e în stare sa faca mai nimic. Nu a fost pusa sa faca nimic, pentru ca nimeni de fapt nu facea nimic la ei în casa. Mi s-a parut ciudat la început când îmi zicea Enma, dar apoi am înteles, încetul cu încetul.
Faceau parte din clasa celor care se numeau mica burghezie, de provincie, si era de neconceput sa nu aiba o servitoare sau doua. Si asa toata viata. Ma mirase pe mine faptul ca nu stiu sa faca mâncare, dar apoi am înteles, ca nu avusesera de la cine sa deprinda tainele bucatariei.
Mama Enmei, señora Sofia fusese o doamna, cum am zice noi. Studiase, era profesoara de educatie fizica si nu avusese de gând sa munceasca. Pentru asta doar se marita. De altfel, soacra îi spusese clar lui señor Tomas ca nu va permite ca fiica ei sa lucreze. Si asa fue. A citit toata viata, a facut lucrusoare de dantela, croitorie chiar, dar treburile casei le faceau servitoarele.
Cu cât ma uit mai mult la fotografiile vechi din casa cu atât ramân mai mirata descoperind ce tipul de persoana fusese señor Tomas. Îmi spunea Enma ca mama ei niciodata nu se trezea mai devreme de ora prânzului, ca niciodata nu a condus-o la scoala, ca în casa lor fiecare facea ce vroia.
De fapt Marta dormise toata viata în aceiasi încapere cu señor, care doamne fereste nu ar fi lasat-o sa plânga sau sa se oboseasca, pentru ca îi spusesera medicii pe când Marta era foarte mica, ca nu va ajunge sa traiasca mai mult de 3 ani. Si uite are 42. Si uite ca eu cu severitate am obligat-o sa doarma singura. Si nu are nici o problema, chiar e încântata sa aiba o încapere, chiar doua acum, numai pentru ea.
De dragul lui señor am spus ca voi încerca sa scriu. Despre viata lui, care a fost atât de interesanta. Si sunt atâtea de povestit, pentru ca în trei ani am ajuns sa cunosc poate chiar mai mult decât familia. Sau mai sincer povestite, pentru ca nu trebuie sa se rusineze de nimic în fata mea. Zilele trecute îi scanasem aproape toate fotografiile din casa. A fost emotionat sa le vada pe ecranul laptop-ului. Chiar avusesem teama sa nu faca un soc la revederea atâtor imagini de persoane dragi disparute.
Dar nu a fost asa, pentru ca fusese fericit sa se revada tânar si atât de frumos.
0 comentarii:
Publicar un comentario