Doamne, Doamne... o ploicica ai putea trimite?

Muncit ceva... curatenie partiala la sefa, terminat cuvertura Irinei, asta pentru ca señor înca mai dormea la 11. Caldura pe zi ce trece mai insuportabila. Chiar cu 10 mg de diazepam...abia reusesc sa dorm noaptea. Prea cald, chiar si cu geamul deschis...si goala. Dimineata nu am fost în stare sa ma trezesc la 7. Deci pierdut o zi de jogging. Sefa, constiincioasa si mult mai ambitioasa a fost...singura. Ba a mai trecut pe aici, pe la 8:30, sa vada daca am reusit sa ma trezesc ca sa o pregatesc pe Marta de scoala. Eram treaza, geamurile larg deschise.... cafea cu gheata...si totusi ametita de cap. Aseara mi-am luat pastilele pe la orele 20:00...si începusera sa-si faca efectul...tocmai când señor se cerea în camera lui. Dar... a venit sefa si seful si...asa o ora de povesti, m-au facut sa pierd momentul. Si apoi... asteapta sa mai vina urmatorul... Câteva minute de povesti cu puiul meu, alte minute cu Cezar, un peruan destept, informatician, disperat, în cautare de munca în Barcelona, de departe cel mai destept interlocutor în spaniola, cu care mi-a fost dat sa conversez în scris. Corecteaza toate frazele mele...exemplificând... Deci... conversatii utile. Uneori ... traduc cele scrise de mine, din româna în spaniola...si-mi da indicatii foarte utile. Pacat, nu-i asa, ca viata nu e dreapta si ca persoane inteligente nu-si gasesc de lucru.
Si abia când cunosti situatia disperata a altora... mulltumesti celui de Sus pentru norocul tau în viata. Si te trezesti la realitate...

Cum spune Cezar... ¨coboara cu picioarele pe pamânt, nu mai umbla cu capul în nori. Nu stii cum e sa traiesti pe strada. Eu am trait si am sa ajung din nou. Tu ai timp sa te lamentezi... de bunastarea în care traiesti...iar eu bat usile lasând la tot pasul CV-uri...inutile. Un acoperis deasupra capului si un serviciu sunt lucrul cel mai bun care ti se poate întâmpla în viata¨.

Si totusi...el are tot timpul un zâmbet pe fata, chiar prea mult, traieste azi... pentru ca la mâine nu se gândeste. Ne certam...deoarece gândim diferit. Culturi opuse, experiente de viata foarte diferite, perspective sumbre pentru el. Ma gândesc de multe ori la cei ca el, veniti cu o valiza, în speranta unui viitor mai bun. Multi îsi pierd iluziile pe parcurs. Îsi pierd speranta...si el, nu. Nu accepta tristetea si deprimarea. Nu se lasa doborât... O camera de vreo 8 mp, pentru care plateste 300 de euro pe luna, o valiza si un laptop...singurele lui proprietati... Dar râde, nu accepta sa filozofeze si nici sa aprofundizeze viata. Si-si pune salsa...în timp ce eu... biata de mine... ma lamentez în vila superba în care traiesc, cu piscina în curte, marea aproape, mâncare în frigider si bani de tigari. Asta pe lânga ca sunt bine platita si pot sa-mi duc la îndeplinire planurile. Pentru ca eu îmi fac planuri...în timp ce altii...se întreaba ce vor mânca mâine.

Trebuie sa încep sa traiesc cu picioarele pe pamânt... desi uneori merit câte o scuturatura buna. Si acum... pentru ca señor tot nu are de gând sa mànânce, motiv pentru care ne certam destul...merg sa fac schimbul de camere pentru Marta... care se coace în camera alaturata de a mea. Sunt niste chichinete... camerele astea. Greu de aerist... chiar daca fac curent de aer, motiv pentru care , abia scapata de otita, am conjunctivita. Poate vine de la altceva. Dar e preferabil ... aerului sufocant în care trebuie sa traiesc. Señor nu accepta nici un geam deschis în living, de frica ca va face ... curent la picioare... pentru ca la cap nu are cum. Oricum... îi accept toate mofturile, desi uneori explodez si înjur ca la usa cortului. Dar vorba lui Enma:

- Giulia, într-o convietuire ca a voastra , nu pot sa nu existe izbucniri nervoase. Daca ar trebui sa-l suporti numai doua ore... ai fi toata un zâmbet. Dar tu esti cu el zi si noapte... si este logic sa fie asa.
Deci... ne enervam reciproc, ne împacam...si totul este asa cum trebuie sa fie. Dar, Doamne, Doamne... nu ai putea face sa trimiti o ploaie buna si la noi... ca sa-mi racoresc oasele, capul necopt si apoi m-ai scuti de udat gradina de doua ori pe zi...

Am uitat sa va spun... am o turturica, cumintica, care si-a facut cuib într-unul din copacii din curte. E destul sa o vad acolo, cumintica, rabdatoare... suferinda... pentru ca sa ma umplu de liniste sufleteasca. Daca ea poate suporta cu stoicism saptamâni întregi de clocit... eu ce ma tot plâng de toate? Rusine mie.