lunes, 7 de marzo de 2011

Nici iarba nu creste astazi

S-a terminat carnavalul. A fost cel mai plictisitor din toti acesti ani. Plictisitor din punctul meu de vedere. Poate faptul ca am fost implicata în executarea a prea multe costume m-a scârbit. Numai aveam chef de nimic pe când a venit seara defilarii. Poate pentru ca m-am simtit mai singura ca niciodata, neputând fi cu cine îmi era drag. Poate tocmai pentru ca-l stiam undeva în multime.
Venisera copiii sâmbata. Nu la ora la care-i asteptam, ceea ce mi-a produs o stare de nervozitate. Gatit prea mult si inutil. Fetele s-au pus sa ma aranjeze. Fardat, manichiura decenta, parul nu a mai avut timp de retusari. Cum eram în contratimp am tras doar rochita mea pulovar peste ce aveam pus dinainte. Asa ca am iesit ca naiba ìn poze. Nu am avut timp sa fac destul traseu pentru ca sa am fotografii cu toti clientii mei. Duminica nici nu am mai avut chef sa o însotesc pe sefa la a doua defilare. Eu am fost cea câstigata în dulci mângâieri. Nici EL nu si-a însotit familia.
Se împarte cum poate.

Sâmbata am cinat târziu ìn noapte cu Amalia si frumoasa Lara. Ne-am îmbuibat cu ce gatisem eu pentru pusti si mai apoi cu o mare varietate de fructe. Umplute la refuz, ne-am tolanit în fotolii. A. adormise, eu povesteam cu Lara. Din când în când A. se trezea alintindu-se ca vrea sa iasa sa vada lumea pestrita. Am domolit-o si am trimis-o la culcare. Dimineata m-am trezit cu o stare de neliniste. Am cautat sa-mi distrag demonii citind. Mai rau mi-au provocat întelepciunea celorlalti. Mai apoi a venit si A., propunându-mi sa mergem undeva sa prânzim. Morella era prea departe. Nu aveam cum sa revin la o ora decenta pentru a servi un prânz acceptabil familiei. Asa ca am ramas la o evadare la Peñiscola. Soare încântator, lume pe plaja, un restaurant cu preturi mai mult decât acceptabile. La castel nu am mai avut timp sa urcam.
Asteptare din nou. EL numai nu aparea cu sculele pe care urmau sa le duca A si L la Barcelona. Se întelesesera sa mearga sa le dea o mâna de ajutor. Si la mici reparatii si la îngrijirea batrânei doamne. A ramas sa plece astazi cu trenul, fiind înca sarbatoare, A nu lucra. Cred ca va fi dezamagit de acest aranjament din care nici eu nu am înteles mai nimic. Dar putin este mai mult decât nimic.

Eu voi ramâne singura, mai singura adica timp de o saptamâna. Voi avea timp sa-mi refac fortele, sa ma plimb în voie, sa ma ocup de casa abandonata în ultimele doua luni de croitorie. Ma asteapta ferestre si covoare de spalat, haine de revizuit. Mi-am pus în gând sa încep serios gimnastica. Prea m-am abandonat. Pielea mea are nevoie de cremoase alintari. Chipul meu este marcat de trecerea unui nou an. Compania persoanelor ma oboseste. Singuratatea ma deprima. Exuberanta voiosie a carnavalului m-a bulversat. Atâtea grupuri de prieteni zgomotosi m-au întristat. Gàndurile m-au invadat. Obsesive întrebari despre unde ma îndrept si ce vreau de la viata. Ancorarea în cruda realitate a serviciului meu plictisitor nu a avut darul sa ma ajute sa pasesc peste pragul de suportabilitate. Îmi vine si acum sa urlu din cauza anxietatii. Dar trebuie sa ma prefac ca totul este bine. Ca sunt în stare sa ma achit de obligatiile zilnice.

Señor asteapta rabdator sa-l ridic din pat. Pe Marta am expediat-o deja la scoala. Bine ca macar nu ploua. Alte reparatii asteapta în camera mea. O rochie de mers la nunta, de a Irinei, devenita prea strâmta cu trecerea anilor. Blugi de scurtat, jersee de peticit, ma rog de cules ochiurile fugite.

Orasul care-si va trage suflarea dupa o saptamâna nebuna de petreceri nocturne. Puteam sa ies cu prietenii mei, de siempre. M-ar fi plictisit si i-as fi plictisit. Ei au la activ o viata de zbenguieli în timp ce a mea este de taceri. Taceri care de un an si mai bine prind continut. Ridicole trairi de cele mai multe ori ce-i drept, dar sunt ale mele. Ma ajuta sa-mi anihilez demonii. Citisem ca muzica îti schimba starea psihica. E drept. Poate de asta amestec atâtea ritmuri. Acuma ascult tocmai muzica napoletana, foarte vesela. Nu pot deci sa fiu trista astazi.

Pe señor l-am depozitat în bucatarie. Abandonat cu micul dejun în fata se va plictisi mai repede si se va grabi. Mi-am pierdut rabdarea si nu pot numara cele 35 de mestecaturi pentru fiecare înghititura de mâncare. Mai rau este cu lichidele care-l îneaca, nestiind sa se opreasca la timp. Orice as face ajunge la o tuse înecacioasa si implicit flegma care urca si este din nou înghitita. Culmea scârboseniei pentru mine. Tocmai acum spunea un cântaret sa-ti traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima. Hm... cam asta am facut în ultimele luni. Va asigur ca este al naibii de obositor sa traiesti la maximum. Chiar si dupa cele trei ore petrecute aseara împreuna ma simt atât de epuizata, emotional si fizic încât ma bucur sa am ragaz o saptamâna, numai pentru mine. Ma întreba aseara junele daca as putea sa mai traiesc din nou în cuplu. Sincer, NU. Ma oboseste ideea de a face pe placul cuiva în fiecare moment al zilei. Sunt egoista si comoda. Prea independenta. Prea tânar si frumos EL.
... Povestit eu cu nora mea.Bun loc de munca gasit ea. 1000 numai pentru 12 ore de noapte. Supeeerb... Si numai o persoana. Hai... sa nu facem comparatii. Mi-e bineeee. Chiar cu doi si fara zile libere, de neconceput pentru Amalia. Junele a trecut pe la mine, sa-si ia înca un ramas bun:
- Ai sa-mi simti lipsa, draga mea?
- Ti-o simt deja.
Mi-a sarutat mâna si eu pe a lui. Un zâmbet larg si o îmbratisare.
Respira adânc femeie. Astazi este ziua în care-ti propusesesi sa închei aceasta relatie dureros de cruda. Termenul de valabilitate al sentimentelor tale . 7 martie ti-ai spus. Dar era asa de frumos si acum la poarta mea. Cum sa-l scoti din suflet?! Cum ai putea uita atingerea buzelor sale de-alungul corpului tau?! :
- Zdranganelile tale la chitara ar parea plictisitoare si deplasate în ochii altora. Muzica si textele ar lasa indiferente marea majoritate a regnului feminin. Putine ar accepta sa-ti daruiasca iubirea în schimbul unor ore furate. Si totusi te iert pentru ca mi le oferi din tot sufletul. Când esti aici ma faci sa ma simt unica, adorata, protejata. Ma simt FEMEIE.
- Eres toda una hembrita, cariño.
Ma trec si acum valuri de calduri. Lampa pusa la nivelul solului, lumini difuze, degete care se plimba pe spatele lui, pe bratele mele, pe trupul LUI, pe trupul meu, doua corpuri vibrând la unison în noapte. Undeva, departe, un oras dezlantuit în lumini si culori de sarbatoare. Betie a simturilor.

In the nighttime
When the world is at it's rest
You will find me
In the place i know the best
Dancin', shoutin'
Flyin' to the moon
(you) don't have to worry
'cause i'll be come back soon

And we build up castles
In the sky and in the sand
Design our own world
Ain't nobody understand
I found myself alive
In the palm of your hand
As long as we are flyin'
This world ain't got no end

In the daytime
You will find me by your side
Tryin' to do best
And tryin' to make things right
When it all turns wrong
There no fault but mine
But it won't hit hard
'cause you let me shine

And we build up castles
In the sky and in the sand
Design our own world
Ain't nobody understand
I found myself alive
In the palm of your hand
As long as we are flyin'
This world ain't got no end

UPDATE: scos pe mine sefa la o limpezire a ochilor prin magazine. Platit ea putinul pe care l-am cumparat si pentru casa. Soarele si aerul curat m-au trezit la viata. Suficient cât sa-mi doresc o lunga plimbare pe care ea nu s-a îndurat sa si-o permita. Vroia sa fie în casa cu Cristina, fiica ei. Deci, daca tot eram eu asa pornita am frecat niste geamuri si usi de la terasa, scaune, calorifere. Asta ca sa facem treaba pe din doua. Am terminat de pregatit prânzul si am sa urc sa fac gimnastica. Casti pe urechi, ritmuri si abdominale. Prea m-am lasat pe tânjeala. Da... sa întind si hainele la soare. Soaaaaree... va spune ceva fetelor?

0 comentarii:



:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-}
:)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Publicar un comentario