Fuga în ceas de noapte

Ajunsa în casa, m-am strecurat în camera lui señor sa vad daca doarme. Asculta meciul. Câteva înghitituri de apa si ne-am urat noapte buna, fara explicatii. Probabil trecuse pe la mine si Amalia. Cu o seara înainte cinasem împreuna. Prea mult, prea bun. Îmi povestise despre patania cu batrânica de 90 de ani, moarta. Nu putuse semna cu constiinta împacata certificatul de deces, desi era convinsa ca murise. Aparatul îi arata 85 saturatie de oxigen în sânge. Moarta era înca calda si nu vroia sa lase sa fie dusa la morga pâna când nu se racea. Mi-a tinut o lunga prelegere despre moarte, funeralii, obiceiuri, traume. Eu despre ale noastre obiceiuri. Teribile povesti în noapte. Ma surprinde grija ei pentru batrâni si vadita aversitate fata de emigranti. Asta este.

...Ma uit la Pixi, motanila al meu. Noroc ca am coborât în garaj dupa o sticla de sifon. Ramasese bietul închis acolo cel putin zece ore. Fara apa, fara mâncare. Nu mi-am dat seama ca ma urmarise ca un bodyguard. Sta lungit lânga mine. Sunt aproape patru din noapte. În fata mea vad înca frumosul lui chip. Ieri mi-a compus un cântec. Alaltaieri mai bine spus. 1 martie, martisor. Nu are nici o legatura cu data. Nu stia de obiceiul de pe la noi. Ascult înregistrarea . Frumoase cuvinte:
- Nunca mas te olvidare. Tus silencios, tus palabras, tu piel. Hai sa nu ne punem tristi. De fiecare data vorbim de un adio si nici nu se pune problema. Daca acum ar trebui sa plec în tara mea si tot te-as suna de sarbatori, de ziua ta, uite, chiar si de 1 martie, în speranta ca viata ne-ar aduce din nou împreuna.