Ne este lene la amândoi, trei, chiar patru daca-l punem la socoteala si pe señor Tomas

Un motan nesimtit. M-a trezit de dimineata sa-l las sa plece la pisicutele din cartier. Se pare ca erau plecate dragutele de ele pentru ca a revenit în câteva minute si s-a lungit, când prin casa, când pe afara.



Una din fucsii si muscatele de anul trecut.


Gardenia mea se pare ca-si revine, dar numai pentru ca sta cufundat în apa.
Iaomiei i-a luat mai mult timp sa se adapteze solului de proasta calitate. Asta este una din cele doua. Nora mea are obiceiul sa-mi înjumatateasca plantele cumparate. La fel si sefa si eu ramân cu ce apuc.

Petunii, nu surfinia. Sa vedem cum va iesi.

Am platit 30 de rasaduri si am ajuns acasa doar cu 20. E prea departe sa merg sa le revendic pe celelalte platite. Si culmea am uitat sa-mi cumpar ardei iuti.
Ceapa verde, din arpagic anul acesta. Sper sa nu vina pe la mine prietenii si sa le dijmuiasca.

Rugagiunea unei pacatoase

Am mai dat o raita prin curte. A iesit soarele în dimineata aceasta. Ploaia a lasat curtea plina de frunzulite, deci va trebui sa-mi petrec minute bune cu matura în mâna. Mi-am pus Ricardo Arjona cu Jesùs es verbo no sustantivo pentru ca sa ma ajute sa-mi îndrept gândurile spre Divinitate. As vrea sa cred, as vrea sa gasesc serenitatea. De dimineata m-am plimbat pe ici pe colo în virtual. Persoane mai bune decât mine care ma fac sa constientizez mocirla în care traiesc. Nisipurile miscatoare din care mi-e imposibil sa ies. Încerc sa gasesc scuze si nu exista. As vrea sa fiu cu Gio, sa râdem si sa facem kilometri plimbându-ne pe malul màrii.

Coseam în camera mea. Mai bine zis reparam perdeau distrusa de A. La TV , muzica clasica. Atât de sublima si atât de linistitoare. Si am sa-mi pun acum Ave Maria, ca sa-mi ung sufletul. Da...si Antonella Ruggiero






Si acum, dupa ce m-au ars lacrimile pâna în creier pot sa muncesc.

La Multi Ani... señor Tomas

Cenusie si umeda dimineata. Señor, morocanos, dupa ce cu o zi înainte nu mâncase nimic de la micul dejun copios. Îi este lene sa mestece si sa se ridice din confortabilul sau cuib. Când i-am pomenit pe la orele 18 ca ar trebuie sa cineze macar daca nu a avut chef de prânz, mi-a facut acelasi gest care ma scoate din minti. Me voy...ma duc, ceea ce înseamna ca schimba un pat cu altul.

Ne-am trezit târziu. 9 si un sfert. Admirat lalele lui Carmen si relaxat eu chinuitoarele gânduri ale noptii. Apoi, mi s-a aprins beculetul. 22 aprilie 1922. Da, astazi este ziua de nastere a lui señor. Cinci aniversari împreuna. Dupa ce ne-am certat de dimineata pentru ca i se parea lui ca nu va consuma nici macar micul dejun si mi-am scos ghiarele si toate invectivele de buna dimineata, capos si lenes señor, nu a avut ce face si s-a supus. Mai apoi l-am sarutat pe frunte, felicitându-l. Nu ar putea fi zilele mele senine, fara nervi la fiecare moment al zilei?!

Merg sa-i dau medicamentele. Ploaia a încetat pe moment. Ceapa verde creste. Ce placere sa privesti mladitele fragede. Rasadurile de rosii au prins sa se îngroase, desi zilele trecute am auzit ca nu ar trebui plantate în sol decât în luna mai. Muscatele de anul trecut sunt încarcate de flori, petuniile încep sa miste. Chiar si iasomia si-a revenit dupa ce am plantat-o în curte. Ploua, ploua, ploua. Si sa asculti marea în miez de noapte, ce mai nebunie.

Deci, La multi Ani, señor Tomas.

Ursuza si opaca

Am un gust atât de amar dat tocmai de superficialitatea mea. Astazi m-am lansat în a trage o pripita concluzie despre o neinteresanta afirmatie si mi s-a raspuns sec cu un:
- Ce usor tragi tu concluzii fara sa sti despre ce este vorba.
Asa este. Ma luase gura pe dinainte fara rost. Nu este pentru prima data când învat pe pielea mea ca tacerea este de aur. Noroc ca ma relationez tot mai rar cu persoane si chiar prefer singuratatea inutilei aglomeratii verbale. Daca nu ma plac pe mine este logic ca nu tare plac nici pe altii. Caut fara rezultat sa-mi umplu orele. Ploua. Señor nu are chef sa manânce. Eu... m-am înfruptat azi noapte cu înghetata de vanilie cu nuci. iammy iammy si mai apoi chiar si cu niste prajiturele. Deci, astazi o rosie de dimineata si niste sarmale extraordinare facute de Lizzie, ba si o felie de cozonac cu nuca.
Chiar, deja am exagerat pe astazi. Burtica mea va lua din nou proportii, dar cui îi pasa când e vorba de sarmalute? Si apoi azi noapte sufeream alaturi de motan pentru ca pierdea Barcelona în fata Madridului.
Deci, ofticata eu pe mine însami, am luat calea magazinelor pentru o ultima aprovizionare în vederea sarbatorilor. Ploaia si vântul ma mai ajutasera sa uit de gafa. Apoi, m-am trezit între prieteni care faceau acelasi lucru. Judecau si criticau pe altii. Chiar nu suntem în stare sa nu tragem concluzii. Îmi aduc aminte de o conversatie cu señor în care tocmai el îmi spusese ca nu vroise amici din acelasi motiv. Bârfa. Apoi tot el judeca pe toti si pe toate. O facem zi de zi. Putem oare sa traim opaci? Putem oare sa ne rupem de lume fara sa devenim ursuzi si nebuni?
Sfinte sarbatori Pascale. Cu ani în urma înca mai simteam fiorul sacralitatii acestor zile, chiar nefiind o credincioasa practicanta . Acum nu mai simt nimic. Spectacolul pasilor de la Sevilia, Malaga sau alte puncte de pe mapa Spaniei nu ma mai emotioneaza. Vad totul redus la un comercial festin. Simpatic, nimic mai mult...
...Mi-am pierdut sirul gândurilor cautând ceva interesant la TV. Asa este, nici macar nu stiu de ce mai dau glas gândurilor mele. Cautând astazi numele meu pe google, m-am întâlnit cu fostul nume al blogului folosit de ceva care vrea sa fie o retea de vânzari sau publicitate la ceva care vrea sa fie Armani Emporio. Chiar nu au imaginatie suficienta pentru a cauta alte domenii? Eu nu sunt si nu vreau sa fiu populara. Mi-a trecut si chiar ma feresc de publicitate. Ar fi prea mult sa sterg toate comentariile potrivite sau nu lasate ici pe colo. Îmi dau acum seama ca este mai bine sa nu te cunoasca si sa nu cunosti prea multa lume. Te protejezi pe tine însati si-i feresti si pe ceilalti de dezamagirea de a te fi cunoscut.

Pierdut apus de soare

pierduta în taceri

O cafea pe fuga în compania lui. Dimineata ar trebui sa începi sa vezi culori. Tonuri de cenusiu macar daca nu ai norocul unui rasarit de soare îmbietor. Nu este cazul astazi. Nu vad culori, nu simt nimic. Poate muzica din casti este de vina, poate prea multa cafea, cele prea multe tigari. Poate Pavarotti cu Ave Maria ma tortureaza în saptamâna patimilor. Prea multe pacate, prea multe pe suflet. Prea multe taceri si tristeti în multele ore ale unei lungi zile si nopti. Fug de mine însami si ma pierd în zborul lin al unui pescarus pe muzica lui Pink Floyd - wish you were here. Ma cuibaresc în bratele voluptoase ale placerii si ale minciunii. Vrem prea multe de la viata aceasta în care singura constanta este schimbarea. Sinusoidale, valuri, faleza, soare si adieri de vânt. Camasa lui uzata de asta dimineata, chipul lui angelic când apare la poarta mea, acum si dis de dimineata, sa-si bea cafeaua cu mine, mesajul din miez de zi, ... un besito... mi niña. Eu, care încerc sa-mi gasesc drumul si noi repere în viata. Vreau linistea si calmul pe care le-ai lasat în urma TA si ma regasesc totusi din nou în bratele lui. Cu furie si pasiune dominata de primare instincte. Poate ego-ul lui ranit. Astazi nu-mi este bine. Nu stiu de ce sa ma apuc. Îmi spun zilnic ca trebuie sa-mi disciplinez orele. Sa-mi fac un program, parca nu-l am si asa, impus ?! Ma refer la un program adevarat. Ore de studiu, de desen, de relaxare, de uitare. Dar pot sa-mi scot vocile din cap?!

Ieri am desenat. Schite ale aceleiasi imagini. Un far, nori, un El si o Ea, întinsi pe faleza, valuri care mângâiau rocile de la baza digului, un pierdut apus de soare. Cuvintele si mângâierile nu le puteam surprinde. Peste ele se suprapuneau linistea si pacea dintr-o alta viziune. Una calma, imperturbabila, a unei persoane care-si stapânea pe deplin spiritul si-mi transmitea din înteleapta lui cunoastere. Mi-au trebuit doua zile sa-mi revin . Si càteva dusuri reci. Revino-ti din visare, femeie. Nu este pentru tine decât o himera.

... Lenevesc. Cu picioarele catarate pe marginea fotoliului. Señor asculta ale lui emisiuni la radio. Mancarea este pe plita. Sefii au plecat în vacanta. Trebuie sa smotruiesc casa pentru vizita anuntata a celeilalte fiice a lui señor. Toate pe rând. Ar trebui sa cobor la cumparaturi, dar nu-i cine. Ma dor muschii de peste tot. Mi-am facut ieri si sulul acela de pus sub spate. Am avut zone în care abia am rezistat minutul, dar si altele în care am rezistat cele trei minute. Perseverenta nu este punctul meu forte. Bine macar ca am livrat si a doua camasuta pentru domnisoara care se va îmbraca pentru sarbatorile orasului în costum traditional. Mai am o fusta rosie de facut pentru ea, pentru Fiesta de los Toros, tot pe 24 iunie, de San Juan. O rochita pentru o prietena a lui sefa, rochia neînceputa a lui Amalia, Lizzie care vroia sa vina astazi sa-i strâmtez camasa. Multe cele. Dar toate le lasam dupa sarbatori. Mai am si perdeau de reparat dupa ce mi-a rupt-o Amalia care nu m-a sunat dupa telefonul de duminica noaptea. Asteapta sa o sun eu, probabil. Ma doare spatele. O fi din cauza vremii care este în schimbare?! Da... si pe Lizzie o înebuneste durerea de spate de câteva zile bune. Sa vedem cum facem.

Astazi ascultam muzica. Amestec de clasica cu toate cele. Asa schimbam starea de spirit. Pup la tine si la voi toate cele dragi mie. Sa fie saptamâna aceasta mai pasnica pentru voi decât este pentru rascolitul si nebuna mea de inima. Luati-mi-o si primeniti-o. Dati-mi-o înapoi noua, curata, sincera, evlavioasa. Nu sunt în stare sa ma uit anul acesta nici macar la un film cu tenta religioasa. Mi se pare ca as întina spiritul sacru al acestor zile.

La naiba cu trezitul devreme pentru ca sa-ti dai afara plamânii de dragul altcuiva

Nu am de gând sa-mi asum înca obligatiile de fiecare dimineata. Nu fac concesii astazi nimanui. M-am trezit la 7 ca sa ma fac ca alerg de dragul sefei care e apucata de mania sportului în vederea regasirii tineretii pierdute si am terminat cu plimbare labartata, dormita. Nici macar soarele nu a vrut sa ma mângâie cu câteva raze de bun gasit. Nu pare sa dea semne de vreme buna astazi. Poate e mai bine asa. Poate voi avea chef de cusut. Poate voi dormi pentru ca acum înca mi-e somn. De ce trebuie eu sa ma execut la toate dorintele celor din jur.? Marta râde isteric în baie. Señor tace, cu urechile la pânda ca sa prinda miscarile casei. Pisoiul a disparut dupa ce toata noaptea m-a lins pe nas si pe frunte, nesimtitul, nelasându-ma sa dorm. Nu ar putea doar sa se cuibareasca lânga mine si sa ma lase sa dorm.? De povestile junelui m-am cam plictisit. Te plictisesti chiar si de trubadurul care-ti cânta la ureche pentru ca ajungi la concluzia ca valoreaza destul de putin în rest. Perechile ar trebui sa se sprijine, asa se spune. Visele unuia trebuie sa fie realiste. Poate doar ce nu cred eu în vise târzii si irealizabile. Poate doar ce cred ca fiecare trebuie sa valoreze cu luciditate situatia disperata în care se regaseste si sa traiasca cu picioarele pe pamânt. Eu numai visez si numai cred în himere. Viata mi-a oferit destule susprize placute si nu am curajul sa cer mai mult. Marea este singura care nu are cum sa ma dezamageasca. Nimicnicia oamenilor este mai presus de puterea mea de întelegere. Am un gust amar numai gândindu-ma la apropiata vizita a celeilalte fiice a lui señor. Meschina si rautacioasa pâna în pânzele albe. Mai multa cred ca nu puteau pune în sânul unei familii. Noroc ca nu vine si sotul, pentru ca-si pedepseste parintii cu neprezenta de mai bine de doi ani. Bine de mine pentru ca altfel nu ar înceta sa insulte pe toti si pe toate popoarele, inclusiv pe a lui.
Frecat eu ieri la geamuri si pereti în casa sefei. Facut plaja cu si fara ea, înotat ceva si facut chiar si câteva abdominale cu picioarele catarate pe marginea piscinei. Apa, rece ca naiba, dar te obisnuiesti. Mai apoi certat cu señor care refuza sa manânce. Plecat la San Carles în compania lui musiu la dentist. Si gura nu-i mai tacea lui june. Ma bombarda cu ultimele informatii din lumea stiintei. Vizionase documentarele pe care i le coborâsem cu teoriile lui Stephen Hawking. Omul când nu are de lucru se documenteaza si apoi ma bombardeaza cu teoria gaurii negre si a generatorului de particule. Sincer, momentan nu ma intereseaza teoria crearii Universului. Când stiu ca am atâtea de facut prin casa nu ma pot concentra. Astept sa plece Marta. Apoi am sa ma ocup de señor. Mai apoi voi da o raita cu sefa prin oras. Cu trebusoare. Lizzie m-a chemat cu ea la târg dar parca griul de afara nu ma îmbie sa mai stric bani pe toale.
Mi-am umplut gradina de rasaduri. Mai putine decât anul trecut. Petunii si muscate, fucsii si alte flori. Ba a trebuit sa le plantez si pe ale lui sefa pentru ca unghiile mele nu sunt date cu gel. Adorm în fotoliu si as vrea sa nu ma mai trezesc nicicând, daca s-ar putea.

Mierda...

Un sfârsit de saptamâna de rahat. Stiu, nu s-a terminat. Dar este destul ca am un gust amar care se va lasa simtit multa vreme. Ma gasesc la mijloc. Între doua persoane apropiate mie, care s-au certat. Una dintre ele mi-a dat de înteles ca nu pot sa fiu cu fundul în doua luntre. Asa este. Adevarul este undeva la mijloc. Niciunul nu are dreptate. Nici nu pot sa le spun deschis parerea mea. A trebuit sa aleg prietenia de lunga durata. În fapt îmi dau seama ca nu as avea nevoie de prietenia niciunuia dintre ei, dar sunt destule circumstante care ma obliga sa tac si sa accept ca am nevoie de una din ele. Multa vreme am considerat ca e mai bine singura. Persoanele ma obosesc, asa cum sigur si eu plictisesc si obosesc pe altii. Din acest motiv sunt retrasa în lumea mea superficiala. Daca vrei sa vezi dincolo de aparente inevitabil ajungi sa te scârbesti. Mi-e scârba de mine d-apoi de ipocrizia celorlalti.
Apoi alta tura de ipocrizie de înghitit astazi si uite asa ajung sa-mi fie greata si sa ma gândesc la mâncare. Am nevoie de un pic de albastru de mare. Am nevoie de aer. Copiii m-au lasat dadaca si la catelusa lor care plânge pentru ca nu o bag în seama. Hai sa ma ocup de ea pentru ca ma priveste cu niste ochi mari plângaciosi. Señor doarme, purcelul se rumeneste în cuptor, Marta zâmbeste prietenilor ei închipuiti, iar mie îmi este o greata teribila de persoanele din jurul meu. De toate, fara nici o exceptie.

Quien te manda?

Mai simt si acum briza marii pe chip. Culcata cu capul în bratele lui ne bucuram de ultimele raze jucause ale soarelui. Ma mângâia si-mi proteja fata. Ma învaluia cu calda lui privire. Ma îmbratisa si ma alinta. Taceam si ascultam valurile care se spargeau la picioarele farului.

Îl cautasem cu privirea la iesirea de la cabinetul cumnatului sau. La un moment dat ma fluiera dintr-o directie neasteptata:
- Intrasem la un constructor. Te-as fi dus si pe tine cu mine dar mi te-ar fi furat. Asa ceva ar fi de tine, unul bogat.
- Crezi ca unul bogat mi-ar putea darui ceea ce-mi daruiesti tu?!

M-a târat dupa el pe toata faleza. Kilometri întregi. Numai ca sa-mi arate o cladire în constructie, abandonata la faza de structura:
- Visul meu a fost sa cumpar aceasta cladire în caz ca as fi reusit sa ma lansez în lumea muzicii. Uite... cât spatiu. Mi-as fi înjghebat un studio de înregistrari într-o parte a casei. Toata ar fi fost numai sticla. As fi avut vedere la mare si as fi compus fara oprire. Uite la mansarda de la cladirea de alaturi. Vezi sevaletul? Te vad acolo, pictând, draga mea.

Ma alerga cu gesturi incitante. Ma atingea în trecere. Eram doi îndragostiti carora putin le pasa de privirea trecatorilor. Degetele mele treceau usor peste camasa lui, ìn sus pe ceafa si apoi se pierdeau în claia lui de par. El îmi fugarea suncile ascunse în blugii strâmti. Mda... îmi pusesem pantofii noi, fara toc. Ca sa fiu mai scunda decât el, cocosul. Câte o cafea si o briosa pe malul marii. Apoi fuga înapoi, acasa, în oraselul nostru, unde ma astepta sefa care facuse companie celor doi. Ce zi de nastere stearsa pentru ea. Nici macar nu a dus-o seful la un restaurant. Doar C. ce fusese sa-i cumpere din partea noastra un cadou, dimineata.

Vroisem sa scriu si zilele trecute sa ma lamentez de trista soarta a unei amante care se multumeste cu firimituri. Dureroasa fericire furata unei altei femei. Orele pe care mi le dedica nu sunt niciodata suficiente. Serile de amor pasional sunt prea putine, chiar daca sunt aproape seara de seara. Se termina cu un dus sau cu o ora dormind unul în bratele celuilalt. Dureroasa despartire în fiecare seara. Pentru mine, pentru ca el abia asteapta sa-si petreaca timp si în compania fetitelor lui.

Stai si analizezi situatia încercând sa gasesti raspunsuri si sa stabilesti limite. Pâna unde sa lasi sa te domine sentimentele. Cu cât mai mult încerc sa ridic ziduri care sa ma protejeze cu atât mai mult se straduieste el sa le darâme, surprinzându-ma cu caldura lui sufleteasca. Cu cât sunt eu mai vulnerabila cu atât ma îmbratiseaza el mai cu ardoare. Sunt epuizata de amorul lui bestial. Si totusi, zi de zi sunt în transa din momentul în care suna la poarta pâna când pleaca în sunet de claxoane. Am ajuns sa depind de el ca de un drog. Am descoperit placerile vinului dulce de Malaga si efectele lui. Ma domina ca un demon. Când încerc sa ma apar de el îmi suiera taios în urechi:
- Taci, esti femela mea. Îmi apartii. Esti viciul si pasiunea mea. Toata viata mi-am dorit o femela care sa-mi faca fata si sa ma incite ca si tine.

Ma devoreaza, ma contorsioneaza si mai apoi cadem epuizati. Nimeni sa nu faca ca mine daca nu vrea sa traiasca la maximum pasiunea. Seri de dans, cine romantice la lumina lumânarii, dansuri erotice, pielea lui alba, tatuajul de pe umeri, jucausele lui mângâieri de copil care nu vrea sa se maturizeze. Gelozia lui de neìnteles. Kilometri pe sosea cu mâinile înlantuite. Fericirea de pe chipul lui când ma duce în locuri necunoscute. Nu puteam sa cunosc eu un barbat de 39 de ani cu maturitatea unuia de 50? Nahhhh... Traiesc visul oricarei femei. Care nu si-ar dori ca iubitul sa-i cânte în urechi, pe malul marii?! Care femeie nu ar dori sa-si aiba dansatorul de streaptease la picioarele patului?! Seara de seara. Norocul meu este ca señor s-a obisnuit cu prezenta lui. Se cere în pat imediat ce schimba doua cuvinte si nu ne-ar fura nici o secunda în plus. Sefii care ma pregateau pentru romantica cina de ziua mea de nastere. Seful care îmi oferise plantuta lui de ficus ginseng... înca nu stiu cu ce scop, pentru ca el nu are nevoie de afrodisiatice. Unde ma prinde acolo ma dezbraca. Cât va dura?! Ma cearta când ma întristez ca nu-l voi avea alaturi peste ani si ani:
- Nu umbri clipele frumoase pe care le traim împreuna. Tu esti pasiunea mea. Acasa nici nu pot sa fac amor cu sotia mea, desi are un corp si un chip de copila de 25 de ani. Nu ma aprind si gata. O iubesc si totusi. Ea este rece si îi lipseste pasiunea. Iar eu nu functionez daca nu sunt dorit si incitat. Parca ea ar avea vârsta ta si invers.
- Nu sunt prea impetuoasa, dragul meu? Zilele trecute spuneau într-un program ca la pierderea kilogramelor creste libidoul. Nici numai stiu cum sa ma calmez.
- Nu... e perfect. E numai cum trebuie. Te-am lasat bolnavioara, draga mea?!

Ma întreaba dupa. În timp ce facem amor uita sa ma menajeze. Nici nu as vrea. Doar nu sunt proasta. Trebuie sa am parte de placutul lui supliciu. Atâta doar ca dupa ce-mi revin am o pofta de mâncare teribila si chiar daca încerc sa ma dau doar la furaje... tot mâncare se numeste.

Ieri s-au împlinit 10 luni de când suntem împreuna. Cu bune cu rele, au fost cele mai intense din viata mea. Sentimentele noastre sunt pe zi ce trece mai profunde. Trebuie sa facem si compromisuri dar asa este în orice relatie. Eu trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca la un moment dat se va termina. Îi caut defectele si analizez la rece comportamentul lui duplicitar cu intentia de a-i diminua puterea de seductie . Nu pot. Nu vreau. E destul sa-i vad zâmbetul de pusti smecher si ma topesc. Si apoi îmi saruta mâna cu atâta tandrete. Si buzele lui îmi sorb tot nectarul buzelor mele. Cum sa pot sa pun capat unei asemenea povesti de dragoste?! Îmi sunt un calvar orele departe de el.

În noaptea zilei mele de nastere îmi trimitea în primele minute dupa miezul noptii mesaj. Felicitari, cariñito,îti trimit un sarut dulce ... si la final :
Esti ca si vinul!
Eu... singura si ciufuta în vârful patului...:
- Asculta! Chiar si un vin tânar ca si tine se transforma în otet daca nu este bine îmbuteliat. Pupicii tai de departe nu-mi spun nimic, cariñito.
Raspuns: Bine. Ajung dimineata la prima ora sa ti-i dau pe viu. Cu gust de otet!
Raspuns la mine: Un simplu Te iubesc îmi pica mai bine!
Raspunsul lui, la care eu nu m-am mai sinchisit sa raspund:
- Stii ca te port în inima mea. Viata este facuta din momente triste dar la fel si din clipe foarte dulci. Aminteste-ti de ce este mai frumos si zâmbeste. Este viata însasi. Es tu mejor momento!

Mda. Ma irita sa-mi aduca aminte de vârsta mea. Dimineata l-am luat pe señor la întrebari si mi-a spus ca faptul ca m-a comparat cu vinul vechi...este o comparatie foarte de bun gust. La fel au spus si sefii. Dar eu l-am facut sa-mi plateasca scump impertinenta. Trei partide de amor pe ziua aceea. Bestial. Dupa prima...contra cronometru desi stiam ca ma astepta de minute bune sefa, eu am plecat în oras la plimbat sunci si holbat ochi prin magazine. Întors eu cu un babyroll... alb, numai dantelute. Musiu trecut pe la mine, lasat un aranjament floral, cu crini reali cu un biletel cu dulcegarii si dulciuri pe care sa le manânc (ca sa ma îngras) care cica sa-mi îndulceasca viata. Zâmbeste, este cel mai frumos moment al tau. Pupici C. Te iubesc mult.
Asa mai vii de acasa, îmi spusesem eu. Mesaj din partea mea, textul pe maghiara al unei melodii... ca sa-i fac în ciuda.

Trecute câteva minute era la poarta mea, jucaus, sa ma întrebe ce însemnau cuvintele. Tradus si primit eu din nou dulci mângâieri terminate cu o alta epuizanta sublima partida de amor, dincolo de limitele suportabile ale orgasmului. Pentru amândoi. Ritm cardiac accelerat, de am crezut amândoi ca lesinam la sfârsit. Plecat junele dupa ce i-am spus ca nu vreau sa ma scoata la restaurant ci prefer sa-mi gateasca el în seara aceea.

Am ramas ca vine la noua si jumatate. Stiam ca va întârzia pentru ca venea de la repetitiile din orasul vecin si niciodata nu este punctual. Sau vine prea devreme sau întârzie minute sau chiar ore în sir. Asta-mi trebuie mie?! . Am preparat eu cina, am pus masa. Dichisuri romantice primite de la sefi. Fata de masa, cupe, lumânari, ornamente. Sefii râdeau de mine si ma sfatuiau, cica. Seful... trebuia sa mergi la un restaurant select... Hm... eu stiam ce stiam. Nu aveam de ce sa pierd timp pretios pe la localuri. Avem timp de alea altadata când vine mai devreme.
Cam dupa o ora a aparut si el:
- Esti rapitoare, draga mea. Ai fost la coafor?
Mi-am pus rochita neagra, scurta, ciorapi negri, doar pe picior, sandale negre cu toc si lenjerie mov. Am mâncat, ne-am sorbit din priviri si din cupe cu rosu vin de Malaga. Mi-a mai dat un cadou. Un telefon mobil:
- Nu trebuia, dragul meu. M-ai rasfatat prea mult zilele acestea si apoi trebuia sa-l faci cadou fiicei tale.
- Îl pastrez pentru tine de ceva de timp. A pus mâna pe el fiica mea într-o zi dar i-am promis ca am sa i-l schimb si pe al ei mai încolo. Tu meriti mult mai mult decât atât. Nu-ti place? Vrei sa-ti cumpar altceva?
- Nu. Ai cheltuit si asa prea mult. Si apoi nu-mi convine sa stiu ca acasa ai frigiderul gol si tu-ti dai banii pe luxuri. Cu banii de pe flori, umpleai frigiderul.
- Viata trebuie traita si trebuie sa te bucuri de toate aceste momente deosebite. Daca nu te rasfeti nici macar în ocaziile speciale totul se reduce la rutina si cenusiu. Ma faci fericit, draga mea. Si apoi acasa nu le lipseste strictul necesar, niciodata.
Am dansat si iar s-a dat la mine.
- Un pic de mov. Hm... esti dulcea mea nebuna seducatoare.
Cine vorbeste? L-am tras dupa mine la etaj si ne-am iubit în semiîntunericul dormitorului. Ore. A plecat pe la doua noaptea. Nu înainte de a-mi pune în functiune telefonul. Cu jucausa si copilareasca fericire ca a reusit sa-mi faca de neuitat acea aniversare.

Da. Zilnic îmi spune aceiasi lucru, la despartire:
- Quien te manda?
Adica, latinii astia au atâta nevoie sa stie ca esti în puterea lor? Cine îti porunceste? Haha...
Pe moment îti las iluzia asta, dragul meu. Câstigata sunt eu. Cu cât te umfli tu mai tare în pene cu atât esti mai tandru si mai iubaret. Gaina asta batrâna te lasa fara vlaga dar si tu pe ea. Si ce este mai placut pe lumea asta decât amorul de buna calitate ?!
- Tu-mi poruncesti dragul meu. Tu...

Mai blond ...

Împlinesc mâine 49 de ani. Trebuia sa-mi fac cadou o vizita la coafor. Ma simt interesant de bine în pielea mea. Este o stare de imbecilitate indusa de lene. Nu ma simt o pustioaica tâmpa. Experienta de viata m-a ajutat sa pot privi detasat. Nu cred în nimeni si nu ma mai învinovatesc de nimic. Totul este ipocrizie ieftina în jurul meu si în interiorul meu. Nu poti sa-i spui pe nume pentru ca sa nu ofensezi prea sensibile vanitati. Ma uit în oglinda si-mi spun: ai ajuns cu un pas mai aproape de sfârsitul drumului. Nu ramân multe dupa tine. Nu vei lua nimic cu tine, pentru ca nu ai nimic.

Ma prostesc în fata camerei foto. As râde...dar nu am cu cine sau de cine.
Bilantul unei zile încetosate: prânz copios în compania copiilor mei, cadou de la sefa, peste asteptari... doua inele ( safire, smaralde, briliante... turmalina) si... urmeaza un parfum... pentru ca astazi la prânz au întrebat-o la restaurant cum se numeste parfmul ei...asa ca si mie trebuie sa-mi daruiasca mâine unul)... povesti timp de aproape 3 ore cu fratele si cumnatica mea, povesti cu TINE si ceva mai multe toane decât de obicei de ale lui señor. Per ansamblu tutto va bene. Cosi, cautam noi un film, casa s-a linistit, personajele s-au cuibarit în patuturile lor si eu va trebui sa rezist tentatiei tortului din frigider (pe care între timp l-am înjumatatit cu sefa, asta ca sa se mai îngrase si ea un kg nu numai eu. Nici astazi nu pot sa fiu mai buna la inima?! Se pare ca dracusorii din mine stau vesnic la pânda si nu ma lasa sa inspir frumusete si bunatate. Dar nici ea nu a fost cu mila la mine si m-a facut sa ma trezesc duminica dimineata pentru jogging, bata-l cucu de jogging) Acum... eu ti-am promis ca daca ma superi destul... am sa ma las de fumat. Deci, fa-ti datoria, fa-ma cu ou si cu otet si ameninta-ma cu chinurile infernului, numa sa nu-mi doresti sa ajung baba batrâna, pacoste pe capul norei mele. Zau... mai bine mai lasa în pace sa fumez si sa mor tânara si nelinistita. Poti macar sa-ti imaginezi ce pacoste de baba as fi?!

todo cambio cuando te conosci

Todo cambio
Cuando te vi
De blanco y negro a color me converti
Y fue tan fácil
Quererte tanto
Algo que no imaginaba
Fui a entregarte mi amor con una mirada
Ooh no Oh no
Todo temblo dentro de mi
El universo escribió que fueras para mi
Y fue tan fácil
Quererte tanto
Algo que no imaginaba
Fui a perderme en tu amor
Simplemente pasó
Y todo tuyo ya soy
Antes que pase más tiempo contigo amor
Tengo que decir que eres el amor de mi vida
Antes que te ame más escucha por favor
Dejame decir que
Todo te di
Y no hay como explicar
Pero menos
Dudar
Simplemente así lo sentí
Cuando te vi
Me sorprendio todo de ti
De blanco y negro a color me convertí
Sé que no es fácil
Decir TE AMO
Yo tampoco lo esperaba
Pero así es el amor
Simplemente pasó
Y todo tuyo ya soy
Antes que pase más tiempo contigo amor
Tengo que decir que eres el amor de mi vida
Antes que te ame más escucha por favor
Dejame decir que
Todo te di
Y no hay como explicar
Pero menos
Dudar
Simplemente así lo sentí
Cuando te vi
Todo cambio
Cuando te vi

In a manner of speaking

In a Manner of speaking
I just want to say
That I could never forget the way
You told me everything
By saying nothing

In a manner of speaking
I don't understand
How love in silence becomes reprimand
But the way that i feel about you
Is beyond words

Oh give me the words
Give me the words
That tell me nothing
Ohohohoh give me the words
Give me the words
That tell me everything

In a manner of speaking
Semantics won't do
In this life that we live we only make do
And the way that we feel
Might have to be sacrificed

So in a manner of speaking
I just want to say
That just like you I should find a way
To tell you everything
By saying nothing.

Oh give me the words
Give me the words
That tell me nothing
Ohohohoh give me the words
Give me the words
That tell me everything

Oh give me the words
Give me the words
That tell me nothing
Ohohohoh give me the words
Give me the words
That tell me everything

relax

sa vedem ... ne place sau nu?!

corpul meu este o cusca

"My Body Is A Cage"

My body is a cage that keeps me
From dancing with the one I love
But my mind holds the key

My body is a cage that keeps me
From dancing with the one I love
But my mind holds the key

I'm standing on a stage
Of fear and self-doubt
It's a hollow play
But they'll clap anyway

My body is a cage that keeps me
From dancing with the one I love
But my mind holds the key

You're standing next to me
My mind holds the key

I'm living in an age
That calls darkness light
Though my language is dead
Still the shapes fill my head

I'm living in an age
Whose name I don't know
Though the fear keeps me moving
Still my heart beats so slow

My body is a cage that keeps me
From dancing with the one I love
But my mind holds the key

You're standing next to me
My mind holds the key
My body is a

My body is a cage
We take what we're given
Just because you've forgotten
That don't mean you're forgiven

I'm living in an age
That screams my name at night
But when I get to the doorway
There's no one in sight

My body is a cage that keeps me
From dancing with the one I love
But my mind holds the key

You're standing next to me
My mind holds the key

Set my spirit free
Set my spirit free
Set my body free

în noaptea aceasta

Ne baga pe gât cultura stradaniei...

Eva Illouz, filósofa; deconstructora de la autoayuda, la psicología y las nuevas religiones

Victor-M Amela, Ima Sanchís, Lluís Amiguet

"Tras forrarse con trampas nos aplican la cultura del esfuerzo"

Durante siglos, el ideal del hombre culto era el equilibrio.

¿En qué sentido?
Lograr la ausencia de emociones intrusas en la paz del alma. Si las dominabas, alcanzabas la ataraxia.

Y si no, eras un esclavo de tus pasiones.
El cristianismo transforma ese ideal de la paz interior en el de “la paz de Dios”; y las pasiones, en pecados. Y va un punto más allá en cuanto a reprimir el exo. Ahora ya no se trata de no practicarlo: eso es fácil...

¡Qué me va a contar!
El cristiano debe conseguir no desearlo. Y eso requiere un cambio profundo en su conciencia, que es lo más importante de su vida.

Entonces el dinero era un pecado más.
Hasta el protestantismo, que da una vuelta de tuerca materialista a ese ideal; ya no se trata de dominarse y contemplar a Dios en la pobreza; para ser bueno y feliz debes trabajar duro y ser honesto y así llegarás a rico, que equivale a ser santo. Y, con esa moral victoriana, Inglaterra conquista el mundo.

La cultura del esfuerzo que hoy revive.
Siempre vuelve en las refundaciones del capitalismo como la que ahora vivimos. Esa moral victoriana niega la buena suerte, porque, para un buen hombre, la buena suerte sólo es el fruto del trabajo duro de cada día.

Y habría que tener algún talento...
El talento supone haber tenido la fortuna de nacer con él, y la moral victoriana sólo reconoce lo ganado con esfuerzo y honestidad.

Siempre recompensados... En el cine.
Se trataba de que aceptaras el orden establecido, y, a cambio, te brindaban la ilusión de que había una escalera social para que cualquiera –con o sin talento o apellidos– que sudara lo suficiente llegara a ser rico.

¿Y usted no cree en ese esfuerzo?
Yo creo en la historia, que muestra la cantidad de casualidad y a menudo desvergüenza requeridas para amasar fortunas. Después, el mito lo forjan los ganadores, que suelen preferir que se les admire por sus méritos personales que por su suerte, porque, como ellos, puede tenerla cualquiera.

¿Por qué vuelve esa moral victoriana?
Porque el colapso financiero ha puesto en evidencia que quienes manejan el sistema hacen trampas y aun así al fin acaban ganando. Y eso hace sentirse idiotas a quienes no las hacen y van a trabajar cada día.

También hay quien disfruta su trabajo.
Para controlar y regenerar el sistema deben volver a convencernos de que si trabajamos duro, tendremos recompensa. Por eso ahora resucitan la cultura del esfuerzo para neutralizar la de casino y la del favor político, que acaban de demostrar que sí son efectivas.

¿Y dónde está la felicidad?
En el XIX estaba en la honradez y en la riqueza, hasta que el psicoanálisis y la psiquiatría, que hasta entonces sólo se habían preocupado de los enfermos mentales, crean una categoría genial: los neuróticos. Y en los 70 democratizan la enfermedad mental.

Ya puedes ir al psicólogo sin estar loco.
Neurótico es cualquiera que sufra un conflicto interno. Es una gigantesca operación de marketing sanitario: si te enamoras de una chica, pero no te conviene, tienes un conflicto y tal vez una neurosis; o si te peleas con tu padre o los vecinos o con tu perro..., tienes conflictos y eres un neurótico.

Y tal vez necesites medicación...
Antes que las píldoras, los psicólogos conciben otro provechoso invento: la autorrealización. Ya ni siquiera necesitas un conflicto para ir a terapia. Ahora, basta con que no te "sientas realizado" para cobrarte la visita.

O al menos para venderte su librito.
Cualquiera puede pagarse ese libro que le ayude a realizarse. Y entonces aparece toda una narrativa –en su mayoría, banal– para ayudarte a realizar “todo tu potencial”.

Género en auge.
Si trabajas mucho, eres workahólico y necesitas ayuda, pero si trabajas poco y no eres ambicioso, también necesitas ayuda, porque te falta autoestima... Debes ir a terapia.

Y se titulan por miles los psicólogos.
Nuestra vida se ve invadida por su palabrería: si te gusta el sexo y lo practicas sin cesar, eres sexoadicta y tienes miedo al compromiso; pero si, en cambio, te enamoras perdidamente de alguien y le eres fiel, eres dependiente e insegura de ti misma.

¡Qué estrés!
El gran cambio respecto a san Agustín o la moral victoriana es que hoy tu objetivo es inalcanzable: está siempre en movimiento.

Y la cartera, tras él...
Te convencen de que debes estar toda tu vida “trabajándote” y para ello necesitas guías, terapia, libros, consultas, pastillas...

¿Y si vas a tu bola y punto?
Somos humanos y requerimos de marcos de referencia e instituciones, pero, como están en crisis, sólo nos queda la psicología para buscar algo de coherencia. Así que ellos siguen ganando. Y ahora, con pastillas: se muere un familiar, te las dan para superar el luto; te abandona la pareja, igual. Llorar, que era lo más natural del mundo, hoy es un trauma que debe tratarse a pastillazos.

Se han medicalizado los sentimientos.
Y las carreras. Un profesional ahora debe lograr lo imposible: ser cordial con sus compañeros, pero competitivo; buen jefe, pero también buen amigo; ser simpático, pero no demasiado, porque sería débil... Ni muy enérgico, porque sería autoritario. Por eso también necesita coaching psicológico.

¿Y si te aceptas como desastre?
Siempre habrá gurús dispuestos a ayudarle: esté tranquilo.

http://www.lavanguardia.es/lacontra/20110314/54126123479/tras-forrarse-con-trampas-nos-aplican-la-cultura-del-esfuerzo.html

Netul este bun tocmai pentru ca prietenii tai te informeaza. Minutele petrecute în ¨compania¨ lecturilor prietenilor te ajuta sa descoperi articole care altfel nu ar ajunge si la tine. Trebuie doar sa gasesti o masura în a nu salasui prea multe ore în fata ecranului. Prietenele mele de pe Facebook sunt o inepuizabila sursa de informatie. Nu trebuie sa ne scriem... este de ajuns sa ne citim sau sa vizionam clipurile puse la vedere. Va pup, dragelor.

... Iesit eu din casa din dorinta de a respira. Ploaia mi-a biciut chipul si intentionat mi-am dat jos capisonul pardesiului pentru ca sa simt picaturile reci. Nu tare este îmbietoare ceata, dar totul depinde de ce-ti doresti în momentul rescpectiv. De doua zile doresc doar sa-mi misc trupul pe tocuri, în ploaie, cu mâinile adânc înfundate în buzunarele jeansilor. Bineînteles ca ajung sa le scot de acolo, plàtind cumparaturile si ocupându-le cu plase. Salate, prea multe, rosii 2kg, peste, ton, conserva, mare si alte multe altele. O noua camasuta de noapte, neagra, scurta, dantelata, nimicuri de la bazar. O cafea cu Lizzie, pe terasa plouata a unei cafenele, bârfe, lamentari dintr-o parte si alta. Spuse, parca nu ne mai afecteaza. Glume si rautacioase reflectii. Câteva lacrimi de o parte si alte. Gio... asa este, fericirea celor din jur ne DOARE... si ne simtim bine numai când vedem ca nu exista Rozul idilic, din filme. Pacea interioara nu avem cum sa o gasim, desi sunt atâtia care se straduiesc sa ne-o vânda. Citesc tot ce-mi recomandati, fetelor, citim, vreau sa spun si totusi numai o doza buna de bârfa ne face sa ne simtim mai bine. Lizzie spune ca sunt prea buna desi eu îi explic ca ma judeca numai pentru ceea ce iese la suprafata. Eu traiesc cu umbra din mine, care este meschina, invidioasa, rautacioasa. Nu trebuie sa o închid în camerele castelului meu, pentru ca eu accept ca exista si accept si ca uneori este benefica. Toate negativele mele trasaturi ma ajuta sa fiu competitiva. Uneori ma ajuta sa fac efortul de a nu ma lasa calcata în picioare. Alteori ma ajuta sa fiu toleranta cu defectele celorlalti recunoscând ca ele exista si înca cum si în mine. Sincer am o scârba de perfectiune, de virtuoasa sfortare de a fi umili, docili, împaciuitori, virtuosi. As spune ca ma plictiseste virtutea, dar nu pot sa spun asta, pentru ca nu exista la nimeni în jurul meu. Persoanele se retrag sub masca asta doar din prea multa singuratate, din frica de a fi ceea ce sunt în adâncul sumbru al sufletului.

Ma biciuiau picaturile mari de ploaie si ma simteam vie. Marea ma ademenea cu verdele galbui, alb si cenusiu. Plasele îmi lasau urme adânci pe degetele înclestate de frig. Mi-era bine . Simteam ca înca mai traiesc. Plângeam pe cel care tocmai se stinsese, dupa o lunga suferinta. Eu stiu ca voi plati la un moment dat pentru toate rautatile mele. Dar pe mine nu ma sperie nici suferinta, nici moartea. Eu am crescut cu ele, le-am îmbratisat. Nu ma sperie gândul de a disparea mâine, pentru ca am ¨trait¨ la maximum. Am fost fericita, astazi, Gio, pret de câteva ore. Mi-ai lipsit...
Cum mi-ati lipsit toti cei dragi mie.

... Ajunsa în casa, rufele la spalat, motanul care se alinta lipindu-se de mine, de hranit, señor de informat asupra timpului, prânzul de pregatit, raspuns la aceleasi stupide oferte facute la telefon. Mi-e bine, nesperat de bine astazi. Înca traiesc. Nu ma doare nimic. Ma îndop ca o gâsca pusa la îngrasat, ma pregatesc de o alta cina copioasa în compania galagioasei mele prietene, Amalia. Pe seara am sa merg, probabil cu sefa la sala de sport de la clubul de tenis si am sa-mi scot demonii din mine. Ar trebui sa ma mobilizez sa ma apuc din nou de cusut, dar nu am motivatie, desi trebuie sa rezolv rochia Irinei si costumul acela traditional, valentian. Am câteva ¨proiecte¨ de rochite în minte, dar mai stiu ca si vreau sa chiulesc. Adorm uitându-ma pe Discovery si ma trezesc tot cu ei. Atelierul de motociclete din Orange County. Ma visez pe o motocicleta, cu parul în vânt. Bine, întâi trebuie sa-mi creasca parul, dar si asta se rezolva. Am sa-mi pun acum pe fata, solutia preparata de Amalia... E foarte placuta la atingere fata mea. Stie ea ce stie. Nu geaba este dermatolog.

The Proposal

mi l-a recomandat GreenEyes... Gio... este delicioasa aceasta comedie!

UPDATE 20:08. Stai confortabil ìn globul tau care te izoleaza de lumea înconjuratoare crezând ca daca tu te ascunzi de probleme ele nu vor putea invada prezentul tau. Niciodata nu mi-au placut telefoanele, mai nou nici netul, pentru ca asa te ajung din urma cu vestile triste. Disparitia unui membru al familiei este întotdeauna dureroasa. Poate mai mult acum când eu am taiat firele care ma legau de parte din aceasta familie. Am impresia ca nu ar mai întelege sincera mea compasiune sau poate ca ar putea parea ipocrita. Oare avem dreptul sa ne alegem alt drum în viata, nu acela care este binevazut de societate în general?

Corabia.... de Matei Visniec

Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strîngeam mîinile
ne luam rămas bun

dar corabia se scufunda atît de încet
încît după zece zile noi cei care
ne-am dat mîinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar pînă la urmă se scufundă iat-o

dar corabia se scufunda atît de încet
încît după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mîinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul cîte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur

dar corabia se scufunda atît de încet
încît după o viaţă de om încă
mai ieşeam unul cîte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrîşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabie
aste e o...
asta e o...

Draga mea Gio... ce dulce esti si ce reconfortante sunt minutele petrecute în compania ta. MI-E DOR, DAR MI´-E UN DOR NEBUN DE O GASCA DE GAGICI. Trebuie sa va pomenesc pe toatele, pentru ca sunteti zi de zi cu mine: LEO, AJNANINA, MIKKA, CARMEN, IOANA (anonima), GREENEYES, STEFANIA, ANTO, EMA, MYEYESONYOU. Poate ca este doar asa, un vis de-al meu, dar ar fi traznet. Si te-am accepta si pe TINE, dragul meu, ca esti de-al nostru.

Duminica de gagici

troppe quelle verità che ci son rimaste dentro

I hurt myself today / To see if i still feel / I focus on the pain / The only thing that's real...

Cercami, come e quando e dove vuoi,
cercami, è' più facile che mai,
cercami, non soltanto nel bisogno tu cercami,
con la volontà e l'impegno, rinventami.
Se mi vuoi allora cercami di più,
tornerò solo se ritorni tu,
sono stato invadente eccessivo lo so,
il pagliaccio di sempre, anche quello era amore però....
questa vita ci ha puniti già,
troppe quelle verità che ci son rimaste dentro.
Oggi che fatica che si fa,
come è finta l'allegria, quanto amaro disincanto.
Io sono qui, insultami feriscimi,
sono così, tu prendimi o cancellami,
adesso sì tu mi dirai che uomo mai ti aspetti,
io mi berrò l'insicurezza che mi dai,
l'anima mai farò tacere pure lei,
se mai vivrò di questa clandestinità
per sempre.

Fidati, che hanno un peso gli anni miei
fidati che sorprese non ne avrai,
sono quello che vedi io pretese non ho
se davvero mi credi di cercarmi non smettere no.
Questa vita ci ha puniti già,
l'insoddisfazione qua ci ha raggiunti facilmente,
così poco abili anche noi a non dubitare mai
di una libertà indecente.
Io sono qui ti seguirò ti basterò
non resterò una riserva questo no,
dopo di te quale altra alternativa può salvarci,
io resto qui mettendo a rischio i giorni miei
scomodo sì perchè non so tacere mai
adesso sai senza un movente non vivrei,
comunque cercami,
cercami,
non smettere.....

Superba aceasta melodie a lui Renato Zero... 

cu motanul ìn brate

Mi-am adus aminte de ce ne cautam noi una pe alta, draga mea anonima preferata. Zborul ne uneste. Înca nu este târziu pentru noi cât timp visam cu aripi care se lupta cu curentii de aer. Marea este atât de aproape de mine astazi. Agitata, înspumata. Cu greu i-as rezista. Nu ma voi apropia de ea pentru ca sa nu ma acopere. Nu am de gând sa ma dau batuta cu una cu doua.

¨Atunci cand facem o activitate invatata deja, consumul de energie in creier este relativ scazut, iar in paralel se secreta o serie de substante care au ca rol principal sa asigure functionarea “in regim de automatism” a centrilor din creier: neuroendorfine. Acestea au insa si un efect secundar foarte interesant: anume creaza o “stare de bine” pe care o regasim de fiecare data cand facem o activitate familiara.

Atunci cand avem de facut o activitate noua, lucrurile se schimba. Este nevoie de concentrare mai mare, si, in plus, deoarece nu avem creat automatismul respectiv, eficienta noastra este mai redusa. Starea asociata este de tensiune, frustrare si uneori chiar panica. Substantele care se secreta in creier in acesta situatie sunt de alt tip, si au rolul de a pregati organismul pentru situatii limita.¨

http://www.empower.ro/managementul-stresului/anatomia-schimbarii/

mai citesc si eu ici pe colo în speranta ca mi se va aprinde un beculet. Doar citesc , nu am capacitatea sa asimilez.

acum tocmai tocmai ìmi permit luxul sa-mi rasfat motanul, culcat peste bratul meu stàng. ìl las sa-mi dea din ìnteleapta lui nepasare. ìmi linge narile, toarce si se vrea màngàiat. semanam mult eu si motanul meu. temperamentali, docili uneori, parsivi de cele mai multe ori. cine a spus ca cei ce se aseamana se resping?!

8 martie?!...

M-am trezit la cenusiul acestei zile. Multe mi-am propus pe ziua de ieri si doar parte am reusit sa duc la bun sfârsit. Mi-am distrus frumoasa manichiura când mi-am înfipt cu foame mâinile în straturile de pamânt. Plantutele mele au ajuns în sfârsit la locul destinat lor. Nici nu ma schimbasem de blugi. Venisem din oras si urma sa coborâm din nou cu sefa la cabinetul medical. Între prânzul lui señor, niste ferestre sterse la living în timp ce-si mesteca pestele si fructele, mai apoi o noua comanda de un costum traditional de asta data (nu ma lasa nici sa ma reculeg noii clienti), maturat curtea, reparat pulovarul Cristinei, culcat apoi señor, Marta îmbuibat si trei pastile de dormit, mai apoi altele doua. O noapte cu televizorul pornit, prea cald la un moment dat, fereastra larg deschisa, motanul întins pe pervaz, un pahar de vermouth cu multa gheata si sifon, alte câteva minute din filme, aceiasi avocati, aceiasi investigatori la locul crimelor, pleoape grele, lafaiala între cearceafuri, stirile pe antena3, dormit eu fara sa le dau atentie. Ar trebui sa merg la fitness. Astazi la 10:30. Nu am fost de cel putin doua luni. Sigur mi-ar schimba starea de spirit. Doamne cât de dificil este sa te exprimi în limba pe care cândva ai folosit-o cu destula usurinta!

8 Martie. Ziua femeii spune Stefania. Felicitari deci dragele mele. Nu ma asteapta nici macar un buchet de flori din partea lui tata. De fiul meu numai vorbim, nu m-a alintat cu aceste atentii. Junele este plecat si bine-mi pare. A, foarte prevenitoare m-a sunat sa ma informeze ca a ajuns cu bine, târziu, dar a ajuns, eu îi plâng de mila pentru ce-l va astepta zilele acestea. Mila amestecata cu sadica satisfactie, pentru ca prea era rasfatat aici acasa.

Am sa ma târasc mai departe prin casa. Am sa continui curatenia. Doamne câte geamuri are casa asta!? Si toate jaluzele sunt pline de praful care se depune dupa fiecare ploaie. Da, aici ploua si cu particule de pamânt.
... Rezolvat pe señor, o poveste la o cafea cu nora mea, cineva sa ma împinga de la spate ca sa merg la sala de sport ar fi foarte binevenit. Norii negri de la orizont nu tare ma îmbie, dar stiu ca ajunsa acolo ma simt foarte bine. Si apoi nu ne-am vazut cu Monica, nemtoaica de foarte mult timp. Hai Giuliiiia... misca-ti fundul gras.

UPDATE: 10:30 între timp s-a facut târziu pentru orice evadare la sala de sport. Ne-am lungit cu nora mea la o lunga poveste. Cafelele s-au facut 3, tigarile si mai multe. Pe señor l-am întins pe sofa. Nu am de gând sa ma las molesita de cenusiul acestei zile. Mi-am pus 40 principales desi îmi provoaca greata. Am sa-mi urc laptopul cu mine si am sa frec cu frenezie mobile, scari profitând de ritmuri. Am sa-mi fac gimnastica în casa. Doar ma pricep la asta. Ma gândesc la voi dragele mele. Eu am posibilitatea sa aleg daca fac sau nu ceva, daca ma lafai în fotoliu sau muncesc. Sunt în oarecare masura stapânul timpului meu. Si nu este putin. Nu am decât câteva repere orare fixe. Marta de trimis la scoala sau de hranit. Dar nu exista ore fixe. Cu señor si mai bine. Ma suporta si ma adora. Si eu pe el. Stiu doar ca sunt suficient de simtita sa multumesc lui Dzeu pentru soarta mea. Chiar ieri îi spuneam sefei ca nu i-as parasi de bunavoie niciodata. Sunt ca si familia mea. Cu bine , cu rau. Important e sa avem suficienta rabdare unul cu altul. Da, am învatat sa am rabdare. Este al naibii de greu pentru o persoana activa sa-si stapâneasca impulsurile de fiara. Dar ma învârt prin casa. Daca nu mai am rabdare sa privesc lentoarea celor doi pe care-i îngrijesc ma agit cu trebusoare care sincer nu ma atrag. Este doar chestie sa te mentalizezi, sa-ti spui ca-ti face deosebita placere sa freci geamurile. Ma rog, chiar este placut sa faci ample miscari cu bratele. Corpul se relaxeaza si apoi efectul-cauza da rezultate benefice asupra psihicului.

Nici iarba nu creste astazi

S-a terminat carnavalul. A fost cel mai plictisitor din toti acesti ani. Plictisitor din punctul meu de vedere. Poate faptul ca am fost implicata în executarea a prea multe costume m-a scârbit. Numai aveam chef de nimic pe când a venit seara defilarii. Poate pentru ca m-am simtit mai singura ca niciodata, neputând fi cu cine îmi era drag. Poate tocmai pentru ca-l stiam undeva în multime.
Venisera copiii sâmbata. Nu la ora la care-i asteptam, ceea ce mi-a produs o stare de nervozitate. Gatit prea mult si inutil. Fetele s-au pus sa ma aranjeze. Fardat, manichiura decenta, parul nu a mai avut timp de retusari. Cum eram în contratimp am tras doar rochita mea pulovar peste ce aveam pus dinainte. Asa ca am iesit ca naiba ìn poze. Nu am avut timp sa fac destul traseu pentru ca sa am fotografii cu toti clientii mei. Duminica nici nu am mai avut chef sa o însotesc pe sefa la a doua defilare. Eu am fost cea câstigata în dulci mângâieri. Nici EL nu si-a însotit familia.
Se împarte cum poate.

Sâmbata am cinat târziu ìn noapte cu Amalia si frumoasa Lara. Ne-am îmbuibat cu ce gatisem eu pentru pusti si mai apoi cu o mare varietate de fructe. Umplute la refuz, ne-am tolanit în fotolii. A. adormise, eu povesteam cu Lara. Din când în când A. se trezea alintindu-se ca vrea sa iasa sa vada lumea pestrita. Am domolit-o si am trimis-o la culcare. Dimineata m-am trezit cu o stare de neliniste. Am cautat sa-mi distrag demonii citind. Mai rau mi-au provocat întelepciunea celorlalti. Mai apoi a venit si A., propunându-mi sa mergem undeva sa prânzim. Morella era prea departe. Nu aveam cum sa revin la o ora decenta pentru a servi un prânz acceptabil familiei. Asa ca am ramas la o evadare la Peñiscola. Soare încântator, lume pe plaja, un restaurant cu preturi mai mult decât acceptabile. La castel nu am mai avut timp sa urcam.
Asteptare din nou. EL numai nu aparea cu sculele pe care urmau sa le duca A si L la Barcelona. Se întelesesera sa mearga sa le dea o mâna de ajutor. Si la mici reparatii si la îngrijirea batrânei doamne. A ramas sa plece astazi cu trenul, fiind înca sarbatoare, A nu lucra. Cred ca va fi dezamagit de acest aranjament din care nici eu nu am înteles mai nimic. Dar putin este mai mult decât nimic.

Eu voi ramâne singura, mai singura adica timp de o saptamâna. Voi avea timp sa-mi refac fortele, sa ma plimb în voie, sa ma ocup de casa abandonata în ultimele doua luni de croitorie. Ma asteapta ferestre si covoare de spalat, haine de revizuit. Mi-am pus în gând sa încep serios gimnastica. Prea m-am abandonat. Pielea mea are nevoie de cremoase alintari. Chipul meu este marcat de trecerea unui nou an. Compania persoanelor ma oboseste. Singuratatea ma deprima. Exuberanta voiosie a carnavalului m-a bulversat. Atâtea grupuri de prieteni zgomotosi m-au întristat. Gàndurile m-au invadat. Obsesive întrebari despre unde ma îndrept si ce vreau de la viata. Ancorarea în cruda realitate a serviciului meu plictisitor nu a avut darul sa ma ajute sa pasesc peste pragul de suportabilitate. Îmi vine si acum sa urlu din cauza anxietatii. Dar trebuie sa ma prefac ca totul este bine. Ca sunt în stare sa ma achit de obligatiile zilnice.

Señor asteapta rabdator sa-l ridic din pat. Pe Marta am expediat-o deja la scoala. Bine ca macar nu ploua. Alte reparatii asteapta în camera mea. O rochie de mers la nunta, de a Irinei, devenita prea strâmta cu trecerea anilor. Blugi de scurtat, jersee de peticit, ma rog de cules ochiurile fugite.

Orasul care-si va trage suflarea dupa o saptamâna nebuna de petreceri nocturne. Puteam sa ies cu prietenii mei, de siempre. M-ar fi plictisit si i-as fi plictisit. Ei au la activ o viata de zbenguieli în timp ce a mea este de taceri. Taceri care de un an si mai bine prind continut. Ridicole trairi de cele mai multe ori ce-i drept, dar sunt ale mele. Ma ajuta sa-mi anihilez demonii. Citisem ca muzica îti schimba starea psihica. E drept. Poate de asta amestec atâtea ritmuri. Acuma ascult tocmai muzica napoletana, foarte vesela. Nu pot deci sa fiu trista astazi.

Pe señor l-am depozitat în bucatarie. Abandonat cu micul dejun în fata se va plictisi mai repede si se va grabi. Mi-am pierdut rabdarea si nu pot numara cele 35 de mestecaturi pentru fiecare înghititura de mâncare. Mai rau este cu lichidele care-l îneaca, nestiind sa se opreasca la timp. Orice as face ajunge la o tuse înecacioasa si implicit flegma care urca si este din nou înghitita. Culmea scârboseniei pentru mine. Tocmai acum spunea un cântaret sa-ti traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima. Hm... cam asta am facut în ultimele luni. Va asigur ca este al naibii de obositor sa traiesti la maximum. Chiar si dupa cele trei ore petrecute aseara împreuna ma simt atât de epuizata, emotional si fizic încât ma bucur sa am ragaz o saptamâna, numai pentru mine. Ma întreba aseara junele daca as putea sa mai traiesc din nou în cuplu. Sincer, NU. Ma oboseste ideea de a face pe placul cuiva în fiecare moment al zilei. Sunt egoista si comoda. Prea independenta. Prea tânar si frumos EL.
... Povestit eu cu nora mea.Bun loc de munca gasit ea. 1000 numai pentru 12 ore de noapte. Supeeerb... Si numai o persoana. Hai... sa nu facem comparatii. Mi-e bineeee. Chiar cu doi si fara zile libere, de neconceput pentru Amalia. Junele a trecut pe la mine, sa-si ia înca un ramas bun:
- Ai sa-mi simti lipsa, draga mea?
- Ti-o simt deja.
Mi-a sarutat mâna si eu pe a lui. Un zâmbet larg si o îmbratisare.
Respira adânc femeie. Astazi este ziua în care-ti propusesesi sa închei aceasta relatie dureros de cruda. Termenul de valabilitate al sentimentelor tale . 7 martie ti-ai spus. Dar era asa de frumos si acum la poarta mea. Cum sa-l scoti din suflet?! Cum ai putea uita atingerea buzelor sale de-alungul corpului tau?! :
- Zdranganelile tale la chitara ar parea plictisitoare si deplasate în ochii altora. Muzica si textele ar lasa indiferente marea majoritate a regnului feminin. Putine ar accepta sa-ti daruiasca iubirea în schimbul unor ore furate. Si totusi te iert pentru ca mi le oferi din tot sufletul. Când esti aici ma faci sa ma simt unica, adorata, protejata. Ma simt FEMEIE.
- Eres toda una hembrita, cariño.
Ma trec si acum valuri de calduri. Lampa pusa la nivelul solului, lumini difuze, degete care se plimba pe spatele lui, pe bratele mele, pe trupul LUI, pe trupul meu, doua corpuri vibrând la unison în noapte. Undeva, departe, un oras dezlantuit în lumini si culori de sarbatoare. Betie a simturilor.

In the nighttime
When the world is at it's rest
You will find me
In the place i know the best
Dancin', shoutin'
Flyin' to the moon
(you) don't have to worry
'cause i'll be come back soon

And we build up castles
In the sky and in the sand
Design our own world
Ain't nobody understand
I found myself alive
In the palm of your hand
As long as we are flyin'
This world ain't got no end

In the daytime
You will find me by your side
Tryin' to do best
And tryin' to make things right
When it all turns wrong
There no fault but mine
But it won't hit hard
'cause you let me shine

And we build up castles
In the sky and in the sand
Design our own world
Ain't nobody understand
I found myself alive
In the palm of your hand
As long as we are flyin'
This world ain't got no end

UPDATE: scos pe mine sefa la o limpezire a ochilor prin magazine. Platit ea putinul pe care l-am cumparat si pentru casa. Soarele si aerul curat m-au trezit la viata. Suficient cât sa-mi doresc o lunga plimbare pe care ea nu s-a îndurat sa si-o permita. Vroia sa fie în casa cu Cristina, fiica ei. Deci, daca tot eram eu asa pornita am frecat niste geamuri si usi de la terasa, scaune, calorifere. Asta ca sa facem treaba pe din doua. Am terminat de pregatit prânzul si am sa urc sa fac gimnastica. Casti pe urechi, ritmuri si abdominale. Prea m-am lasat pe tânjeala. Da... sa întind si hainele la soare. Soaaaaree... va spune ceva fetelor?

Carnaval 2011, parte din costumele cusute de noi

Râdeam cu lacrimi noaptea trecuta

Doua nebune se plimbau în noapte. Râsul strident al Amaliei depasea cu mult efuziunile de voiosie ale tinerilor îngramaditi la intrarea unui local. Îmi povestea de faza cu terapia recomandata pentru gleznele scrântite. Ne refeream la bunul nostru prieten comun, medico, care înca se plimba cu ghipsul pe picior , ajutat de cârje. Astazi începe serviciul si ne închipuiam noi cum va aplica ultimele recomandari de pe acel pliant. Sarituri. Înainte, lateral, înapoi. Facând salturi înainte se apropia de usa cabinetului, cu laterale si salturi înapoi, invita pacientii la consultatii. Si uite asa, bietii de ei aveau parte de un pic de veselie pe cenusiile culoare ale ambulatoriului. Bineînteles ca se va forma o coada la el, care este de altfel foarte expeditiv. Se îneca în lacrimi Amalia, închipuindu-si suferinta lui metge. Nu-i spusesem ca fusese doar o vacanta pentru el. Povesteam despre foi de boala . Nedumerirea mea când am iesit în Vest. Aveam eu convingerea ca numai într-o societatea comunista exista luxul zilelor de boala, platite de stat, sau patroni. Îmi povestea de Italia, patria fraudelor în domeniu, unde se ajunsese la masuri extreme. Înca sotul ei, tatâl copiilor ei, era în concediu medical din cauza unei hernii de disc. Nu-si permitea luxul sa-si viziteze nici macar tatal bâtrân la azil, deoarece exista inspectori medicali care au dreptul sa caute bolnavul la orice ora din zi, tocmai pentru a evita fraudele în domeniu. Chiar s-a ajuns la exagerare. Traim într-o societate în care fiecare controleaza pe celalalt. Ne temem si de umbra noastra. Toti stiu tot de tine. Internetul pune la dispozitia fiecaruia nenumarate date despre celalalt. Suntem imaginea creata despre noi. Undeva existam NOI, persoana de dincolo de aparente si acte? Avem un spatiu intim al nostru?

Zgribuleam amândoua. Trecusem deja prin zona rezervata casutelor. Muzica invada fiecare metru patrat al perimetrului. Numai ploua. Lumea iesita în pijamale care mai de care pestrite. Barbati îmbracati cu camasi de noapte, pe tocuri de 15 cm, cu peruci pestrite. Perechi-neperechi. O femeie îmbracata de barbat nu este asa haioasa ca un barbat în rochie, cu ciorapi de matase si tocuri. Barurile ticsite, miros de carnati prajiti ici pe colo. Vesele fetisoare, trupuri vadit marcate de noptile de fiesta.

Iesisem doar de dragul ei. Niciodata nu m-au atras betiile zgomotoase. Ea avea nevoie de experiente noi. Stiam ca ne vom întâlni si cu EL, care abia plecase de câteva minute de la mine. Nu am fost socata. Nici nu am avut timp sa reactionez. Subtil si-a împins la dreapta familia si am trecut unul pe lânga altul fara sa ne salutam. Ca doi straini. Stiam doar ca eram unul cu celalalt în gând. Petrecusem ore împreuna. Pasnice ore. El culcat pe o parte a patului, îmbracat. Eu facând ultimele retusuri ale unui costum. Nu ne vazusem dimineata. Ma cautase si la mine si la sefi acasa. Aveam soneriile deconectate. Venise sa ma ajute la curatenia în casa sefilor dar eu fusesem retinuta de Amalia tocmai pe când ieseam:
- Nu ai vrut sa-mi deschizi. Stiu eu. Te-ai ascuns de mine.
- Cânta-mi. Vreau sa te înregistrez.
Nu avea vocea încalzita si nu-i reusea.
- Uite. Prajitura ta cu mere m-a vindecat. Sterge-le pe celelalte. Asta a iesit mai bine.
Venise sefa. Dupa lungi minute am urcat cu ea în încaperea în care el exersa. Povesteau de anii în care si ea a studiat chitara, în copilarie. Arpegii, puntes y prespuntes. Fragmente de chitara clasica, glume muzicale. Amalia care venise sa cineze la adapostul caldurii din caminul meu. Seful care venise si el. Amabilitati schimbate:
- L-ai speriat sefule. Puteai sa ma suni macar tu.

Au plecat. Un fruct pentru mine, o cina sanatoasa pentru A. Copii ei care au dat raportul zilei, din distincte puncte de pe harta Spaniei. Pustiul, student la medicina, în Cordoba, fetita, din Barcelona. Tratat în graba problemele si aruncat noi ceva haine pe noi. Fara chef eu care abia ce dormisem trei ore cu o noapte în urma. Evadarea noastra din cotidian s-a terminat repede. Ne era frig.

... Astazi ploua pe rupte. Toarna. Ramasesem cu sefa sa facem cumparaturi la prima ora. De la poarta pâna la usa casei am reusit sa ma ud toata. Doua ture pâna la portbagajul masinii din care Enma nici nu a coborât. Abia acum, dupa o ora am reusit sa ma încalzesc. M-a patruns umezeala. Spiritul carnavalului este greu de închipuit pe ploaie torentiala. Nu cred ca am sa-mi pun nici un costum în noaptea aceasta. Daca nu va ploua vom iesi, cu Lara, care vine de la Barcelona. Daca ar fi fost vreme frumoasa si cald as fi facut chiar un efort sa fac ceva si pentru ele. Cu apàraia de afara nu am nici un imbold creativ.

Din bucatarie, miros agresiv de conopida fiarta. Îmi întoarce pe dos stomacul sensibil de câteva zile. Señor sforaie, motanul doarme încolacit în fotoliu. Mai fumez o tigara si am sa fac efortul sa urc la etaj. Trebuie sa încep curatenia la mine în casa. Sunt terminata ca si dupa o sesiune de examene. As dormi daca nu as avea o datorie de împlinit. As dormi câteva zile. Cum nu se poate, am sa-mi spun ca totul este OK, zilele nu au intrat în sac, soarele va rasari, chiar daca nu chiar în zilele ce vor veni. Lumea si-a cheltuit bani si energie. Câstigata sunt eu. Atâta am trait în aceste luni încât acum chiar am nevoie de o curatenie generala în labirinturile sufletului. Nu e timp de lamentari. Ridica-te mujer si anda... Si mai ales, nu uita: nu gândi!!! Umbla, simte, danseaza, fa orice, dar NU GÂNDI!!!

Fuga în ceas de noapte

Ajunsa în casa, m-am strecurat în camera lui señor sa vad daca doarme. Asculta meciul. Câteva înghitituri de apa si ne-am urat noapte buna, fara explicatii. Probabil trecuse pe la mine si Amalia. Cu o seara înainte cinasem împreuna. Prea mult, prea bun. Îmi povestise despre patania cu batrânica de 90 de ani, moarta. Nu putuse semna cu constiinta împacata certificatul de deces, desi era convinsa ca murise. Aparatul îi arata 85 saturatie de oxigen în sânge. Moarta era înca calda si nu vroia sa lase sa fie dusa la morga pâna când nu se racea. Mi-a tinut o lunga prelegere despre moarte, funeralii, obiceiuri, traume. Eu despre ale noastre obiceiuri. Teribile povesti în noapte. Ma surprinde grija ei pentru batrâni si vadita aversitate fata de emigranti. Asta este.

...Ma uit la Pixi, motanila al meu. Noroc ca am coborât în garaj dupa o sticla de sifon. Ramasese bietul închis acolo cel putin zece ore. Fara apa, fara mâncare. Nu mi-am dat seama ca ma urmarise ca un bodyguard. Sta lungit lânga mine. Sunt aproape patru din noapte. În fata mea vad înca frumosul lui chip. Ieri mi-a compus un cântec. Alaltaieri mai bine spus. 1 martie, martisor. Nu are nici o legatura cu data. Nu stia de obiceiul de pe la noi. Ascult înregistrarea . Frumoase cuvinte:
- Nunca mas te olvidare. Tus silencios, tus palabras, tu piel. Hai sa nu ne punem tristi. De fiecare data vorbim de un adio si nici nu se pune problema. Daca acum ar trebui sa plec în tara mea si tot te-as suna de sarbatori, de ziua ta, uite, chiar si de 1 martie, în speranta ca viata ne-ar aduce din nou împreuna.

Fuera de mi

Timbrul vocii este identic cu al lui. Am sa-l ìnregistrez exact cu aceasta melodie.

Fino all´anima